Zi: 20 februarie 2019

[Acad. Prof. Dr.] Emilian Popescu, Studii de istorie și de spiritualitate creștină, vol. II, Ed. Academiei Române și Ed. Basilica, București, 2018, 798 p.

În cuvântul său înainte, autorul a mărturisit că a păstrat studiile așa cum le-a publicat în trecut, pentru că nu mai poate face corecturi la vârsta pe care o are, p. 7. Pentru că „adevărul istoric se descoperă greu, în timp, doar rareori dintr-o dată”, p. 7.

În 1976 publica la București Inscripții grecești și latine din secolele IV-XIII descoperite în România. Abreviată IGLR, p. 9.

Studiile încep cu p. 11. Primul: Organizarea eclesiastică a provinciei Scythia Minor în secolele IV-VI, p. 11. Tomisul era o arhiepiscopie autocefală, cf. n. 31, p. 17. Pe când Împăratul Zinon spunea că Tomisul este cetatea mamă a neamului, cf. n. 37, p. 19.

O inscripție din sec. al 6-lea, descoperită la Mangalia în 1960, atestă faptul că existau și alți Episcopi în Dobrogea în afară de Arhiepiscopul de Tomis, p. 24. În sec. al 6-lea, orașul Callatis a avut Episcopi proprii, p. 24. La Tropaeum a fost recunoscută locuința unui Episcop, p. 26. Și la Histria „se poate admite existența…unui episcopat”, p. 27.

La Ibida[1] s-a descoperit în anul 1917 „singura basilică cu trei abside [aflată] în Dobrogea, dar nu [o formă] rară în restul Imperiului”, p. 28.

„prima mențiune despre existența mai multor episcopi în Dobrogea datează din anul 519, iar despre un mitropolit din 520, adică din vremea lui Iustin I”, p. 30. „Este probabil ca Paternus să fi fost primul mitropolit al Scythiei, întrucât înainte de Anastasius nu s-au putut instala mai mulți ierarhi”, p. 30.

În Notitia episcopatuum sunt enumerate 15 episcopate dobrogene: Tomis, Anaxiupoleos, Capedaos, Vipenos, Cupros, Nicomideos, Desos, Salsovias, Almiros, Tropeos, Zeldipas, Dionisupoleos, Calatos, Istrios, Constantianon, p. 30. Desos este Eghisos, iar Cupros este Carsium, Nicomideos este Noviodunum, p. 31. Primul articol, cel citat, se termină în p. 33.

Al doilea e traducerea primului în germană, p. 34-58. Al 3-lea: Ierarhia eclesiastică pe teritoriul României. Creșterea și structura ei până în secolul al VII-lea și începe în p. 59. E vorba de o comunicare, din august 1986, susținută la Washington, cf. n. *, p. 59.

Callatis = Mangalia, p. 59. Am fost evanghelizați de Sfântul Apostol Andrei, p. 61, și „originile creștinismului românesc sunt de tradiție apostolică”, p. 61. Din Viețile Sfinților Mucenici Epictet și Astion cunoaștem, p. 61, „numele primului preot [cunoscut cu numele] din Dobrogea, Bonosus, și al primului episcop, Evangelicus”, p. 61-62. Episcopul de Tomis a participat la Sinodul I Ecumenic, dar nu cunoaștem numele său, p. 62-63.

Episcopul Goddas, de neam got, era ortodox, p. 70. Ulfila a fost hirotonit la Constantinopol, p. 72. Filostorgius ne spune că „Ulfila, înainte de a deveni episcop, îndeplinise funcția de citeț”, p. 73. Articolul se termină în p. 79.

Același text, în franceză, e publicat între p. 80-105.

Un alt articol începe în p. 106: Dobrogea și teritoriile românești nord-dunărene în secolele IV-VI. Se termină în p. 118.

Articolele sale sunt mai degrabă descriptive decât reale cercetări pe o anumită temă. Lucru care nu mă satisface în materie de cunoaștere. Începe să se repete.

Altul, începe în p. 119: Din istoria Creștinismului pe teritoriul românesc în vremea Împăratului Constantin cel Mare. Izvoare uitate.

Basilica de la Roma, construită peste mormântul Sfântului Petros, a fost începută în 319. Sfântul Constantinus cel Mare a înzestrat-o cu un venit anual de 3.708 solidi, p. 122. Podul peste Dunăre a fost inaugurat în 328, p. 125.

Textul grecesc cu care vine în articol începe să fie discutat o dată cu p. 126. E din Socratis, istoricul bisericesc, p. 126. Socratis ne spune că Sfânta Elena a murit pe la 80 de ani în Țara Sfântă, în Ierusalim, și Sfintele ei Moaște au fost aduse la Constantinopol, p. 127. Însă în n. 19, p. 127, autorul ne spune că „Socrate s-a înșelat. În realitate, ea murit la Constantinopol, lângă fiul ei, și a fost dusă la mausoleul de la Roma, pe care și-l pregătise”. Se termină în p. 142. Și, deși a vorbit despre izvoare, a dat doar unul.

Din p. 143: Creștinismul în vremea Împăratului Constantin cel Mare pe teritoriul românesc la populația autohtonă și barbară.

De ce nu apar la toate anul în care au fost publicate? Poate că unele nu au fost publicate. Sau nu mai vrea să spună motivul pentru care le-a scris.

Sunt multe date fără citări. Adică „locuri comune” în scrisul său. Dar de unde sunt? Pentru că, dacă nu sunt citate, sunt plagieri. Se practică acest mod de plagiere la foarte mulți istorici. Dau date enorme și fac câteva citări, evident care nu acoperă informația prelucrată.

În acest articol, în p. 146, afirmă că Sfinții Andrei și Filip sunt Apostolii românilor, p. 146. Din citările de la n. 4, p. 146, articolul e de dată recentă. Pentru că citează o lucrare din 2010.

Se cunosc 171 de Sfinți Mucenici martirizați în Scythia Minor, p. 147. Sucidava = Celei, Porolissum = Moigrad, Apulum = Alba Iulia, p. 151.

Transmarisca = Turtucaia, p. 153.

„arătarea Sfintei Cruci deasupra Dunării a putut avea loc odată cu inaugurarea podului de către împăratul Constantin”, p. 155.

Articolul se termină în p. 163. Traducerea sa în franceză e între p. 164-185. Din p. 186 începe articolul Biserica Tomisului în vremea Mitropolitului Valentinian. Ambasa (apocrisiarul) de la Constantinopol. Nici acest articol nu este datat. Se termină în p. 196. Varianta în limba franceză e între p. 197-206.

Alt text: Despre Botezul primilor creștini de pe pământul românesc, p 207. E o prezentare nedatată,dar recentă, pentru că citează o carte apărută în 2009, cf. n. 1, p. 207. E concluzia sa personală faptul că Sfinții Apostoli Andrei și Filip „au fost ctitorii învățăturii creștine pentru strămoșii poporului român”, p. 208.

Consideră opera lui Nelu Zugravu drept „o maculatură fără valoare”, p. 208, n. 2, pentru că acesta neagă apostolicitatea Creștinismului românesc. Nota 2, p. 208-209 este una tăioasă și zeflemitoare la adresa Prof. Nelu Zugravu de la Iași[2].

Mărturia despre Sfântul Filippos a luat-o din Le martyrologe d’ Adon: Ses deux familles, ses trois recensions, texte et commentaire par. J. Dubois et Geneviève Renaud, Paris, 1984, p. 6[3], cf. n. 3, p. 210. Și textul e următorul: „După ce a convertit la credința lui Hristos aproape (întreaga) Sciție (cum paene Scythiam convertisset)…”, p. 210.

Rușii din Kiev, în 988, s-au botezat în Nipru, cf. p. 235-236, n. 33. În p. 236, autorul vorbește despre circa 180 de Sfinți Mucenici cunoscuți din Dobrogea. Care pot fi canonizați oricând. Se termină în p. 240.

Din p. 241: Considerații noi cu privire la amuleta cu inscripție grecească descoperită la Sucidava (Dobrogea). Pe o parte e scris: „Unul Dumnezeu [este] Cel care îți ajută ție, neofitule! Harul Domnului este ție [cu tine]”, iar pe partea cealaltă e scris: „Teopemptos!”, p. 242. Amuleta pare să fie de sec. 4-5, p. 2452.

Arhitrava, p. 245, = „parte inferioară a antablamentului, care se sprijină pe capitelul coloanei”, cf. http://www.dex.ro/arhitravă.

În p. 246 avem o imagine a amuletei, partea a.

Din 247 începe studiul Începuturile îndepărtate ale autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române: Tomisul – Arhiepiscopie autocefală. Cf. n. *, p. 247, textul a fost revăzut de autor și a fost publicat inițial în vol. Centenarul Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, Ed. IBMBOR, București, 1987, p. 327-353. Deci există și texte revăzute de autor în carte, probabil și unele care nu au fost publicate sau au fost prezentate ca diverse conferințe.

Pe 25 aprilie 1885, Biserica Ortodoxă Română a obținut autocefalia din partea Patriarhiei Ecumenice, p. 247. Jean Darrouzès, Notitiae episcopatuum Ecclesiae Constantinopolitanae, Tome I, texte critique, introduction et notes, L’Institut français d’études byzantines, Paris, 1981, 521 p.[4].

Expunerea [Sfântului] Epifanios, Arhiepiscopul Ciprului, despre întâietățile Patriarhilor și Mitropoliților, p. 253, publicată în PG 112, col. 1424, cf. n. 21, p. 253.  Și aici e citată eparhia Scitias [ἐπαρχία Σκυθίας] și se specifică faptul că la Tomis exista o Arhiepiscopie, p. 254. În 1967, autorul a făcut o călătorie de studii în Germania, cf. n. 22, p. 254. Și a văzut manuscrisul de la Universitatea din Leipzig al textului Sfântului Epifanios despre succesiunea apostolică, cf. Ibidem.

Manuscrisul e din sec. 10-11 și Împăratul Constantinos al 7-lea Porfirogenetul l-a inclus în lucrarea sa De ceremoniis aulae byzantinae (Despre ceremoniile de la curtea bizantină), p. 254. Dar în manuscrisul de la Leipzig e doar un fragment din textul Sfântului Epifanios, pentru că, în 1901, s-a descoperit textul integral al listei în Biblioteca metohului Sfântului Mormânt din Constantinopol, p. 258.

Studiul de față e unul muncit și exprimă excelența Prof. Emilian Popescu.

Din n. 50, p. 263, aflăm titlul tezei doctorale a autorului: Emilian Popescu, Contribuții la geografia istorică a sud-estului european în secolele V-VII, teză de doctorat susținută la Facultatea de Istorie a Universității din București, 1970, în manuscris. Un rezumat al tezei, în 100 de exemplare, a fost trimis la 100 de specialiști, înainte ca să susțină teza în 10 iunie 1970.

Episcopul Timoteos al Scitiei a participat la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efesos, p. 273. Și a semnat ca al 173-lea din 197 de semnatari, p. 273. Alexandros, Episcopul de Tomis, a semnat actele ședinței a 3-a, din 13 octombrie, ale Sinodului al IV-lea Ecumenic, p. 273-274.

Primul Mitropolit al Scitiei a fost Paternus, care semna uneori ca Episcopus Metropolitanus, p. 275. Limesul dunărean a fost sfărâmat de avari și de slavi în 602, p. 275. Episcopul de Axiopolis a fost atestat în sec. al 6-lea, p. 275. Studiul se termină în p. 277, iar varianta lui în limba engleză e între p. 278-307.

---

[1] A se vedea: http://www.arheologie-ibida.eu/istoric.

[2] A se vedea: http://cscc.uaic.ro/?page_id=9 și https://uiaic.academia.edu/NeluZugravu.

[3] A se vedea: https://www.amazon.fr/Martyrologe-dAdon-familles-recensions-commentaire/dp/2222031885.

[4] Cf. http://gen.lib.rus.ec/book/index.php?md5=D08835C70955EFC53B4B8DA95583E256.