Predică la Nașterea Domnului [2018]
Iubiții mei[1],
„când a venit plinătatea vremii [ὅτε ἦλθεν τὸ πλήρωμα τοῦ χρόνου]” [Gal. 4, 4, BYZ], Fiul lui Dumnezeu Cel veșnic, născut din Tatăl mai înainte de toți vecii, S-a făcut Fiul Fecioarei Maria! S-a făcut om, Dumnezeu și om, smerindu-Se pe Sine pentru noi și pentru mântuirea noastră. Căci El S-a făcut om, ca pe noi, oamenii, să ne îndumnezeiască și să ne unească pe veci cu Sine.
Iar nașterea Lui a avut loc pe când Preasfânta Fecioară Maria avea 15 ani și o lună de viață și era logodită cu Sfântul Iosif, care avea 80 de ani. Și care Fecioară Preacurată fusese dată Sfântului Iosif spre păzirea ei, pentru că ea își făgăduise fecioria lui Dumnezeu pentru veșnicie. Și ea fusese dată Dumnezeiescului Iosif spre ocrotire, pentru că toiagul aceluia înverzise în Templul Domnului, în mod minunat, și peste el stătuse o porumbiță ca semn de la Dumnezeu[2].
Așadar, la plinătatea vremii S-a născut Domnul, adică atunci când lumea a fost pregătită să-L primească! Și această zi a nașterii Sale s-a petrecut în anul 5.509 de la facerea lumii de către Preacurata Treime[3], Domnul născându-Se în împrejurimea cetății Bitleem [Βηθλέεμ] [Lc. 2, 15, BYZ] din Iudea.
Căci în cetate, în acea zi, „nu era lor loc în[tru] găzduire [οὐκ ἦν αὐτοῖς τόπος ἐν τῷ καταλύματι]” [Lc. 2, 7, BYZ]. Și pentru că nu s-a găsit loc de găzduire în vreun han sau în vreo casă, Fiul lui Dumnezeu S-a născut în peștera unui munte de piatră, munte pe care era construită cetatea Bitleem[4]. Iar peștera-maternitate pentru Domnul „slujea ca grajd de dobitoace, unde Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară, în miezul nopții, rugându-se lui Dumnezeu cu fierbințeală și cu totul fiind cu mintea la Dumnezeu, arzând de dorirea și de dragostea Lui, a născut fără durere pe Domnul nostru Iisus Hristos, în douăzeci și cinci ale lunii decembrie. Pentru că astfel se și cuvenea să nască, fără durere, aceea care a zămislit fără păcat”[5].
Căci nașterea Lui a fost mai presus de fire, nestricând fecioria Maicii Sale. De aceea, Fecioara a născut și a rămas Fecioară, Pururea Fecioară, dar a devenit și Maică în același timp, Maica lui Dumnezeu. Căci este pentru toți vecii Fecioară și Maică, Maică și Fecioară, pentru că este Născătoarea de Dumnezeu și Stăpâna vieții noastre.
„Și a născut pe Fiul ei Cel Întâi-născut [τὸν Υἱὸν αὐτῆς τὸν πρωτότοκον], și L-a înfășat pe El, și L-a culcat pe El în iesle” [Lc. 2, 7, BYZ]. L-a născut pe primul și singurul ei Fiu. Iar patul de maternitate al Domnului a fost ieslea, pe când boul și asinul, cu răsuflarea botului lor, L-au încălzit pe Țiitorul a toate. Pentru că „a cunoscut boul pe Cel care l-a câștigat și măgarul ieslea Domnului său [ἔγνω βοῦς τὸν κτησάμενον καὶ ὄνος τὴν φάτνην τοῦ Κυρίου αὐτοῦ]” [Is. 1, 3, LXX].
Tocmai de aceea, într-un mod duhovnicesc, boul și măgarul, iconizați lângă ieslea Domnului, îi reprezintă pe toți cei credincioși Lui, care, prin iubirea și prin faptele lor cele iubitoare de Dumnezeu, încălzesc inimile oamenilor și le dau multă nădejde.
Căci nu suntem credincioși cu adevărat, dacă, prin viața și prin faptele noastre, nu propovăduim mila Domnului cu noi. Dacă oamenii nu văd în noi pe slujitorii lui Dumnezeu, nu suntem credincioși cu adevărat. Căci cei care cred întru El și fac faptele Lui, aceia îi încălzesc cu adevărat pe oameni în iarna frigului interior, în iarna neiubirii.
Căci Domnul S-a născut „în taina nopții”[6], pentru ca să ne arate că El e Soarele vieții noastre. Și că oriunde am fi noi și oricât de marginalizați am fi, El ne cunoaște pe noi, El ne știe pe noi, pentru că noi suntem ai Lui, născuți de El din apă și din Duh.
Și El S-a născut iarna pentru noi, pentru ca să ne arate că El e adevărata noastră vară, vara cea duhovnicească, Soarele din vara sfințirii noastre, Cel care ne sfințește pe noi cu razele iubirii Sale de oameni.
Și El S-a născut în peșteră săpată în piatră, în frig și în smerenie, pentru ca să ne arate că de bună voie a venit să moară pentru noi. Căci El, Cel care acum S-a lăsat înfășat ca un Prunc, mai apoi Se va lăsa înfășurat în giulgiu pentru noi, pentru ca să Se arate biruitor asupra morții, înviind a treia zi din mormânt.
Și Se naște din Fecioară, Cel Preacurat și Preasfânt, pentru ca să ne arate nouă că El iubește fecioria, că El iubește sfințenia, că El iubește smerenia, că El îi iubește nespus de mult pe oameni. Și pentru că îi iubește, tocmai de aceea S-a făcut om smerit pentru noi, ca să ne învețe pe noi că smerenia e cea mai mare înălțime. S-a smerit pentru noi în mod inexprimabil, pentru ca să ne învețe că adevărata scară către ceruri e rugăciunea plină de curăție și de sfințenie, de smerenie și de milostivire.
Căci, iubiții mei, noi retrăim azi nașterea Domnului nu ca pe un eveniment din trecut, ci ca pe un eveniment pururea viu și revelator, pururea actual. Căci Domnul nu numai că S-a născut pentru noi în istorie acum două milenii, dar, întru Biserica Lui, El Se naște continuu în noi prin fiecare virtute pe care noi o actualizăm în mod zilnic. Ori de câte ori ne rugăm, ne închinăm, postim, facem milostenie, citim cărți sfinte, ne spovedim și ne împărtășim cu Domnul, noi Îl simțim în noi pe Domnul nostru, Cel care S-a născut pentru noi! Îl simțim în noi pe Fiul și pe Tatăl Său și pe Duhul Sfânt, Cel care purcede din Tatăl și Se odihnește în Fiul. Simțim în noi pe Treimea Cea prea dumnezeiască, pe Dumnezeul nostru treimic, Care e prezent în noi prin slava Lui.
De aceea, prăznuirea noastră de azi este aparte numai prin aceea că e prăznuirea anuală a nașterii Domnului. Însă, în mod pragmatic, ea este starea noastră zilnică, pentru că noi Îl simțim pe Domnul în mod zilnic în noi, Care e prezent în noi prin slava Lui. Pentru că fără El nu putem să facem nimic [In. 15, 5, BYZ].
Nu putem să facem nimic durabil, nimic mântuitor fără Dumnezeu. Mai devreme sau mai târziu, mintea noastră orgolioasă înțelege acest lucru: suntem nimic fără El. Suntem neputincioși. Nu putem face nimic fără El. Avem nevoie în toate de ajutorul Lui, de ajutorul Lui cel dumnezeiesc, de luminarea Lui, de mila Lui cea nemăsurată.
Căci Domnul Se face Prunc pentru ca din pruncie să trăim cu Dumnezeu. Se face Prunc pentru că ne vrea de prunci ai Lui. Și noi îi botezăm pe pruncii noștri și îi facem ai lui Dumnezeu din primul an al vieții lor, pentru ca El să îi crească după voia Lui.
Și cine poate să ne crească mai bine decât Dumnezeu? Cine poate să ne hrănească cu slava Lui mai bine decât El?
Pentru că atunci când punem răsaduri în pământ, punem imediat și apă. Roșiile nu se prind fără apă! Nici grâul nu încolțește fără apă. Când se naște mielul sau vițelul sau mânzul trebuie să fii acolo, pentru ca să îl ajuți din prima clipă a nașterii lui. Tot la fel, omul e om din prima clipă a vieții lui în uterul maicii sale și, pentru ca el să fie sănătos, trebuie să nu mănânci lucruri nesănătoase și să nu faci gesturi care contravin vieții lui.
Pentru că viața omului, a animalului, a păsării, a peștelui, a pomului, a plantei e una firavă, delicată. Imediat omori totul dacă le strici condițiile de viață. Tocmai de aceea, trebuie să protejăm viața semenilor noștri, cât și a întregii creații a lui Dumnezeu, ca unii care am fost puși de El stăpânitori duhovnicești ai pământului [Fac. 1, 28, LXX]. Pentru că întru sfințenie trebuie să trăim și întru sfințenie trebuie să avem grijă de tot ce a creat Dumnezeu.
…M-am bucurat mult săptămâna aceasta împreună cu dumneavoastră! Cu zăpada îmbrăcând toate și pe o vreme fără nicio adiere de vânt, am venit și v-am vestit praznicul preafrumos de astăzi. Iar dumneavoastră m-ați primit cu inimă largă, frumoasă, binevoitoare, pentru ca să vorbim unii cu alții. V-am ascultat bucuriile, împlinirile, nădejdile, tristețile, și le-am pus pe toate în rugăciunile mele, pentru ca să mă rog pentru mântuirea dumneavoastră, după cum mă rog pentru mântuirea mea. Căci rolul acestor întâlniri pastorale e tocmai acela de a simți tot mai vie legătura interioară dintre noi și de a ne întări unii pe alții.
Pentru că și păstorii au venit și L-au văzut pe Domnul și au vestit cele despre El [Lc. 2, 16-17, BYZ]. La fel și Magii, cei deveniți Sfinți ai Bisericii, au venit și I s-au închinat Lui, după care I-au dăruit daruri [Mt. 2, 11, BYZ].
Pentru că atunci când dai daruri, dărui de fapt din bucuria și din iubirea inimii tale. Dărui din destulul tău. Și Cel care ne îndestulează pe noi pururea este Dumnezeu, din ale Cărui daruri noi dăruim altora.
De aceea, iubiții mei, când primim colindătorii, îi primim pe cei care au nevoie de atenția noastră! Când ne primim copiii și nepoții acasă, îi primim pe cei care au nevoie de înțelepciunea și de blândețea și de iubirea noastră. Pentru că familia este locul binecuvântat în care se prelungește Biserica lui Dumnezeu. Noi ducem Biserica în casa noastră, pentru că noi suntem mădularele vii ale Bisericii. Și ceea ce facem acasă și pe stradă și la locul de muncă, facem pentru Biserică. Pentru că noi suntem trimișii Bisericii în lume, suntem ferestrele Bisericii în lume, cele prin care oamenii privesc frumusețea vieții cu Dumnezeu. Și ei trebuie să vadă în noi niște credincioși autentici, niște credincioși serioși și care au cuvânt, care spun ceea ce fac și fac ceea ce spun. Au nevoie de noi și de profesia noastră și de chemarea noastră de la Dumnezeu.
Căci toți suntem chemați de El la slujirea Lui și a lumii întregi. Și de aceea, că trăim în România sau în afara țării noastre, slujirea Lui și a oamenilor e chemarea noastră cerească, e chemarea noastră de la Dumnezeu.
Așadar, iubiții mei, să prăznuim dumnezeiește și să ne bucurăm în aceste sfinte zile ale praznicului Nașterii Domnului! Să ne bucurăm împreună de iubirea și de mila lui Dumnezeu față de noi! Să fim buni și primitori, rugându-ne neîncetat Domnului și punându-ne toată viața în fața Lui! Căci El știe ce ne trebuie și cunoaște lucrurile de care noi avem nevoie, însă dorește să ne încredem cu totul în El și să cerem toate de la El. Ca întru El să ne bucurăm și să ne sfințim pururea, întru Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu, de la Care sunt viața, pacea, mântuirea și sfințenia noastră. Amin!
[1] Începută la ora 12, pe soare, în ziua de 22 decembrie 2018, zi de sâmbătă. Minus un grad. Am preluat Sfânta Frescă de aici: http://2.bp.blogspot.com/-zs7TeZ1hIrc/VIlnKFMC4LI/AAAAAAAARg0/tdSe4-UgStc/s1600/pc2301011.jpg.
[2] Cf. http://paginiortodoxe.tripod.com/vsmar/03-25-bunavestire.html.
[3] Cf. https://ro.orthodoxwiki.org/Cronologia_Creației_în_Imperiul_Bizantin.
[4] Cf. http://paginiortodoxe.tripod.com/vsdec/12-25-nasterea_domnului.html. [5] Ibidem.
[6] Acatistul Nașterii Domnului, icosul 2, stihul 11, cf. https://doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-nasterii-domnului.