Predică la Duminica anterioară Nașterii Domnului [2018]
Iubiții mei[1],
Biserica îi prăznuiește azi pe toți Sfinții Vechiului Testament, începând cu Sfinții Protopărinți Adam și Eva. Pentru a arăta că toți Sfinții vechii făgăduințe L-au așteptat pe Mașiah [מָשִׁיחַ][2], pe Hristos [Χριστός], și că toți s-au mântuit în Hristos Dumnezeu.
Căci „în[tru] credință au murit toți aceștia [κατὰ πίστιν ἀπέθανον οὗτοι πάντες], neluând făgăduințele [μὴ λαβόντες τὰς ἐπαγγελίας], ci văzându-le de departe pe acelea [ἀλλὰ πόρρωθεν αὐτὰς ἰδόντες]” [Evr. 11, 13, BYZ]. Pentru că ei, toți Sfinții Vechiului Testament, deși s-au arătat a fi „mărturisiți prin credință [μαρτυρηθέντες διὰ τῆς πίστεως]”, deși au trăit și au murit ca niște oameni credincioși și Sfinți ai lui Dumnezeu, s-au desăvârșit împreună cu noi [Evr. 11, 29, BYZ]. Pentru că Domnul, coborând în Iad, „pe sufletele Sfinților [celor] din veac, ținute cu sila de Iad, le-a slobozit și a dăruit tuturor putința să se urce la ceruri”[3], adică întru Împărăția Sa cea veșnică.
De aceea, după cum ne spune Sfântul Pavlos, Dumnezeu a vrut pentru Sfinții Vechiului Testament „ca să nu se desăvârșească fără noi [ἵνα μὴ χωρὶς ἡμῶν τελειωθῶσιν]” [Evr. 11, 40, BYZ], creștinii, fără noi cei ai Bisericii Lui. Pentru că Paradisul sau Raiul lui Dumnezeu s-a deschis pentru toți Sfinții Lui odată cu învierea Domnului.
– Și cine sunt Sfinții Vechiului Testament pomeniți azi?
– Potrivit Sinaxarului zilei, ei sunt aceștia: Adam [Ἀδάμ] și Eva [Εὕα], cei întâi zidiți, Protopărinții neamului omenesc, Abel [Ἄβελ], Sit [Σήθ], Enos [Ἐνώς], Cainan [Καϊνᾶν], Maleleil [Μαλελεήλ], Iared [Ἰάρεδ], Enoh [Ἐνώχ], Matusala [Μαθουσάλα], Lameh [Λάμεχ], Noe [Νῶε], Sim [Σήμ], Iafet [Ἰάφεθ], Arfaxad [Ἀρφαξάδ], Cainan [Καϊνᾶν], Sala [Σάλα], Eber [Ἕβερ], Falec [Φάλεκ], Ragav [Ῥαγάβ], Seruh [Σερούχ], Nahor [Ναχώρ], Tarra [Θάρρα], Avraam [Ἀβραάμ], Isaac [Ἰσαάκ], Iacov [Ἰακὼβ], Rubim [Ῥουβίμ], Simeon [Συμεών], Levi [Λευΐ], Iuda [Ἰούδα], Zabulon [Ζαβουλών], Isahar [Ἰσάχαρ], Dan [Δάν], Gad [Γάδ], Asir [Ἀσήρ], Neftalim [Νεφθαλείμ], Iosif [Ἰωσήφ], Veniamin [Βενιαμίν], Fares [Φαρὲς], Zara [Ζαρὰ], Esrom [Ἐσρώμ], Aram [Ἀράμ], Aminadab [Ἀμιναδάβ], Naason [Ναασών], Salmon [Σαλμών], Booz [Βοόζ], Obid [Ὠβήδ], Iesse [Ἰεσσαί], David [Δαυΐδ], Solomon [Σολομὼν][4], Roboam [Ῥοβοὰμ], Abia [Ἀβιὰ], Asa [Ἀσὰ], Iosafat [Ἰωσαφὰτ], Ioram [Ἰωρὰμ], Ozia [Ὀζία], Ioatam [Ἰωάθαμ], Ahaz [Ἄχαζ], Ezechia [Ἐζεκία], Manassi [Μανασσῆ], Ammon [Ἀμμὼν], Iosias [Ἰωσίας], Iehonias [Ἰεχονίας], Salatiil [Σαλαθιήλ], Zorobabel [Ζοροβάβελ], Abiud [Ἀβιούδ], Eliachim [Ἐλιακείμ], Azor [Ἀζώρ], Sadoc [Σαδώκ], Ahim [Ἀχείμ], Eliud [Ἐλιούδ], Eleazar [Ἐλεάζαρ], Mattan [Ματθάν], Iacov [Ἰακώβ], Iosif [Ἰωσὴφ], Logodnicul Maicii Domnului, Melhisedec [Μελχισεδέκ], Iov [Ἰώβ], Moseos [Μωσέως][5], Or [Ὤρ], Aaron [Ἀαρὼν], Iisus [Ἰησοῦς] al lui Navi [Ναυῆ], Samuil [Σαμουήλ], Natan [Νάθαν], Daniil [Δανιήλ], cei trei Tineri [τριῶν Παίδων], Sarra [Σάρρα], Rebecca [Ῥεβέκκα], Lia [Λεία], Rahil [Ῥαχήλ], Asinet [Ἀσινέθ], Maria [Μαρία][6], Deborra [Δεβόρρα], Rut [Ῥούθ], Saraftia [Σαραφθία], la care a fost trimis Sfântul Iliu, Somanitis [Σωμανῖτις], care l-a găzduit pe Sfântul Elisee, Iudit [Ἰουδίθ], Estir [Ἐσθήρ], Anna [Ἄννα], Sosanni [Σωσάννη[7]][8].
Însă, după cum observăm, nu sunt pomeniți aici toți Sfinții Vechiului Testament, ci doar o parte dintre ei. Dar duminica de azi îi pomenește pe toți Sfinții lui Dumnezeu, de la Adam la Iosif, Logodnicul, adică și pe cei care, în mod nominal, nu au fost incluși în Sinaxarul zilei[9]. Și ne îndeamnă să îi cunoaștem și mai mult și să ne rugăm lor cu adevărat. Pentru că fiecare Sfânt în parte are să ne învețe lucruri tainice, duhovnicești, despre voia lui Dumnezeu cu noi.
Într-o cântare de la Vecernia zilei de azi, toți Sfinții Vechiului Testament sunt numiți Părinții cei credincioși[10]. Iar o alta, de la canonul Utreniei, îi numește Dumnezeiești Părinți[11]. Care au fost credincioși lui Dumnezeu și care au trăit dumnezeiește pe pământ și au crezut în Hristos Domnul. Și care ne învață și pe noi să fim credincioși lui Dumnezeu, adică să ne încredem cu totul în cuvintele Lui. Pentru că toată Slujba zilei de azi ne-a adus aminte de Sfinții Legii celei Vechi tocmai pentru ca să ne vorbească despre Hristos Domnul. Pentru că, prin Sfinții cei din vechime, Dumnezeu ne-a vorbit despre întruparea Fiului Său[12]. Despre marea și necuprinsa Lui smerire pentru noi.
Căci „sărac s-a făcut Cel bogat [πτωχὸς ὁ Πλούσιος γίνεται], îmbogățindu-i pe cei care au sărăcit [cu] răutatea [πτωχίζων τοὺς κακίᾳ πλουτίζοντας]”[13]. Din cauza răutății păcatelor noastre. Căci fiecare păcat ne aduce răul în noi, pentru că îi aduce pe demoni în noi, și ne face răi și nu buni. Iar El ne-a îmbogățit și ne îmbogățește pe noi cu slava Lui, în Biserica Sa, pentru ca să ne putem curăți de păcatele noastre, pentru ca să ne luminăm și să ne sfințim întru El.
De aceea, sărăcirea Lui cea asumată pentru noi sau deșertarea de Sine [Filip. 2, 7, BYZ] a Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră a însemnat întruparea Lui și manifestarea slavei Sale în mijlocul nostru pe măsura noastră. A cât puteam noi să suportăm măreția prezenței Sale.
Căci Iisus Hristos, Domnul nostru, prin toată viața Lui împreună cu oamenii, a arătat îndelungă răbdare față de păcatele noastre și o nespusă iubire pentru noi, oamenii. Tocmai de aceea, i-a atras la Sine pe cei care au crezut în El și i-a făcut una cu El, pe când cei necredincioși s-au putut apropia de El și au putut să Îi facă rău. Pentru că El a îngăduit celor credincioși să fie intimii Lui, prietenii Săi, pe când celor necredincioși le-a îngăduit să își manifeste răutatea și cruzimea vizavi de El.
Însă, dacă îți manifești cruzimea și răutatea față de cineva, nu te arăți un om puternic, ci un om slab. Pentru că ești sărac de sfințenie. Dar dacă îți arăți bunătatea față de oameni, bunătatea față de cei care te urăsc și te disprețuiesc, atunci arăți puterea iubirii din tine, puterea iubirii lui Dumnezeu față de oameni. Căci adevărata putere e iubirea față de oameni, care vine din smerirea noastră continuă înaintea lui Dumnezeu, pe când purtarea tiranică ne arată că suntem cruzi și disprețuitori față de oameni.
Tocmai de aceea, Domnul, întrupându-Se și smerindu-Se în mod nesfârșit pentru noi, ne-a arătat că putem să ne sfințim în modestie și în neputință și în mijlocul indiferenței față de noi. Că putem trăi cu puțin, dar putem avea din plin slava lui Dumnezeu în noi. Că boala nu e un motiv de necredință și nici desconsiderarea noastră nu e un motiv de hulă. Căci, în relația cu Dumnezeu, noi creștem în fiecare zi în înțelegerea voii Lui și în acceptarea ei în viața noastră. Pentru că viața sfântă, viața cu Dumnezeu, ne umple și ne împlinește cu totul și de aceea Îl binecuvântăm neîncetat pe Dumnezeu pentru toată rânduiala Lui cu noi.
Pentru că toate au sens! Toate au legătură interioară. Tot ceea ce noi trăim, dacă primim luminarea lui Dumnezeu pentru a înțelege, vedem că e spre binele nostru. Pentru că El nu ne ceartă mai mult decât ne e de folos. Orice certare a Lui e pedagogică, e spre binele nostru, spre creșterea noastră armonioasă. Și, în ansamblul ei, creația întreagă merge după voia lui Dumnezeu, chiar dacă mulți se împotrivesc interior voii lui Dumnezeu. Iar pentru a înțelege acest lucru uimitor și dumnezeiesc, că toată creația împlinește voia lui Dumnezeu, chiar dacă mulți se împotrivesc Lui, ai nevoie de luminarea Lui.
Iar luminarea Lui e dumnezeiască și se dă celor care se curățesc continuu de patimile lor. Și aceasta, luminarea Lui, ne dăruie o cunoaștere simplă și duhovnicească a voii lui Dumnezeu cu lumea și cu fiecare dintre noi în parte.
Tocmai de aceea, când mulți nu văd niciun sens în lucrurile care se petrec, când neagă prezența lui Dumnezeu în lume și în viața oamenilor, o fac pentru că nu văd ceea ce se petrece cu adevărat cu noi toți. Fiind lipsiți de luminarea lui Dumnezeu și adânciți în necredință și în multe patimi, toate le par anapoda, fără logică, iar Dumnezeu le pare a fi absent sau inexistent. Și aceasta se petrece pentru că nu văd dumnezeiește, nu văd dincolo de amănuntele personale, nu văd în mod profund viețile oamenilor, nu văd spre ce se îndreaptă lumea în integralitatea ei.
Însă Sfinții Vechiului Testament au văzut, în mijlocul formelor liturgice ale Bisericii vechitestamentare, pe Domnul și Biserica Lui. Au văzut dumnezeiește, adică prin slava Lui. Au văzut mai presus de istorie și mai înainte de a se petrece evenimentele istorice. Pentru că au văzut, prin vedenii dumnezeiești, viitorul evanghelic al lumii. Și tocmai de aceea s-au mântuit: pentru că au trăit cu credința în El, în Cel care Se va întrupa pentru noi toți. Pentru mântuirea tuturor.
Iar Fiul Tatălui a fost „Taina cea mai presus de fire [ὑπερφυῶς Μυστήριον]”[14] pe care au vestit-o Sfinții Profeți. Și Care, după trup, S-a născut din neamul lui Avraam și din seminția lui Iuda[15].
Însă El, Domnul nostru Iisus Hristos, S-a întrupat pentru ca să ne mântuie pe noi. De aceea S-a făcut „Arhiereul bunurilor celor viitoare [Ἀρχιερεὺς τῶν μελλόντων ἀγαθῶν]” [Evr. 9, 11, BYZ], „veșnică răscumpărare aflând [αἰωνίαν λύτρωσιν εὑράμενος]” [Evr. 9, 12, BYZ] pentru noi. Pentru că poate pe fiecare dintre noi să ne răscumpere, prin Botez, din mâna demonilor, și să ne facă ai Lui, fiii Lui cei duhovnicești.
Așadar, iubiții mei, aflându-ne cu două zile înainte de praznicul Nașterii Domnului, să cerem cu toții „lumina cea a cunoștinței [τὸ φῶς τὸ τῆς γνώσεως]”[16], după cum spune troparul praznicului! Să cerem lumina cea dumnezeiască a Preacuratei Treimi, pe aceea care ne dă cunoaștere sfântă, dumnezeiască! Să cerem lumina Lui, cea necreată și veșnică, pe cea care ne curățește, ne luminează și ne sfințește pe noi! Căci de ea avem nevoie în tot timpul vieții noastre.
Pentru că, prin lumina Lui, noi putem înțelege dumnezeiasca viață și învățătură a Bisericii. Noi ne putem cunoaște pe noi înșine și pe tot omul. Prin lumina Lui le putem vedea pe cele tainice ale Sale, pe cele dumnezeiești, pe cele care ne sfințesc pe noi.
Căci El, „Soarele dreptății [Ἥλιος τῆς δικαιοσύνης]”, ne strălucește pe noi cu slava Lui și ne face vii întru El. Pentru că soarele de pe cer ne luminează și ne încălzește trupește, el fiind un astru creat de Dumnezeu. Dar Însuși Dumnezeu, a Cărui strălucire e veșnică și îndumnezeitoare, nu numai că ne luminează și ne umple de toată iubirea și de toată râvna cea dumnezeiască, dar ne și sfințește în mod desăvârșit pe măsura creșterii noastre în nevoință.
De aceea, El e viața noastră, viața noastră cea veșnică. Căci, de la Botezul nostru, viața noastră „a fost ascunsă [κέκρυπται], împreună cu Hristos [σὺν τῷ Χριστῷ], în Dumnezeu [ἐν τῷ Θεῷ]” [Col. 3, 3, BYZ]. Viața noastră duhovnicească e tainică, e ascunsă în Dumnezeu, pentru că El ne umple de slava Lui și numai El ne cunoaște cu adevărat viața noastră interioară. Însă, „când Hristos are să Se arate [ὅταν ὁ Χριστὸς φανερωθῇ]” la a doua Sa venire întru slavă, [El], „Viața noastră [ἡ Ζωὴ ἡμῶν]”, atunci și noi, împreună cu El, ne vom arăta întru slava Lui [Col. 3, 4, BYZ]. Pentru că vom fi plini de slava Lui, dacă acum, în viața noastră de aici, ne vom umple de ea.
Fiți bucuroși întru Domnul și Mântuitorul sufletelor și al trupurilor noastre!
Veseliți-vă întru El în tot binele!
Umpleți-vă de slava Lui, de curăția slavei Sale, pentru ca să trăiți dumnezeiește pe pământ! Căci viața de acum e anticamera Împărăției lui Dumnezeu și toți cei Sfinți ai lui Dumnezeu sunt moștenitorii Împărăției Sale.
Hristos S-a născut și S-a sălășluit întru noi!
Hristos, Viața noastră, e în noi și cu noi pururea!
Cel ce S-a înălțat la cer întru trup, în mod duhovnicește S-a sălășluit întru noi la Botez, și e cu noi pururea, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt!
Lăudați-O pe Treimea cea mai presus de ființă, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Dumnezeul mântuirii noastre! Căci a binevoit a Se întrupa Fiul Tatălui, Cel din veci, ca să ne mântuie pe noi și să ne sfințească întru El pururea. Amin!
[1] Începută la 7. 48, în ziua de 17 decembrie 2018, zi de luni. Un grad. Azi noapte a nins din nou.
[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Messiah.
[3] Penticostar, ed. BOR 1999, p. 19.
[4] În LXX numele său este Σαλωμων [Salomon]. A se vedea I Împ. 9, 1, Cânt. Cânt 1, 1, Ps. lui Sal. 9, 1 etc.
[5] În LXX numele său este Moisis [Μωϋσῆς]. A se vedea Ieș. 3, 1; Deut. 1, 1 etc.
[6] În LXX numele său este Mariam [Μαριαμ]. A se vedea Ieș. 15, 20.
[7] În LXX numele său este Susanna [Σουσάννα]. A se vedea Sus. 1, 7.
[8] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Dec/Dec18-24.html. [9] Cf. Ibidem. [10] Ibidem. [11] Ibidem.
[12] Mineiul pe decembrie, ed. BOR 1991, p. 251-252.
[13] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Dec/Dec18-24.html. [14] Ibidem. [15] Ibidem.