Commonitorium
Vincențiu de Lerini, Commonitorium, trad. din lb. lat. și studiu introd. de Pr. Dr. Mircea Florin Cricovean[1], cu un cuvânt înainte de Arhidiac. Prof. Univ. Dr. Constantin Voicu, col. Apologetica, ser. Izvoare, vol. I, Ed. Doxologia, Iași, 2019, 189 p.
De fapt: Sfântul Vincentius de Lirinensis. Pomenit pe 24 mai în Martirologiul roman[2]. În greacă: Ὁ Ὅσιος Βικέντιος τῶν Λερίνων, adormit în 445[3].
Cuvântul Părintelui Voicu, p. 7-8. Acesta declară cartea una „în premieră pentru teologia patristică românească”, p. 7. Însă cartea a fost tradusă la București, prin anii 2003-2004, ca teză de licență, dar nu a fost publicată. E vorba de o absolventă de clasice, pe care o cunosc.
Cartea a fost scrisă în 434, p. 11. Traducerea s-a făcut după latină și engleză, iar Dr. Claudiu T. Arieșan[4] a revăzut traducerea, p. 15, n. 9.
Cartea propriu-zisă este între p. 73-134, iar textul în latină e între p. 137-186. Indici, p. 189.
Sfântul Vincentius și-a scris tratatul ereziologic sub pseudonimul Peregrinus, p. 73.
Ne putem întări credința noastră „prin autoritatea Legii divine…[și] prin tradiția Bisericii universale”, catolice, p. 75. Pentru că în textul latin avem: „Ecclesiæ catholicæ traditione”, p. 139.
Amintește și de ereticul Jovinianus[5] în p. 76, împotriva căruia a scris Sfântul Hieronymus[6]. Care, din nota 21, p. 76, este predecesorul lui Luther: „Călugărul Iovinian era de părere că mântuirea se obține doar prin credință. Postul, asceza și fecioria, în concepția lui, nu au nicio relevanță. De asemenea, nu recunoștea pururea fecioria Maicii Domnului”.
„este cel mai necesar ca în tâlcuirea cărților profetice și apostolice firul conducător să fie tras după norma sensului bisericesc și universal. La fel, în însăși Biserica universală catolică trebuie să ne îngrijim cel mai mult a păstra ceea ce s-a crezut pretutindeni, totdeauna și de toți”, p. 77.
În latină: „teneamus quod ubique, quod semper, quod ab omnibus creditum est”, p. 139.
Să preferăm „credința sănătoasă”, p. 79. Ereticii „latră ca niște câini turbați” învățătura Bisericii, p. 95.
Despre Orighenis în cap. al 17-lea, p. 102-105. „În Biserica lui Dumnezeu, greșeala unui învățător [a unui mare teolog n.n.] este ispită [mare n.n.] pentru popor”, p. 102. Căci poporul ia de bune și erorile lui, pe baza faimei și a sfințeniei sale.
Iar „toți cei cu adevărat drept-credincioși să știe că trebuie să-i primească pe învățători împreună cu Biserica, nu să părăsească credința Bisericii împreună cu învățătorii”, p. 102-103.
Sfântul Vincentius ne spune că primul Împărat roman creștin a fost Philippus, p. 104. E vorba de Marcus Iulius Philippus, Împărat roman între 244-249[7]. Iar în p. 105, că și ortodocși și eretici au afirmat faptul că opera lui Orighenis a fost falsificată, p. 105.
În cap. al 18-lea se ocupă de Tertullianos, spunând că și cu el stau lucrurile la fel ca și cu Orighenis, p. 105. Căci și el „a fost în Biserică o mare ispită”, p. 106. Iar „dacă vreodată un învățător s-ar abate de la credință, providența divină îngăduie să se întâmple aceasta spre ispitirea noastră, [ca să se vadă] dacă-L iubim noi pe Dumnezeu din toată inima și din tot sufletul nostru sau nu”, p. 107.
În p. 118, ereticii sunt numiți „ciumați” și cei care își sulemenesc textele eretice cu versete scripturale; „învățăturile sălbatice și nebune ale ereticilor”, p. 118; și „ori de câte ori vom vedea că unii citează cuvintele Apostolilor sau ale Prorocilor împotriva dreptei credințe, să nu ne îndoim câtuși de puțin că prin ei vorbește diavolul”, p. 120.
A doua parte a cărții începe în p. 127. Și de aici aflăm că s-a pierdut „cea mai mare parte” din partea a doua a cărții, păstrându-se numai rezumatul cărții, p. 127. Și aici Sfântul Vincentius ne spune lucruri fundamentale: „totdeauna a fost și este și astăzi acest obicei al drept-credincioșilor, de a-și dovedi adevărata credință în aceste două feluri: mai întâi prin autoritatea Dumnezeieștii Scripturi, apoi prin Tradiția Bisericii universale/ catolice; [și] nu pentru că Scriptura singură nu ar fi suficientă în toate chestiunile, ci pentru că foarte mulți, interpretând cuvintele divine după placul lor, născocesc felurite păreri și rătăciri, și de aceea este necesar ca interpretarea Scripturii [celei] cerești să fie condusă după o singură regulă, a sensului bisericesc, mai ales în acele probleme pe care se sprijină temeliile întregii dogme a drept-credincioșilor.
De asemenea, am spus că în Biserica însăși trebuie să se țină seama de consensul universalității și în același timp al vechimii, ca nu cumva să ne desprindem de întregul unității spre a trece în vreo fracțiune schismatică, sau din religia vechimii să ne aruncăm în inovațiile ereziilor”, p. 127-128.
La Sinodul al III-lea Ecumenic, Sfântul Chirillos al Alexandriei a fost „socotit în deplin acord cu sfânta vechime [sacrosantae antiquitati]”, p. 128, a credinței Bisericii.
În p. 131 e citat Sfântul Papă Xystus al III-lea[8] (cel care i-a urmat Sfântului Papă Celestinus[9]) cu afirmația: „să credem ceea ce trebuie să spunem și să spunem ceea ce trebuie să ținem”, să păstrăm în sufletul nostru. Și tot el: „nu trebuie adăugat nimic vechimii [credinței noastre n.n.]. Credința clară a strămoșilor și religiozitatea lor să nu fie tulburate de niciun amestec cu noroiul”, p. 131-132, eretic.
Pe când Sfântul Papă Celestinus I a afirmat că: „pe noi ne privește dacă prin tăcerea noastră favorizăm rătăcirea”, p. 132. Rătăcirea eretică. Și tot el: „să înceteze…ca inovația [ereziei] să atace vechimea [credinței catolice]!”, p. 132.
[1] Contul său de Facebook: https://www.facebook.com/mircea.cricovean.
[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Vincent_of_Lérins și https://web.archive.org/web/20111012034246/http://breviary.net/martyrology/mart05/mart0524.htm.
[3] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/3371/sxsaintinfo.aspx.
[4] A se vedea: http://www.edituradatagroup.ro/author/claudiu-ariesan/.
[5] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Jovinian.
[6] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Against_Jovinianus.
[7] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Filip_Arabul.
[8] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Papa_Sixt_al_III-lea.