Studii de istorie și de spiritualitate creștină [III. 3]
[Acad. Prof. Dr.] Emilian Popescu, Studii de istorie și de spiritualitate creștină, vol. III, Ed. Academiei Române și Ed. Basilica, București, 2018, 702 p.
*
*
De la p. 291: Sfântul Ioan Casian, Părinte al Monahismului românesc și Teolog al asceticii patristice. Și în acest articol autorul afirmă faptul că Monahul Audius, din Edessa, a fost întemeietorul Monahismului în Dobrogea, în sec. al 4-lea, p. 292. Eu cred că Monahismul românesc e de secol I, ca și Creștinismul românesc. Pentru că Monahismul nu e „o creație ulterioară” a Bisericii, ci una constitutivă vieții creștine.
După ce a întemeiat Mănăstiri în Dobrogea, Audius întemeiază Mănăstiri și în zona Buzăului, p. 292. Opera Sfântului Ioannis Cassianos e în CSEL, vol. 13[3] și 17[4], cf. p. 292, n. 4.
Numele de Cassianos și l-a luat de la satul în care s-a născut, Casianum, care e în comuna Târgșor de azi, jud. Constanța, p. 293. I. G. Coman spune că Sfântul Ioannis Cassianos a plecat spre Palestina și Egipt pe când avea 17-18 ani, p. 298, n. 11. Sfinții Ioannis și Ghermanos s-au închinoviat pentru doi ani la Mănăstirea din Bitleem, nu departe de peștera în care S-a născut Domnul, p. 299. Călătoresc timp de 7 ani ca să-i cunoască pe Sfinții Monahi, p. 299-300. Iar cele două cărți despre convorbirile cu Sfinții Monahi, Sfântul Ioannis Cassianos le va scrie la Marsilia, în Gallia, p. 300. Locuiesc în Egipt până prin 399, după care revin la Constantinopol pe la anul 400. Acum îl cunosc pe Sfântul Ioannis Hrisostomos, p. 300-301. Sfântul Ioannis Hrisostomos a colaborat cu Sfântul Teotimos al Dobrogei, p. 301.
Ghenadios de Marsilia îl numește Ioannis cel Mare pe Sfântul Ioannis Hrisostomos, p. 301-302, care l-a hirotonit Diacon pe Sfântul Ioannis Cassianos, p. 301. Sfântul Ioannis Cassianos a rămas până în 404 la Constantinopol, alături de Sfântul Ioannis Hrisostomos, adică până ce acesta a fost exilat, p. 302.
Sfinții Ioannis și Ghermanos merg la Roma pentru ca să îl sprijine pe Sfântul Ioannis Hrisostomos, p. 303. La Roma, Sfântul Ioannis Cassianos îl cunoaște pe Sfântul Leo cel Mare[5], care pe atunci era Diacon, p. 303. A se vedea lista Patriarhilor Romei[6]. Și Sfântul Leo „îl roagă pe Casian să scrie tratatul despre Întruparea Domnului, pentru a avea o lucrare de combatere a ereziei lui Nestorie în preajma Sinodului al III-lea Ecumenic de la Efes (431).
Nu știm, de asemenea, cât timp a rămas Casian în Roma și dacă de aici s-a întors împreună cu Gherman în patrie. Dacă despre Gherman nu mai avem niciun amănunt, Casian pare să fi fost hirotonit preot și apoi a plecat la Marsilia, unde întemeiază două mănăstiri, una de călugări și alta de maici, organizate după numele monastice văzute în Răsărit. La Marsilia scrie cărțile care l-au făcut celebru: Despre așezămintele mănăstirilor și despre tămăduirile celor opt păcate principale (419-420); Convorbiri (conlationes) cu Părinții (420-429) și Despre Întruparea Domnului, contra lui Nestorie (429-430)”, p. 303.
Cartea despre Mănăstiri a scris-o la cererea Sfântului Castor, Episcop de Apta Iulia[7], în sudul Galliei, p. 304. Sfântul Fotios cel Mare vorbește în Biblioteca, 197[8], despre Așezămintele monahale ale Sfântului Ioannis Cassianos, p. 309.
Studiul se termină în p. 316. Din p. 317: Sfintele Paști în Tradiția bizantină. Aspecte sociale și spirituale. Pelerinajul Egeriei, p. 328-341. Remarcând faptul că „Egeria nu ne spune nimic de lumina sfântă, care aprindea în noaptea Învierii lumânările participanților la slujbe. N-am făcut o cercetare asupra momentului și modului cum se producea această lumină. Pot să adaug doar că cea mai veche știre pe care o am despre această lumină din noaptea Învierii datează de la începutul secolului al XII-lea. Un pelerin rus la Ierusalim, pe nume Daniel, cunoscut pentru relatările sale valoroase, ne vorbește despre lumina aceasta, apărută sub ochii lui și care a aprins lumânările celor prezenți, toți [fiind] cuprinși de o mare emoție”, p. 341. Citând, în p. 341, n. 43: George Majeska, Russian Travelers to Constantinople in the Fourteenth and Fifteenth Centuries, Washington D.C. 1984, p. 3, 6.
Constantinos al VII-lea Porfirogenetul, Despre ceremoniile de la curtea bizantină (De cerimoniis aulae byzantinae)[9], p 341-352. „Sfânta Cruce [a Domnului] a fost adusă [la Constantinopol] în anul 635 (cf. Theophanes, ed. De Boor, I, p. 337). Așa se face că la Sfânta Sofia și [în] palatul imperial se păstrau crucea Mântuitorului, coloana biciuirii, cununa de spini, sulița cu care I-a fost împunsă coasta, buretele, scutecele cu care Maica Domnului L-a înfășat când era mic, Sfânta Mahramă (Mandylion), pe care I s-a imprimat chipul și a fost trimisă regelui Abgar al Edessei, mantia roșie cu care a fost îmbrăcat Mântuitorul când S-a aflat la judecata lui Pilat, trestia care I-a fost pusă în mână în loc de sceptru, pânza de in găsită în mormânt după Înviere, o parte din rama puțului pe care s-a rezemat Mântuitorul, când a avut convorbirea cu femeia samarineancă și altele”, p. 344.
Articolul se termină în p. 355.
[1] A se vedea: https://www.teologiepentruazi.ro/2019/03/19/studii-de-istorie-si-de-spiritualitate-crestina-iii-1/.
[2] Idem: https://www.teologiepentruazi.ro/2019/04/10/studii-de-istorie-si-de-spiritualitate-crestina-iii-2/.
[3] Idem: https://archive.org/stream/corpusscriptoru14wiengoog#page/n6/mode/2up.
[4] Idem: https://archive.org/stream/corpusscriptoru00wiengoog#page/n7/mode/2up.
[5] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Pope_Leo_I.
[6] Idem: https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_papilor.
[7] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Castor_of_Apt.
[8] Idem: http://www.tertullian.org/fathers/photius_01toc.htm.
[9] Idem: https://archive.org/details/decerimoniisaul00reisgoog.