Poezia merge cu tine,
merge cu tine la pas.
Uneori îți împrumută
zâmbetul. Iar alteori
blândețea nesfârșită
a ochilor.
Uneori e o furtună, alteori
o pace care închide
furtuna cu lanțuri.
Te însoțește când ești
treaz și când dormi;
când privești până
departe
și când mă privești până
târziu…

Gândurile vin de departe
ca apa.
La început crezi că te răcoresc, dar ele te
îneacă.
Mi-e frig, Doamne, de sunete reci.
Inima mi se plânge și mă ceartă
că nu sunt o inimă.
Mi-e frig, Doamne, de
întuneric și mă plouă
străzile goale. Străzile
pline de goale.
Adie o frunză cu gura
aurită.
Doar ochiul tău cristalin mă
îmbracă iar cu o pădure.
Ca să respir, să respir…