Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică la Duminica a XXVII-a după Cincizecime [2018]

Iubiții mei[1],

nașterea omului e o taină profundă, dumnezeiască, pentru care trebuie să fim foarte recunoscători lui Dumnezeu. Pentru că omul nu e numai rodul întâlnirii dintre un spermatozoid și un ovul, nu e numai trup, ci și suflet. Iar sufletul nostru e creat de Dumnezeu în clipa în care mama începe să aibă în pântecele ei un embrion, un făt, un copil. Pentru că sufletul nostru nu preexistă trupului nostru, ci e creat de Dumnezeu în clipa în care avem o unire a celor două celule ale embrionului în pântecele mamei, pentru ca sufletul să își conducă propriul său trup. Pentru că omul e trup și suflet din prima clipă a zămislirii sale, iar viața fiecărui om e unică și irepetabilă.

Omul este unirea aceasta dumnezeiască dintre suflet și trup, dintre ceea ce nu se vede și ceea ce se vede, dintre spiritual și material, dintre ceea ce face Dumnezeu și ceea ce fac părinții noștri. E conlocuirea sufletului cu trupul, atât sufletul, cât și trupul nostru, fiind unice. Pentru că Dumnezeu ne creează pe fiecare în parte ca pe un unicat și nu ca pe o copie a altcuiva. Și cere de la noi să avem o relație veșnică cu El, pentru ca să ne împlinim într-un mod unic în relația cu El. În relația de ascultate și de iubire a Lui și de lăudare veșnică a Sa.

Tocmai de aceea, când Fiul lui Dumnezeu Își asumă umanitatea noastră – care a fost creată de El, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt –, și Se face om, Dumnezeu și om, născându-Se din Preacurata Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, El, Cel nevăzut, Se face văzut prin trupul Său, Se lasă simțit de către noi, Se face apropiat nouă, pentru ca noi să facem experiența vie a întâlnirii cu Dumnezeu. Pentru ca noi să trecem, în această simțire reală a Lui, de la ceea ce e văzut, de la trupul Său, la ceea ce e nevăzut, adică la dumnezeirea Sa.

Însă, așa după cum nu putem să ne apropiem de trupul omului, fără să ne apropiem, în primul rând, de sufletul său, tot la fel nu putem simți dumnezeirea Lui, fără să ne împărtășim cu Trupul și cu Sângele Său cele euharistice. Pentru că împărtășindu-ne cu El, Cel euharistic, ne împărtășim cu trupul Său cel răstignit și înviat, cel îndumnezeit, dar ne umplem în același timp și de slava dumnezeirii Sale, atâta timp cât dumnezeirea Lui s-a unit pentru veșnicie cu umanitatea Sa.

Și taina omului ne luminează asupra tainei întrupării lui Dumnezeu Cuvântul. Căci așa cum, după voia lui Dumnezeu, sufletul e unit cu trupul în om fără ca cele două părți ale omului să se anuleze în mod reciproc, tot la fel, în persoana Domnului nostru Iisus Hristos, dumnezeirea Sa e unită cu umanitatea Sa fără ca cele două firi să se anuleze reciproc. Iar datorită acestei unități ipostatice sau personale a dumnezeirii și a umanității în persoana Domnului, noi putem să Îl reprezentăm pe El iconic.

Pentru că în Sfânta Lui Icoană, noi pictăm umanitatea Lui, cea nedespărțită de dumnezeirea Sa. Dumnezeirea Lui o indicăm prin anumite semne iconice. Și ne raportăm la umanitatea Lui, ca și cei care L-au văzut în trup, ca la o fereastră larg deschisă spre dumnezeirea Lui. Pentru că cei care credeau în Domnul, credeau în El pentru că simțeau, prin intermediul umanității Lui, dumnezeirea Sa. El le vorbea, El îi iradia pe oameni cu slava Lui, El intra în viața lor în mod dumnezeiește, făcându-le mult bine, și oamenii puteau să Îl simtă și să Îl înțeleagă în profunzimea Lui. Pentru că simțeau, prin trupul Lui, dumnezeirea Sa.

Tot la fel, noi citim cuvintele și faptele Sale și Îl simțim pe El în ele. Pentru noi, Dumnezeiasca Scriptură nu este literă moartă, nu e istorie la care nu avem acces, ci e literă vie, e literă dumnezeiască în viața noastră. Pentru că noi simțim și vedem viața ei dincolo de litere, dincolo de expunerile Scripturii, avem acces la adâncul dumnezeiesc al Scripturii, pentru că ea e divino-umană, ca și Sfintele Icoane, ca și Dumnezeiasca Euharistie. Omenescul Scripturii, al Icoanelor și al Euharistiei e format din cuvinte, din culori și linii, din pâine, vin și apă, care devin Trupul și Sângele Său, pe când dumnezeiescul lor e format din slava lui Dumnezeu, care se revarsă în ființa noastră, a celor credincioși, din ființa Dumnezeului nostru treimic.

Și există această divino-umanitate a Scripturii, a Icoanelor și a Euharistiei, această unire dintre slava lui Dumnezeu și materie, pentru că noi, oamenii, suntem sufletești și trupești în același timp. Din voia lui Dumnezeu, în Biserica Lui, noi avem materie transfigurată în Scriptură, materie transfigurată în Icoană, materie transfigurată în Euharistie, pentru că suntem chemați să ne transfigurăm întreaga noastră ființă în relația cu Dumnezeu. Căci Biserica e Trupul Lui și noi trebuie să ne facem asemenea Lui întru toate. Dar nu ne putem face asemenea Lui fără ajutorul Său.

De aceea, Biserica are un cult divino-uman zilnic, o slujire continuă a lui Dumnezeu. Ea are un cult și un ritm ascetic de viețuire. Iar prin asceza Bisericii se caută nu omorârea trupului, ci transfigurarea lui, umplerea lui de viața lui Dumnezeu. Fapt pentru care asceza Bisericii e mistică, e plină de luminări, de simțiri și de vederi ale lui Dumnezeu. Căci postul te umple de slava lui Dumnezeu, așa după cum te umplu și rugăciunea și citirea de cărți sfinte și închinarea în fața lui Dumnezeu și a Sfinților și a Îngerilor Lui și milostenia și viața în curăție și sfințenie.

Din acest motiv, viața Bisericii e divino-umană. Pentru că, trăind în Biserica lui Dumnezeu potrivit poruncilor Sale, noi ne umplem de viața lui Dumnezeu, adică de slava Lui, și ne sfințim continuu viața noastră.

Nicio instituție de pe fața acestui pământ, în afară de Biserică, nu ne umple de sfințenie! Școala ne educă, Spitalul ne vindecă trupește, de la piață putem cumpăra doar alimente și bunuri casnice. Însă mâncarea trupului nu hrănește și sufletul nostru. Căci hrana sufletului e slava lui Dumnezeu, pe care o primim în Biserica Lui, și de aceea Biserica nu poate fi înlocuită de nimic și de nimeni în viața noastră.

Însă Biserica e una și nu o mie! Biserica Lui e Biserica Cincizecimii, e Biserica Lui care a dăinuit în istorie până azi, e Biserica Ortodoxă, e Biserica în care noi trăim și ne bucurăm dumnezeiește. Și când vorbim despre eclesiologie, despre învățătura despre Biserică, ne referim la această Biserică, una și singura. Iar când vorbim despre triadologie, despre învățătura despre Dumnezeul nostru treimic, noi ne referim la dogma Treimii formulată de această Biserică și de învățătura triadologică a Sfinților Părinți ai acestei Biserici.

Pentru că Biserica își are istoria ei bine definită, își are Sfinții ei, își are modul ei de-a fi, căci ea poate fi reperată istoric pas cu pas. De aceea nu poți alege o pseudo-biserică, dacă ești cinstit cu tine însuți. Ci vei alege Biserica, singura Biserică, pentru că alta nu există.

Astăzi, 9 decembrie, Biserica pomenește zămislirea [σύλληψις] Sfintei Anna[2]. Adică zămislirea Preacuratei Stăpâne în pântecele maicii sale. Momentul când ea a luat ființă în pântecele maicii sale. Și, după cum spuneam la începutul predicii de față, omul e om din prima clipă a zămislirii sale, pentru că el are din prima clipă un suflet nemuritor și un trup aflat în plină dezvoltare. Iar după cum nu putem omorî un om, doar pentru că e bolnav și neputincios, tot la fel nu putem omorî fătul în pântecele maicii sale doar pentru faptul că el e foarte plăpând. Ci, dimpotrivă, copilul nenăscut, cât și omul neputincios trebuie să aibă parte de toată atenția noastră, de toată  iubirea noastră, de toată grija noastră, pentru că sunt oameni aflați în nevoie. Sunt oameni care nu se pot îngriji singuri și au nevoie de ajutorul nostru.

Pentru că rolul praznicului de azi e tocmai acesta: ca să precizeze faptul că Preacurata Stăpână a fost o persoană din prima clipă a vieții sale. Că ea a fost o persoană din prima clipă a vieții ei, adică de la zămislirea ei în pântecele matern. Și că viața fiecărui om trebuie respectată și apărată și apreciată. Că viața omului e un dar de la Dumnezeu, după cum dar de la Dumnezeu e și el ca persoană.

Tot azi Biserica o pomenește și pe Sfânta Ana [Ἡ Ἁγία Ἄννα], Profetesa [ἡ Προφήτιδα], mama Sfântului Profet Samuil [Σαμουήλ][3]. Care s-a rugat Domnului pentru a avea un fiu și pe care l-a făgăduit Lui [I Sam. 1, 10, LXX]. Și fiul rugăciunii și al făgăduinței ei a fost Sfântul Samuil [I Sam. 1, 20, LXX].

Însă Sfânta Anna, mama Născătoarei de Dumnezeu, a avut în comun cu Sfânta Anna, mama Sfântului Samuil, neputința de a naște copii. Ambele au fost sterile, sterpe. Și ambele au născut câte un copil, în urma rugăciunii lor, pe care l-au dăruit lui Dumnezeu.

Pentru că Dumnezeu ascultă rugăciunile oamenilor credincioși și îi face să fie părinți. Părinții unor copii buni, credincioși, părinții unor Sfinți.

Iar Evanghelia de azi [Lc. 13, 10-17] ne vorbește tot despre o femeie. Dar despre una posedată de demon. Căci „o femeie era având duh de neputință [πνεῦμα ἀσθενείας] de 18 ani și era gârbovită și [trăia] neputând să se îndrepte în mod deplin” [Lc. 13, 11, BYZ].

Însă la Dumnezeu nici o boală nu este nevindecabilă! Pentru că El ne poate vindeca oricând de boala noastră. Așa după cum i-a spus acestei femei demonizate: „Femeie [Γύναι], ai fost eliberată de slăbiciunea ta [ἀπολέλυσαι τῆς ἀσθενείας σου]!” [Lc. 13, 12, BYZ]. Iar boala e slăbiciune, pentru că boala ne slăbește viața, ne diminuează puterea noastră de a lucra, de a ne mișca, de a gândi și de a relaționa cu semenii noștri. Căci atunci când suntem sănătoși nu avem niciuna din aceste probleme. Dar când boala intră în viața noastră, atunci simțim că suntem din ce în ce mai puțin. Că ea ne obstrucționează, că ea ne încurcă, că ea ne strică viața, pentru că nu ne lasă să ne desfășurăm așa după cum ne dorim.

Însă când Domnul vorbește despre fățărnicia celor care nu se bucurau de vindecarea unui om [Lc. 13, 15, BYZ], ne arată că vindecarea trupească e darul lui Dumnezeu și că noi trebuie să ne bucurăm de vindecarea oricărui om, că trebuie să ne bucurăm de tot cel care se ridică de pe patul de boală și de moarte. Și, cu atât mai mult, trebuie să ne bucurăm de vindecarea duhovnicească a oricărui om, adică de convertirea și de pocăința lor. Pentru că și Sfinții Îngeri se bucură pentru cei care își îndreaptă viața. Așa după cum ne spune Domnul: „Așa, vă zic vouă, bucurie se face înaintea Îngerilor lui Dumnezeu [Οὕτως, λέγω ὑμῖν, χαρὰ γίνεται ἐνώπιον τῶν Ἀγγέλων τοῦ Θεοῦ] pentru un păcătos pocăindu-se [ἐπὶ ἑνὶ ἁμαρτωλῷ μετανοοῦντι]” [Lc. 15, 10, BYZ].

În Lc. 13, 16, BYZ, Domnul numește exorcizarea prin expresia dezlegarea din legătură. Din legătura demonilor. Textul e acesta: „Dar aceasta, fiica lui Avraam fiind, pe care Satanas [ὁ Σατανᾶς] a legat-o, iată, de 18 ani, nu se cuvenea să se dezlege din legătura aceasta [în] ziua sabatului?”.

Demonii ne leagă, prin patimi, de ei înșiși, spre slujirea lor. Pentru ca să le facem voile lor rele, aidoma unor robi. Pe când Domnul ne dezleagă, prin slava Lui, de demoni, de unirea cu demonii și ne unește cu Sine. Iar dezlegarea din cadrul Exorcizării e aidoma cu aceea din cadrul Mărturisirii.

Pentru că cel ce își mărturisește păcatele sale în fața Duhovnicului e iertat de Dumnezeu prin Duhovnic, prin Preotul Duhovnic, adică e dezlegat de ele. Este curățit de ele și umplut de slava lui Dumnezeu. După cum, același Duhovnic, când îl exorcizează pe cineva, nu face decât să se roage Domnului, pentru ca El să îi scoată pe demoni, prin slava Lui, din acel om. Și slava Lui îi alungă pe demoni din cel demonizat, după cum tot slava Lui curățește păcatele celui care s-a spovedit în fața Duhovnicului și a fost iertat de Dumnezeu prin Duhovnicul său.

Căci Dumnezeu, prin slava Lui, lucrează totul în Biserica Sa și în întreaga Sa lume. Orice Slujire a Bisericii se face prin slava lui Dumnezeu, prin harul Său necreat, iar ierarhia Bisericii nu împărtășește altceva decât slava sau harul Său.

La Botezul nostru, slava Lui e cea care ne naște din nou. Mirungerea ne dăruie slava Lui. Prin Euharistie noi ne umplem de slava Lui. Dumnezeu ne cunună prin slava Lui, după cum tot prin slava Lui ne și hirotonește. Iertarea păcatelor noastre înseamnă umplerea de slava Lui. Când sfințim sau binecuvântăm ceva sau pe cineva nu dăruim decât slava Lui. Pentru că slava Lui e viața lui Dumnezeu, prin Care El ne curățește și ne luminează și ne sfințește în Biserica slavei Sale.

De aceea, iubiții mei, a trăi creștinește, a trăi ortodox, a trăi eclesial înseamnă a fi plin de slava lui Dumnezeu, de slava Dumnezeului nostru treimic. Darul vieții și al sănătății sunt pentru ca noi să Îi slujim lui Dumnezeu și nu pentru ca să pierdem timpul degeaba. Căci rostul vieții noastre pe pământ e pentru ca noi să ne sfințim viața, în relația cu Dumnezeu, și pentru ca să trăim veșnic împreună cu El. Înveșnicirea noastră în bine este rostul vieții noastre pe pământ. Căci viața de acum, trăită în sfințenie, ne introduce în comuniunea veșnică cu Dumnezeu și cu toți Sfinții și Îngerii Lui.

Dar dacă considerăm că noi suntem doar trupuri și că, odată cu moartea, nu mai rămâne nimic din noi, ne îngustăm dramatic de mult perspectiva asupra existenței noastre. Pentru că nu acceptăm perspectiva luminoasă, veșnică, a existenței noastre cu Dumnezeu. Negându-ne veșnicia, noi ne negăm și istoria. Împlinirea noastră în istorie. Pentru că o perspectivă strict materialistă a vieții umane nu are nicio bucurie duhovnicească.

De aceea, pentru ca să se bucure, pentru ca să se bucure duhovnicește, dumnezeiește, înainte de marile praznice Biserica postește. Și postește nu pentru că nu știe să mănânce sau pentru că nu are ce mânca, ci pentru a trăi mai presus de materie. Pentru a căuta bucuria lui Dumnezeu, bucuria care depășește materialitatea grosieră. Iar bucuria lui Dumnezeu și bucuria noastră de Dumnezeu ne-o dăruie slava Lui. Pentru că noi postim pentru ca să simțim și mai mult și mai intens slava Lui în noi înșine.

Pe măsură ce ne oprim de la multul material, de la excesul material, de la plăceri de tot felul, pe atât trăim bucurii sfinte, adică simțiri și înțelegeri și vederi dumnezeiești, care sunt revelări ale slavei Lui în noi înșine. Căci fără asceză nu putem să privim dincolo de lumea aceasta, prin slava Lui, și să ne facem, de pe acum, trăitori ai Împărăției Sale. Pentru că viața Bisericii e slava lui Dumnezeu, dar pentru ea trebuie să te golești de materie, de patimi, de apucături rele.

Așa că noi, acum, înainte de praznicul Nașterii Domnului, nu postim pentru ca să ne facem rău nouă înșine, ci pentru ca să ne facem bine, un mare bine. Postim pentru ca să trăim dumnezeiește pe pământ, pentru ca să ne umplem adică de slava Lui. Postim pentru ca să ne bucurăm cu Dumnezeu și cu semenii noștri. Postim pentru ca să vedem mai bine, pentru ca să simțim mai bine, pentru ca să ne simțim mai bine. Postim pentru ca slava lui Dumnezeu să ne facă cu adevărat oameni, oameni raționali, oameni duhovnicești, oameni cerești.

Ca astfel să ne întâlnim cu Domnul, Cel care a sărăcit pentru noi, pentru ca pe noi să ne umple cu slava Lui. Pentru ca să ne facă bogați, extrem de bogați, dar nu în bani, ci în har. Căci aceasta e reala bogăție a omului: slava Lui, sfințenia lui Dumnezeu care coboară în noi și ne face pe noi să fim oameni dumnezeiești.

Vă mulțumesc tuturor acelora care ne-ați scris și ne-ați felicitat atât de frumos la împlinirea a 12 ani de creație online! Cuvintele dumneavoastră au fost o bucurie și o alinare neprețuită pentru noi doi, pentru mine și soția mea. Și nu pentru că avem nevoie de laude pentru ca să scriem și să edităm, ci pentru că ne-ați arătat adâncul dumneavoastră față de noi. Ne-ați arătat inima dumneavoastră, ne-ați arătat cum sunteți de fapt dumneavoastră, o parte din cei care ne citiți zilnic.

Iar noi ne bucurăm pentru că sunteți vii și entuziaști, că sunteți doritori de cunoaștere și de comuniune. Ne bucurăm pentru dumneavoastră și vă binecuvintez din toată inima. Pentru ca Dumnezeu să lucreze tot lucrul bun în sufletul și în viața dumneavoastră.

La mulți ani tuturor și multă pace și bucurie! Amin!


[1] Începută la 7. 38, în zi de miercuri, pe 5 decembrie 2018. Afară e minus un grad.

[2] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/1402/sxsaintinfo.aspx.

[3] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/1403/sxsaintinfo.aspx.

Did you like this? Share it:

Previous

Predica la 12 ani de creație online [6 decembrie 2018]

Next

Bacovia post-Bacovia: ieșirea din infern [6]

4 Comments

  1. Anastasia L.

    Binecuvântați, Părinte Dorin! E adevărat ce spuneți, că prin Sfintele Scripturi și cărțile Sfinților Părinți simțim dumnezeirea lui Hristos, harul Său sau slava Să care iradiază din ele. Și aceasta nu pentru că le înțelegem doar rațional, crezând în ce spun, ci pentru că ne iradiază direct și pe noi cei care citim, ne curățesc sufletul ca o adiere proaspătă. Și dacă citești Sfânta Scriptură sau pe Sfinții Părinți, și dacă intri într-o Biserică sau Mănăstire, și dacă te închini la Sfintele Moaște, și dacă te spovedești și te împărtășești ai aceeași experiență a harului curățitor și sfințitor, pe care cele ale lumii nu ți-o pot da niciodată. Doamne ajută, binecuvântați!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      E adevărat ceea ce spuneți, Doamnă Anastasia! Experiența duhovnicească directă e în același timp rațională, sentimentală și una care ne umple de dinamism, de dorința de a-I sluji lui Dumnezeu. Vă mulțumesc pentru prietenia constantă, bucuroasă! Dumnezeu să vă umple de toată binecuvântarea și de toată pacea! Numai bine!

  2. sofronie

    „Și există această divino-umanitate a Scripturii, a Icoanelor și a Euharistiei, această unire dintre slava lui Dumnezeu și materie, pentru că noi, oamenii, suntem sufletești și trupești în același timp. Din voia lui Dumnezeu, în Biserica Lui, noi avem materie transfigurată în Scriptură, materie transfigurată în Icoană, materie transfigurată în Euharistie, pentru că suntem chemați să ne transfigurăm întreaga noastră ființă în relația cu Dumnezeu”.

    Slavă lui Dumnezeu pentru mare mila Sa și pentru nespusa Lui înțelepciune și iubire de oameni! Îmi vine să spun ca Părintele Nicolae Steinhardt: ce mă bucur că sunt ortodox!Căci dacă n-aș fi ortodox, n-aș avea materie sfințită. Doamne ajută, Părinte Dorin, binecuvântați!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Numai bine, Domnule Sofronie, și la mulți ani! Dumnezeu să vă bucure în tot ceea ce faceți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno