Icoană, Iconologie, Iconomahie

Pr. Prof. Dr. Nicolae Chifăr, Icoană, Iconologie, Iconomahie, Ed. Basilica, București, 2018, 320 p.

*

Cuvântul înainte al lui Păcurariu, p. 5-6. Chifăr[1] și-a dat Doctoratul în 1989, la Erlangen, în Germania, pe Sinodul al 7-lea Ecumenic, p. 5, iar teza i-a fost publicată în germană în 1993, cf. p. 99, n. 42. I-a murit Preoteasa în 2013[2].

Au existat eretici care l-au „iconizat” și pe Simon Magul, p. 15. Sfântul Vasilios cel Mare accentua identitatea dintre cuvânt și imagine, p. 17.

Îl consideră pe Sfântul Dionisios Areopagitul un trăitor „în sec. al 6-lea”, p. 26, și nu în sec. 1 al Bisericii. Pe când chipul nefăcut de mână al Domnului, trimis Regelui Abgar, este pentru Părintele Nicolae Chifăr „o legendă”, p. 27, și nu o mărturie a Sfintei Tradiții a Bisericii.

Însă, dacă Icoana nefăcută de mână a Domnului, trimisă Regelui Abgar, e „o legendă” pentru Chifăr, pentru Biserică ea este o realitate tradițională, fiind pomenită pe 16 august[3], p. 28.

Textul în care Sfântul Gregorius cel Mare spune că Sfintele Icoane sunt teologia celor care nu știu să citească e în Epistola 105, PL 77, col. 1027, cf. p. 30, n. 105.

Sfântul Leontios de Neapoleos[4]: „prin Cruce ne închinăm și sărutăm pe Hristos, Care a fost răstignit pe ea”, cf. PG 94, col. 1600, apud p. 31, n. 106.

Scrierea iconoclastă atribuită Sfântului Epifanios al Salaminei a fost considerată apocrifă de către Sfântul Ioannis Damaschinos, p. 40. Dar și „Sinodul al II-lea de la Niceea (787) cunoaște mai multe scrieri atribuite Sfântului Epifanie, însă le respinge ca falsificări și apocrife”, p. 41. Cf. Mansi, Sacrorum Conciliorum nova et amplissima collectio, vol. 13[5], col. 293B, 296E, apud p. 41, n. 19.

Sfântul Ioannis Damaschinos a adormit pe 4 decembrie 749[6], p. 56. Sfântul Ioannis Damaschinos afirmă că „orice Icoană scoate la iveală și arată ceea ce este ascuns”, p. 60, adică viața tainică a Sfântului iconizat pe ea.

„venerarea se aduce celor în care Se odihnește Dumnezeu”, p. 65.

Cinstirea nu se dă firii Icoanei, ci prototipului ei, p. 68, adică celui înfățișat în Icoană. Vorbind despre ceea ce iconizăm în Icoana Domnului, Sfântul Ioannis Damaschinos spune că noi nu iconizăm Dumnezeirea cea nevăzută, ci trupul Domnului, care este văzut, p. 69. Iar „Icoana, la fel ca Evanghelia, are funcție anamnetică, catehetică și misionară”, p. 71. Și ea este „purtătoare și mijlocitoare de har dumnezeiesc”, p. 72.

„Icoana lui Hristos nu este altceva decât cuvântul lui Dumnezeu expus în imagine”, p. 107.

„Oportunismul a adus întotdeauna mari deservicii Bisericii, iar criza iconoclastă este în acest sens un exemplu concludent”, p. 166.

Sfântul Teodoros Studitul afirmă în mod categoric faptul că „Icoana nu redă firea, ci ipostasul”, p. 241, persoana Domnului sau a Sfântului. Sfintele Icoane „sunt o mărturie a Întrupării lui Hristos. Din aceasta rezultă și menirea lor, adică aducerea aminte de iconomia mântuirii noastre și întărirea credinței”, p. 297.

Anexa e formată din Sfinte Icoane, p. 301-319, iar cuprinsul e în p. 320, cartea având 14 capitole.


[1] A se vedea: https://www.societateamuzicala.ro/elitele/nicolae-chifar.

[2] Idem: http://ziarullumina.ro/condoleante-familiei-pr-prof-dr-nicolae-chifar-83481.html.

[3] Idem: http://www.synaxarion.gr/gr/sid/384/sxsaintinfo.aspx.

[4] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Leontios_of_Neapolis.

[5] Idem: https://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k515954.

[6] Idem: http://www.synaxarion.gr/gr/sid/1351/sxsaintinfo.aspx.