Zi: 1 mai 2019

Iubiții mei[1],

Hristos a înviat!

Iar noi, în aceste sfinte zile, reactualizăm[2] evenimentul divino-uman al învierii Domnului, care, în același timp, este un eveniment mai presus de istorie și istoric. Pentru că nu a fost înviat un om, ci Însuși Fiul lui Dumnezeu întrupat a înviat, cu de la Sine putere, biruind moartea și Iadul. Dar învierea Lui cu trupul a fost un eveniment istoric, deși a depășit orice înțelegere a vreunei făpturi create, pentru că El S-a arătat Ucenicilor Săi, după învierea Sa din morți, pentru a-i încredința de existența Lui transfigurată de după moartea pe Cruce.

Iar martorii învierii Domnului, adică Sfinții Săi Apostoli, ne-au dat nouă mărturia mântuitoare a învierii Sale celei de a treia zi, pentru că ei L-au văzut pe Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat, mort și înviat ca având o umanitate transfigurată, plină de slavă dumnezeiască. Căci „Hristos n-a suportat ca un obiect învierea [Lui din morți], ci a fost împreună-subiect al ei împreună cu Tatăl [și cu Duhul], …[pentru că] a biruit sau a participat la biruirea morții, exercitând puterea Sa de Împărat în acest act, și anume nu numai ca Dumnezeu, ci și ca om”[3]. Iar „trupul [cel] înviat al lui Hristos nu e numai un gaj dat nouă de Tatăl, [ca să înțelegem] că și noi vom învia, ci este și un izvor de viață dumnezeiască pentru noi în viața [noastră] pământească, un izvor de putere și de curăție”[4].

De aceea, Domnul Cel înviat Se arată Ucenicilor Săi, pentru ca ei să simtă puterea Lui cea dumnezeiască[5]. Și când El li Se arată lor, „iradiază din El lumina și puterea Duhului, umplându-i și pe ei de acest Duh [Sfânt]. [Căci] convingerea că El e Dumnezeu, [ei] o primesc prin Duhul, [prin harul Duhului] comunicat lor, Care, după ce a pnevmatizat trupul Lui, [după ce l-a îndumnezeit], îi umple și pe ei de putere [dumnezeiască, de puterea slavei Sale]. Iar puterea aceasta [dumnezeiască a Sa] continuă să se comunice [în Biserică] și după Înălțarea [Sa la cer] și ea va spiritualiza treptat și trupurile noastre, ducându-le spre înviere[a cea de obște], prin iradierea din El în noi [Rom. 8, 9-11]”[6].

De Paști ați văzut ce facem noi în altar, pentru că ușile și perdeaua altarului au fost date la o parte. Ați văzut cum ne-am dat sărutarea păcii, cum am legănat Sfântul Aer deasupra Cinstitelor Daruri, cum ne-am rugat pentru sfințirea Cinstitelor Daruri și apoi cum ne-am împărtășit cu Domnul Cel euharistic, cu atenție, cu evlavie și cu multă cuviință. Pentru că ușile cele deschise ale altarului au rolul de a vă învăța viața cea tainică cu Dumnezeu. De a vă arăta că înăuntru nostru noi trăim cu Dumnezeu și ne umplem de slava Lui, pentru că Îl primim în noi pe Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul sufletelor și al trupurilor noastre, pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Iar ușile altarului și perdeaua lui sunt ca trupul nostru, care ascunde sufletul nostru. Dar când noi ne mărturisim adâncul vieții noastre, noi dezvăluim tuturor că trăim cu Dumnezeu și în slava Lui, pentru că El trăiește în noi prin slava Sa.

Slava Lui, a Dumnezeului nostru treimic, e în noi! Și prin ea suntem duhovnicești și purtători de Dumnezeu. Așa după cum apa pe care am sfințit-o astăzi e plină de slava lui Dumnezeu. E o apă sfântă, e o apă dumnezeiască, e o apă curățitoare, luminătoare și sfințitoare. Pentru că materia nu se opune slavei lui Dumnezeu, ci se lase pătrunsă și transfigurată de către slava Lui, pentru că materia e creația lui Dumnezeu. Și dacă e creația lui Dumnezeu, atunci apa, pâinea, vinul, uleiul, diversele lucruri pot fi binecuvântate și sfințite, pentru că slava lui Dumnezeu se odihnește în fiecare lucru creat de El.

Însă, Dumnezeu Se odihnește în mod mistic în Sfinții Săi! Și, într-un mod copleșitor, în Născătoarea de Dumnezeu, Stăpâna noastră. Tocmai de aceea, „Maica Domnului este cea plină de har…și izvor purtător de viață, ca [ceea ce dăruie] sănătate și tămăduire pentru oameni[i care i se roagă ei cu credință]. […] [Căci] Maica Domnului este izvor purtător de viață, pentru că a purtat pe Hristos în pântece[le său] și apoi pe brațe[le sale], iar noi vedem, [din minunile sale și din întreaga ei călăuzire în viața noastră], că poartă harul lui Hristos [în mod] deplin și se arată vindecătoare și tămăduitoare [în viața celor credincioși]”[7].

Fericitul Filoteos Zervacos [Φιλόθεος Ζερβάκος][8], într-o predică a sa la acest praznic, ne vorbește despre istoria izvorului minunat al Maicii Domnului, de la care a început praznicul de azi, și despre minunile petrecute acolo[9]. Iar dacă prima minune a fost vindecarea unui orb[10], minunile Maicii Domnului sunt nesfârșite până azi, pentru că ea ne vindecă și acolo și oriunde ne rugăm ei cu credință și cu dragoste.

Izvorul cel purtător de viață este la Istanbul și arată astfel[11]. Și izvorul este integrat într-o Mănăstire închinată Maicii Domnului, pe care Sfântul Iustinianos cel Mare[12] a zidit-o pe la 559-560[13].

Pe 5 august 1389, pelerini din Rusia au dat mărturie că au băut și s-au spălat cu apă din acest izvor minunat al Născătoarei de Dumnezeu[14].

În 1821 ienicerii au distrus Biserica de aici și au otrăvit izvorul cel minunat al Maicii Domnului[15]. În 1833 a început reconstruirea Bisericii și a fost sfințită în 1835, dar a fost distrusă iarăși în 1955[16]. Așa că Biserica de acum, care conține izvorul cel minunat al Născătoarei de Dumnezeu, e recentă.

Însă noi, când am sfințit apa în această sfântă zi, am universalizat acest izvor minunat al Maicii Domnului. Pentru că Născătoarea de Dumnezeu este izvorul cel purtător de viață, căci ea revarsă asupra lumii mare milă[17]. Într-o altă cântare a Slujbei de astăzi, Născătoarea de Dumnezeu a fost numită „apa cea dumnezeiască [ὕδωρ τὸ θεῖον]”[18], pentru ca să se arate faptul că harul ei ni se transmite nouă prin această apă sfințită azi. Iar, la Utrenie, Născătoarea de Dumnezeu a fost numită „izvor de apă vie”[19], pentru ca să înțelegem că Născătoarea de Dumnezeu e prezentă și activă în viața Bisericii și că din persoana ei cea preasfântă se revarsă în noi harul dumnezeiesc, harul Preasfintei Treimi, într-un mod personalizat. Căci așa după cum izvorul se revarsă continuu, tot la fel și Născătoarea de Dumnezeu e un izvor viu, duhovnicesc, în viața noastră, dându-ne să simțim prezența ei dumnezeiască în revărsarea de har pe care ne-o dăruie.

Pentru că toți Sfinții, iubiții mei, revarsă în noi harul lui Dumnezeu într-un mod personalizat, adică trecut prin ființa lor. Și, dându-ne nouă harul lui Dumnezeu, pe care îl au de la El, ei ne dăruie și modul în care îl simt ei, Sfinții Lui. Cu atât mai mult Maica lui Dumnezeu ne dăruie nouă harul lui Dumnezeu într-un mod personalizat, trecut prin ființa ei, ca să simțim, în revărsarea de har dăruită nouă, și iubirea ei și curăția ei și sfințenia ei și grija ei față de noi. Căci astfel noi îi înțelegem și îi iubim pe Sfinții lui Dumnezeu și ne intimizăm cu ei: pentru că îi simțim pe ei, în adâncul lor, în revărsarea de har pe care ne-o dăruie.

Pentru că slava lui Dumnezeu este cea care ne sfințește pe toți, dar și cea care ne adună pe toți la un loc și ne împrietenește pe unul cu altul. Căci Dumnezeu, prin slava Lui, ne înduhovnicește pe toți, dar ne face și una întru El, dându-ne nouă să Îl iubim pe El în mod desăvârșit, dar să ne iubim și unii pe alții. Pentru că simțim unii în alții slava Lui și mărturisim aceeași credință a Bisericii Sale și ne împărtășim din același Potir, pentru că vrem să trăim veșnic, împreună cu El, întru Împărăția Lui.

De aceea, iubiții mei, zilele acestea de praznic ne vorbesc nouă despre cotidianitatea Bisericii, despre modul nostru de-a fi. Despre faptul că Biserica e întotdeauna pascală, e întotdeauna plină de lumina lui Dumnezeu și că noi, pe pământ, trebuie să fim plini de lumina Lui. Căci, făcându-ne mădulare raționale ale lui Hristos prin Botez, noi ne-am umplut de slava Lui și viața noastră, mereu, trebuie să fie o lumină. O lumină vie, rațională, plină de iubire și de atenție față de toți, care să atragă și să convingă de faptul că viața reală e viața bisericească, e viața cu Dumnezeu.

Căci noi trebuie „să umblăm cuviincios [εὐσχημόνως περιπατήσωμεν]” [Rom. 13, 13, BYZ] în fiecare clipă, îmbrăcându-ne în Domnul nostru Iisus Hristos [Rom. 13, 14], adică în iubirea Lui desăvârșită față de noi, ascultând cuvintele Sale. Pentru că cuvintele lui Dumnezeu sunt viața noastră cea duhovnicească, sunt modul nostru de-a trăi creștinește pe pământ, sunt cele care ne fac să Îl înțelegem și să Îl simțim pe Cel care ne vorbește prin ele. Pentru că Domnul ne-a vorbit și ne vorbește continuu prin cuvintele și prin faptele Lui cele pentru noi.

Căci și pe noi ne înțeleg oamenii, ne simt și ne iubesc datorită cuvintelor și faptelor noastre. Și cine convinge prin cuvinte, acela convinge și prin fapte. Căci faptele sunt cele care izvorăsc cuvintele, care izvorăsc mărturia noastră interioară. Numai că avem nevoie de înțelegere, de o înțelegere profundă a cuvintelor, pentru ca să intuim, prin ele, pe oameni. Dar dacă nu putem înțelege cuvintele oamenilor în adâncul lor, nu putem să îi înțelegem nici pe ei, nici faptele lor.

De aceea, trebuie să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea puterea de a-L înțelege, de a ne înțelege pe noi înșine și de a-i înțelege și pe oamenii din jurul nostru. Pentru că fără această luminare de la Dumnezeu, noi nu putem să vedem dincolo de cuvintele și de gesturile și de faptele oamenilor. Dar, ca să fim luminați de Dumnezeu, trebuie să ne smerim în fața Lui în mod continuu și să cerem, cu adâncă pocăință, să vedem, să vedem duhovnicește. Căci numai El ne poate curăți, lumina și sfinți, pentru ca să vedem cu adevărat, să vedem duhovnicește. Amin!

---

[1] Începută la ora 17.00, în Duminica Învierii Domnului, în ziua de 28 aprilie 2019. Zi cu mult soare, 22 de grade.

[2] În pastorala pascală de anul acesta, Preasfințitul nostru Părinte, Galaction Stângă, a subliniat faptul că Învierea Domnului, „asumată lăuntric, în universul nostru sufletesc, …nu mai este [o] comemorare, ci [o] reactualizare, în sensul că, prin trăire[a] în credință, omul devine contemporan cu evenimentul și evenimentul contemporan cu omul”, cf. † Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Pastorală la sărbătoarea Învierii Domnului, Ed. Cartea ortodoxă, Alexandria, 2019, p. 5.

O puteți downloada de aici: https://www.teologiepentruazi.ro/2019/04/26/pastorala-pascala-a-ps-galaction-stanga-2019/.

[3] Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, ed. a III-a, Ed. IBMBOR, București, 2003, p. 174. [4] Idem, p. 175. [5] Idem, p. 180. [6] Idem, p. 180-181.

[7] Cf. predicii din 2014, la acest praznic, a Preafericitului Părinte Daniel Ciobotea, Patriarhul României. A se vedea: http://ziarullumina.ro/maica-domnului-este-izvor-purtator-de-viata-90890.html.

[8] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Filotei_Zervakos.

[9] O avem aici, în limba română: https://www.impantokratoros.gr/8A44005A.ro.aspx. [10] Ibidem.

[11] A se vedea: https://en.orthodoxwiki.org/File:Saint_Mary_Of_The_Spring.jpg.

[12] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Justinian_I.

[13] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Church_of_St._Mary_of_the_Spring_(Istanbul).

[14] George P. Majeska, Russian Travelers to Constantinople in the Fourteenth and Fifteenth Centuries, Pub. Dumbarton Oaks, Washington, D.C., 1984, p. 325.

[15] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Church_of_St._Mary_of_the_Spring_(Istanbul) și https://en.wikipedia.org/wiki/Janissaries.

[16] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Church_of_St._Mary_of_the_Spring_(Istanbul).

[17] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Pen/p05.html. [18] Ibidem.

[19] Penticostar, ed. BOR 1973, p. 60.