Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predică în Săptămâna Mare [2019]

Iubiții mei[1],

Domnul și Stăpânul vieții noastre, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel deoființă și împreună veșnic cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Dumnezeul nostru, a plâns [ἐδάκρυσεν] pentru prietenul Său Lazaros [In. 11, 35, BYZ]. Și când a plâns pentru el, a plâns și pentru noi, căci a plâns și moartea noastră.

Iar Domnul „gemând/ suspinând în[tru] Sine” [In. 11, 28, BYZ], astfel a mers la mormântul Sfântului Lazaros [Λάζαρος], pentru ca să ne învețe pe noi cum să mergem la cimitir. Cu ce stare interioară trebuie să mergem noi la cei pe care îi iubim și ale căror trupuri sunt în cimitir.

Căci Domnul a mers la mormântul lui Lazaros nu pentru ca să găsească sufletul lui Lazaros, ci pentru ca să găsească trupul său. Dar trupul omului e în legătură ontologică veșnică cu sufletul său, pentru că omul este în și din două firi: din suflet și trup. Trupul omului se înțelege în relația cu sufletul său, pentru că sufletul omului se preaslăvește sau se chinuie în trup pentru veșnicie, ca ființă transfigurată deplin.

Și de aceea, când noi mergem la mormintele celor iubiți ai noștri, noi ne rugăm pentru mântuirea lor, pentru că mântuirea e a omului în integralitatea sa. Iar dacă noi stăm în fața mormintelor lor, unde se află trupurile lor, noi mărturisim că aceste trupuri vor învia și se vor uni în mod desăvârșit și veșnic cu sufletele lor, pentru că sufletele lor sunt vii și ei, în integralitatea lor, vor fi vii.

Însă Cel care e învierea și viața noastră e Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Cel care ne va învia pe noi. Care ne va învia pe noi prin slava Sa cea veșnică, care e viața noastră veșnică.

Sfântul Lazaros a fost chemat afară [In. 11, 43, BYZ]! Afară din Iad și afară din mormânt. Din Iad a venit sufletul său, chemat fiind de către Domnul, și a intrat iarăși în trupul său și Sfântul Lazaros a înviat la 4 zile de la adormirea lui. Căci Cel ce dă viață a poruncit aceasta! Și Cel ce dă viață, Același este și Cel care ne păstrează în viață. Și dacă ne păstrează în viață, Domnul ne arată că viața e bună, pentru că viața e relația vie cu Dumnezeu, cu Dăruitorul vieții.

Dar dacă viața nu o trăiești în relație cu Dumnezeu, ea nu are sens, ea e plină de chinuri, de singurătate interioară. Ea e plină de urât și urâtul din noi, întunericul din noi, ne îndeamnă să ne aruncăm continuu în moarte și să ne dorim moartea.

Cu Dumnezeu însă, cu Dăruitorul vieții, viața e o bucurie și când e plină de boală. Viața e o biruință și o prăznuire continuă și în adâncă sărăcie și desconsiderare. Pentru că ea, viața, e profundă în interiorul nostru și nu este epidermică. Și noi, în adâncul nostru, prăznuim zilnic cu Dumnezeu, iar viața calitativă sau viața bună e viața plină de slava Lui.

Lazaros a ieșit din Iad și s-a arătat viu tuturor! Pentru că există viață și după moarte, pentru că există viață veșnică. Iar cei care au strigat: „Osanna [Ὡσαννά]!” [In. 12, 13, BYZ], știau că Iisus „l-a strigat pe Lazaros din mormânt [τὸν Λάζαρον ἐφώνησεν ἐκ τοῦ μνημείου] și l-a înviat pe el din morți [καὶ ἤγειρεν αὐτὸν ἐκ νεκρῶν]” [In. 12, 17, BYZ]. Iar morții erau în Iad până la Învierea Domnului cea de a treia zi, pentru că El a deschis Paradisul cel închis.

Măgărușul L-a purtat pe Împăratul slavei! Pentru că El dorește ca noi să fim neștiutori și nelucrători ai păcatului, așa după cum sunt și pruncii. „Căci asemenea acestora [τῶν γὰρ τοιούτων]”, a pruncilor care nu cunosc și nu lucrează păcatul, „este Împărăția lui Dumnezeu [ἐστὶν ἡ Βασιλεία τοῦ Θεοῦ]” [Lc. 18, 16, BYZ]. Pentru că Împărăția Lui e a celor curați sufletește și trupește, e a celor plini de dreptate, e a celor smeriți și plini de râvnă pentru Dumnezeu.

Iar noi, cei maturi și bătrâni, care știm cât de ușor se face răul și cât de amar e răul, ne facem copii la minte și la inimă, copii ai lui Dumnezeu, dacă nu acceptăm să facem rău altora. Dacă nu acceptăm să-i privim de sus și în mod disprețuitor pe oameni.

Veselia, veselia plină de luminare dumnezeiască, a fost starea celor care L-au primit pe Domnul! Veselia a fost strigată pe stradă. Veselia a fost mărturisită în mod public. Pentru că mărturisirea lui Dumnezeu înseamnă „a [a]duce bucurie oamenilor…[înseamnă a a]duce bucurie în suflet”[2], înseamnă a-i întemeia pe ei pe ascultarea de Dumnezeu. Căci numai dacă asculți de Dumnezeu, te și bucuri cu adevărat, iar dacă te bucuri cu adevărat, bucuria ta e veșnică și nu trecătoare. Pentru că te bucuri de Dumnezeu și cu El.

Cei care L-au disprețuit pe Cel de pe măgăruș, cei care L-au considerat „penibil” pe Domnul, pentru că nu a intrat în cetate după standardele slavei lumești, ne consideră și pe noi „penibili”. Pentru că virtuțile dumnezeiești sunt „tradiții învechite” numai pentru cei care cred că oamenii se schimbă doar prin cultură și civilizație. Însă informarea, culturalizarea și civilizarea unui om reprezintă doar alinierea sa la standardele sociale curente, pe când înduhovnicirea omului reprezintă descoperirea și trăirea zilnică a adevăratei umanități, a adevăratei vieți umane.

Așa că nu putem trăi uman, profund uman, fără viața Bisericii, fără prezența lui Dumnezeu în Biserica și în lumea Lui. Pentru că lumina și luminarea noastră fundamentală este Dumnezeu și nu modelele sociale.

Măgărușul de atunci e o mașină modestă de azi. Dacă știi unde trebuie să ajungi, poți să ajungi și cu o mașină modestă. Dar dacă ai o mașină scumpă și nu faci niciodată slujba lui Dumnezeu cu ea, oricât de repede ar alerga pe străzi, nu ajunge niciodată la destinație. Căci destinațiile fără El sunt drumuri închise.

Marile cărți ale lumii au fost scrise cu pana, cu creionul, cu stiloul, cu tastele. Contează ce scrii, nu cu ce scrii. Căci contează cine ești și nu cine zic alții că ai fi. Și cine ești demonstrezi în fiecare zi și nu din când în când.

Cel care a intrat în Ierusalim pe măgăruș știa unde merge, câte va pătimi din iubire pentru noi, dar și când va învia din mormânt, lăsându-l gol pentru totdeauna. Știa ce ne trebuie și cât de fără de preț e ceea ce ne trebuie nouă. Și noi nu Îl putem iubi pe El, pe cât de veșnic ne iubește El. Pentru că iubirea Lui pentru noi e iubire desăvârșită, care ne poartă veșnic, care ne asumă veșnic și care ne bucură veșnic.

„Smochinul s-a uscat numaidecât [ἐξηράνθη παραχρῆμα ἡ συκῆ]” [Mt. 21, 19, BYZ], pentru că avea „numai frunze [φύλλα μόνον]” [Ibidem]! Și când ai doar vorbe, când toate realizările tale sunt doar vorbe, doar promisiuni, doar laude, doar imaginări de sine, ești gol pe dinăuntru. CV-ul falsificat nu te ajută, nu îți introduce experiență în tine, nu te face uman, nu te apropie de oameni. CV-ul real trebuie să fie doldora de fapte. Și faptele nasc vorbele, pentru că experiența vorbește din cele ale sale, din rodul mâinilor sale. Și cine mănâncă din pomul său, mănâncă din virtuțile, din harismele și din specializările pe care le are. Dar dacă mănânci din ale tale, atunci e semn că te-ai pus în slujba lui Dumnezeu și ai ieșit din starea de om „rece, aspru, nereceptiv chemărilor divine”[3].

Dacă „Dumnezeu este lumină [Θεὸς φῶς ἐστίν] și niciun întuneric nu este în[tru] El [καὶ σκοτία ἐν Αὐτῷ οὐκ ἔστιν οὐδεμία]” [I In. 1, 5, BYZ], atunci și noi trebuie să fim lumini. Trebuie să fim lămpi [Mt. 25, 1, BYZ] pline de slava Lui cea veșnică. Pentru că în parabola celor 10 fecioare, fecioria este asceza, e tot efortul nostru de a trăi creștinește, dar uleiul lămpii [Mt. 25, 8, BYZ] e slava lui Dumnezeu, care izvorăște din Dumnezeu în ființa noastră și reprezintă adevărata noastră viața, viața cea duhovnicească.

Trupul Domnului a fost uns întru îngropare [Mc. 14, 8]! Iar ca să ne pregătim pentru îngroparea noastră și noi trebuie să ne ungem din plin cu milostenii. Și cei de după noi, care ne vor pomeni, trebuie să se milostivească de noi prin pomeniri și milostenii, pentru că milostenia ne deschide sufletul cu totul spre mila lui Dumnezeu.

Iar dacă, cândva, ne-am cheltuit viața și sănătatea și averile pentru a trăi „ca lumea”, cu atât mai mult acum, când Îi slujim lui Dumnezeu, trebuie să nu precupețim nimic pentru iubirea Lui. Căci nimic din această lume nu valorează mai mult decât iubirea Lui față de noi.

Iudas s-a lipit de bani! Și banii i-au strivit caracterul. I-au dat lui „30 de arginți [τριάκοντα ἀργύρια]” [Mt. 26, 15, BYZ] pentru Fiul omului. Adică L-a vândut în mod ieftin pe Dumnezeul lui, câștigându-și spânzurarea. Pentru că Iudas, „aruncând arginții în templu, a plecat și, plecând, s-a spânzurat [ἀπήγξατο]” [Mt. 27, 5, BYZ]. Și sinuciderea e cea mai mare non-soluție pentru viață. Pentru că scăpăm, prin sinucidere, de o durere temporară, minoră, pentru a câștiga chinul cel veșnic al Iadului.

Însă eterodocșii sau păgânii care neagă Iadul sau îi diluează disperarea lui cea veșnică sunt cei mai mari propagatori ai laxității morale. Pentru că o viață fără perspectiva Iadului veșnic e o viață fără frică de Dumnezeu, e o viață fără conștiință, e o viață fără grija la detaliile vieții sociale.

Cine nu are în el teologia Iadului, nu are nici teologia reală a Împărăției lui Dumnezeu. Pentru că Iadul nu este o anti-Împărăție, ci e lipsa Împărăției. Iadul e starea veșnică a celor care au considerat că pot trăi veșnic fără Bucuria cea veșnică, adică fără comuniunea cu Dumnezeu, dar experimentează veșnic și extrem de chinuitor înșelarea lor. Perspectiva cu totul greșită a vieții fără relația reală cu Dumnezeu.

Căci suntem în mare eroare dacă credem că suntem de vânzare sau că îi putem cumpăra pe oameni. Și aceasta, pentru că toți suntem robii lui Dumnezeu, pentru că El ne-a răscumpărat [ἡμᾶς ἐξηγόρασεν] [Gal. 3, 13, BYZ] pe noi din robia demonilor. Și ne-a răscumpărat murind pentru noi pe Cruce, atunci când moartea nu a găsit în El nicio urmare a păcatului, când Iadul nu L-a putut ține rob, ci, dimpotrivă, El i-a scos afară din Iad pe Sfinții Lui, pe cei care erau în robia Iadului. Și cine acceptă să fie robul cel credincios al Stăpânului său, acela trăiește în el însuși eliberarea cea duhovnicească, adevărata libertate, cea a fiilor lui Dumnezeu, prin care îndrăznește spre mila lui Dumnezeu.

De aceea, iubiții mei, viața noastră cu Domnul merge spre Crucea, Învierea și Înălțarea Lui la cer. E o viață mereu ascendentă, pentru că înălțarea noastră este interioară. Iar postul, rugăciunea, privegherea, lupta noastră cu patimile noastre sunt cele care ne desprind pas cu pas de viața telurică pentru a trăi mereu cu Dumnezeu.

Cel ce ne-a iubit și a murit pentru noi, Domnul nostru, e mereu cu noi! El ne întărește și pe noi ca să murim pentru alipirea de păcatele noastre și să trăim pentru El. Amin!


[1] Începută la 12. 20, în Lunea Mare, pe 22 aprilie 2019. Soare, 17 grade.

[2] Cf. https://basilica.ro/patriarhul-daniel-am-scos-marturisirea-credintei-din-interiorul-zidurilor-bisericii-si-am-aratat-o-in-public-in-cetate/.

[3] Cf. https://basilica.ro/a-fi-sau-a-nu-fi-de-folos-lui-dumnezeu-decanul-ftoub-despre-smochinul-neroditor/.

Did you like this? Share it:

Previous

Elemente creștine în „Povestea lui Harap-Alb” [2]

Next

A doua predică în Săptămâna Mare [2019]

2 Comments

  1. Pr. Ovidiu

    Mă bucur că ați comparat plânsul Mântuitorului nostru cu atitudinea pe care noi trebuie să o avem la cimitir. Pentru că există două atitudini extreme: a celor neteologizați și care își plâng morții cu deznădejde crezând că se duc cu totul în pământ și în întuneric și chiar în neființă, cum auzim pe mulți că spun adesea, și, la polul opus atitudinea protestantă care pretinde că nu trebuie să-i plângem deloc pe cei adormiți, pentru că ei se consideră oricum mântuiți. Și Îl vedem aici pe Domnul că plânge deși știa f bine că îl va învia peste câteva minute pe prietenul Său. Eu cred că a plâns din compătimire pentru suferința umană, pentru chinul morții prin care a trecut Lazăr. Doamne ajută, frate Dorin, să vă bucurați din plin de harul și binecuvântarea Domnului în aceste sfinte zile!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc mult, Părinte Ovidiu, pentru prietenie și pentru rugăciune! Dumnezeu să vă întărească pururea întru bucuria și pacea Sa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno