În ajutorul tău

Pagina sursă a cărții.

Cartea cuprinde 110 poeme.

În format PDF – EPUB – KINDLETORRENT.

*

Domnul ne-a spus
să nu nădăjduim nimic
în schimbul faptelor noastre
celor bune [Lc. 6, 35, BYZ].
Să nu îi iubim pe alții,
pentru ca ei să ne iubească.
Să nu împrumutăm pe cineva cu adevăruri
și să așteptăm să ne admire.
Pentru că oamenii vor mânca
iubirea noastră și vor pleca. Mulți vor pleca.
Câți nu au recunoștință vor pleca. Dar noi să nu ne amărâm inima că ei fac asta, că ei pleacă, pentru că poruncile Lui sunt viața noastră. Și noi trebuie să împlinim poruncile Lui
pentru ca El să locuiască în noi
și nu pentru ca oamenii
să ne îmbrățișeze,
să ne laude,
să ne vorbească de bine.

*

O, ce pedeapsă mare vor lua
de la Dumnezeu predicatorii
aceia care se luptă cu Biserica!
Cei care mint cu Scriptura în mână,
care o răstălmăcesc pe măsura propriilor lor
înșelări, care se luptă cu
adevărul lui Dumnezeu ziua și noaptea.
Ce folos că sunt volubili?
Ce folos că ei „țin sabatul”
sau cred că au fost „botezați cu Duhul Sfânt”
sau că botezul lor
„are de-a face” cu Biserica? Dacă stau afară
de Biserică, ei luptă împotriva ei
și a lui Dumnezeu!
Pentru că Biserica nu poate fi reînființată,
Biserica nu poate fi redusă
la mintea omului păcătos,
pentru că ea este
sădirea Lui de viață în oameni,
la Cincizecime, și ea a ajuns până la noi ca
viața noastră cu Dumnezeu.
Biserica e aici: e Biserica Ortodoxă!
Biserica lui Dumnezeu e
Biserica Sfinților Apostoli
și a Sfinților Părinți,
e Biserica tuturor Îngerilor
și a Sfinților Lui!
Cine poate „să inventeze”
ceva mai bun decât sfințenia?
Cine poate să dorească „ceva mai mult”
decât îndumnezeirea sa?
O, ce pedeapsă vor lua de la El
predicatorii plini de o veselie hulpavă!
O, ce Iad își caută ei cu febrilitate,
în orice predică prin care
se rănesc de moarte!

*

S-au urcat în 385 până la Catedrală.
S-au urcat până la refuz. I-au strivit
pe cei din jur, pentru că ei, ele,
merg la Catedrală,
ca să treacă prin altar.
Fascinație pentru ce nu au voie.
Dreptul lor de după sfințire.
Pentru că la Catedrală merg
și nu în altă parte.
Nu i-a răspuns fiicei ei,
pentru ca să nu o certe că ea,
femeie bătrână și bolnavă,
s-a dus la Catedrală.
Dar ea s-a dus ca să îi fie bine,
a stat 3 ore la rând,
și a intrat prin altar
și a văzut cum e,
că e Catedrala noastră,
a poporului.
La care, cea de lângă ea,
a vorbit așa, în general,
despre ce pedepse vor primi,
dacă vor vorbi anapoda
despre acest mare
eveniment eclesial.
La întoarcere,
toți au vrut să intre
în 385 până la Unirii.
Au ținut autobuzul pe loc,
pentru că doreau
să intre buluc înăuntru.
Ironiile au început imediat
să-i îmbrățișeze
și au fost împinși să coboare.
Unii au coborât, alții nu.
Guralivi și guralive. Erau bucuroși
că au fost la Catedrală și nu le păsa
că unii se întorc de la muncă
și n-au chef de bucurii sfinte.
Bucuria lor a devenit publică.
Ei au fost, dar s-au și întors!

*

„Nu avea chip,
nici frumusețe” [Is. 53, 2, LXX].
Avuseseră grijă fariseii, cărturarii, romanii
să Îl pună la punct.
Cel mai mare părea
„necinstit” [Is. 53, 3, LXX].
Părea „lipsit [mai mult]
decât toți oamenii” [Ibidem].
De aceea, fariseismul, până azi,
este eligibil, în ciuda inconsistenței sale.
Iar cărturarul fără carte e respectabil,
chiar dacă noi, cu toții, îl numim plagiator.
Pe când dreptul, fie el și roman, e interpretabil,
te duce cu vorba în mod prozaic
și te scoate
afară din casă
pe chichițe avocățești.
Dar El a înviat a treia zi,
ca un Biruitor, și S-a înălțat
în sânul Treimii,
de acolo de unde
nu S-a despărțit niciodată!

*

Să nu fii șosea pentru câtă viteză e la noi!
Să nu fii autostradă pentru câte figuri avem!
Camera de luat vederi nici nu ne vede.
Ne place să murim în stil mare:
contorsionați,
cu smurdul călare pe noi,
revărsați pe toată șoseaua, dar
și prin porumbiște.
Ne place să murim în plină tinerețe,
în plină viață.
Ne plac mamele îndoliate,
toată familia noastră gemând,
un cortegiu funerar baban,
ca pentru teribiliști.
Ne place viteza ce ține cât moartea.
Ne place viteza de proști ce suntem.
Altă metaforă nu vrem
să vă spunem,
decât că am murit degeaba.

Psalmii lui Salomon. Psalmul 8, cf. LXX

1. [(Psalmul) lui Salomon, întru biruință]. Necaz și glas de război a auzit urechea mea, glasul trâmbiței sunând măcel și pieire.

2. Glasul poporului celui mult ca vântul cel foarte mult, ca viforul de foc cel mult purtându-se prin pustiu.

3. Și mi-am zis în inima mea: „Așadar, unde îl va judeca Dumnezeu pe el?”.

4. Glas am auzit: „Întru Ierusalim, [întru] cetatea sfințeniei”.

5. Zdrobitu-s-a[u] șalele mele de la veste, slăbit-a[u] genunchii mei, temutu-s-a inima mea, tulburatu-s-a[u] oasele mele ca inul.

6. Am zis: „Își îndreaptă căile lor în[tru] dreptate”.

7. Socotit-am judecățile lui Dumnezeu de la zidirea cerului și a pământului [ἀνελογισάμην τὰ κρίματα τοῦ Θεοῦ ἀπὸ κτίσεως οὐρανοῦ καὶ γῆς] și am îndreptat pe Dumnezeu în[tru] judecățile Sale cele dintru veac [ἐδικαίωσα τὸν Θεὸν ἐν τοῖς κρίμασιν Αὐτοῦ τοῖς ἀπ᾽ αἰῶνος].

8. Descoperit-a Dumnezeu păcatele lor înaintea soarelui [și] a cunoscut tot pământul judecățile lui Dumnezeu cele drepte.

9. În cele de sub pământ [ἐν καταγαίοις], [întru] cele ascunse [κρυφίοις], [au făcut] fărădelegile lor [αἱ παρανομίαι αὐτῶν], [întru] urgii [ἐν παροργισμῷ]. Fiul cu mama și tatăl cu fiica împreună se plămădeau [υἱὸς μετὰ μητρὸς καὶ πατὴρ μετὰ θυγατρὸς συνεφύροντο][1].

10. Preacurveau [ἐμοιχῶντο][2], fiecare [cu] femeia aproapelui său [ἕκαστος τὴν γυναῖκα τοῦ πλησίον αὐτοῦ]. Făgăduințe au pus împreună [între] ei [συνέθεντο αὑτοῖς συνθήκας], cu jurământ pentru acestea [μετὰ ὅρκου περὶ τούτων].

11. Pe cele sfinte ale lui Dumnezeu le jefuiau, ca și [când] nefiind [nu ar fi] al moștenitorului[3] răscumpărând [să răscumpere][ὡς μὴ ὄντος κληρονόμου λυτρουμένου].

12. Călcau în picioare jertfelnicul Domnului din toată necurăția [lor] [ἐπατοῦσαν τὸ θυσιαστήριον Κυρίου ἀπὸ πάσης ἀκαθαρσίας] și în facerea sângelui au spurcat jertfele precum cărnurile cele spurcate [καὶ ἐν ἀφέδρῳ αἵματος ἐμίαναν τὰς θυσίας ὡς κρέα βέβηλα].

13. Nu au lăsat păcat pe care nu l-au făcut [să nu-l facă] mai mult decât neamurile.

14. Pentru aceasta Dumnezeu le-a amestecat lor duh de înșelare [πνεῦμα πλανήσεως], le-a dat lor să bea [ἐπότισεν αὐτοὺς], întru beție [εἰς μέθην], potir de vin neamestecat [ποτήριον οἴνου ἀκράτου].

15. L-a adus de la capătul pământului pe cel care lovește cu tărie, a hotărât război în Ierusalim și [în] pământul său.

16. L-au întâmpinat lui [pe el] stăpânitorii pământului cu bucurie [și] i-au zis lui: „Cea dorită [este] calea ta. Veniți! Intrați cu pace!”.

17. Au netezit căile cele pietroase dinspre intrarea sa, au deschis porțile în Ierusalim [și] au încununat zidurile sale.

18. A intrat ca tatăl întru casa fiilor săi, cu pace a[u] stat picioarele sale, cu neclintirea cea multă.

19. A cuprins turnurile sale cele tari și zidurile Ierusalimului. Că[ci] Dumnezeu l-a adus pe el cu neclintire în[tru] înșelarea lor.

20. [I-]a pierdut pe stăpânitorii lor și pe tot cel înțelept întru sfat, a vărsat sângele celor care locuiesc Ierusalimul ca apa necurăției.

21. [I-]a luat pe fiii și pe fiicele lor, care s-au născut în[tru] pângărire.

22. Au făcut după necurățiile lor precum părinții lor [ἐποίησαν κατὰ τὰς ἀκαθαρσίας αὐτῶν καθὼς οἱ πατέρες αὐτῶν], au spurcat Ierusalimul [ἐμίαναν Ιερουσαλημ] și cele care au fost sfințite [cu] numele lui Dumnezeu [καὶ τὰ ἡγιασμένα τῷ ὀνόματι τοῦ Θεου].

23. S-a îndreptat Dumnezeu în[tru] judecățile Sale [ἐδικαιώθη ὁ Θεὸς ἐν τοῖς κρίμασιν Αὐτοῦ] în[tre] neamurile pământului [ἐν τοῖς ἔθνεσιν τῆς γῆς] și cei Cuvioși ai lui Dumnezeu [sunt] ca mieii în[tru] nerăutate în mijlocul lor [καὶ οἱ Ὅσιοι τοῦ Θεοῦ ὡς ἀρνία ἐν ἀκακίᾳ ἐν μέσῳ αὐτῶν].

24. Cel vrednic de laudă [este] Domnul, Cel care judecă tot pământul în[tru] dreptatea Sa.

25. Iată acum, Dumnezeu[le], ne-ai arătat nouă judecata Ta în[tru] dreptatea Ta, văzut-au ochii noștri judecățile Tale, Dumnezeu[le]!

26. Îndreptat-am numele Tău cel cinstit întru veci [ἐδικαιώσαμεν τὸ ὄνομά Σου τὸ ἔντιμον εἰς αἰῶνας], că Tu [ești] Dumnezeul dreptății [ὅτι Σὺ ὁ Θεὸς τῆς δικαιοσύνης], judecându-l pe Israil întru învățătură [κρίνων τὸν Ισραηλ ἐν παιδείᾳ].

27. Întoarce, Dumnezeu[le], mila Ta peste noi [ἐπίστρεψον ὁ Θεός τὸ ἔλεός Σου ἐφ᾽ ἡμᾶς] și îndură-Te de noi [καὶ οἰκτίρησον ἡμᾶς]!

28. Adună împrăștierea lui Israil cu milă și bunătate, că credința Ta [este] cu noi!

29. Și noi ne-am întărit gâtul nostru[4], dar Tu ești Învățătorul [Παιδευτὴς] nostru.

30. Să nu ne treci cu vederea pe noi, Dumnezeu[l] nostru, ca să nu ne înghită pe noi neamurile, ca nefiind [ὡς μὴ ὄντος][ca și când nu ar exista] răscumpărând [λυτρουμένου][un răscumpărător].

31. Și Tu [ești] Dumnezeul nostru dintru început și în Tine [este] nădejdea noastră, Doamne!

32. Și noi nu ne vom depărta de Tine, că[ci] judecățile Tale cele bune [sunt] pe[ste] noi.

33. [Cu] noi și [cu] copiii noștri [este] bunăvoirea Ta întru veac, Doamne, Mântuitorul nostru! Încă nu vom fi clătinați [întru] a veacului vreme.

34. Cel vrednic de laudă [este] Domnul, în[tru] judecățile Sale, în[tru] gura celor Cuvioși [ai Săi] și binecuvântat [este] Israil de către Domnul întru veac.


[1] Aveau relații incestuoase.

[2] Săvârșeau adulter.

[3] Iar Moștenitorul lui Dumnezeu, Cel care ne-a răscumpărat pe noi, a fost Hristos Dumnezeu.

[4] Ne-am împotrivit Ție.