Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör

Predică la Duminica a IV-a din Postul Mare [2019]

Iubiții mei[1],

Sfântul Ioannis Sinaitis [Ιωάννης ο Σιναΐτης]/ Sinaitul sau Ioannis Climacos [Ἰωάννης τῆς Κλίμακος]/ Scărarul  s-a născut pe la anul 525, și de la 16 ani a început să se nevoiască în Muntele Sina [Σινᾶ][2]/ Sinai[3].  Un munte din Egipt, înalt de 2.285 de metri, unde Sfântul Moisis a primit de la Dumnezeu tablele Legii[4] și se păstrează până azi peștera unde Sfântul Ioannis s-a nevoit timp de 40 de ani. Peșteră care este situată la 8 kilometri depărtare de Mănăstirea Sfânta Ecaterini [Αικατερίνη] din Muntele Sina[5].

Însă, înainte ca să se nevoiască de unul singur, el s-a nevoit sub ascultarea Sfântului Martirios, a Părintelui său duhovnicesc. Care a adormit pe când Sfântul Ioannis avea 35 de ani. Și, după încă 40 de ani de nevoință monahală și de studiu teologic, la vârsta de 75 de ani a fost ales Igumen [Ηγούμενος][6] al Mănăstirii Sfânta Ecaterini din Muntele Sina. Și a fost Igumen timp de 4 ani, după care s-a retras și a adormit pe la vârsta de 80 de ani. Fapt pentru care anul 605 este socotit anul adormirii sale[7].

Și ce ne învață viața Sfântului Ioannis Scărarul? Că nevoința ascetică trebuie să o începem devreme, încă din adolescență, și că ea trebuie începută sub ascultarea unui Părinte duhovnicesc. Pentru că ascultarea, nevoința ascetică și studiul teologic ne fac ortodocși cu adevărat și numai astfel putem să slujim în Biserica lui Dumnezeu. Viața lui ne spune tuturor că nu putem să îi învățăm pe alții ceea ce nici noi nu știm. Că mai întâi trebuie să învățăm cu smerenie de la Sfinții lui Dumnezeu, pentru ca să dăruim cu bucurie din darurile lui Dumnezeu revărsate în noi. Și că nu trebuie să ne grăbim în a ne lua răspunderi duhovnicești și teologice, dacă nu suntem înrădăcinați profund în viața cu Dumnezeu și în cunoașterea oamenilor și a realităților sociale.

Pentru că, dacă creștem cu adevărat duhovnicește și teologic, dacă ne sfințim cu adevărat, oriunde am trăi noi și pe orice treaptă am fi în Biserică, prin ceea ce suntem îi putem ajuta și pe confrații noștri. Dar dacă nu ne desăvârșim în mod real în fiecare zi, nu avem ce dărui altora, chiar dacă avem mari demnități în Biserică.

Și prin faptul că în această duminică avem un Sfânt al pustiei, iar duminica viitoare avem o Sfântă a pustiei, ca modele pentru nevoința noastră, Dumnezeiasca Biserică ne spune, de fapt, că nu contează unde te nevoiești și pe ce treaptă ești în Biserica lui Dumnezeu, dacă te nevoiești cu adevărat. Căci dacă ne nevoim cu adevărat, noi creștem și în sfințenie și în înțelegerea teologică în mod real, iar această sporire continuă e împlinirea și mântuirea noastră.

Așa se explică de ce mulți Părinți nu au dorit să primească Preoția: pentru că ei simțeau că au deja prea multe de făcut. Pentru că nevoința ortodoxă este o lucrare ce îți ocupă tot timpul, dar care, în același timp, te împlinește în mod deplin. Căci nevoința ortodoxă înseamnă să te rogi, să postești, să priveghezi, să faci fapte bune, să citești, să scrii, să traduci, să muncești pentru binele Bisericii și pentru mântuirea oamenilor. Și dacă faci toate aceste lucruri la modul serios, nu ai niciodată timp liber. Pentru că în fiecare clipă simți să faci ceva în mod concret pentru slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor.

Când a scris Sfântul Ioannis Sinaitul Scara [Κλίμακα][8]? Pe când era Igumenul Monahilor din Sina. Și el a scris-o la cererea Sfântului Ioannis, Igumentul Mănăstirii Raitos[9], tot din Egipt, și care localitate acum se numește El Tor[10]. Adică a scris-o spre sfârșitul vieții sale și ca să mărturisească despre adevărata nevoință, cea care te sfințește. Pentru că mai întâi trebuie să aduni experiență și teologie, trebuie să te experimentezi, pentru ca să fii un real povățuitor duhovnicesc și teologic.

Iar Scara are 30 de capitole[11] și se ocupă cu faptele și virtuțile vieții creștine. A fost publicată în  PG 88[12], col. 631-1164, alături de numeroase sholii[13], și a fost tradusă de Fericitul Dumitru Stăniloae în vol. al 9-lea al Filocaliei românești[14].

Iar în cartea sa, Sfântul Ioannis Sinaitul ne descoperă toate patimile de care noi suferim. Și ne spune: „cel ce se mândrește cu darurile lui naturale, adică cu deșteptăciunea, cu învățătura, cu citirea limpede, cu vorbirea ușoară, cu destoinicia și cu toate cele de felul acesta, pe care le are fără osteneală, nu va dobândi niciodată bunătățile cele mai presus de fire”[15], adică virtuțile dumnezeiești, luminările dumnezeiești și vederile dumnezeiești. Și aceasta pentru că el consideră că deja are „lucruri mari” și nu le mai așteaptă pe cele cu adevărat mari și dumnezeiești.

Și ne învață că smerenia e maica virtuților dumnezeiești, adică faptul de a ne considera nevrednici de tot lucrul cel bun[16]. Pe când „mânia, clevetirea [vorbirea de rău], amărăciunea [amărârea interioară, resentimentul], strigarea, hula, fățărnicia, ura, pizma, viața după o regulă proprie, împotrivirea în cuvânt, neascultarea”[17] le consideră „căderi duhovnicești”[18], adică din viața duhovnicească, din viața plăcută lui Dumnezeu.

Sfântul Ioannis Scărarul ne învață „să ne deprindem cu tăcerea cea mai deplină”[19], pentru că tăcerea ne umple de liniște interioară și e proprie adâncirii în rugăciune și în cugetare teologică. Fiindcă mintea noastră are nevoie de tăcerea care ne adâncește în vederea de sine și în rugăciunea de pocăință.

Iar când se referă la căderea noastră în vreun păcat anume, el ne sfătuiește să nu ne oprim nevoința și pocăința, pentru că scopul demonilor e acela de a înmulți păcatul pe care l-am făcut[20]. De aceea, a rămâne în nevoința și în pocăința noastră înseamnă a limita păcatul, adică a dejuca planurile demonilor. Și acesta este motivul pentru care, atunci când vorbește despre pocăință, Sfântul Ioannis o numește o actualizare a Botezului nostru[21]. Căci „pocăința este împăcarea cu Domnul prin lacrimi și prin lucrarea cea bună”[22] a virtuților.

Vorbind despre puterea noastră de a iubi, Sfântul Ioannis Sinaitul ne învață că o putem îndrepta de la iubirea pătimașă spre iubirea lui Dumnezeu. Căci, ne spune el, „am văzut suflete necurate stăpânite nebunește de dragostea trupurilor[23]. Dar luând din cercarea dragostei pricină de pocăință[24], au întors aceeași dragoste spre Domnul. Și sărind îndată peste orice frică [pentru păcatele lor], s-au altoit fără sațiu în dragostea de Dumnezeu. De aceea și Domnul a zis despre acea desfrânată, nu că s-a temut [pentru păcatele pe care le-a făcut], ci că a iubit mult [pe Dumnezeu] și a putut schimba cu ușurință dragostea [pătimașă] cu dragostea [Lc. 7, 47]”[25] de Dumnezeu.

Căci noi cu orice patimă pe care o avem, acest lucru trebuie să-l facem: să ne dezlipim interior de iubirea noastră pătimașă pentru oameni și pentru lucruri, pentru a ne uni dumnezeiește cu Dumnezeu prin dragostea către El. Trebuie să ne dezlipim de iubirea pătimașă față de oameni, de lucruri, de bani, de faimă, pentru ca să ne unim cu Dumnezeu, iubindu-L pe El în mod desăvârșit.

Vorbind despre mâncare, Sfântul Ioannis ne spune: „cunoaște că de multe ori dracul se așază în stomac[ul omului] și nu[-l] lasă pe om să se sature, chiar de ar mânca tot Egiptul și ar bea Nilul întreg. După mâncare pleacă [dracul îmbuibării], ticălosul, și ni-l trimite pe cel al curviei, vestindu-i ce s-a întâmplat: «Ia-l, ia-l, zice, tulbură-l!»”[26]. Și atunci ne tulbură curvia, pentru că am mâncat și am băut prea mult.

Și astfel, iubiții mei, un om care cunoaște cum arată patimile, dar și cum arată biruința împotriva lor, ne scrie cu de-amănuntul despre experiențele vieții duhovnicești. Iar în teologia Sfântului Ioannis Sinaitul se îmbină teologia practică cu cea citită, teologia din viață cu cea din cărți, cum, de altfel, găsim această îmbinare fericită a experienței cu studiul teologic la mai toți Sfinții Părinți ai Bisericii.

Pentru că în nevoința noastră duhovnicească noi trebuie să ne implicăm în mod deplin, în mod total. Trupul și sufletul nostru, în mod armonios, trebuie să se nevoiască. Trebuie să muncim cu mintea și cu inima, dar și cu brațele și cu picioarele noastre, pentru a face voia lui Dumnezeu. Toată ziua trebuie să asudăm, să ne ostenim, să ne obosim pentru a înțelege și a face voia lui Dumnezeu.

Fiindcă scara la care ne cheamă Sfântul Ioannis Sinaitul este a virtuților, este a sporirii duhovnicești continue[27]. E scara sfințeniei, e cea care unește pământul cu cerul și ne urcă în cer. Și noi urcăm în cer, dacă cerul lui Dumnezeu s-a coborât în noi, dacă am primit slava Lui și ea este în noi ca iubire nesfârșită pentru Dumnezeu și pentru oameni.

A 4-a duminică spre Paști!…Și când spui Paști [Πάσχα] [Ieș. 12, 11, LXX], spui: A trece peste. Πάσχα [Pasha] de la ‎פֶּ֥סַח [Pesah] [Ieș. 12, 11, WTT], care înseamnă a trece peste, a trece dincolo. Iar dacă, pentru Israil, Pesahul a însemnat a trece dincolo de Marea Roșie, dar prin Marea Roșie, despărțită în două în mod dumnezeiește, pentru ca tot poporul să treacă prin ea, pentru noi Pasha sau Paștiul, în mod românizat, înseamnă trecerea Domnului prin moarte, pentru a ni Se arăta nouă înviat și cu trupul Său deplin transfigurat.

Paștiul nostru este Hristos Domnul, Cel care ne-a trecut pe noi de la moarte la viață, la viața veșnică cu El. Pentru că El a venit și a desăvârșit vechiul Pesah, care se sărbătorea prin mâncarea unui miel sau a unui ied [Ieș 12, 5, LXX] dimpreună cu azime și cu ierburi amare [Ieș. 12, 8, LXX]. Căci S-a dat pe Sine preț de răscumpărare pentru noi toți [I Tim. 2, 6, BYZ], ierburile amare fiind Patimile Lui pentru noi, pentru ca azimele sau rânduielile vechii făgăduințe să le desăvârșească.

De aceea, și noi trebuie să ne înnoim, să le lepădăm pe cele vechi, adică patimile noastre, pentru ca să ne umplem de bucuria învierii Lui cea de a treia zi. Căci El ne poate umple și pe noi de bucuria Lui cea veșnică, de lumina Sa cea dumnezeiască, pentru ca împreună cu toți Sfinții și Îngerii Lui să ne bucurăm de comuniunea cu Sine și cu Tatăl Său și cu Duhul Său Cel Sfânt. Amin!


[1] Începută la 9. 26, în zi de luni, pe 1 aprilie 2019. Soare, 10 grade.

[2] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/2494/sxsaintinfo.aspx și  https://el.wikipedia.org/wiki/Ιωάννης_της_Κλίμακος.

[3] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Muntele_Sinai. [4] Ibidem.

[5] Cf. https://doxologia.ro/viata-bisericii/locuri-de-pelerinaj/pestera-sfantului-ioan-scararul-de-pe-muntele-sinai. A se vedea: https://el.wikipedia.org/wiki/Ιερά_Μονή_Όρους_Σινά.

[6] Cuvânt românizat ca egumen. Și înseamnă conducătorul unei Mănăstiri sau Starețul ei.

[7] Cf. https://el.wikipedia.org/wiki/Ιωάννης_της_Κλίμακος.

[8] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/2494/sxsaintinfo.aspx.

[9] Cf. PG 88, col. 632.

[10] A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/El_Tor,_Egypt.

[11] PG 88, col. 630.

[12] Aici: https://books.google.ro/books?id=55TYAAAAMAAJ&printsec=frontcover&hl=ro&source=gbs_ge_summary_r&cad=0#v=onepage&q&f=false.

[13] Cuvânt românizat ca scolie și care înseamnă notă, comentariu la un text.

[14] Scara Sfântului Ioan Scărarul, în Filocalia românească, vol. IX, trad., introd. și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, București, 1980, p. 43-432. O găsiți aici: https://filocaliile.files.wordpress.com/2018/01/filocalia-09-ioan-scararul-ava-dorotei.pdf.

[15] Filocalia românească, vol. IX, trad., introd. și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, ed. cit., p. 274.

[16] Idem, p. 275. [17] Idem, p. 285. [18] Ibidem. [19] Idem, p. 115. [20] Idem, p. 112. [21] Idem, p. 136. [22] Ibidem.

[23] De aprindere sexuală pentru trupurile altora.

[24] Dar căzând în iubire pătimașă și împreunându-se trupește, au cunoscut că au păcătuit și s-au pocăit pentru păcatul lor.

[25] Filocalia românească, vol. IX, trad., introd. și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, ed. cit., p. 149.

[26] Idem, p. 217-218. [27] Idem, p. 432.

Did you like this? Share it:

Previous

Sfântul Nicolae. Cele mai frumoase predici

Next

Osie, cap. 2, cf. LXX

4 Comments

  1. Ioana

    Sărut mâna, Părinte, Doamne ajută! Ascultam pe cineva care se arată mare cunoscător în filozofie și sociologie. Și mă întrebam de ce oare oamenii preferă să creadă în teorii și ipoteze, care conțin și multă fantezie și minciuni de la demoni dar nu vor experimenteze realitatea vieții duhovnicești. De ce nu vor nici măcar să încerce să se apropie de ea, să vadă cum e… Doamne ajuta!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Pentru că nu vor cu adevărat să se mântuie, Doamnă Ioana! Cine dorește să se mântuie numai de acest lucru se preocupă: de cum să înceapă și să sporească în viața duhovnicească. Așa că nu putem forța pe nimeni să dorească ceea ce nu dorește. Vă doresc numai bine și vă mulțumesc pentru comentariu!

  2. Pr. Ovidiu

    Mulțumim pentru sinteză, pe cât de scurtă, pe atât de cuprinzătoare ca sens! Scara e o carte dumnezeiască dar și foarte grea pentru că se referă, așa cum a subliniat sfinția voastră, la o experiență duhovnicească de lungă durată, în asceză aspră. E rezultatul unei foarte mari sporiri duhovnicești la care unii dintre noi nu putem nici măcar să ne gândim vreodată. Cel puțin, mie așa mi se pare, că foarte multe cuvinte sunt tainice și aproape imposibil de pătruns, cum numai la marii Sfinți Teologi mai întâlnești. Dumnezeu să vă dea sănătate și putere și să vă ajute în continuare, Părinte și frate Dorin, în asceza și nevoința cu care vă nevoiți!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc mult, Părinte Ovidiu! Multă sănătate, bucurie și împlinire în tot ceea ce faceți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno