Pogorârea Sfântului Duh. Cele mai frumoase predici, vol. îngrijit și prefațat de Marius Vasileanu, Ed. Lumea credinței, București, 2018, 143 p.

*

În p. 17, ÎPS Bartolomeu Anania afirmă că Fiul și Duhul nu sunt subordonați Unul Altuia. Ceea ce e adevărat! Însă și-a început predica cu afirmația subordonațianistă cum că „Duhul Sfânt este a treia persoană a Sfintei Treimi”, p. 13. Însă, dacă Duhul e „a treia” persoană, înseamnă că e „subordonat” Tatălui și Fiului și nu este împreună-veșnic cu Ei și fără de început.

Tot în p. 17, ÎPS Bartolomeu spune: „deasupra capetelor[1] fiecăruia s-a ivit o flacără care ardea fără să se mistuie. Aceasta a fost prezența simțită și văzută a Duhului Sfânt”. Însă flacăra de deasupra capului…e o imagine iconografică și nu realist-intimă! Pentru că harul Duhului a intrat în Apostoli și nu a stat deasupra capului lor. Dacă a stat pe cap sau deasupra capului, atunci harul este „exterior” omului. Iar dacă prezența Duhului e simțită și văzută „cu ochii”, atunci nu vorbim despre har. Pentru că harul e necreat și nu creat. Iar harul necreat nu se vede cu ochii fizici, ci cu duhul sufletului nostru, dacă ne curățim de patimi și ne umplem de harul lui Dumnezeu.

Pr. Constantin Galeriu: „omul e om când simte harul”, p. 40.

Arhim. Cleopa Ilie vorbește despre „încetarea” darului vorbirii în limbi în Biserică, p. 67. Lucru cu totul neadevărat! Pentru că de-a lungul secolelor au existat Sfinți Părinți care au avut darul vorbirii în limbi. Trebuie numai să fii vrednic de această harismă, pentru ca să o primești de la Dumnezeu.

Și Părintele Cleopa vorbea în mod subordonațianist despre Sfântul Duh numindu-L „a treia persoană a Preasfintei Treimi”, p. 73. Însă nu există „prima”, „a doua” și „a treia” persoană în Treime, atâta timp cât toate cele trei persoane dumnezeiești sunt veșnice și fără de început. Tocmai de aceea, când vrem să vorbim ortodox despre o persoană a Treimii trebuie să spunem că ea este una din Sfânta Treime.

Pr. Boris Răduleanu: Taina Mirungerii reprezintă Cincizecimea personală, p. 89.

Pr. Ioan Rămureanu: în p. 95, editorul cărții a spus: „puterea simțitoare (în loc de sfințitoare) și înnoitoare a Sfântului Duh”. Și Rămureanu era subordonațianist, pentru că vorbește despre Sfântul Duh ca despre „a treia persoană a Sfintei Treimi”, p. 99. După cum și el, ca mai toți care citează edițiile sinodale ale Scripturii, vorbesc despre așezarea Duhului „deasupra” lor, a Apostolilor, p. 97, ca și când ar fi rămas „exterior” persoanelor lor.

Însă F. Ap. 2, 3, BYZ, prezintă următorul text: „Și li s-au arătat lor, împărțite, limbi ca de foc [Καὶ ὤφθησαν αὐτοῖς διαμεριζόμεναι γλῶσσαι ὡσεὶ πυρός], și au șezut în fiecare dintre ei [ἐκάθισέν τε ἐφ᾽ ἕνα ἕκαστον αὐτῶν]. Prepoziția ἐφ᾽din text e, de fapt, prepoziția ἐπί la Ac. Și dacă nu o traducem aici cu „în”, ci cu „pe” sau „peste”, traducerea cu „pe” sau „peste” intră în contradicție cu F. Ap. 3, 3. Unde găsim următorul text: „Și s-au umplut toți de Duhul Sfânt [Καὶ ἐπλήσθησαν ἅπαντες Πνεύματος Ἁγίου]…” [Cf. BYZ]. Însă cum să se umple de Duhul, dacă, la 3, 2, am spus că limbile ca de foc ale Duhului au șezut „peste” fiecare dintre ei? Dar dacă limbile ca de foc s-au așezat „în” sau „întru” fiecare dintre ei, atunci e firesc să spunem că toți s-au umplut de harul Duhului Sfânt. Pentru că harul lui Dumnezeu este interior și nu exterior omului. Căci harul lui Dumnezeu e cel care ne curățește, ne luminează și ne sfințește, pentru că se coboară în noi și lucrează în noi, împreună cu noi, la cele ale mântuirii noastre.

Doar Rămureanu a citat, în mod onest, dintr-o sursă patristică. Adică indicând ediția și pagina. Iar în p. 103 îl citează pe Sfântul Grigorios Palamas cu afirmația profund ortodoxă că chipul lui Dumnezeu în om se referă la om în integralitatea sa și nu doar la suflet. Citează PG CL [150], col. 1361 C.

Pr. Ștefan Slevoacă: „Dacă Duhul Sfânt n-ar locui în Biserică, ea de mult s-ar fi prăbușit. Dar ea rezistă tuturor vânturilor și revărsărilor de ape, pentru că Duhul dumnezeiesc este în ea după cum a fost [și este n.n.] în trupul cel real al lui Iisus”, p. 111.

Protos. Petroniu Tănase: în p. 118, el afirmă în mod reducționist că „toată lucrarea de sfințire în Sfintele Taine se face cu prezența Sfântului Duh”. Ca și când „numai” Duhul Sfânt ar sfinți în Biserică. Însă tot ceea ce se face în lume, în Biserică și în noi se face de către Dumnezeul nostru treimic. Căci Tatăl, prin Fiul, întru Duhul Sfânt lucrează toate cele ale mântuirii noastre.

Pr. Vasile Mihoc: ritualul apei, p. 138; „iudeii veneau la Ierusalim la Sărbătoarea corturilor ca să nu fie lipsiți de ploaie”, p. 138. Iar asceza nu se reduce la „reprimarea poftei trupești”, p. 140. Pentru că pofta nu poate fi „reprimată”, ci doar recanalizată și transfigurată. Îndreptată de la cele trupești spre cele duhovnicești.

Tot de la Mihoc: „Cincizecimea inaugurează timpul eshatologic”, p. 142.


[1] Sfinților Apostoli în ziua Cincizecimii.