Predică la Duminica a III-a din Postul Mare [2019]

Iubiții mei[1],

Sfântul Efrem Sirul[2] își începea o predică a sa cu afirmația că Sfânta Cruce a Domnului este lemnul care a fost înfipt în mijlocul pământului[3]. Iar afirmația lui a fost făcută pe baza profeției hristologice a Sfântului Profet Asaf din Ps. 73, 12[4], LXX: „Dar Dumnezeu, Împăratul nostru, mai înainte de veac a făcut mântuire în mijlocul pământului [πρὸ αἰῶνος εἰργάσατο σωτηρίαν ἐν μέσῳ τῆς γῆς]”.

De aceea, noi am adus astăzi Sfânta Cruce a Domnului în mijlocul Bisericii, spre închinarea cu credință și spre sărutarea evlavioasă a ei, pentru că aici e mijlocul lumii. Pentru că în jurul Crucii Domnului gravitează, se mișcă întreaga lume care crede sau care nu crede în Domnul, atâta timp cât mântuirea fiecărui om depinde de Jertfa Domnului de pe Cruce. Căci „El S-a rănit pentru fărădelegile noastre și S-a îmbolnăvit pentru păcatele noastre. Învățătura păcii noastre [este] în El [și cu] rana Lui noi ne-am vindecat [τῷ μώλωπι Αὐτοῦ ἡμεῖς ἰάθημεν]” [Ps. 53, 5, LXX]. Noi toți ne-am vindecat de rănile păcatelor noastre. Pentru că, fiind curățiți și întăriți continuu de slava lui Dumnezeu, noi ne vindecăm de propriile noastre răni sufletești și trupești pe care ni le facem. Căci păcatele noastre ne afectează întreaga noastră ființă.

De aceea, nici Patimile Domnului, adică suferințele Lui îndurate pentru noi, nu au fost numai sufletești, ci și trupești. El a suferit și în sufletul și în trupul Său, în întreaga Sa umanitate pentru noi, pentru ca să o vindece în mod desăvârșit. Și pentru că El a învins în mod desăvârșit tot păcatul și toată patima în umanitatea Sa, noi ne putem vindeca acum în mod desăvârșit de toată patima și de tot păcatul.

Iar când vorbim despre Crucea Lui, vorbim despre climaxul, despre sfârșitul dumnezeiesc al Patimilor Lui sufletești și trupești pentru mântuirea noastră. Căci Patimile Lui pentru noi au început odată cu întruparea Lui, cu zămislirea Sa în uterul Preacuratei Stăpâne, al Născătoarei de Dumnezeu, care a avut loc în ziua Buneivestiri, așa după cum am subliniat în predica de luni[5].

Dar Patimile Sale cele pentru noi au transfigurat cu totul umanitatea Sa! Consecințele lor cele preasfinte se văd în îndumnezeirea umanității Sale. Căci, așa cum sublinia tot Sfântul Efrem Sirul, îndumnezeirea umanității Sale a fost profețită la Ps. 92, 1[6]. Unde ni se spune: „Domnul a împărățit, [întru] bunăcuviință/ frumusețe [εὐπρέπειαν] S-a îmbrăcat. Îmbrăcatu-S-a Domnul [întru] putere și S-a încins” [Cf. LXX]. Iar frumusețea și puterea cu care El Și-a îmbrăcat umanitatea Sa înseamnă îndumnezeirea umanității Sale.

De unde și noi, întăriți fiind de Dumnezeu, ne umplem de slava Lui, de slava cea necreată și veșnică a Dumnezeului nostru treimic, pe măsura ascezei noastre, a durerilor noastre suportate în credință. Căci „din fapte se îndreaptă omul [ἐξ ἔργων δικαιοῦται ἄνθρωπος] și nu numai din credință [καὶ οὐκ ἐκ πίστεως μόνον]” [Iac. 2, 24, BYZ]! Prin faptele dreptei credințe noi ne curățim, ne luminăm și ne transfigurăm în mod deplin, pentru că faptele cele bune și pline de evlavie și de credința în Dumnezeu ne deschid slavei lui Dumnezeu.

De aceea, așa cum Răstignirea Domnului nu a fost o sleire, o istovire, o extenuare deplină a umanității Sale, ci o întărire și o transfigurare deplină a acesteia, tot la fel asceza postului, a rugăciunii, a slujirii lui Dumnezeu și a aproapelui nostru nu este o omorâre a firii noastre, ci o vindecare și o întinerire continuă a noastră. Căci noi, în aceste sfinte zile, ne obosim mental și trupește în nevoințele noastre, dar prin ele ne facem adevăratul bine. Pentru că pocăința, asceza, slujirea sfântă sunt cele care ne personalizează continuu în relația cu Dumnezeu și ne fac medii de iradiere ale bunătății lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor.

Căci astăzi am scos Crucea Domnului din altar și am pus-o în mijlocul Bisericii, pentru ca fiecare dintre noi să se facă o cruce a lui Dumnezeu. Și ne facem cruci vii, duhovnicești, care iradiază tuturor bunătatea lui Dumnezeu, pe măsură ce ne curățim, ne luminăm și ne sfințim continuu în relația noastră cu Dumnezeu și cu oamenii.

– Și cum ajungem cruci ale Lui?

– Printr-o continuă convertire a suferințelor, a nedreptăților, a ispitelor proprii în bunătate, în iertare, în smerenie! Căci „ne ostenim lucrând [cu] mâinile noastre. [Iar] ocărâți [fiind], binecuvântăm. Prigoniți [fiind], răbdăm. Huliți [fiind], mângâiem” [I Cor. 4, 12-13, BYZ]. Îi mângâiem în mod duhovnicește pe oameni, dându-le încredere în lupta lor duhovnicească. Răbdăm duhovnicește prigoanele și binecuvântăm, fiind plini de harul lui Dumnezeu, pe cei care ne ocărăsc. Pentru că noi nu ne uităm la slava lumii, ci la slava lui Dumnezeu, la cea care coboară în noi când suportăm, când răbdăm în credință toate acestea.

De aceea, cine dă milostenie pentru ca să fie slăvit de către oameni [Mt. 6, 2], cine se roagă sau cine postește pentru ca să se arate oamenilor [Mt. 6, 5, 16], aceia își iau acum plata lor [Mt. 6, 2, 5, 16]. Și plata lor este lauda oamenilor. Una exterioară și efemeră, care se pierde repede. Dar cei care se nevoiesc pentru ca slava lui Dumnezeu să coboare în ei și să îi curățească, să îi lumineze, să îi sfințească în mod deplin, aceia își iau și acum și veșnic plata lor, adică moștenesc Împărăția lui Dumnezeu.

Pentru că plata/ răsplata [τὸν μισθὸν] [Mt. 6, 2] reală pentru nevoința noastră vine de la Dumnezeu și e dumnezeiască. Căci Dumnezeu ne răsplătește nevoința, și nu oamenii! Și răsplata Lui e dumnezeiască, pentru că răsplata cu care El ne răsplătește nouă e slava Lui.

De aceea, iubiții mei, vă mărturisesc tuturor că Dumnezeu răsplătește imediat orice gând și orice faptă bună a noastră! El o răsplătește imediat cu slava Lui, cu umplerea noastră de bunătate, de curăție, de iertare, de sfințenie, de luminare dumnezeiască, de bunăcuviință. Cine slujește lui Dumnezeu și oamenilor e plătit la secundă de Dumnezeu. Pentru că El răsplătește imediat atât intenția, cât și osteneala, cât și împlinirea lucrului celui bun. Căci El e tot timpul ca soarele în amiaza mare. Căci oriunde am merge noi și oriunde am face lucrul cel bun, El ne umple de lumina, de căldura, de bucuria și de înțelepciunea slavei Sale.

Lăsați-vă bucurați de către Dumnezeu, pe măsura împlinirii poruncilor Sale! Căci El dorește să ne bucure pe toți cu bucurie negrăită și veșnică. Amin!


[1] Începută la 10. 43, în zi de miercuri, pe 27 martie 2019. Zi cu soare, 11 grade.

[2] A se vedea: http://www.synaxarion.gr/gr/sid/1921/sxsaintinfo.aspx și https://ro.orthodoxwiki.org/Efrem_Sirul.

[3] Sfântul Efrem Sirul, Erminii scripturistice, trad. din lb. gr. veche, introd. și note de Alexandru Prelipcean, col. Patristica, vol. 15, Ed. Doxologia, Iași, 2018, p. 234. [4] Ibidem.

[5] Cf. Predică la Bunavestire a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu [2019]: https://www.teologiepentruazi.ro/2019/03/24/predica-la-bunavestire-a-preasfintei-nascatoarei-de-dumnezeu-2019/.

[6] Sfântul Efrem Sirul, Erminii scripturistice, trad. din lb. gr. veche, introd. și note de Alexandru Prelipcean, ed. cit., p. 241.