Înălțarea Sfintei Cruci. Cele mai frumoase predici
Înălțarea Sfintei Cruci. Cele mai frumoase predici, vol. îngrijit de Marius Vasileanu, Ed. Lumea credinței, București, 2018, 144 p.
*
ÎPS Bartolomeu Anania: Domnul Și-a asumat „natura noastră omenească cu tot ceea ce are ea mai bun, dar și cu tot ceea ce are ea mai înspăimântător”, p. 12.
În p. 13 nu e vorba de Duhul Sfânt, ci de duhul Său, de sufletul Său. Pentru că El L-a rugat pe Tatăl „să-I primească duhul”, scris cu minusculă, nu cu majusculă ca în textul tipărit.
Bisericile Ortodoxe au Crucea pe turle, pe când o sinagogă are steaua, locașurile protestante au cocoși, islamul are semiluna, p. 15.
Crucea e pentru noi „un semn de recunoaștere”, p. 15, a apartenenței noastre religioase.
În p. 15: nu are rost să scrii persoane cu majusculă, când e vorba de persoanele Treimii. Ci trebuie să scriem cu majusculă numai Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, adică numele persoanelor și faptul că ele reprezintă Treimea.
„Din clipa în care sângele Lui a început să ude lemnul Crucii, Crucea a devenit Altar, [și] nu a mai fost element de tortură”, p. 19.
Pr. Ion Buga insinuează erezia că Treimea a suferit pe Cruce: „Și atunci ce este Iisus Hristos pe cruce? Este Fiul lui Dumnezeu; și unde este Fiul este și Tatăl, este și Duhul. Iată Sfânta Treime, plinătatea dumnezeirii întrupată în Iisus Hristos pe cruce”, p. 27. Pentru ca în aceeași pagină să continue: „Vedeți de ce este hotărâtoare crucea? Pentru că ea are un conținut absolut: Sfânta Treime și Dumnezeul făcut om, deci omul care trebuie să se facă Sfântă Treime, care să se facă Dumnezeu”.
În p. 29, Buga e subordinațianist, pentru că Îl numește pe Duhul Sfânt „a treia persoană” a Treimii. Își repetă erezia și în p. 36: „Crucea…este schema pe care stă bine Sfânta Treime și sfânta omenire”.
Pr. Gheorghe Calciu consideră că Biserica s-a întemeiat în mod mistic pe Cruce, p. 43, 44. Însă Biserica a început să se întemeieze în mod mistic din prima clipă a zămislirii Domnului în uterul Fecioarei. Pentru că de atunci a început unirea dintre dumnezeire și umanitate în persoana Mântuitorului Iisus Hristos. Iar când Părintele Stăniloae vorbește despre Biserică ca despre extinderea umanității îndumnezeite a lui Hristos peste veacuri, se referă la umanitatea Lui primită din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu.
În fraza ultimă din p. 45, Părintele Calciu vorbește nestorian despre persoana Domnului, despărțind umanitatea Sa de dumnezeirea Lui. Fraza e aceasta: „Cea mai simplă teologie a crucii este Omul-Hristos răstignit pe ea, cu brațele întinse, într-un suprem gest de iubire și de iertare adresat omenirii de atunci și de oricând, care mereu Îl răstignește pe Fiul lui Dumnezeu”. În loc să spună că Fiul lui Dumnezeu întrupat pătimește toate pe Cruce în umanitatea Lui.
PS Macarie Drăgoi: „Europa întoarce spatele lui Hristos”, p. 54. Tâna = bunica, p. 57.
Pr. Constantin Galeriu: odihna celor adormiți nu e un somn, ci trăirea în pacea luminii dumnezeiești, p. 62. „A te despărți de Dumnezeu e moarte”, p. 65, căci aceasta este, de fapt, moartea noastră.
Arhim. Cleopa Ilie: Crucea „este Altar…este armă și pecete a Dumnezeului Celui Viu”, p. 89.
Pr. Constantin Necula (n. la Brașov în 1970, Preot din 1996).
Protosing. Petroniu Tănase: icoana monahului răstignit, p. 117.
Pr. Ștefan Slevoacă: suferința este încununată de Dumnezeu, p. 128. Domnul „a îndurat cele mai îngrozitoare chinuri”, p. 129.
Arhim. Vasile Vasilache: Sfânta Cruce „e un chezaș de bucurie. Ea ne asigură că după suferință va veni fericirea”, p. 138.