Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör kayseri escort

Predică la Duminica Izgonirii lui Adam din Paradis [2019]

Iubiții mei[1],

când Domnul le-a spus celor care slujeau la nuntă [In 2, 5], la nunta din Cana Galileii, „Umpleți vasele de apă [Γεμίσατε τὰς ὑδρίας ὕδατος]!” [In. 2, 7, BYZ], le-a spus, la prima vedere, un lucru „nebunesc”. Pentru că ei nu mai aveau vin [In. 2, 3], iar Domnul, în loc să îi lase să caute vin și să aducă vin la masă, El i-a pus să umple niște vase cu apă. Vase care nu erau pentru vin, ci „pentru curățirea iudeilor” [In. 2, 6]. Pentru spălarea lor ritualică.

Însă slujitorii, în mod paradoxal, nu Și-au bătut joc de Domnul, ci L-au ascultat! L-au ascultat pe El, după cum au ascultat-0 și pe Mama Lui. Căci Născătoarea de Dumnezeu le spusese, în relație cu Fiul ei: „Orice are să vă zică vouă [Ὅ τι ἂν λέγῃ ὑμῖν], faceți [ποιήσατε]!” [In. 2, 5, BYZ]. Iar apa, care fusese pusă în vase, s-a făcut vin cu puterea Lui cea dumnezeiască [In. 2, 9]. Vin foarte bun de băut, cu siguranță incomparabil mai bun decât cel de dinainte, care se terminase [In. 2, 10].

La fel au stat lucrurile și în Paradis! Căci „Domnul Dumnezeu a sădit Paradisul în Edem [ἐφύτευσεν Κύριος ὁ Θεὸς Παράδεισον ἐν Εδεμ]” [Fac. 2, 8, LXX]. Și, la prima vedere, Dumnezeu „face mare caz” de un pom anume. Pentru că El îi spune Sfântului Adam: „dar din pomul [care vă face] a cunoaște binele și răul nu veți mânca din el [ἀπὸ δὲ τοῦ ξύλου τοῦ γινώσκειν καλὸν καὶ πονηρόν οὐ φάγεσθε ἀπ᾽ αὐτοῦ], iar [căci în] ce zi aveți să mâncați din el, [cu] moarte veți muri [ᾗ δ᾽ ἂν ἡμέρᾳ φάγητε ἀπ᾽ αὐτοῦ θανάτῳ ἀποθανεῖσθε]” [Fac. 2, 17, LXX]. Și când omul a mâncat din acel pom, atunci a început să moară…Pentru că moartea e consecința neascultării de Dumnezeu.

Fiindcă Dumnezeu, adesea, pare că spune „prostii”, „nonsensuri”, pentru că noi așa vrem să Îi receptăm cuvintele și faptele. El vorbește, ca Părintele cel mai responsabil, cu niște copii prostuți și neascultători, adică cu noi înșine. Și noi, în loc să băgăm la cap ce ne spune El, ne arde de glume.

…Omul, înainte de căderea sa în păcat, era un văzător de Dumnezeu. Pentru că trăia și vedea prin slava lui Dumnezeu, care era acoperământul cel dumnezeiesc al sufletului și al trupului său. Însă, de când păcatul a început să intre în noi, el „se tot foiește”[2] în sufletul nostru. Și nu mai avem stare și ne precipităm, ne agităm, ne grăbim, ne grăbim prea mult, ne pierdem mințile, pentru că vrem să ne bucurăm în forță. Dar bucuria fără Dumnezeu e o bucurie minoră, trecătoare. Pentru că bucuria reală e bucuria care se revarsă din Dumnezeu și care ne umple pe noi de iubirea de Dumnezeu și de oameni.

Sfântul Maximos Mărturisitorul distingea pomul vieții de pomul cunoașterii binelui și răului, spunând că pomul vieții e mintea noastră, pe când pomul cunoașterii binelui și răului e simțirea noastră[3]. Și în mintea noastră „își are scaunul înțelepciunea…[, pe când în simțirea trupului] se află mișcarea nerațională”[4]. De aceea, prin „iraționalitatea simțirii…[omul] se prinde cu totul de plăcere ca de ceea ce e bun (ca de ceea ce pare „bun” n.n.) și se ferește de durere ca de ceea ce e rău (ca de ceea ce pare „rău” n.n.)”[5]. Și astfel, noi alegem să păcătuim pentru că ni se pare un lucru „plăcut”, dar ne ferim de asceza Bisericii ca de un lucru „rău”. Când tocmai asceza Bisericii e cea care ne face bine, pentru că ne vindecă de urmările cele rele în ființa noastră ale alegerii plăcerii.

Prima cântare a Slujbei de azi ne spune că înșelătorul, Satanas, ne-a ispitit prin mâncare, iar noi, mâncând, ne-am despărțit de slava lui Dumnezeu și ne-am dat morții[6]. Consecința neascultării de porunca lui Dumnezeu a fost dezbrăcarea de veșmântul cel de la Dumnezeu[7], de veșmântul slavei Sale, care era unul interior. Tocmai de aceea, oamenii s-au văzut goi după ce au păcătuit și „și-au cusut frunze de smochin și și-au făcut lor cingători în jurul coapselor [ἔρραψαν φύλλα συκῆς καὶ ἐποίησαν ἑαυτοῖς περιζώματα]” [Fac. 3, 7, LXX].

Bunătatea lui Dumnezeu față de oamenii căzuți în păcat se vede și în aceea că le-a făcut tunici din piei și i-a îmbrăcat cu ele [Fac. 3, 21, LXX]. Dar „Domnul Dumnezeu l-a izgonit pe el [ἐξαπέστειλεν αὐτὸν Κύριος ὁ Θεὸς]” – pe Sfântul Adam, cel care păcătuise, și, bineînțeles, și pe Sfânta Eva, care păcătuise împreună cu el – „din Paradisul desfătării [ἐκ τοῦ Παραδείσου τῆς τρυφῆς] [pentru] a lucra pământul din care a fost luat [ἐργάζεσθαι τὴν γῆν ἐξ ἧς ἐλήμφθη]. Și l-a izgonit pe Adam [καὶ ἐξέβαλεν τὸν Αδαμ] și l-a sălășluit pe el înaintea Paradisului desfătării [καὶ κατῴκισεν αὐτὸν ἀπέναντι τοῦ Παραδείσου τῆς τρυφῆς] și a rânduit Heruvimi [καὶ ἔταξεν τὰ Χερουβιμ] și sabia cea învăpăiată care se întoarce [καὶ τὴν φλογίνην ῥομφαίαν τὴν στρεφομένην], [pentru] a păzi calea pomului vieții [φυλάσσειν τὴν ὁδὸν τοῦ ξύλου τῆς ζωῆς]” [Fac. 3, 23-24, LXX].

Din a 4-a cântare a zilei începe să se vorbească despre tânguirea Sfântului Adam înaintea Paradisului[8]. Despre pocăința lui pentru păcatul neascultării de Dumnezeu. Căci păcatul l-a scos pe el din Paradisul desfătării duhovnicești, adică din Paradisul în care el Îl vedea pe Dumnezeu prin slava Lui. Iar în Triodul românesc se folosește Rai în loc de Paradis, Rai [Раи] fiind un cuvânt slavon[9].

Și dacă primii oameni au căzut în păcat din cauza mâncării, noi începem de mâine să postim pentru ca să intrăm iarăși în Paradis. Și vom experimenta „cât de folositor este pentru firea omenească leacul postului și…cât de rușino[a]s[e] lucru[ri] este sunt lăcomia și neascultarea”[10] de Dumnezeu.

Postul este leac, este medicament pentru sufletul și pentru trupul nostru. Căci, prin postire, putem „să dobândim…nestricăciunea pierdută de Adam, care a pătimit [pierderea ei, tocmai] pentru că n-a păzit porunca”[11] lui Dumnezeu.

La cântarea a 8-a de la Utrenie ni se spune că noi păcătuim pentru că stăm de vorbă „[cu] șarpele cel ucigător de suflet [ἑρπετῷ ψυχοφθόρῳ]”[12]. Căci îl considerăm pe vrăjmașul nostru, pe Satanas, drept „sfătuitorul [σύμβουλον]”[13] nostru.

Și când este el „sfătuitorul” nostru? Când ne învață să păcătuim, iar noi acceptăm sfaturile lui cu prietenie. Căci Sfinților noștri Protopărinți, în Edem [Ἐδὲμ], li s-a arătat „dulce întru gustare fructul cunoașterii [γλυκὺς εἰς γεῦσιν καρπὸς τῆς γνώσεως]”[14], dar, după ce l-au mâncat, „întru amărăciune s-a făcut sfârșitul ei [εἰς χολὴν…γέγονε τὸ τέλος αὐτῆς]”[15], al mâncării.

Pentru că și păcatele noastre ni se par „o avere” atunci când le săvârșim, dar când vrem să ne curățim de urmările lor în ființa noastră ele sunt o cangrenă. Căci ne-au stricat interior, ne-au umplut de stricăciunea morții. Și noi ne purtăm moartea în noi, ca într-un sarcofag, dacă nu ne curățim de păcatele și de patimile noastre.

În a doua cântare de la Laude, postul e numit „stadionul virtuților [τὸ στάδιον τῶν ἀρετῶν]”[16]. Pentru că virtuțile trebuie dobândite prin lupta cea bună a postului[17]. Și noi nu ne întrecem cu alții când postim, ci cu noi înșine, pentru a dobândi în noi pacea lui Dumnezeu. Și pacea Lui, El o revarsă în noi ca pe o întărire în postire, ca pe o luminare a minții, ca pe o subțiere duhovnicească a ființei noastre, ca pe o umplere de râvnă dumnezeiască, ca pe o împlinire duhovnicească interioară.

Sfântul Moisis s-a făcut văzător-de-Dumnezeu [θεόπτης] și împreună-vorbitor [συνόμιλος] cu Dumnezeu, căci și-a curățit cu postul ochii sufletului său[18]. Și pentru acestea ne rugăm și noi lui Dumnezeu! Căci postul e leac vindecător pentru noi, nu pentru că ne face să slăbim trupește, ci pentru că ne umple de slava lui Dumnezeu, făcându-ne intimi ai Stăpânului.

Să postim cu bucurie, iubiții mei! Să postim trăgând în noi slava lui Dumnezeu ca pe propria noastră respirație duhovnicească! Să postim mergând cu bucurie spre Patimile și Învierea Lui cea de a treia zi, ca să ne bucurăm veșnic împreună cu Tatăl, cu Fiul și cu Duhul Sfânt, cu Dumnezeul nostru treimic, pentru toți vecii! Amin.


[1] Începută la 12. 12, în zi de miercuri, pe 27 februarie 2019. Cer parțial înnorat, 8 grade.

[2] Marin Sorescu, Poezii (ediție definitivă), Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1990, p. 242.

[3] Filocalia românească, vol. 3, cu trad., introd. și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Membru al Academiei Române, ed. a II-a, Ed. Harisma, București, 1994, p. 163.

[4] Ibidem. [5] Ibidem.

[6] Triodul, cf. http://glt.goarch.org/texts/Tri/t49.html/ Triodul, ed. BOR 1986, p. 87.

[7] Ibidem/ Ibidem.

[8] Ibidem/ Idem, p. 88.

[9] Maria Stanciu Istrate, Slava veche și slavona românească, în Lucrările celui de-al cincilea Simpozion Internațional de Lingvistică, București, 27-28 septembrie 2013, editate de Marius Sala, Maria Stanciu Istrate, Nicoleta Petuhov, Ed. Univers Enciclopedic Gold, București, 2015, p. 395. Cf. http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/V2849.

[10] Triodul, ed. BOR 1986, p. 92. [11] Ibidem.

[12] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Tri/t49.html. [13] Ibidem. [14] Ibidem. [15] Ibidem. [16] Ibidem. [17] Ibidem. [18] Ibidem.

Did you like this? Share it:

Previous

Lucas 24, 13-35, cf. BYZ

Next

Numele celor 40 de Sfinți Mucenici din Sevastia Armeniei. Pomeniți pe 9 martie

4 Comments

  1. Meletie Adelfos

    Slavă înțelepciunii negrăite și milostivirii lui Dumnezeu față de noi! Mulțumim și sfinției voastre, Doamne ajută! Binecuvântați Părinte!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Dumnezeu să vă bucure și să vă întărească pururea, Frate Meletie! Vă mulțumesc frumos pentru prietenie!

  2. sofronie

    Cu Dumnezeu înainte! Să postim și să ne bucurăm de Dumnezeul nostru căci El este cu noi în necazuri, neputințe mari și ispitiri grele. Să stăm cu ochii la Crucea Lui căci El ne dă har să biruim având ca armă postul! Binecuvântați!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Mult spor în toate, Domnule Sofronie! Dumnezeu să vă bucure pururea! Vă doresc numai bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno