Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör kayseri escort

Caragiale…

…pare să întinerească veșnic și să fie eternul nostru contemporan. În ciuda pronosticului lovinescian care anunța că, în cel mult 50 de ani, nimeni nu-l va mai citi pe Caragiale (criticul era nemulțumit că dramaturgul zugrăvise numai oameni nesincronizați; dar oare Hortensia Papadat-Bengescu a făcut altceva?).

Rămân la părerea mea, exprimată mai demult[1], că Maiorescu a intuit un fapt esențial, dar pe care nu l-a formulat decât pe jumătate sau pe sfert: și comediile lui Caragiale sunt, în fond,  tot tragedii (cum sugerează el) sau drame, cum mai degrabă aș zice eu.

Personajele care ajung într-o asemenea stare de decrepitudine morală, în starea de tâmpenie care face casă bună cu josnicia și perfidia, nu sunt comice, sunt jalnice! Sunt de plâns! Nu ele fac farse altora, ci viața lor e o farsă îngrozitoare! Și, din această perspectivă, mesajul lui Caragiale e evanghelic – Părintele Nicolae Steinhardt a sesizat bine latura aceasta, plecând de la ce a scris Călinescu în Domina bona.

Dacă privim astfel lucrurile, Caragiale nu a scris comedii, drame și schițe satirice. A scris numai drame toată viața! A scris teatru dramatic, nu comic, la care râd numai cei care nu vor să-și recunoască, la rândul lor, propria dramă, ca și personajele caragialene.

Viața acestor personaje e o farsă dramatică, ele sunt în plin infern și nu înțeleg!

Caragiale, care i-a creat pe Cațavencu, Farfuridi, Trahanache, Dandanache sau jupân Dumitrache, pe Nae Girimea etc, în comedii, se întoarce în schițe și le încondeiază copilăria! Pentru că d-l Goe e Cațavencu copil…

Și dacă Goe sau Ionel poate fi recompensat prin excursii când rămâne repetent de mai multe ori sau prin pupici de la mamițica atunci când face obrăznicii, lăudat când e nesimțit și se arată prost-crescut, același lucru se întâmplă și când ajunge mare: pentru bădărănie, perfidie și declasare morală primește recompense: e respectat, potent social, are succes politic. Nu mai varsă dulceață în pantofi, șantajează ca să ajungă deputat!

Dramaturgul a sesizat, pentru societatea democratică în care trăia, ceva ce pe mulți dintre contemporanii noștri îi lasă la fel de indiferenți ca și pe contemporanii lui: proasta creștere de acasă și educația școlară lamentabilă a copiilor (sub pretext că trebuie lăsați să-și trăiască copilăria sau din simplul motiv că părinții se iubesc pe ei înșiși mult prea mult în progeniturile lor, până la cote ridicole și inadmisibile de permisivitate) reprezintă cea mai teribilă catastrofă care se poate întâmpla unei națiuni!…

Caragiale a evoluat în sens invers, de la maturitate spre copilărie și de la mahalaua volubilă și țanțoșă din care se recrutează clasa politică influentă, la Miticii de duzină, la amicii de pierdere a timpului pe terase: adică de la comedii la schițe.

A trecut, cum s-ar zice, de la pictură la creion, de la comedia care e de fapt dramă psihologică – drama poporului român! – la schița care pare mai…schematică. Dar care reprezintă un fenomen pe care îl putem compara cu sincoparea enunțului la Bacovia, cu afazia lui glosică. Și la Caragiale avem aceleași efecte lingvistice ale paraliziei afective care decimează moral oamenii, evidente într-o vorbire elementarizată, tautologică, mecanică, meschină. Și aici e „căldură mare”, după cum, la Bacovia, „Pe catafalc, de căldură-n oraș, – / Încet, cadavrele se descompun” (Cuptor).

În fond, e aceeași schematizare a lumii și în schițele lui Caragiale, ca mai târziu în poemele lui Bacovia, care duce la necroza spirituală și la anchilozarea verbală.

De fapt, și Cațavencu, cu tiradele sale demagogice, și „amicul idiot”, răspunzând monosilabic, toropit de nepăsare și nu de caniculă, suferă de aceeași boală. Așa se înțelege de ce Caragiale începe cu comedii și termină cu schițe…


[1] A se vedea articolul meu de aici: https://www.teologiepentruazi.ro/2007/01/11/paradoxurile-lui-i-l-caragiale-sau-despre-tragi-comedie/.

Did you like this? Share it:

Previous

Marin Sorescu, Poezii (ediție definitivă) [I]

Next

Predică la Duminica a XXVIII-a după Cincizecime [2018]

2 Comments

  1. Camelia

    Caragiale este si va fi ! Doamne ajuta

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Mulțumim, Doamnă Camelia! Numai bine! Sărbători fericite!

      Psa. Gianina Picioruș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno