Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la Duminica a XXVI-a după Cincizecime [2018]

Iubiții mei[1],

vremea postirii e vremea rodirii celei duhovnicești. E vremea curățirii, a luminării și a sfințirii noastre. E vremea cea bună în care toți trebuie să ne îmbogățim în Dumnezeu. Adică e vremea în care și mai intens trebuie să ne nevoim și să facem cele bine plăcute lui Dumnezeu. Pentru că trebuie să unim postul nostru cu citirea de cărți sfinte, cu scrisul duhovnicesc, cu traducerea de cărți sfinte, cu slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui nostru, cu privegherea, cu rugăciunea, cu spovedirea în amănunt a păcatelor noastre, cu împărtășirea cu mult dor cu Domnul, cu milostenia, cu iertarea și iubirea semenilor noștri.

Căci vremea postirii este vreme de pregătire sufletească și trupească pentru întâlnirea cu Domnul. Pentru întâlnirea interioară cu Domnul mântuirii noastre, Care vine la noi pentru ca să locuiască în noi. Să locuiască acum și pentru toți vecii.

Și de aceea, iubiții mei, parabola Domnului de azi [Lc. 12, 16-21] ne avertizează că adevărata grijă față de sufletul nostru nu constă în nelucrare, în mulțumirea de sine și în indiferența față de aproapele nostru, ci, dimpotrivă, constă în continua lucrare interioară și exterioară, în mulțumirea plină de recunoștință adusă lui Dumnezeu și în grija atentă față de aproapele nostru. Căci aproapele nostru are aceleași nevoi ca și noi, tot ce am primit în viață e un dar de la Dumnezeu, iar darurile lui Dumnezeu sunt pentru ca să ne facă prieteni cu Dumnezeu și cu oamenii. Adică continuu dăruitori, continuu mulțumitori și bucuroși de comuniune.

Pentru că viața noastră, sănătatea noastră, bogăția noastră, vocația noastră sunt pentru slujirea cu iubire. Sunt pentru a-I sluji lui Dumnezeu și pentru a le sluji și oamenilor. Și slujirea e ascultare iubitoare de Dumnezeu și deschidere omenoasă față de oameni. Cine slujește, se dăruiește lui Dumnezeu și oamenilor și, în același timp, se umple de iubirea lui Dumnezeu și a oamenilor. Și iubirea este împlinirea noastră cu adevărat.

La polul opus iubirii este indiferența față de oameni. Căci cine își spune în inima lui: „Odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te [ἀναπαύου, φάγε, πίε, εὐφραίνου]!” [Lc. 12, 19, BYZ], își spune, de fapt, să fie indiferent față de alții. Față de nevoile lor, față de sufletul lor…

Și indiferența ucide! Indiferența față de alții îi ucide și pe ei și pe tine. De aceea, Dumnezeu l-a întrebat pe cel indiferent: „Nebunule [Ἄφρον], [întru] această noapte sufletul tău îl cer de la tine [ταύτῃ τῇ νυκτὶ τὴν ψυχήν σου ἀπαιτοῦσιν ἀπὸ σοῦ]! Iar pe care le-ai pregătit [ἃ δὲ ἡτοίμασας], al[e] cui va fi [vor fi] [τίνι ἔσται]?” [Lc. 12, 20, BYZ].

– Și de ce este nebun cel indiferent?

– Pentru că are la îndemâna sa bogăția din care să facă milostenie și prin care să se îmbogățească în Dumnezeu, iar el și-o strânge numai pentru sine. Are la îndemâna lui ceea ce îl îmbogățește duhovnicește, iar el se sărăcește sufletește. Se sărăcește, pentru că nu se vede decât pe sine. Se sărăcește, se dezumanizează, se urâțește interior, pentru că nu face din bogăția, primită în dar de la Dumnezeu, o îmbrățișare iubitoare a oamenilor, ci un mormânt.

El își zidește mormântul prin nemilostivire. Indiferența lui față de semenii săi îl omoară. Și moare urât, moare nebunește, moare nemilostiv, pentru că și-a pus nădejdea lui în bogăția cea trecătoare și nu în Dumnezeu. Pe când Domnul ne spune: „Așa [este] cel care își strânge lui comoară [Οὕτως ὁ θησαυρίζων ἑαυτῷ] și nu se îmbogățește întru Dumnezeu [καὶ μὴ εἰς Θεὸν πλουτῶν]” [Lc. 12, 21, BYZ].

Cel care nu se îmbogățește în Dumnezeu e nebun, e un om care moare rău, care moare ca un păcătos, pentru că nu Dumnezeu e averea lui, ci cele trecătoare. Iar cele trecătoare le lăsăm aici, după cum știm cu toții, și plecăm la Domnul doar cu sufletul nostru. Doar cu ce avem în sufletul nostru.

Și ce avem în sufletul nostru? Avem virtuți sau vicii? Avem păcate sau milostenie? Avem ură sau iertare? Avem pacea lui Dumnezeu sau mândrie prostească?

Căci pacea lui Dumnezeu este semnul iertării păcatelor noastre. Pacea inimii e semnul că Îl iubim pe Dumnezeu și pe aproapele nostru și că zilnic facem cele bine plăcute Lui. Pacea Lui în noi e prezența Lui în noi, prin slava Sa, și dacă suntem făcători de pace suntem, de fapt, dăruitori ai slavei Lui și altora. Căci cuvintele pe care le dăruim altora nu sunt cuvinte goale, ci au slava lui Dumnezeu în ele. Și slava lui Dumnezeu împacă sufletele oamenilor și le face să trăiască împreună și să Îl slăvească împreună pe Dumnezeu.

De aceea, când ne strângem în Biserică să Îi slujim Domnului, ne strângem pentru ca să ne împărtășim împreună de slava lui Dumnezeu. Ne strângem aici pentru ca să Îl slăvim împreună pe Dumnezeul nostru treimic și pentru ca să ne manifestăm în comuniune recunoștința față de binefacerile Sale revărsate în viața noastră. Dar, în același timp, ne strângem în Biserică pentru ca să ne învățăm unii pe alții spre tot lucrul cel bun și pentru ca să ne sprijinim reciproc în viața noastră bisericească.

Pentru că oamenii credinței nu pot trăi fără Biserica lui Dumnezeu. În Biserică ne-am născut din Dumnezeu, în Biserică trăim cu El și în Biserică vrem să adormim întru Domnul, pentru ca să trăim veșnic împreună în Biserica Sa cea veșnică, în Biserica Sfinților Lui. Căci Biserica Lui cea veșnică e formată din Sfinții și Îngerii Lui, din toți membrii Împărăției Sale.

În Apoc. 22, 14, 19, BYZ, Biserica e numită Cetatea cea sfântă a lui Dumnezeu, pe când în Apoc. 22, 17, BYZ, ea este Mireasa lui Dumnezeu. Și Biserica lui Dumnezeu e ca o cetate puternică și sfântă, pentru că e întărită și păzită de Dumnezeu și este ca o mireasă, pentru că e plină de curăție și de iubire pentru Mirele ei. Biserica e plină de sfințenie și sfințenia ei este sfințenia lui Dumnezeu. Pentru că El este izvorul vieții și al luminii celei veșnice [Ps. 35, 10, LXX]. Dar pentru ca să ne umplem din izvorul vieții celei veșnice, adică din slava lui Dumnezeu, trebuie să ne împărtășim de Sfintele Taine și Slujbe ale Bisericii.

Pentru că toată rânduiala divino-umană a Slujbelor bisericești are rolul de a ne umple pe noi de slava lui Dumnezeu și de darurile cele mari ale lui Dumnezeu. Căci și la Botez și la Nuntă și la Înmormântare și la Sfințirea casei și la Parastas și la Liturghie și la toată rugăciunea Bisericii noi ne umplem de teologie și de sfințenie participând la ele. Slujbele Bisericii sunt izvoare de teologie curată și de sfințenie pentru noi. Căci, pe de o parte, ascultăm voia lui Dumnezeu, care ne luminează pe noi și ne întărește în credință și în toată fapta cea bună, iar, pe de altă parte, ne umplem de slava lui Dumnezeu, care ne curățește, ne luminează și ne sfințește pe noi.

Tocmai de aceea nu trebuie să minimalizăm nicio Slujbă a Bisericii, pentru că prin fiecare dintre ele suntem învățați teologia Bisericii și primim slava lui Dumnezeu în noi înșine. Și la Vecernie și la Utrenie și la Liturghie și la Înmormântare și la Maslu noi învățăm teologia Bisericii și ne împărtășim de slava lui Dumnezeu și ne întărim în comuniunea frățească dintre noi. Orice rugăciune a Bisericii e o expresie a comuniunii. Ea ne adună și ne înfrățește pe unii cu alții și ne face responsabili față de toți.

Așa că, iubiții mei, Postul Nașterii Domnului e pentru noi o vreme de teologie și de slujire sfântă, o vreme de curățire și de luminare și de sfințire a sufletelor și a trupurilor noastre. Veniți cu toții la Domnul! Veniți să Îl vedeți născut pentru noi și îmbrățișându-ne pe fiecare în parte! Căci El e Dumnezeul nostru, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Cel care a făcut întreaga creație și pe om.

Veniți să Îi slujiți Domnului! Celui care S-a răstignit pentru noi și a înviat a 3-a zi din morți și S-a înălțat la ceruri, pentru ca să ne mântuie pe noi. Veniți să ne închinăm Celui care ne va judeca pe noi și ne va da fiecăruia după faptele noastre! Veniți la Stăpânul și Domnul nostru! Căci El ne așteaptă pe toți ca să ne facă ai Lui pentru toți vecii. Amin!


[1] Începută la 10. 31, în zi de marți, pe 13 noiembrie 2018. Zi înnorată, 10 grade.

Did you like this? Share it:

Previous

Curcubeiele deșertului

Next

Temniță și duhovnicie [5]

7 Comments

  1. Pr. Ovidiu

    Post frumos și plin de pace, cu bucurii duhovnicești! Doamne ajută, Părinte Dorin!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc frumos, Părinte Ovidiu! Dumnezeu să ne întărească și să ne lumineze în acest dumnezeiesc post după mare mila Sa! Numai bine!

  2. sofronie

    Sărut mâna, binecuvântați! Părinte Dorin, nu știu câte mulțumiri ar trebui să vă aducem pentru cât de mult vă osteniți, dar sunt aigur că Dumnezeu vă va răsplati cum se cuvine. Dumnezeu să ne dăruiască post cu folos și îmbogățire întru El adevărată, ca sa ne bucurăm când vom trece de pragul acestei lumi! Doamne ajută!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc pentru rugăciune, Domnule Sofronie, și pentru prietenie! Dumnezeu să vă bucure întotdeauna și să vă întărească în tot lucrul cel bun! Mult spor în toate!

  3. Teodor

    Doamne ajuta, Parinte! Ma bucur ca un copil ca a inceput postul si ca nu mai e mult pana la Craciun. Parca nu mai imi vine sa mai mananc deloc. Am aceleasi probleme pe cap pe care le stiti dar e ca si cand nu le-as avea. Am devenit oare nepasator sau delasator? Binecuvantati si iertati, Doamne ajuta.

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Sunteți doar obosit, Domnule Teodor, ca noi toți, și nu delăsător! Iar bucuria de Dumnezeu e un dar dumnezeiesc pentru care trebuie să fim foarte recunoscători lui Dumnezeu. Dumnezeu să vă bucure și să vă lumineze pururea! Numai bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno