Studii de istorie și de spiritualitate creștină (vol. II) [II]

[Acad. Prof. Dr.] Emilian Popescu, Studii de istorie și de spiritualitate creștină, vol. II, Ed. Academiei Române și Ed. Basilica, București, 2018, 798 p.

*

Prima parte: https://www.teologiepentruazi.ro/2019/02/20/studii-de-istorie-si-de-spiritualitate-crestina-vol-ii-i/. Paginile 7-307.

*

Între p. 308-311 avem articolul: A fost reprezentat teritoriul românesc la Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea (787) de către Episcopul Ursus? Pentru că Episcopul Ursos [Οὔρσος] a semnat pentru Biserica Avaritianos, p. 308, cf. Le Quien, Oriens Christianus, Parisiis, 1740, vol. I, col. 1211, 1217, 1222, apud Idem, p. 308, n. 1. Și autorul acceptă opinia lui Darrouzès că Episcopia lui Ursos nu e din părțile noastre, ci din vicariatul de Tessalonic, p. 310-311.

Din p. 312 începe articolul Aniversarea a 1200 [de] ani de la Sinodul al VII-lea Ecumenic. Iconoclasmul a început în 726, p. 317. Pentru că iconoclaștii considerau Sfintele Icoane o expresie a „idolatriei”, p. 319.

Sinodul al VII-lea Ecumenic începe pe 24 septembrie 787, la Nicea, în Biserica Sfânta Sofia, p. 323. Participă la el circa 350 de Episcopi și un mare număr de Monahi, p. 323. Până pe 6 octombrie 787 Sinodul are 7 ședințe, iar a 8-a, cea finală, are loc la Constantinopol[1], în palatul Magnavra [Μαγναύρα][2], Împăratul și Împărăteasa fiind de față și semnând hotărârile Sinodului, p. 323. Sfintelor Icoane li se dă sărutare și închinare, dar nu latrie, căci latria sau adorarea e numai pentru Dumnezeu, p. 327.

Pentru că noi nu cinstim materia, ci pe Creatorul materiei, p. 329. Sinoadele Ecumenice sunt pictate în pronaosurile Bisericilor, p. 331. Însă, la Cozia, Sinoadele sunt redate în naos, p. 331. Articolul se încheie în p. 333.

Între 334-346 avem articolul precedent în limba germană. Un rezumat, despre sec. al 8-lea, între p. 347-351.

Între p. 352-365: Icoana în tratatele de bizantinologie. Georgy Alexandrovich Ostrogorsky[3] a studiat problema Sfintelor Icoane în teza sa doctorală, susținută la Breslau[4], p. 359. La Breslau în 1929, cf. Idem, p. 359, n. 13. Denis A. Zakythinos, p. 364. Între p. 365-368 este rezumatul în franceză al articolului precedent.

Începând cu p. 369: Știri noi despre istoria Dobrogei în secolul al XI-lea: Episcopia de Axiopolis.

Axiupolis [Ἀξιούπολις][5] era la circa 3 km sud de Cernavodă, p. 371. Sfântul Grigorios Teologul a fost doi ani Patriarh de Constantinopol, p. 374.

Nilos Doxopatris [Νεῖλος ὁ Δοξοπάτρης][6] a scris o Notitia episcopatuum în sec. al 12-lea, p. 389. Limba slavonă a fost impusă românilor în sec. al 10-lea de către țarii bulgari, p. 394, n. 73. Iorga însă consideră că slavona a intrat în spațiul românesc în sec. al 14-lea, pe când Cantemir în sec. al 15-lea, p. 394, n. 73. Articolul se termină în p. 397. Iar între p. 398-427 avem traducerea în limba engleză a textului despre Axiupolis.

Din p. 428: I-a atribuit în mod corect Patriarhul Nicolae al III-lea (1084-1111) Împăratului Marcian legea din Codex Just. I, 3, 35 (36)? În n. *, p. 428 ni se spune că textul românesc de față al autorului e o traducere din limba germană, din Kliromania, făcută de Vasile Adrian Carabă[7].

Insula Lesbos era sub jurisdicția Episcopului de Mitilene, p. 438. Theodoros Vestes, p. 449. Articolul se termină în p. 451. Varianta în limba germană e între p. 452-476.

Din p. 477 începe: Câteva considerații cu privire la rolul Episcopilor din Dobrogea (Scythia Minor) și viața creștină a Moldovei în secolele IV-XIV. În n. 1, p. 477, autorul vorbește de un studiu al său publicat în anul…1900. Este evident o greșeală.

Autorul consideră că la Vicina, în sec. al 13-lea, exista Mitropolitul Luca, p. 484.  Articolul început în 477 se termină în p. 484.

Din 485 începe: Imaginea vieții de dincolo într-o provincie de margine a Imperiului Bizantin timpuriu (sec. IV-VI): Scythia Minor (Dobrogea). S-a găsit un vas în Dobrogea, într-un mormânt, pe care este scris „bucurie” în limba greacă, p. 492. Pe o Cruce de calcar, găsită la Mangalia, sunt scrise cuvintele Lumină și Viață în limba greacă, p. 499. Ideea că mormântul e un locaș veșnic sau un locaș de veci, p. 500.

ἐνθάδε κεῖται = hic jacet = aici odihnește, p. 500.

Cel din 485 se termină în p. 504. Varianta în limba franceză: p. 505-520.

Din 521: Despre starea materială a Bisericilor din Scythia Minor (Dobrogea) în epoca proto-bizantină (sec. IV-VI). Sfântul Dionisius Exiguu spunea că Dobrogea lui natală „este înfricoșătoare prin gerurile ei”, p. 521. Basilica de marmură de la Tropaeum Traiani[8], p. 523. Discul Episcopului Paternus de Tomis[9] are 6, 22 kg de aur și argint, p. 524. La Izvoarele, în jud. Constanța, s-au descoperit 17 obiecte liturgice, printre care există șase lingurițe liturgice, șase potire și o cutie relicvar, p. 524. Și pe obiectele găsite, pe lângă nume de creștini, ca Victor, Isihios, Constantinos, există și forme creștine: Crucea, doi porumbei care beau dintr-un vas, doi păuni, hrisma, peștele, p. 524.

Sozomenos, istoricul bisericesc, în sec. al 5-lea, spunea că Tomis e capitala provinciei și că e un oraș mare și bogat pe țărmul mării, p. 529. Se termină în p. 532. Între p. 533-542 e varianta în limba franceză.

Din p. 534: Creștinismul pe teritoriul României în timpul încreștinării rușilor. Botezul oficial al rușilor: 988, p. 543. Engolpionul de aur de la Dinogetia, descoperit în 1950, p. 560.  În p. 562 ni se spune că, de fapt, engolpionul e o Cruce relicvar de sec. 11. Care are pe ea chipul Domnului răstignit pe Cruce.

Articolul început în 534 se termină în p. 565. Varianta franțuzească: p. 566-587.

Din p. 588: Câteva date privind relațiile dintre Biserica Dobrogei și a Moldovei cu Biserica Rusă în secolele XII-XIV. Sigiliul de plumb de la Dinogetia, descoperit în 1954, p. 589. Pe el găsim chipul Maicii Domnului, purtând pe cap sfântul ei acoperământ, dar și chipul Mântuitorului Hristos, p. 590. Deasupra capului ei este scris Maica lui Dumnezeu, în mod prescurtat, și sigiliul este al lui Mihail, Arhipăstorul Rosiei/ Rusiei, scrisul fiind în limba greacă, p. 590. E vorba de Mihail al Kievului, care a păstorit între 1130-1145, p. 590.

Bogorodnița = Născătoarea de Dumnezeu, p. 597. Haliciul[10] a devenit Episcopie în sec. al 12-lea, p. 601. Biserica din Moldova a devenit dependentă de Halici, pe când Dobrogea a rămas dependentă de Patriarhatul de Constantinopol, p. 602. În p. 602 se termină articolul, iar varianta în limba franceză e între p. 603-616, cu un apendice în română între p. 616-617. În acest apendice se spune: „Creștinismul în Scythia Minor are origine apostolică, el fiind propovăduit de sfinții apostoli Andrei și Filip”, p. 616. Tomisul, în sec. al 4-lea, a ajuns arhiepiscopie autocefală, iar în sec. al 5-lea era o mitropolie cu 14 episcopii sufragane, p. 617.


[1] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Second_Council_of_Nicaea.

[2] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Magnaura.

[3] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/George_Ostrogorsky.

[4] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Wrocław.

[5] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Axiopolis.

[6] Idem: https://fr.wikipedia.org/wiki/Nil_Doxopatrès.

[7] Idem: https://independent.academia.edu/VasileAdrianCaraba.

[8] Idem: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/tropaeum-traiani-de-la-asezare-neolitica-la-spatiu-urban.

[9] Idem: http://www.ziarulnatiunea.ro/2016/11/27/discul-lui-paternus-episcopul-orasului-tomis-se-afla-la-muzeul-ermitaj/.

[10] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Halîci.