Predică la Tăierea împrejur a Domnului [2019]

Iubiții mei[1],

excesul de bucurie de azi noapte nu se regăsește în durerea praznicului de azi. Pentru că primul praznic al lui 2019 e începutul Patimilor Domnului, e începutul suferințelor Sale trăite pentru noi. Căci la 8 zile de la nașterea Sa, Domnul a fost tăiat împrejur în templul din Ierusalim și a primit numele Iisus [Ἰησοῦς] [Lc. 2, 21, BYZ], așa cum fusese vestit numele său prin Sfântul Arhanghel Gavriil [Lc. 1, 31, BYZ].

Iar tăierea împrejur a prepuțului sau circumcizia[2] a fost foarte dureroasă pentru Cel fără de păcat, pentru că a fost o durere pură, fără plăcere. Căci la noi, oamenii păcătoși, orice durere e amestecată cu plăcere. Dar la Domnul, la Cel fără de păcat, durerea, în tot timpul vieții Sale, a fost una desăvârșită, lipsită de orice plăcere. Și aceste dureri preasfinte ale Domnului, trăite în trupul Său cel preacurat, sunt durerile prin care ne-a mântuit pe noi, cei prea păcătoși…

Tocmai de aceea, praznicul de azi, prin însemnătatea Sa dramatică pentru noi, trebuie trăit cu multă sobrietate. Pentru că anii vieții noastre se duc unul după altul, bucuria unui început de an e o bucurie reală, dar excesul de mâncare, de băutură și de veselie în această zi preasfântă, de praznic, nu e specific creștinilor. Pentru că noi, creștinii, începem orice an cu Dumnezeu, cu mulțumirea smerită adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite de la El, având grijă de sănătatea noastră sufletească și trupească.

Iar excesul nu este sănătate, ci boală! Excesul nu e prăznuire, ci slăbire interioară a ființei noastre! Pentru că mâncarea, băutura, veselia și odihna trupească trebuie să sprijine activitatea duhovnicească a sufletului nostru. Trupul nostru trebuie să ajute sufletul nostru în demersurile lui de sfințire a noastră. Pe când excesul, în orice direcție, ne aruncă în boală, în neputință, în slăbănogire, fapt pentru care nu ne mai putem bucura de anul care a început și de ziua de mâine.

Însă „Domnul [este] întărirea [κραταίωμα] celor care se tem de El” [Ps. 24, 14, LXX]! El e Cel ce ne întărește pe noi în viața cuvioasă, în viața de sfințenie. Pentru că Domnul ne-a dăruit nouă bucuria mântuirii Sale [Ps. 50, 14, LXX], ne-a dăruit să ne bucurăm întru răscumpărarea și vindecarea primite de la El, de la Cel care a pătimit pentru noi.

Căci tăierea împrejur a Domnului pentru noi era prefigurarea Botezului creștin[3]. Suferința circumciziei era o vorbire tainică despre moartea și învierea mistică trăite de noi în apa sfințită a Botezului. Căci Domnul nostru, Iisus, al Cărui nume înseamnă Domnul mântuie[4], S-a făcut Mântuitorul nostru, al tuturor, prin aceea că a pătimit pentru noi toți. A suferit pentru iertarea tuturor păcatelor noastre și pentru îndumnezeirea noastră. Căci Botezul Bisericii înseamnă, deopotrivă, iertarea tuturor păcatelor noastre, dar și începutul îndumnezeirii noastre. Pentru că, la Botez, noi primim slava lui Dumnezeu, prin care suntem curățiți de tot păcatul, dar și prin care începem să trăim dumnezeiește, ascultând de Dumnezeu.

Căci prin scoaterea noastră din robia demonilor, El, Iisus Hristos, Domnul nostru, e Răscumpărătorul nostru, Eliberatorul nostru din robie. Patimile și moartea Lui pe Cruce pentru noi au fost prețul scoaterii noastre din Iad [Rom. 5, 10], pentru că El ne-a asumat pe toți în umanitatea Lui. Dar, în același timp, prin toată suferința Lui preaiubitoare pentru noi, prin care El Și-a îndumnezeit umanitatea Sa, Domnul ne dăruie în mod continuu iertarea păcatelor noastre în Taina Mărturisirii și întărire în viața de sfințenie, pentru ca și noi să ne îndumnezeim întru El. Ajutați de El și de Tatăl și de Duhul Sfânt în fiecare clipă a vieții noastre.

Căci „păcatele noastre El [le-]a înălțat [τὰς ἁμαρτίας ἡμῶν Αὐτὸς ἀνήνεγκεν], în trupul Său [ἐν τῷ σώματι Αὐτοῦ], pe lemn [ἐπὶ τὸ ξύλον]”, pe lemnul Crucii, „ca [ἵνα] [noi], murind [cu] păcatele [ταῖς ἁμαρτίαις ἀπογενόμενοι] [noastre], să trăim [cu] dreptatea [τῇ δικαιοσύνῃ ζήσωμεν]” Lui [I Petr. 2, 24, BYZ]. Ca noi, cei care murim adesea prin păcatele noastre, să înviem din morți prin Spovedanie și să trăim prin dreptatea lui Dumnezeu, cea care ne face vii pe noi.

Pentru că Sfântul Pavlos, atunci când spune: „dacă dreptatea [noastră este] prin lege [εἰ διὰ νόμου δικαιοσύνη], atunci Hristos a murit în zadar [ἄρα Χριστὸς δωρεὰν ἀπέθανεν]”, adică degeaba [Gal. 2, 21, BYZ], ne arată că starea noastră de dreptate este o consecință a morții Domnului pentru noi. Căci noi, prin Botez, prin Mirungere și prin Euharistie, primite împreună la încreștinarea noastră, ne-am spălat de păcate, ne-am sfințit prin slava Lui, ne-am îndreptat întru slava Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh [I Cor. 6, 11, BYZ] și ne-am făcut duhovnicești, fiii Lui prin har. Căci starea noastră de îndreptare sau de dreptate constă în restaurarea noastră duhovnicească interioară, în umplerea noastră de slava Lui.

De aceea, noi ne numim hristiani [χριστιανοί[5], românizat ca creștini] de la Hristos [Χριστός], al Cărui nume înseamnă Cel uns[6]. Pentru că și noi am fost unși sau mirunși cu Sfântul și Marele Mir al Bisericii, atunci când am fost botezați. Și mirungerea noastră este „pecetea darului Duhului Sfânt [σφραγὶς δωρεᾶς Πνεύματος Ἁγίου]”[7], e umplere de slava Lui.

Așa că Iisus, Domnul care ne mântuie pe noi, e și Hristos pentru noi, adică Cel care ne unge cu ungere dumnezeiască. Pentru că Hristos, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, ne mântuie pe noi și ne umplu cu slava Lor. Căci Dumnezeu „ne-a chemat pe noi prin slavă și virtute [τοῦ καλέσαντος ἡμᾶς διὰ δόξης καὶ ἀρετῆς]” [II Petr. 1, 3, BYZ], ne-a chemat la El și ne-a făcut ai Lui prin slava Lui și prin toată viața virtuoasă, de sfințenie, ca, prin acestea, să ne facem „părtași firii celei dumnezeiești [θείας κοινωνοὶ φύσεως]” [II Petr. 1, 4, BYZ].

– Însă cum ne facem noi, creștinii Lui, părtași firii Sale celei dumnezeiești?

– Prin aceea că ne împărtășim de slava Lui cea dumnezeiască, care izvorăște veșnic din firea sau ființa Dumnezeului nostru treimic. Ne facem părtași slavei Lui celei dumnezeiești prin Botez, pentru că acesta este înfierea [υἱοθεσίαν] [Efes. 1, 5, BYZ] noastră cea duhovnicească. Și, ca fii ai Lui, ca fii duhovnicești ai lui Dumnezeu, trăim în Biserica slavei Sale starea noastră de dreptate, de îndreptare duhovnicească, sau starea noastră de fii ai lui Dumnezeu.

Însă prețul pentru înfierea noastră a fost inexprimabil de dureros. Consecința Patimilor Domnului, consecința tuturor suferințele Lui trăite pentru noi în viața Sa pământească, e că în Botezul nostru trăim nașterea noastră din Dumnezeu [In. 1, 13, BYZ]. O naștere nedureroasă și plină de veselie dumnezeiască. Căci El a băut tot potirul suferințelor în locul nostru, pentru ca să ne dea, în dar, toată bucuria mântuirii noastre.

Pentru că, ne spune Sfântul Pavlos, „cu harul sunteți mântuiți [τῇ χάριτί ἐστε σεσῳσμένοι], prin credință [διὰ τῆς πίστεως], și acesta nu [este] de la voi [καὶ τοῦτο οὐκ ἐξ ὑμῶν], [ci] al lui Dumnezeu [este] darul [Θεοῦ τὸ δῶρον]” [Efes. 2, 8, BYZ]. Prin harul sau slava lui Dumnezeu am fost mântuiți, pentru că am crezut în Dumnezeu. Și harul sau slava Lui nu este de la noi, nu e omenească, ci e darul Lui continuu în viața noastră.

Însă mântuirea Lui, primită în dar de la El, de la Dumnezeul mântuirii noastre, e tocmai slava Lui. E prezența Lui în noi prin slava Sa cea dumnezeiască, cea veșnică și necreată. Iar noi, hristianii, trebuie să nu stingem Duhul lui Dumnezeu din noi înșine [I Tes. 5, 19, BYZ].

– Dar ce înseamnă să nu stingem focul Duhului din noi înșine?

– Înseamnă să nu pierdem, prin păcatele și patimile noastre, simțirea slavei lui Dumnezeu din noi înșine! Căci slava Lui e focul dumnezeiesc pe care Domnul a venit să îl arunce întru pământul inimii noastre [Lc. 12, 49, BYZ], pentru ca să ne aprindă și sufletul și trupul și să ne sfințească în mod deplin.

Însă, simțirea slavei Lui în noi e tulburată de orice gând și simțire păcătoasă, de orice păcat și nedreptate pe care le facem. Tocmai de aceea, un creștin atent la mântuirea lui, pune imediat pe foaia de Spovedanie orice păcat prin care a întristat slava lui Dumnezeu din el. Pentru că el simte și știe că prin acelea el a păcătuit lui Dumnezeu. Și continua spovedire a păcatelor, continua împărtășire cu El, continua împlinire a poruncilor Lui înseamnă trăirea continuă a stării de dreptate înaintea lui Dumnezeu. Căci El ne-a îndreptat prin coborârea slavei Lui în noi, și noi trăim întru dreptate, pace și sfințenie, dacă trăim întru slava Lui, împlinind voia lui Dumnezeu.

De aceea, noi suntem păcătoși, noi păcătuim continuu în fața Lui. Dar, asumându-ne păcatele noastre și pocăindu-ne pentru ele, spovedindu-le în fața lui Dumnezeu și a Duhovnicului nostru, noi primim iertarea lor de la Dumnezeu și ne întărim în simțirea slavei Lui, adică ne întărim în starea noastră de dreptate înaintea Lui. Și, de aceea, nu ne place păcatul, nu îl iubim, ci de el ne lepădăm continuu, pentru că vrem ca El să locuiască mereu în noi prin slava Lui.

Așadar, iubiții mei, la 8 zile de la nașterea Sa, Domnul S-a tăiat împrejur pentru noi, a început suferința Lui pentru noi, pentru ca să ne învețe că păcatul se dezrădăcinează din noi numai prin suferință, prin asceză, prin nevoință continuă! Cele care au intrat în noi prin dulceața amară a păcatului, prin consimțirea noastră cu păcatele, adică patimile sau viciile noastre, se scot numai prin durerea cea mântuitoare a ascezei.

Am păcătuit întru conștiență? Atunci, tot cu întreaga minte trebuie să ne luptăm cu patimile din noi și să le învingem prin harul lui Dumnezeu. Ajutați de El. Căci nu ne putem vindeca de patimi fără slava lui Dumnezeu și fără multă osteneală. Asceza noastră e pentru ca slava lui Dumnezeu să lucreze în noi. Și când ne rugăm, când postim, când citim, când Îi slujim Lui, atunci slava lui Dumnezeu lucrează în noi și ne întărește pe noi spre toată fapta cea frumoasă a sfințeniei.

Pentru că nu știm ce va fi puțin mai încolo, ce va fi mâine, unde vom fi și ce vom face. Fiecare an este o surpriză desăvârșită din partea lui Dumnezeu, pentru că nimeni nu poate vedea, în toată profunzimea lor, schimbările totale de la nivelul întregii lumi și de la nivelul fiecărui om în parte. Pentru că în fiecare an oamenii descoperă noi adâncuri de înțelegere, înțeleg noi și noi lucruri, care îi înalță sau îi coboară, în măsura în care se raportează la Dumnezeu.

Căci cine se raportează la Dumnezeu, înțelege noutatea de gând, de simțire și de acțiune ca dar de la Dumnezeu, pe când, cei care cred că noul din viața lor se datorează lor, nu văd nicio perspectivă veșnică a vieții lor. Și de aceea, excesul de bucurie telurică este un exces fără viitor, pentru că el se consumă doar în prezent. Nu vede mai departe față de clipa momentului. Însă noi, creștinii, suntem responsabili față de darurile lui Dumnezeu, pentru că știm că ele au venit în viața noastră tocmai pentru ca să ne pregătească pentru veșnicie.

Darurile lui Dumnezeu au veșnicie, nu doar istorie!

Oamenii nu sunt creați pentru moarte, ci pentru viața veșnică cu Dumnezeu!

Tocmai de aceea, noi nu ne putem împăca cu moartea. Nu putem să ne bucurăm de ea. Nu putem să ne găsim împlinirea în moarte. Pentru că împlinirea noastră e în Dumnezeu, în slava Lui și a fi cu El înseamnă a fi veșnic vii.

Ce trebuie să facem în 2019? Să fim vii întru slava Lui!

Ce trebuie să facem în 2019? Să trăim ca mădulare vii ale lui Hristos Dumnezeu, conștienți de responsabilitatea noastră față de mântuirea întregii lumi!

Trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru întreaga umanitate! Trebuie să împlinim voia lui Dumnezeu cu toată ființa noastră! Ca pe fiecare zi să creștem întru cunoașterea lui Dumnezeu, în curăție și în sfințenie, lăudând pe Dumnezeul nostru treimic, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh Dumnezeu, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

---

[1] Începută la 8. 33, în zi de vineri, pe 28 decembrie 2018, cer înnorat, două grade.

[2] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Circumcizie.

[3] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/1583/sxsaintinfo.aspx și https://doxologia.ro/viata-sfant/taierea-imprejur-cea-dupa-trup-domnului.

[4] Cf. Friberg Greek Lexicon, 14.075, apud BW 10.

[5] Cf. Friberg Greek Lexicon, 28.774, apud BW 10.

[6] Cf. Friberg Greek Lexicon, 28.780, apud BW 10.

[7] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Euch/Baptism.html.