Zi: 28 decembrie 2018

Iubiții mei[1],

Hristos S-a născut!

Fiul lui Dumnezeu S-a născut pentru noi și pentru mântuirea noastră. S-a făcut om ca noi, dar fără de păcat, Dumnezeu și om, pentru ca să ne facă pe toți una întru Sine. S-a născut pentru noi, pentru că ne-a asumat pe toți în umanitatea Sa. Iar dacă ne-a asumat pe toți în umanitatea Sa, unind-o pentru veșnicie cu dumnezeirea Lui, în persoana Sa divino-umană, atunci zămislirea și nașterea Lui reprezintă începutul tainic al Bisericii. Pentru că toată viața Domnului a fost o continuă asumare și restaurare interioară a firii noastre umane și, în același timp, o naștere tainică a Bisericii Lui. Căci El, prin zămislirea, nașterea, tăierea împrejur, botezul, transfigurarea Sa pe Tabor, prin întreaga propovăduire, facere de bine și suferință pentru noi, care au culminat cu patimile cele preasfinte și răstignirea Lui cea negrăită, apoi prin învierea și înălțarea Lui în sânul Preadumnezeieștii Treimi cu umanitatea Sa îndumnezeită, Domnul a umplut umanitatea Sa de toată sfințenia și desăvârșirea, adică a sfințit în mod desăvârșit Biserica Lui.

Căci atunci când Sfântul Pavlos spune că Biserica „este trupul Lui [ἐστὶν τὸ σῶμα Αὐτοῦ], plinătatea Celui care împlinește toate în toți [τὸ πλήρωμα τοῦ τὰ πάντα ἐν πᾶσιν πληρουμένου]” [Efes. 1, 23, BYZ], El ne spune că Hristos este izvorul de viață sfântă al Bisericii, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Că Hristos, Cel nedespărțit de Tatăl și de Duhul Sfânt, ne-a asumat pe toți în trupul Lui, cel zămislit în uterul Preacuratei Fecioare Maria, pentru ca să fie plinătatea, deplinătatea sfințeniei pentru noi toți.

Tocmai de aceea, orice praznic hristologic al Bisericii este în același timp unul eclesial. Bunavestire, Nașterea, Tăierea împrejur, Botezul, Transfigurarea, Patimile Domnului, Învierea și Înălțarea Lui se constituie în drumul hristologic al Bisericii. În mod tainic, în fiecare clipă a vieții Lui pământești, Domnul e Biserica și El urcă Biserica Lui de pe pământ la cer. Dar în orice clipă a vieții Lui iconomice, a vieții Lui pământești, a vieții Lui pentru noi, El este dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Și, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Fiul Cel întrupat săvârșește toate cele ale mântuirii noastre și El ne revelează nouă în mod continuu pe Dumnezeul nostru treimic.

Tocmai de aceea, eclesiologia Bisericii este triadologică. Căci fundamentul Bisericii e Dumnezeul nostru treimic. Iar noi, ca și Sfântul Pavlos, trebuie să mărturisim că Hristos Domnul e Mântuitorul și Răscumpărătorul nostru din robia demonilor și că noi, Biserica Lui, suntem trupul Lui cel tainic, dar, în același timp, trebuie să fim ortodocși, dreptslăvitori în mod desăvârșit, și să mărturisim faptul că Hristosul mântuirii noastre nu e un Mântuitor stingher, nu e un Răscumpărător rupt de Treime, ci El e Unul din Treime și împreună-curățitor, împreună-luminător și împreună-sfințitor al nostru cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.

Căci toată iconomia mântuitoare a Domnului pentru noi are sens trinitar și nu strict hristologic. Domnul ne-a mântuit pe noi, pentru ca să ne facă comunionali pentru veșnicie cu întreaga Treime. Pentru că la Cincizecime nu a coborât în noi, prin slava Lui, doar Duhul Sfânt, ci a coborât, prin slava Ei, întreaga Treime. Pentru că Biserica este trupul mistic al Domnului, dar e trupul Lui cel plin de slava Treimii. Căci slava veșnică a Dumnezeului nostru treimic e comună persoanelor dumnezeiești. Tatăl prin Fiul întru Duhul Sfânt au coborât slava Lor în cei credincioși la Cincizecime și au făcut văzută Biserica noii făgăduințe, Biserica tainică din trupul lui Hristos. Biserica s-a extins în mod dumnezeiește, prin coborârea slavei lui Dumnezeu în primii credincioși, și se extinde în mod continuu prin toți cei nou-botezați, care, ca și primii credincioși ai Bisericii, sunt născuți din Dumnezeu [In. 1, 13], prin slava lui Dumnezeu care coboară în ei.

Însă, Biserica ce s-a născut în mod dumnezeiește la Cincizecime, trăiește dumnezeiește, pentru că viața noastră e ascunsă [κέκρυπται] în Dumnezeu [Col. 3, 3, BYZ].

– Și cum e ascunsă viața noastră în Dumnezeu, dacă noi trăim pe pământ, sub ochii tuturor?

– Viața noastră duhovnicească e ascunsă, e abisală, e mistică, e nevăzută pentru ochii oamenilor, pentru că noi trăim în noi înșine cu Dumnezeu, fiind plini de slava Lui. Prezența Lui reală și copleșitoare în noi și cu noi e taina noastră, iar ea poate fi sesizată doar de cei ai lui Dumnezeu, doar de cei ce văd dumnezeiește. Ne vedem unii pe alții cu adevărat doar dacă avem ochii inimi curați, doar dacă suntem văzători de Dumnezeu și de oameni. Pentru că taina Bisericii e taina slavei lui Dumnezeu în noi, e prezența Lui în noi și cu noi pururea.

Însă Fiul Tatălui, Cel ce S-a făcut om pentru noi și pentru mântuirea și sfințirea noastră, Cel care a parcurs tot drumul îndumnezeirii noastre în umanitatea Lui, pentru ca și noi să îl parcurgem întru El, Se dăruie continuu pe Sine pentru noi în Biserica Sa. Iar Biserica Sa, care e divino-umană, are izvoare de viață divino-umane pentru noi și pentru mântuirea noastră. Tainele și Slujbele Bisericii și întreaga teologie și viață ascetico-mistică a ei sunt izvoarele divino-umane ale Bisericii. Pentru că noi nu suntem suflete fără trupuri, ci suflete întrupate. Și pentru că avem nevoi reale, ontologice, deopotrivă sufletești și trupești, tocmai de aceea Biserica Lui e divino-umană.

Întreaga misteriologie a Bisericii e divino-umană. Dumnezeiescul Botez e o naștere dumnezeiască prin apa sfințită, plină de slava Lui. Dumnezeiasca Euharistie e unire tainică, abisală și îndumnezeitoare cu umanitatea și dumnezeirea lui Hristos. Episcopul își pune mâinile pe capul tău și el se roagă pentru sfințirea ta, dar harul Preoției este slava Preacuratei Treimi. Pentru că oricând binecuvântăm ca Preoți ai lui Dumnezeu, oricând ne rugăm pentru Biserica Lui și pentru întreaga lume, oricând Îi slujim Lui, noi chemăm continuu slava Lui în noi și în lucrurile puse spre sfințire și binecuvântare, și El e Cel care plinește toate în Biserica Lui.

Și când mărturisim că El împlinește toate în noi, în fiecare din noi, vorbim în mod deschis despre lucrarea tainică a lui Dumnezeu în mântuirea noastră. Vorbim despre lucrarea Lui în noi, simțită de noi în mod duhovnicește, și care e mântuirea noastră tainică.

Căci viața noastră eclesială, viața noastră de acum, e tainică după cum a fost și viața Domnului în trup. Doar cei care s-au coborât în smerenie în fața Lui, au simțit slava Lui prin trupul Său cel smerit. Au simțit și văzut prin trupul Lui, pe măsura lor, slava dumnezeirii Sale. Pe când, cei care nu L-au vrut, cei care L-au respins, nu au văzut decât trupul Lui aparent neputincios, și de aceea au îndrăznit în mod păcătos și au făcut fapte incalificabile la adresa Lui.

Însă Domnul, în viața Lui în trup, a fost ca soarele în timpul iernii, care e mai ușor de privit. Nu S-a arătat ca soarele verii, cel care te orbește, ci S-a arătat pe măsura neputinței noastre, pe măsura noastră redusă de suportare a slavei Sale. El nu a renunțat la slava Lui în viața Sa pământească, căci El nu cunoaște schimbare și mutare în dumnezeirea Lui, ci Și-a potrivit slava Lui pe măsura neputinței noastre imense. A lăsat-o să strălucească, prin marea Sa milostivire față de noi, pe cât au putut oamenii să o suporte.

Căci soarele e același și vara și iarna, dar modul în care ajung razele și căldura lui la noi diferă. Tot la fel, din veci și pentru veci, Fiul Tatălui izvorăște veșnic din ființa Lui slava Sa cea veșnică, care e comună Treimii, dar El ne împărtășește de ea pe măsura noastră, fără ca să ne desființeze prin simțirea și vederea ei, ci, dimpotrivă, curățindu-ne, luminându-ne și îndumnezeindu-ne prin ea. Căci numai prin slava Lui ne naștem din Dumnezeu și suntem fiii Lui cei duhovnicești.

De aceea, Biserica Lui e divino-umană și veșnică în același timp. Biserica Lui e prezența Lui în noi, prin slava Lui, noi fiind umanitatea asumată de Fiul în umanitatea Sa și curățită, luminată și sfințită de Preacurata Treime în Biserica slavei Sale. Capul Bisericii e Dumnezeul treimic, iar noi suntem mădularele tainice ale Dumnezeului treimic prin slava Lui. Pentru că Fiul nu este niciodată fără Tatăl și fără Duhul, iar credincioșii Bisericii sunt fiii Dumnezeului Celui Viu, sunt fiii Treimii Celei Preasfinte și Preacurate.

…Am trăit în multă pace și oboseală sfântă aceste zile de praznic. M-am rugat cu veselie dumnezeiască la Biserică, alături de dumnevoastră, și m-am liniștit în mod bucuros alături de soția mea. Însă, la nivel online, am comunicat cu unii dintre dumneavoastră și cu mulți din țară și din străinătate, obosindu-mă în mod împlinitor. Pentru că dialogul este o dăruire a timpului propriu pentru întărirea reciprocă. Dialogul e venire spre oameni și intrare a oamenilor în inima ta. E asumare a oamenilor.

Pentru că Domnul, prin toată viața Lui, ne-a învățat că asumarea oamenilor începe de la vorbirea cu ei. Auzi ce face unul, ce fac copiii celuilalt, ți se mărturisesc diverse bucurii și dureri, iar, dacă vrei să crești în înțelegerea oamenilor, trebuie să ți-i asumi pe fiecare în parte. Trebuie să te rogi pentru ei, trebuie să ții minte nevoile lor, trebuie să fii atent la sensibilitățile lor.

Căci praznicele cele dumnezeiești ale Bisericii ne învață să ne dăruim mereu spre folosul oamenilor. Să dăruim iubirea lui Dumnezeu oamenilor, să Îl facem cunoscut pe El în tot adevărul Lui și spre mântuirea oamenilor.

Și am văzut, cu bucurie, cum oamenii se schimbă ascultând o predică, un colind, povestirea unei minuni sau a unei fapte bune, pentru că slava lui Dumnezeu ne luminează și ne mângâie, ne scoate din noi înșine spre Dumnezeu.

Căci, iubiții mei, Dumnezeu iese continuu spre noi, pentru ca noi să venim la El! Și, la fiecare vârstă, Îl simțim altfel pe Dumnezeu, tot mai profund, pentru că nevoia Lui crește în noi. Nevoia de Dumnezeu este una fundamentală, ca și nevoia de somn. Trebuie să dormi pentru ca să fii capabil de muncă. Tot la fel, trebuie să fii plin de dorul lui Dumnezeu, pentru ca să trăiești frumos.

Și a trăi frumos nu înseamnă a trăi estetic, adică a te îmbrăca într-un anume trend, ci a trăi duhovnicește, a trăi sfânt, a trăi cu Dumnezeu. Frumusețea reală a omului e slava lui Dumnezeu și ea coboară în sufletul nostru și se manifestă prin trupul nostru. Și când suntem frumoși pe dinăuntru, suntem frumoși cu adevărat, pentru că suntem Sfinții lui Dumnezeu, pe care El ne împodobește cu frumusețea Sa cea veșnică.

De aceea, Pruncul Iisus, Cel culcat în iesle, este Frumusețea desăvârșită a întregii creații. Niciun copil nu este, nu a fost și nu va fi la fel de frumos ca Pruncul Iisus Hristos. Frumusețea Lui e desăvârșită și dorirea Lui e veșnic vie. Tot la fel, nicio femeie a lumii nu a fost, nu este și nu va fi la fel de frumoasă și de sfântă ca Maica Pruncului Iisus, pentru că ea este mai sfântă și mai desăvârșită decât toți Îngerii și Sfinții lui Dumnezeu.

Căci o asemenea Mamă are Fiul Cel veșnic al Tatălui. Asemenea Fecioară S-a făcut Maica lui Dumnezeu, pentru că „a dorit Împăratul frumusețea [ἐπεθύμησεν ὁ Βασιλεὺς τοῦ κάλλους]” [Ps. 44, 12, LXX] ei. Frumusețea ei duhovnicească, sfințenia ei. Pentru că Domnul S-a întrupat din cea mai sfântă Fecioară a lumii, din cea care s-a dăruit cu totul Lui. De aceea, ea nu a fost „folosită instrumentalist” de Dumnezeu sau sfințenia ei nu a fost „creația exclusivă” a lui Dumnezeu, așa cum rău gândeau și gândesc ereticii care o hulesc, ci El a venit la ea ca la cea plină de dor de El, ca la cea care s-a dăruit cu totul Lui, ca la cea care s-a sfințit în mod desăvârșit pentru El și care nu a păcătuit în viața ei.

Însă și Maica lui Dumnezeu, ca tot omul, s-a mântuit prin Hristos Dumnezeu, prin iconomia mântuirii Sale, curățindu-se de păcatul strămoșesc și umplându-se de slava lui Dumnezeu. Căci fiecare dintre noi ne mântuim prin slava Preasfintei Treimi, dăruită nouă prin iconomia mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu întrupat, în Biserica Lui.

Așadar, iubiții mei, bucuria de Dumnezeu și de oameni e amprenta vieții creștine! Noi trăim cu Dumnezeu, dar fiind plini de iubire față de semenii noștri, pentru că dorim mântuirea tuturor oamenilor. Căci Dumnezeu dorește ca Biserica Lui să îi cuprindă pe toți oamenii, ca toți să se îndumnezeiască prin slava Lui cea veșnică.

Rugați-vă zilnic pentru Biserica Lui de pretutindeni și pentru întreaga lume! Rugăciunea dumneavoastră contează, așa după cum contează lumina pusă lângă o altă lumină…până la sute, mii, milioane de lumini aprinse de slava lui Dumnezeu.

Biserica Lui e și în dumnevoastră în mod tainic! Biserica lui Dumnezeu e în fiecare dintre noi și o purtăm oriunde mergem și orice facem.

Duceți Biserica Lui pretutindeni! Bucurați-vă întru slava Lui și rugați-vă în slava Lui pentru toți! Căci Dumnezeu întărește rugăciunea noastră și o face să fie luminătoare a oamenilor.

La mulți ani, un 2019 cu multă bucurie și pace, și Dumnezeu să ne bucure prin slava Lui pururea! Amin.

---

[1] Începută la 16. 32, în zi de miercuri, pe 26 decembrie 2018, 6 grade, cer înnorat.