Predică la Duminica a V-a din Postul Mare [2019]

Iubiții mei[1],

orice patimă pe care o avem este o manifestare nefirească în viața noastră, dar pe care noi o trăim cu toată ființa noastră. Când ne certăm cu cineva, fiind plini de mânie și de resentimente, noi trăim din plin nebunia temporară a mâniei. Căci mânia cuprinde întregul om și îl face să fie în luptă cu cel care l-a supărat. Și când suntem cuprinși de mânie, noi nu mai observăm ceea ce se petrece în jurul nostru, pentru că suntem prinși în lupta verbală cu cel care ne-a enervat. Luptă verbală care, oricând, poate deveni și fizică. Dar când ne mai odihnim puțin, când ne mai trec nervii, ne dăm seama că enervarea noastră a fost o furtună într-un pahar cu apă. Pentru că ne-am enervat prea mult pentru nimic.

La fel, când suntem cuprinși de poftă desfrânată, când excitarea sexuală eclipsează rațiunea, noi căutăm să vedem și să avem parteneri pentru păcatul nostru și nu ne mai interesează ceea ce se petrece în jurul nostru. Pentru că pofta e cea care ne-a acaparat cu totul și doar ea ne interesează. Și când facem din pofta sexuală scopul nostru în viață, atunci trăim în mod curvar tot timpul vieții noastre, pentru că pervertim în noi orice întâlnire cu oamenii. Pentru că îi vedem și îi acceptăm doar în măsura în care ne împlinesc pofta sexuală.

Însă, când Biserica a consacrat această duminică Sfintei Maria Egiptia [Μαρία ἡ Αἰγυπτία]/ Egipteanca – pe care deja am pomenit-o pe 1 aprilie[2] –, nu a făcut acest lucru pentru ca să ne spună că trebuie să extirpăm din noi pofta, poftă care e constitutivă sufletului nostru, ci că trebuie să o înduhovnicim. Pentru că pofta noastră, dorința noastră, care e acum îndreptată spre cele trupești și materiale, alipindu-se de ele în mod pătimaș, se poate desprinde din vederea pătimașă a oamenilor și a lucrurilor și se poate îndrepta spre Dumnezeu. Căci noi, cei care acum iubim pătimaș, putem să iubim și duhovnicește pe Dumnezeu și pe oameni.

Tocmai de aceea, exemplul Sfintei Maria – care a trăit de la 12 ani la 29 de ani, adică 17 ani o viață desfrânată[3], apoi, după convertirea ei minunată[4], a trăit 17 ani de asceză foarte aspră în pustie[5], apoi încă 30 de ani în aceeași pustie, cu totul 47 de ani[6], ajungând la o sfințenie cutremurătoare –, ne este pus astăzi înainte pentru a ne arăta că pofta sufletului nostru se poate transfigura și, odată cu ea, întreaga noastră ființă. Că ceea ce noi credem, atunci când suntem desfrânați, că este imposibil, adică faptul de a ne stăpâni pofta, nu e imposibil, ci, dimpotrivă, că pofta îndreptată spre Dumnezeu ne face cu totul plini de iubirea de Dumnezeu, făcându-ne să Îl iubim pe El mai mult decât am iubit vreodată pe oameni și cele pământești.

Căci Sfânta Maria s-a luptat cu pofta desfrânării din ea însăși până când s-a umplut de lumina lui Dumnezeu și de liniște interioară statornică, netrecătoare[7]. Pentru că și-a îndreptat pofta sufletului ei, întreaga ei dorire, de la cele pământești la Dumnezeu. Iar după ce 17 ani s-a hrănit cu verdețurile pustiei, mai apoi a fost hrănită și învățată duhovnicește de către Dumnezeu[8]. Căci a trecut cu totul de la viețuirea trupească la cea duhovnicească, trăind încă de aici viața Sfinților din Împărăția lui Dumnezeu.

Însă, până când a ajuns să se roage stând în văzduh, înălțată cu un cot de la pământ[9], Sfânta Maria a trecut prin iadul cel greu al desfrânării și, mai apoi, printr-o cumplită asceză în pustie.

Despre zilele curviei ei, ea a mărturisit: „Mi-e rușine să mă gândesc cum de la început mi-am stricat fecioria și cât de neînfrânată și nesățioasă îmi era patima împreunării [cu bărbați]. […] [Și] ți-o voi  istorisi pe scurt, ca să cunoști firea mea pătimașă și dorul meu după plăceri. Timp de mai bine de șaptesprezece ani, iartă-mă, i-am petrecut în dragoste publică, supusă fiind destrăbălării. […] Aveam…o poftă nesățioasă și o dorință neînfrânată de a mă tăvăli în noroi[ul curviei]. Aceasta socoteam că este scopul vieții, de a batjocori neîncetat trupul”[10] meu prin împreunări sexuale.

Convertirea ei s-a produs de praznicul Înălțării Sfintei Cruci, la Ierusalim, în Biserica Învierii Domnului[11]. Pentru că „o putere mare m-a împiedicat, întocmai ca o mulțime rânduită de ostași”[12] să intre în Biserică. A încercat de 4 ori să intre și n-a putut[13].

„Am obosit și nu mai aveam putere nici să mă împing, nici să mă îndes, căci trupul meu ostenise foarte tare din pricina înghesuielii [, a eforturilor mele de a intra în Biserică]. M-am întors deci, am plecat și am stat în colțul curții Bisericii. Abia atunci mi-a venit în minte pricina care m-a împiedicat să văd lemnul de viață făcător [al Crucii Domnului]. Cuvânt mântuitor a atins ochii inimii mele, arătându-mi că noroiul faptelor mele a fost acela care mi-a închis intrarea [în Biserică]”[14].

Și atunci a început să plângă, să se tânguie și să își bată pieptul, suspinând din adâncul inimii sale[15]. Plânsul pocăinței sale, al convertirii ei celei dumnezeiești. Pentru că a înțeles că viața ei desfrânată e motivul pentru care nu e primită de Dumnezeu în Biserică.

Și cui s-a rugat ea, fiind plină de pocăință? Născătoarei de Dumnezeu! A văzut o Icoană a Născătoarei de Dumnezeu în acel loc și a rugat-o pe Stăpâna lumii să o lase să intre în Biserică, făgăduindu-i ei că se va lepăda de lume și va merge unde ea o va călăuzi[16].

Și, cu milostivirea Născătoarei de Dumnezeu, a putut să intre în Biserică, s-a închinat Sfintei Cruci a Domnului, i-a mulțumit Maicii lui Dumnezeu pentru ajutor, iar aceasta a povățuit-o să meargă dincolo de Iordanis, pentru că acolo se va odihni duhovnicește[17].

Însă, înainte de a pleca în pustie, Sfânta Maria mărturisește că s-a împărtășit în Biserica Sfântului Ioannis Botezătorul[18]. Cine a primit mărturisirea ei? Cine a spovedit-o și a înțeles că nu trebuie să oprească o asemenea femeie, convertită la credință, fără Sfânta Euharistie? Cu siguranță, un om duhovnicesc! Un om care a văzut în adâncul ei dorul ei pentru Dumnezeu.

47 de ani de viață în pustie[19]!…

Însă, „am petrecut șaptesprezece ani în acest pustiu, luptându-mă cu poftele mele [cele] nebunești ca și cu niște fiare sălbatice. Când încercam să gust din hrană, doream cărnurile și peștii pe care îi are Egiptul. Doream băutura de vin, atât de plăcută mie, căci am băut mult vin pe când eram în lume. Aici însă nici apă nu aveam să gust. Ardeam de sete în chip groaznic, dar, de nevoie, sufeream. Intra însă în sufletul meu și pofta necugetată a cântecelor desfrânate, tulburându-mă chinuitor să cânt cântecele drăcești pe care le-am învățat. Dar eu îndată lăcrimam și-mi loveam pieptul cu mâinile…”[20].

Pentru că atunci când te lupți cu patimile tale, te lupți cu urmările faptelor tale celor rele. Amintiri, obsesii, obișnuințe păcătoase se luptă cu noi, dar toate pot fi învinse, în timp, cu harul lui Dumnezeu. Pentru că lecția de viață a Sfintei Maria e tocmai aceasta: că toate păcatele noastre au urmări reale și grele în noi, dar ele, cu harul lui Dumnezeu, pot fi biruite înăuntru nostru.  Căci vindecarea interioară se face în timp și ea este reală. Vindecarea noastră interioară de patimi e rezultatul ascezei noastre și a harului lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu ne ajută să ne biruim patimile pe măsură ce și noi dorim acest lucru. Căci pe măsura luptei ascetice este și biruința duhovnicească.

De aceea, noi, ortodocșii, nu ne credem niciodată „mântuiți”, oricât de sfântă ne-ar fi viața, și nici nu stăm nepăsători în fața ispitelor demonilor, ci întotdeauna suntem plini de atenție. Pentru că putem cădea oricând în păcat și, din cauza acelui păcat, în păcate și mai mari.

În Marele Sinaxar grecesc, se specifică faptul că Sfânta Maria Egipteanca a trăit în timpul împărăției Sfântului Iustinianos cel Mare[21], adică în sec. al 6-lea[22]. Cel care a descoperit-o în pustie, din voia lui Dumnezeu, a fost Sfântul Cuvios Zosimas[23], iar cel care a scris Viața Sfintei Maria a fost Sfântul Sofronios I, Patriarhul Ierusalimului[24].

În AC [Acta Sanctorum], vol. 10, avem Viața Sfintei Maria Egipteanca, în limba latină, între p. 77-84. Aici[25] avem varianta ei în limba engleză, pe când aici[26] în limba greacă.

Însă, în comparație cu evlavia Bisericii față de Sfânta Maria Egipteanca, există și autori care neagă existența istorică a Sfintei Maria Egipteanca și consideră că Viața ei este o fabulație. Foarte mulți Sfinți ai Bisericii sunt contestați în același fel: pe supoziții filologico-istorico-teologice. Cel mai greu de suportat e când aceste supoziții, presupuneri, ipoteze răutăcioase, antibisericești sunt considerate „adevăruri” de către teologi și credincioși ortodocși. Pentru că, prin ele, îi smintesc pe membrii Bisericii.

De aceea, iubiții mei, să învățăm din convertirea Sfintei Maria Egipteanca să fim onești cu noi înșine! Să recunoaștem, față de conștiința noastră, faptul că păcatele noastre sunt de vină pentru tot răul din viața noastră. Și să înțelegem, din mărturia ei, că lupta cu păcatul e o luptă de toată viața și nu de câteva zile. Pentru că în acest fel înțelegem că asceza e viața noastră de zi cu zi. Dar, în același timp, că biruința noastră împotriva patimilor e una duhovnicească. Pentru că patimile sunt biruite în noi de către slava lui Dumnezeu, care ne umple și ne desăvârșește.

Să postim și această săptămână cu bucurie și cu pocăință sfântă! Pentru ca să intrăm în Ierusalimul bucuriei, în cetatea păcii, în Ierusalimul cel de sus, prin aceea că pacea lui Dumnezeu coboară în noi și ne ridică pe noi la cele cerești. Amin!

---

[1] Începută la 10. 13, pe 9 aprilie 2019, zi de marți. Cer parțial înnorat, 12 grade.

[2] A se vedea: http://www.synaxarion.gr/gr/sid/2509/sxsaintinfo.aspx.

[3] Viața Sfintei Maicii noastre Maria Egipteanca, scrisă de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, în Triodul, ed. BOR 2000, p. 747.

[4] Idem, p. 748. [5] Idem, p. 749-750. [6] Idem, p. 749. [7] Idem, p. 750. [8] Ibidem. [9] Idem, p. 746. [10] Idem, p. 747. [11] Idem, p. 747-748. A se vedea: https://en.wikipedia.org/wiki/Church_of_the_Holy_Sepulchre.

[12] Idem, p. 748. [13] Ibidem. [14] Ibidem. [15] Ibidem. [16] Ibidem. [17] Idem, p. 748-749. [18] Idem, p. 749. [19] Ibidem. [20] Idem, p. 749-750.

[21] A se vedea: https://el.wikipedia.org/wiki/Ιουστινιανός_Α´ și https://ro.wikipedia.org/wiki/Iustinian_I_(cel_Mare).

[22] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/2509/sxsaintinfo.aspx.

[23] Cf. https://ro.orthodoxwiki.org/Zosima_(cuvios).

[24] Cf. https://ro.orthodoxwiki.org/Sofronie_I_al_Ierusalimului.

[25] A se vedea: https://sourcebooks.fordham.edu/basis/maryegypt.asp.

[26] Idem: https://www.impantokratoros.gr/F9F45C26.el.aspx.