1. Așadar, și cea dintâi[1] avea dreptățile închinării [lui Dumnezeu] [δικαιώματα λατρείας] și Sfânta cea lumească [τό τε Ἅγιον κοσμικόν].

2. Căci cortul cel dintâi a fost pregătit, în[tru] care [erau] și sfeșnicul și masa și punerea-înainte a pâinilor, care se zice Sfintele [Ἅγια].

3. Iar, după a doua catapet[e]asmă [καταπέτασμα], [era] cortul cel care se zice Sfintele Sfinților [Ἅγια Ἁγίων],

4. având jertfelnicul tămâierii cel de aur și chivotul făgăduinței, acoperit pe toate părțile [cu] aur, în care [era] vasul cel de aur având manna [τὸ μάννα] și toiagul lui Aaron cel care a odrăslit [καὶ ἡ ῥάβδος Ἀαρὼν ἡ βλαστήσασα] și tablele făgăduinței [καὶ αἱ πλάκες τῆς διαθήκης][2].

5. Iar deasupra lui[3] [erau] Heruvimii slavei [Χερουβὶμ δόξης], umbrind jertfelnicul ispășirii [κατασκιάζοντα τὸ ἱλαστήριον]. Despre care nu este acum [prilejul] a zice cu de-amănuntul.

6. Și acestea așa pregătindu-se, întru cortul cel dintâi pururea intră preoții, închinările săvârșind.

7. Dar întru al doilea [cort intră] o dată pe an numai arhiereul, nu fără de sânge, pe care îl aduce pentru sine și [pentru] neștiințele poporului [καὶ τῶν τοῦ λαοῦ ἀγνοημάτων][4].

8. [Prin] aceasta arătându-ne Duhul Cel Sfânt, [că] încă nu [venise vremea] să se arate calea Sfintelor [τὴν τῶν Ἁγίων ὁδόν], încă având stare cortul cel dintâi.

9. Care [era] parabola pentru vremea de față [ἥτις παραβολὴ εἰς τὸν καιρὸν τὸν ἐνεστηκότα], după care darurile și jertfele se aduc, neputând, după conștiință, să o săvârșească [pe cea] pe care o slujește [μὴ δυνάμεναι κατὰ συνείδησιν τελειῶσαι τὸν λατρεύοντα],

10. [ci] numai cu mâncăruri și [cu] băuturi și [cu] diferite spălări și [cu] dreptățile trupului [ocupându-se], până la vremea îndreptării [καιροῦ διορθώσεως][5] aflându-se[6].

11. Dar, venind Hristos, Arhiereul bunurilor celor viitoare [Ἀρχιερεὺς τῶν μελλόντων ἀγαθῶν], prin cel mai mare și cel mai desăvârșit cort, nu cel făcut de mână [cum] este acesta, nu [cel] al zidirii acesteia,

12. și nu prin sânge de țapi și de viței, ci prin sângele Său a intrat o dată pentru totdeauna întru cele sfinte [διὰ δὲ τοῦ Ἰδίου αἵματος εἰσῆλθεν ἐφάπαξ εἰς τὰ ἅγια], răscumpărare veșnică aflând [αἰωνίαν λύτρωσιν εὑράμενος][7].

13. Căci dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa junincii, stropindu-i pe cei spurcați, sfințește [sfințesc] spre curățirea trupului,

14. cu cât mai mult sângele lui Hristos, Care, prin Duhul Cel veșnic, S-a adus pe Sine fără de prihană lui Dumnezeu [Ἑαυτὸν προσήνεγκεν ἄμωμον τῷ Θεῷ], va curăți conștiința voastră de faptele cele moarte [καθαριεῖ τὴν συνείδησιν ὑμῶν ἀπὸ νεκρῶν ἔργων][8], întru a sluji Dumnezeului Celui viu [εἰς τὸ λατρεύειν Θεῷ ζῶντι]?

15. Și pentru aceasta este Mijlocitorul făgăduinței celei noi, ca, al morții făcându-Se întru răscumpărarea celor neascultători în făgăduința cea dintâi, făgăduința moștenirii celei de veci să o ia cei chemați.

16. Căci unde [este] făgăduința, [atunci] moartea [este] nevoia [care trebuie] a fi purtată de cel care a făgăduit.

17. Căci făgăduința cea întărită [este] la cei morți, deoarece niciodată [nu] este întemeiată, când trăiește cel care a făgăduit.

18. De aceea, nici cea dintâi [nu] s-a sfințit fără de sânge.

19. Căci grăindu-se de către Moisis toată porunca, după lege, [la] tot poporul, luând sângele vițeilor și țapilor, cu apă și lână stacojie[9] și isop, a stropit și această carte și tot poporul,

20. zicând: „Acesta [este] sângele făgăduinței, pe care Dumnezeu a poruncit-o către voi”.

21. Și cortul, dar și toate vasele de slujire, de asemenea [cu] sânge [le-]a stropit.

22. Și aproape toate cu sânge se curățesc, după lege[10], iar fără vărsare de sânge nu este iertare[11].

23. Așadar, [era] nevoie ca copiile celor [care sunt] în ceruri [cu] acestea a se curăți, iar înseși cele cerești [cu] mai bune jertfe decât acestea.

24. Căci nu întru Sfintele făcute de mâini[12] a intrat Hristos, antitipul[13] celor adevărate [ἀντίτυπα τῶν ἀληθινῶν], ci întru însuși cerul, [ca] acum să Se arate feței lui Dumnezeu pentru noi [νῦν ἐμφανισθῆναι τῷ προσώπῳ τοῦ Θεοῦ ὑπὲρ ἡμῶν].

25. Și nici ca de multe ori să Se aducă pe Sine, precum arhiereul intră întru Sfintele, [o dată] pe an, cu sângele cel străin.

26. Căci [astfel] se cuvenea [s-ar fi cuvenit] [ca] El de mai multe ori să pătimească de la zidirea lumii. Dar acum [νῦν δὲ], prin jertfa Lui s-a arătat [διὰ τῆς θυσίας Αὐτοῦ πεφανέρωται] la sfârșitul veacurilor [ἐπὶ συντελείᾳ τῶν αἰώνων], o dată pentru totdeauna [ἅπαξ], întru ștergerea păcatului [εἰς ἀθέτησιν ἁμαρτίας].

27. Și după cum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceasta [vine] judecata,

28. așa și Hristos, o dată pentru totdeauna aducându-Se, întru [ca] păcatele cele multe să ridice [εἰς τὸ πολλῶν ἀνενεγκεῖν ἁμαρτίας], [la venirea Sa cea] de-a doua fără de păcat Se va arăta [ἐκ δευτέρου χωρὶς ἁμαρτίας ὀφθήσεται] celor care Îl așteaptă pe El întru mântuire [τοῖς Αὐτὸν ἀπεκδεχομένοις εἰς σωτηρίαν].


[1] Cea dintâi făgăduință. Sau Vechiul Testament.

[2] Tablele celor 10 porunci dumnezeiești.

[3] A chivotului.

[4] Pentru păcatele poporului făcute din neștiință. Din necunoașterea poruncilor lui Dumnezeu.

[5] A împlinirii lor în viața Bisericii.

[6] Fiind în funcție.

[7] Pentru noi, oamenii.

[8] De păcatele săvârșite.

[9] De culoare roșu aprins.

[10] După cum prescrie legea lui Moisis.

[11] Iertare de păcate.

[12] De mâini omenești.

[13] Cel care a fost prefigurat în Vechiul Testament în multe feluri.