Predică la Duminica a XVII-a după Cincizecime [2019]

Iubiții mei[1],

dacă vrem să avem un câine, trebuie să avem casă și curte pentru el. Pentru că un câine la bloc e un deținut de drept comun. La fel, pisica e pentru curte, nu pentru pereți închiși. Căci au nevoie de spațiu, de dus, de-ntors, de zburdălnicii. La bloc crești o floare sau pești de acvariu, dar nu animale care fac zgomot și au nevoie de spațiu mult. Asta, bineînțeles, dacă îți pasă de vecinii tăi!…

Pentru că, la curte, „cățeii [τὰ κυνάρια] mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa domnilor lor [ἐσθίει ἀπὸ τῶν ψιχίων τῶν πιπτόντων ἀπὸ τῆς τραπέζης τῶν κυρίων αὐτῶν]” [Mt. 15, 27, BYZ]. Căci, la țară, cățeii stau slobozi și nu legați. Și cățel e cel abia născut sau cel de câteva săptămâni sau de câteva luni, care poate să intre pe sub masă și să mănânce resturile pe care tu i le arunci.

Domnul a vorbit despre căței la Mt. 15, 26, iar hananeanca a repetat același cuvânt în v. 27, pe care abia l-am citat. Pentru că El i-a spus: „Nu este bine să iei pâinea copiilor [Οὐκ ἔστιν καλὸν λαβεῖν τὸν ἄρτον τῶν τέκνων] și să o arunci cățeilor [καὶ βαλεῖν τοῖς κυναρίοις]” [Mt. 15, 26, BYZ].

Și toți facem același lucru! Mai întâi mâncăm noi și familia noastră, iar oasele și resturile le dăm la căței și la câini. Cățeilor le dăm să mănânce sub masă sau lângă masă, adică acolo unde ei umblă, printre picioarele noastre, pe când câinilor, pe care îi ținem legați, le dăm la cușca lor, pentru ca să nu mai latre în neștire, văzându-ne că noi mâncăm.

Iar cățeii sunt privilegiați la țară, pentru că ei au nevoie să crească. Câinii, dulăii sunt strânși în lanț, pentru că ei fac rele. Pot mânca păsările, pot să muște pe cineva, pot fărâma gardurile vecinilor.

De aceea, când Domnul îi numește căței pe cei păgâni, El atenuează cuvântul pe care îl foloseau evreii pentru aceștia. Îl atenuează și îl umanizează. Căci evreii, în batjocură, îi numeau pe păgâni: câini. Dar când spui cățel, în mod diminutivat, arăți delicatețe față de cineva. Pentru că una e să spui: „Câine nenorocit ce ești! Brută ordinară! Păgânule!” și alta e să spui: „Ce cățel frumos aveți!…Câte luni are?”. Și omul îți spune cu bucurie câte luni are, pentru că tu ai remarcat cățelul lui. Ai văzut că el e bine crescut și frumos.

Sfântul Apostol Pavlos însă, scrie la un moment dat: „Βλέπετε τοὺς κύνας [Vedeți câinii]! Βλέπετε τοὺς κακοὺς ἐργάτας [Vedeți pe lucrătorii cei răi]! Βλέπετε τὴν κατατομήν [Vedeți tăierea]!” [Filip. 3, 2, BYZ]. Și aici, a vedea, folosit la imperativ, e cu sensul de feriți-vă de sau păziți-vă de ei. Însă eu am vrut să folosesc acum sensul primar al verbului, pentru a indica faptul că în acest caz vederea noastră interioară e în opoziție cu ceea ce vedem.

Și îi numește câini [κύνας] pe conaționalii săi, pe evrei. Pentru că tăierea lor împrejur, a evreilor, acum, după ce nu L-au acceptat pe Domnul și L-au răstignit, este o simplă tăiere, fără urmare curățitoare, pe când, subliniază Sfântul Pavlos, „noi suntem tăierea împrejur [ἡμεῖς ἐσμεν ἡ περιτομή], [cu] Duhul slujindu-I lui Dumnezeu [οἱ Πνεύματι Θεοῦ λατρεύοντες] și lăudându-ne în[tru] Hristos Iisus [καὶ καυχώμενοι ἐν Χριστῷ Ἰησοῦ], și nu nădăjduind în[tru] trup [καὶ οὐκ ἐν σαρκὶ πεποιθότες]” [Filip. 3, 3, BYZ], adică la tăierea împrejur.

Noi, creștinii, suntem adevărata tăiere împrejur a lui Dumnezeu sau adevărații credincioși tăiați împrejur, pentru că noi am fost botezați întru moartea și învierea Lui și ne-am născut, în mod duhovnicește, la o viață nouă, la viața în Hristos. Fiindcă tăierea împrejur prefigura Botezul nostru. Și noi, odată botezați, trebuie să trăim duhovnicește pe pământ.

Însă, cel care nu trăiește duhovnicește, se comportă precum un câine neascultător. Căci de aceea cei neascultători sau lucrătorii cei răi sunt numiți câini de către Sfântul Pavlos: pentru că ei latră și mușcă și prigonesc Biserica, în loc să fie membri duhovnicești ai Bisericii. Căci împlinirea duhovnicească a tăierii împrejur e viața în Hristos și ea începe cu Botezul creștin. Dar dacă rămâi la prefigurarea Botezului, la tăierea împrejur, când prefigurarea s-a împlinit și acum te poți boteza și deveni creștin, atunci te comporți ca un câine cu Biserica lui Dumnezeu. Pentru că latri tocmai pe aceea pe care ar trebui să o slujești. Latri la Biserică, o muști, te împotrivești ei, o urăști. Și dacă o urăști, atunci Îl urăști pe Dumnezeu, Cel care este Împăratul nostru.

Cățeii și câinii! Domnul a folosit căței…Hananeanca a înțeles intratextul. A înțeles mesajul din mesaj. Pentru că Domnul îi spusese de fapt: „Trebuie să vestesc Evanghelia Mea mai întâi lui Israil, apoi celor din afară, păgânilor!”. Dacă poporul lui Israil este fiul cel duhovnicesc al lui Dumnezeu, el trebuie hrănit primul.

Și femeia a fost de acord cu acest lucru, pentru că și ea venise pentru fiica ei! Era o mamă care suferea pentru faptul că fiica ei se îndrăcea rău [Mt. 15, 22]. Vedea demonizarea fiicei sale și era plină de durere. Și din cauza durerii pentru ea, mama a venit și a strigat către El [Ibidem].

Pentru că iubirea adevărată pentru cineva caută ajutor în caz de nevoie. Caută să-l ajute imediat. Caute să-l ajute cu adevărat. Și rugăciunea pentru altul e un ajutor real, duhovnicesc, alături de ajutorul trupesc.

Femeia a înțeles mai mult decât alții cuvintele Domnului! Cuvintele Sale spuse tăinuit. Și a fost de acord cu ele! Tocmai de aceea, și Domnul a mărturisit credința ei profundă: „O [Ὦ], femeie [γύναι], mare [este] credința ta [μεγάλη σου ἡ πίστις]!” [Mt. 15, 28, BYZ]. Și, potrivit credinței ei celei mari, i-a împlinit rugăciunea: „Fie ție precum voiești [γενηθήτω σοι ὡς θέλεις]!” [Ibidem].

Căci marea credință dorește ceea ce dorește și Dumnezeu. Marea credință nu se luptă cu Dumnezeu, ci se pleacă cu totul în fața voii lui Dumnezeu, recunoscând că mila Lui e mai bună decât multe vieți fără El [Ps. 62, 4, LXX].

„Și s-a vindecat fiica ei din ceasul acela [Καὶ ἰάθη ἡ θυγάτηρ αὐτῆς ἀπὸ τῆς ὥρας ἐκείνης]” [Mt. 15, 28, BYZ]. Din momentul când Domnul a acceptat vindecarea ei.

Pentru că reala vindecare, iubiții mei, e cea duhovnicească! Adevărata vindecare e vindecarea de păcatele și de patimile noastre. Adevărata vindecare e cea care ne umple de slava lui Dumnezeu și ne face slujitori reali ai Lui. Pentru că Domnul poate să ne transforme lătratul dușmănos, de câini necredincioși, în bucuria de fii duhovnicești ai lui Dumnezeu. El poate să ne facă fii ai Lui din slujitori ai demonilor. Pentru că El poate să ne schimbe cu totul viața noastră, făcându-ne plini de pocăință și de fapte bune.

E ultima duminică înainte de Triod! Pentru că, de pe 17 februarie 2019, de duminică, începe Triodul pocăinței. Iar dacă unii vor „sărbători” ziua îndrăgostiților joi, pe 14 februarie 2019[2], trebuie să știți că frica de Dumnezeu și pocăința sunt cele care duc la adevărata, împlinitoarea și sfințitoarea iubire, la iubirea de Dumnezeu. De aceea, să ne pregătim pentru pocăință și pentru ascultarea de Dumnezeu, pentru asceza Postului Mare al Bisericii, care ne umplu de iubirea cea veșnică a lui Dumnezeu. Amin!


[1] Începută la 10. 36, în zi de miercuri, pe 6 februarie 2019. Cer înnorat, 4 grade.

[2] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Valentine’s_Day.