Botezul Domnului. Cele mai frumoase predici, vol. îngrijit de Marius Vasileanu, Ed. Lumea credinței, București, 2018, 132 p.

*

Arhim. Sofian Boghiu susține că Duhul Sfânt S-a coborât „peste” Fiul „în chip văzut”, p. 13. Însă aceea a fost o vedenie și nu o vedere fizică! Pentru că Sfântul Ioannis Botezătorul a văzut în mod duhovnicește pe Duhul ca o porumbiță coborând în Fiul [In. 1, 32] și nu cu ochii trupești.

Tot el: „este nevoie de lacrima inimii, lacrima cinstei, a părerii de rău”, p. 15.

Pr. Ion Buga vorbește despre „sub chipul porumbelului”, p. 21, deși dumnealui se laudă că „știe foarte bine” limba greacă. Dar în greacă avem: „ὡσεὶ περιστερὰν [ca o porumbiță] [In. 1, 32, BYZ]. Și aceasta ca să nu spună că avem multe erori în ediția sinodală a Scripturii. Sau, mai degrabă, pentru ca să nu-și traducă din greacă textele citate în cărțile sale. Lucru pe care îl fac mai toți teologii noștri…și care nu îi onorează.

Tot Buga: „Și Duhul Sfânt[,] sub chipul porumbelului[,] se află undeva în aer”, p. 21. Căci, ca și Părintele Sofian Boghiu, consideră că Sfântul Duh a fost văzut cu ochii fizici, în aer și nu în vedenie, în vedere mistică, dumnezeiască.

Despre Sfântul Pavlos, Părintele Buga spune că este un „teolog uriaș[,] pe care nimeni nu-l va putea pătrunde total în vecii vecilor”, p. 23. Însă, în p. 23-24, el se întreabă, ca și când ar fi imposibil: „Cum o să putem noi vreodată să gândim că am putea vedea cerurile deschise și să auzim pe Dumnezeu-Tatăl mărturisind marele adevăr al Iubirii din care au apărut toate, și viața mai ales?”. Însă orice vedere extatică a Sfinților e o deschidere a cerului. Pentru că orice vedere mistică este o vedere a Împărăției lui Dumnezeu. Iar noi trebuie să ne facem vrednici de aceste vederi dumnezeiești, pentru că ele fac parte din viața creștină cotidiană.

În p. 24, Pr. Ion Buga spune că „datorită sfințeniei lui Ioan s-au deschis cerurile” la Botezul Domnului. Însă orice vedere extatică e darul lui Dumnezeu, pentru că este inițiativa lui Dumnezeu.

Pr. Constantin Galeriu: „când Îl părăsești pe Dumnezeu, te părăsești pe tine însuți, adică menirea ta, taina ta, rostul tău în fața lui Dumnezeu și în fața creației întregi”, p. 31. Și el vorbește despre „porumbel”, p. 33. În p. 34, ideea de jertfă aprofundată în teza sa doctorală.

Pr. Vasile Gordon vorbește tot despre „porumbel”, p. 41, dar ne spune: „vedem cu ochii sufletului, odată cu Ioan Botezătorul, Duhul Sfânt pogorându-Se ca un porumbel, deasupra capului Mântuitorului”, p. 41. Adică e primul din carte care admite faptul că a fost o vedenie, adică una văzută „cu ochii sufletului”. Dar Duhul Sfânt este „ca un porumbel” și nu „ca o porumbiță”, și a venit „deasupra” și nu „în” Fiul, deși In. 1, 32 ne spune despre Duhul: „καὶ ἔμεινεν ἐπ᾽ Αὐτόν [și a rămas în El]” [Cf. BYZ], în Fiul.

Arhim. Cleopa Ilie: nașul de la Botez trebuie să fie „de același sex cu pruncul ce se botează. Nu pot fi nași părinții copilului”, p. 55, dar nici cei din familie și dintre rude. De ce? Pentru că ei sunt deja rude de sânge și nu pot fi și rude de sânge și rude duhovnicești cu cel ce se botează. Însă, creștinii noștri, din neștiință crasă, dar și din interes financiar, tocmai asta fac: își pun moși și nași pe cei din familie, devenind și rude duhovnicești între ei, după ce sunt rude trupești sau de sânge.

Vorbind despre exorcismele de la Botez, în p. 57 Părintele Cleopa spune: „Prin exorcismele și lepădările ce se fac la botez, nu înseamnă că Biserica socotește pe cel venit să se boteze ca stăpânit cu adevărat de diavol, cum sunt cei îndrăciți sau cei munciți de duhuri rele. Ele vor să spună numai că acel ce nu are încă pe Hristos se află în robia păcatului și deci în puterea diavolului”. Însă, dacă ești „în puterea diavolului”, ești un om demonizat. Iar la Botez nu ne „prefacem” că îl scoatem pe Satanas din om, ci chiar îl scoatem! Minimalizarea satanizării celui nebotezat este o minimalizare a Botezului Bisericii, ca act sacramental prin care suntem scoși din robia demonilor. Căci dacă, la Botez, „ne prefacem” doar că îi scoatem pe demoni din oameni, pentru că ei, de fapt, „n-ar fi” în om, atunci „ne prefacem” că Botezul e o eliberare din robia demonilor. Și de ce să-l mai botezăm pe om, dacă omul „nu e” în robia demonilor, ci e bine mersi și fără Botez?

Arhim. Ioan Iovan a fost caterisit în 1955 și reabilitat în 1979, p. 63. Părintele Iovan e subordinațianist, pentru că vorbește despre Duhul Sfânt ca despre „a treia Persoană din Treime”, p. 70. După care, ca și alții, vorbește despre o vedere „fizică” a Duhului Sfânt: pentru că Duhul „coboară în văzul tuturora sub formă de porumbel”, p. 70. Adică, în opinia sa, „toți” cei prezenți la Iordanis au fost „văzători de Dumnezeu”. Numai că vedenia pogorârii Duhului Sfânt a văzut-o doar  Domnul și Sfântul Ioannis Botezătorul și nu toată lumea. Căci dacă nu îți trebuie sfințenie ca să vezi cele dumnezeiești, atunci „tot omul” e „văzător de Dumnezeu” și „teolog”.

Arhim. Serafim Man ne spune în p. 78: „Căderea lui Adam desființează paradisul”. Însă noi știm că Paradisul doar s-a închis pentru om, odată cu căderea Protopărinților noștri în păcat, dar nu a fost desființat de Dumnezeu. Pentru că Paradisul cel închis, s-a redeschis odată cu Tâlharul cel bun, care s-a mântuit, și noi toți vrem în Paradisul lui Dumnezeu, în Împărăția Lui.

Pr. Constantin Necula: „prin Ioan ni se deschid ochii asupra măreței arătări de la Iordan …[căci] vedem cu ochii cei sufletești nașterea Bisericii celei sfințite în Hristos”, p. 91. Adică admite adevărul că noi vedem praznicul de față prin ochii duhovnicești ai Sfântului Ioannis Botezătorul. Căci el a fost martorul revelării mistice a Dumnezeului nostru treimic.

Arhim. Teofil Părăian: „se deschide cerul pentru fiecare om care se botează”, p. 96. Pentru că în fiecare om botezat Se coboară Dumnezeul treimic prin slava Sa. Însă Părintele Teofil credea că glasul Tatălui „s-a rostit în așa fel încât să se audă pe pământ și să-l audă cei care erau acolo de față”, p. 96. Numai că glasul Tatălui a fost auzit în vedenie de către Sfântul Ioannis Botezătorul, cum tot în vedenie a fost văzut Duhul coborându-Se ca o porumbiță în Fiul. Căci Dumnezeu nu Se revelează în mod material, ci numai duhovnicește. Numai în vedere dumnezeiască, văzută în curăție și sfințenie.

ÎPS Antonie Plămădeală: „Pocăința se face în primul rând prin smerenie”, p. 107. „Desființarea [trecutului nostru rușinos n.n.] se face prin pocăință, iar rezultatul e iertarea”, p. 109, noastră.

Tot de la el: „lacrima părerii de rău”, p. 111. Oamenii se duc la psihiatri pentru că trăiesc „nevoia de spovedanie”, p. 115. „Pocăința este un efort de fiecare zi”, p. 119.

Pr. Ștefan Slevoacă pledează tot pentru „o vedere fizică” a Duhului, p. 127.

Iar carențele predicatorilor sunt comune, pentru că au neștiințe comune. De ce? Pentru că toți au citit cam aceeași literatură teologică, pe care o aveau în română sau în limbi de circulație, și nu i-au interesat să își traducă sursele patristice. Și, mai ales, au carențe multe în ceea ce privește teologia mistică, pentru că nu au citit și nici nu și i-au asumat pe marii Teologi mistici ai Bisericii. Dacă i-ar fi citit, le-ar fi fost rușine să mai vorbească în termeni materialiști, grosieri, despre vederile mistice.

Did you like this? Share it: