Marin Sorescu, Poezii (ediție definitivă), Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1990, 475 p.

*

Primul volum publicat: Poeme, în 1965, p. 8.

„ne ștergem pe față cu moartea”, p. 10; „cămașa morții”, p. 15; „cerul nostru e zugrăvit,/ ca Voronețul, / cu toată istoria românilor”, p. 16.

„hohot de frunze”, p. 17; „nu atingeți sărăcia și tristețea/ aflate-n muzeu”, p. 20; „universul întreg să fie dat lumii/ de pomană”, p. 21; „scaunele sunt foarte receptive/ la poezie”, p. 28; „gălăgie de culori”, p. 32.

„copacul și-a desenat chipul/ pe mii de frunze”, p. 34; „scriu pe cutremurare”, p. 35; „o pată de soare”, p. 36; „chiar când greșesc/ pământul nu se leapădă de mine”, p. 38; „trebuie să transcriu cu cerneală/ toată apa oceanului”, p. 39.

Oamenii transformați în șervețele, p. 43; „viața e o curgere prin brațe”, p. 44; „belșug de sâni”, p. 46; „mă trezesc în fiecare dimineață/ cu o senzație de iarnă”, p. 50; „s-a dus să moară puțin”, p. 53; „razele lui/ sunt înfipte în noapte”, p. 55.

*

Volumul Moartea ceasului (1966), p. 61.

„ei se nasc direct cu mustăți”, p. 64; „împușcate de mine…cu bătăi de inimă”, p. 67; „acolo unde nu se vede nimic e dragostea”, p. 67; „veniseră din obișnuință”, p. 68; „unii oameni/ nu trăiesc decât cu umbra lor”, p. 69; noii faraoni „se îngroapă cu un întreg continent”, p. 70. Adică criminalii de război.

„să lăsăm timpul să pută liber”, p. 70; „mă umplu de prăpăstii/ și de ceață”, p. 72; „dunga pământului”, p. 73; „lăsăm barba să ne acopere/ cu înțelepciunea ei”, p. 74.

„încăpățânare istorică”, p. 74; „carnea strămoșească”, p. 78; „i se isprăvește deodată anotimpul”, p. 80; „omenirea nu cred că mai dorește serios/ să mai vadă ceva”, p. 82; „o bună bucată de cer”, p. 84.

„cerul cu suflete”, p. 85; „norii mă apasă cu umbra lor”, p. 86; „lumina m-a rugat să-i fiu gazdă”, p. 89; „doctor în iarbă”, p. 90; „laureat al norilor”, p. 90; „încep totul, măcar atât”, p. 91; „turbat de roșii”, p. 93; „e mereu cețos geamul nostru/ de o limbă necunoscută”, p. 101.

„sămânță de stea”, p. 102; „câteva momente când era să fim geniali”, p. 106; „cuvinte furajere”, p. 106; „repede e răsuflarea noastră”, p. 108; „cămașa asta/ de litere”, p. 110; „mă îngheață frigul care intră/ prin toate literele”, p. 110; „ceasul s-a-ntors cu spatele la timp”, p. 111.

„o felie subțire de viață”, p. 112; „o stea cu puțină miere”, p. 112; „mai neliniștit cu fiecare zi”, p. 114; „munții s-au hodorogit”, p. 115; „ne scapă mereu câte ceva în viață”, p. 116.

*

Volumul Tinerețea lui Don Quijote [1968], p. 119.

„în fundul sufletului mă rodea un fel de îndoială”, p. 120; „în urma omului cu lupa se întindea un pustiu de moarte”, p. 122; „femeile au rămas înalte”, p. 124; „toți morții sapă”, p. 125; „elanuri de cazma”, p. 125; „fulgerul nu se mai dezdoaie”, p. 127. A se dezdoi = a se desface.

„ciocârlia/ arzând/ ca o lumânare”, p. 128; „un volum de lumină/ se varsă mereu”, p. 129; „suntem îngrozitori de mari”, p. 130; „și nu mai e nimeni mai mare ca noi/ care să ne mângâie”, p. 130.

„nu reușim să fim decât oameni”, p. 136; „fața mea e un adevărat alfabet morse”, p. 137; „cea mai desfrânată e ceara”, p. 139; „burlanele gravitației”, p. 141; „să ne gâlgâie lumina”, p. 143; „insula aceasta de foc e inima”, p. 148; „geniul înălțimii”, p. 150.

„pântecul fetelor are nevoie/ să adoarmă frumos până seara”, p. 152; „să cos din vânt/ un oftat”, p. 157; „m-aș apleca printre Sfinți în pământ”, p. 158; „mă doare golul…dintre cuvinte”, p. 161; „este un cerc familiar zarea”, p. 162.

„o prăpastie-n cer”, p. 166; lumea este „o armonică gâfâită”, p. 171; „tot mai neînțelese amprente”, p. 175; „izvoare/ fără apus”, p. 179; „un căscat de lână moale”, p. 182; „sentimentele tind către zero”, p. 184; „fața văzută e doar o ciornă”, p. 185; „în spatele perdelelor lor de sâni”, p. 188; „se aruncă amândoi/ într-o verighetă”, p. 202.

Did you like this? Share it: