Călătorind spre Emausul dezlegărilor (vol. 1)

Am tehnoredactat cartea de față, i-am făcut corectura de text, i-am scris notele de subsol și prefața care urmează.

*

 Împărtășirea Cuvântului prin cuvinte
sau lecția de comunicare

Eu a trebuit să ascult predicile, să le dezbrac de veșmântul lor auditiv și să le opresc în cuvinte. Pentru că această carte a fost, mai întâi de toate, o bibliotecă de file audio, pe care le‑am editat în scris. Părintele Profesor Marin Ciulei a scris această carte predicând, vorbind comunității parohiale, iar eu, îngrijindu-mă de posteritatea comunicării directe, am transformat uitarea clipei în neuitarea literelor.

Însă, în comparație cu cititorul care nu îl aude pe predicator, eu am glasul său în urechea sufletului meu, de la orele de predicare față de mine. Am glasul său pe care l‑am întrupat în cuvinte. Căci atunci când asculți audio pe cineva, simți că el vorbește doar pentru tine. Iar când traduci glasul predicatorului, tu rămâi cu impresia profundă a personalității sale, pe când foaia de hârtie sau foaia electronică păstrează numai în parte reverberațiile pe care el ți le produce.

Și astfel, pentru memoria istoriei, cartea salvează trupul comunicării, trupul păstrează în el sufletul ei, dar cititorul pierde vocea predicatorului. Pentru că vocea predicatorului nu poate fi cuprinsă în carte, în cartea scrisă, deoarece cuvântul se oprește numai la sine.

Predicatorul din această carte consideră că paginile următoare sunt cântecul lebedei. Că aceste cuvinte sunt testamentare, pentru că ele sunt un rezumat al activității sale predicatoriale de câteva decenii. Predicile au fost înregistrate între 2016-2018 și ele sunt un dialog viu cu Tradiția Bisericii și cu prezentul ei. Un dialog viu, purtat în fața comunității liturgice a Bisericii, prin care își asumă în mod realist viața cotidiană.

Pentru că Părintele Marin, predicatorul nostru, își înțelege minutele de predicare ca pe niște lecții de comunicare abisală cu enoriașii săi, învățându-i să vadă dincolo de litere și să aibă curajul întrupării sensurilor duhovnicești în viața lor. În fiecare Evanghelie discutată, dumnealui trece de la text la înțelesul duhovnicesc al mesajului evanghelic. Pentru că rolul predicatorului ortodox e acela de a fi o punte de legătură între credincioși și înțelesurile tainice ale textelor Bisericii.

Acum 25 de ani, când l‑am auzit prima oară predicând, Directorul Seminarului Teologic din Turnu Măgurele predica puțin mai detașat, aristocratic, făcând paradă de erudiție teologică. Sau cel puțin eu astfel îl percepeam din postura mea de elev seminarist. Punea accent pe oratorie și pe sinteze teologice, fără intrări brutale în realitate. Pe atunci aveam nevoie de oameni care să ardă la intensitatea adolescenței mele și care să mă facă să cred că înțeleg viața, viața de zi cu zi a Bisericii și a societății în care trăiam.

De aceea, Părintele Profesor Marin Ciulei nu era pe aceeași lungime de undă cu adolescența mea. El era în lumea lui și eu în lumea mea. Însă, reîntâlnindu-mă după 23 de ani cu predica sa, în mod surprinzător mi‑am dat seama că ne‑am reîntâlnit cu adevărat. Și nu la suprafață, ci în adâncime. Și în această adâncime a adevărului, noi doi suntem prieteni de conștiință.

Pentru că predicatorul nostru este, în mod evident, altul. Unul brăzdat de tot felul de dureri, de regrete, de neîmpliniri și care își asumă, în mod deschis, pocăința pentru timpul mâncat de munca la Protoierie și la Seminar, care putea fi valorificat teologic. Căci i-ar fi plăcut să scrie mai mult, să facă altceva, mult mai durabil, cu timpul său personal.

Însă ca tată, ca bunic, aflat acum în pragul pensionării, cu o experiență vastă de viață, bucurându-se de împlinirile familiale și ale carierei sale preoțești și profesorale, Părintele Profesor Marin Ciulei nu e un om pesimist, ci un om pozitiv, cu tonus molipsitor, făcându‑te să te simți bine în compania sa. Pentru că vorbește din ce în ce mai deschis, mai paternal, cu conștiința că adevărul ne zidește și ne ține de cald și că oamenii rămân frumoși în memorie numai în măsura în care se dăruie. În măsura în care se dăruie celorlalți.

De aceea, predicile sale sunt tot mai personale, sunt un fel de tensiometru al realității, având nerăbdarea de a spune tot mai mult. Căci exprimarea liberă, îndemnul viu, nevoia de conștientizare a importanței cuvintelor Domnului au luat tot mai mult locul oratoriei și pedanteriei teologice, și ele necesare la timpul potrivit.

Da, m‑am bucurat să moșesc această carte! Pentru că mi‑a plăcut omul pe care l‑am aflat în ea și care, adesea, se bucură de realizările mele teologice, citindu-mă la nivel online. E printre puținii care se exprimă cu entuziasm față de scrisul meu teologic, vizavi de care se tace mult și cu păcat.

De aceea, mâna paternală, întinsă de Părintele Profesor față de mine, am înțeles‑o la justa ei valoare și, în ciuda multor proiecte teologice la care lucrez, mi‑am luat asceza de a duce la bun sfârșit cartea de față. Care e și un omagiu din partea mea, o îmbrățișare sinceră și o mulțumire pentru tot ceea ce a făcut și face, știut și neștiut de mine, în viața mea.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș,
1 februarie 2019,
în prima zi cu 13 grade a anului.

*

Pr. Prof. Dr. Marin D. Ciulei
(Curriculum vitae)

Autorul cărții s‑a născut pe 18 septembrie 1954 în satul Socetu, com. Stejaru, jud. Teleorman, din părinții Dumitru (Titiș) și Nicula (Tinculina).

Studiile gimnaziale le‑a făcut în satul natal, Seminarul Teologic din București între anii 1969-1974, Facultatea de Teologie din București între 1975-1979, un stadiu de specializare teologică la Lucarno, în Elveția, din partea Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Geneva, în 1988, iar Doctoratul în Teologie l‑a făcut la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București între anii 1994-1998, la Catedra de Patrologie și Literatură creștină post-patristică, unde a obținut titlul de Doctor în Teologie.

Și‑a publicat teza doctorală în anul următor, ea având titlul: Învățătura despre suflet și trup în antropologia patristică a secolului al IV‑lea, tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Galaction Stângă, Episcopul Alexandriei și Teleormanului și cu un cuvânt înainte de Pr. Prof. Univ. Dr. Ștefan C. Alexe (conducătorul Tezei de Doctorat), Ed. Sirona, Alexandria, 1999, 399 p.

A fost hirotonit Preot de către Preafericitul Părinte Iustin Moisescu în anul 1977, a slujit ca Preot Paroh al Parohiei Sfântul Ierarh Nicolae din Socetu, apoi, prin transfer, ca Preot Paroh al Catedralei Sfântul Haralambie din Turnu Măgurele între 1985-2019 și ca Protoiereu al Protoieriei Turnu Măgurele între 1985-2019, primind distincțiile de Iconom stavrofor și Crucea patriarhală de la Preasfințitul Părinte Nifon Mihăiță și de la Preafericitul Părinte Teoctist Arăpașu în anii 1987 și 1988.

A fondat Seminarul Teologic de la Turnu Măgurele în anul 1990.

Ca Profesor gradul I (1991-2016), Director al Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Calinic Cernicanul din Turnu Măgurele (1991-2016) și Director adjunct al Colegiului Național Unirea (2016-2019), autorul a urmat cursuri psiho-pedagogice și diverse cursuri teologico-didactice de perfecționare. În 2011 a primit certificatele de Metodist, Mentor, Formator și Evaluator de competențe profesionale. Între 1995-2014 a urmat diverse cursuri de formare didactică și managerială, iar în 2012 a primit Certificat ECDL complet. Între 2000-2019 a fost vicepreședinte al colegiului de redacție al revistei Credința Ortodoxă, între 1996-2000 Consilier cultural al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, între 1996-2016 a fost Raportor și Președinte al Comisiei Bisericești din Adunarea Națională Bisericească, a primit Gradație de merit între 2008-2019, între 2000-2012 a fost Evaluator național la Olimpiadele de Religie, în 2007 a primit Diploma „Gheorghe Lazăr” clasa a II-a, între 2002-2012 a fost Metodist la Religie al ISJ TR, în 2011 a fost membru în consiliul consultativ al ISJ – Religie, în 2002 a fost Evaluator național pentru manualul de Religie.

În 2011, autorul a fost Facilitator în prevenirea abandonului școlar (program POSDRU), în 2014 a devenit Mediator social și a studiat Management strategic, Management operațional, Management financiar, Managementul resurselor umane, Managementul calității, Marketing educațional.

Printre cărțile și articolele publicate ale autorului se află și acestea: Căderea Constantinopolului și soarta Patriarhatului după acest eveniment, București, 1979, 199 p., care este Teza de Licență, făcută sub îndrumarea Acad. Prof. Dr. Emilian Popescu; Antropologia Sfântului Grigorie de Nyssa în Glasul Adevărului, nr. I (1996), nr. 1, 12 p.; Expunerea succintă a antropologiei patristice din primele trei secole în rev. BO CXVI (1998), nr. 1-6, 15 p.; Învățătura despre om la Sfântul Vasile cel Mare în rev. BOR CXVII (1991), nr. 7-12, p. 358-367; Învățătura despre om la Sfântul Ioan Gură de Aur în rev. BOR CXVI (1991), nr. 7-12, p. 367-400; Învățătura despre om la Sfântul Maxim Mărturisitorul în rev. Biserica Ortodoxă [BO] (revista Sfintei Episcopii a Alexandriei și Teleormanului), anul I, nr. 1, 1991, p. 81-104; Învățătura despre om la Sfântul Vasile cel Mare, în rev. BO II (2000), nr. 2, p. 2-66; Concepția antropologică a Fericitului Augustin în rev. BO II (2000), nr. 2, p. 17-61; Catedrala Sfântul Haralambie (la 100 de ani de la punerea pietrei de temelie) în rev. BO II (2000), nr. 2, p. 186-197; Împlinirea a cinci ani de la înființarea Episcopiei Alexandriei și Teleormanului în rev. BO III (2001), p. 186-197; Antropologia Sfântului Atanasie cel Mare în rev. BO IV (2002), nr. 1, p. 106-124; Probleme specifice și perspective în învățământul teologic preuniversitar în rev. BO IV (2002), nr. 2, p. 11-56; Cunoașterea omului după antropologia Sfântului Grigorie de Nyssa în rev. BO IV (2002), nr. 2, p. 11-56; Acad. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae (1903-2003). Smerit prinos de recunoștință, Ed. Biserica Ortodoxa, Alexandria, 2003, 40 p.; Despre demnitatea episcopală sau de la arhiereul anului aceluia înspre Hristos, Arhiereul cel veșnic în vol. Pagini de istorie bisericească teleormăneană (1996-2006), Ed. Cartea Ortodoxă, București, 2006, p. 211-285; Locul și misiunea Episcopului în Biserica Ortodoxă, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2007, 155 p.; Catedrala Sfântul Haralambie din Turnu Măgurele, Ed. Tipoalex, Alexandria, 2007, 30 p.

Cunoaște limbile franceză, germană, greacă veche și latină, limba sa maternă fiind limba română. Are experiență oratorică și de mediere a conflictelor, experiență pastoral-misionară și de management, a susținut numeroase referate și expuneri teologice și didactice, fiind un om al sintezei și al vorbirii elevate. Are vocația de lider, gândire strategică și capacitatea de a realiza planuri de acțiune, știind să lucreze în echipă și să delege sarcini.

Este tatăl a trei copii: Camelia Tatiana, Cristian Viorel și Anca Gabriela, fiind căsătorit din anul 1977 cu Doamna Elena Ciulei, fostă Petrică.

E pasionat de apicultură de 38 de ani, având o stupină de elită, acreditată bio.

Crezul său în viață este acela de a împărtăși bucuriile credinței prin cuvânt și faptă, în conlucrare cu dumnezeiescul har al Preoției, slujind lui Dumnezeu și oamenilor, precum și bisericii de-acasă (așa cum numea familia Sfântul Ioan Gură de Aur), pentru toată viața, până ce va fi [Ps. 103, 34].

*

Confesiune la vârsta retractărilor

Nimeni nu se îndoiește de faptul că viața omului este o călătorie [II Tim. 4, 7]. La început „clocotind” de entuziasmul doririlor specifice viitorului aflat înainte și apoi de nostalgiile văzute mult mai limpede prin lentila senectuții și a privirilor peste umăr (înapoi).

Cum orice călătorie are bucuriile și tristețile ei, dar și un punct terminus (ad quem), viața creștină trebuie să dobândească acest punct terminus în comuniunea veșnică cu Dumnezeu. Căci El, prin Fiul înomenit, este adevărata Cale, Adevărul și Viața [In. 14, 6], în mirajul și fantasmagoriile frumuseților lumii văzute, dar trecătoare.

Așa după cum spunea Părintele Dumitru Stăniloae, nimeni nu călătorește spre niciunde. „Nodul gordian” al enigmelor și al necunoscutelor de orice fel, fie rațional, fie teologic, este dezlegat de unii mai mult sau mai puțin, iar de alții deloc.

Noi, credincioșii, cu credință, nădejde și dragoste străbatem cărările vieții, având un itinerar spiritual, providențial și precis, trasat de Fiul lui Dumnezeu Cel răstignit și înviat. Dar lumina cea adevărată și primirea Duhului Celui ceresc al cunoașterii și al trăirii teologice, atât atunci, cât și acum, dar și veșnic, se dobândește, prin descoperire evanghelică, la frângerea Pâinii [Lc. 24, 30-31]. Iar Pâinea este Cuvântul Tatălui, Care Se frânge pe Sine și Se împarte tuturor prin puterea Duhului Sfânt, în trupul Său cel răstignit și înviat, extins peste veacuri, care este Biserica (Părintele Dumitru Stăniloae).

Căci doar sprijiniți de stâlpul și temelia adevărului [I Tim. 3, 15], hrăniți cu „medicamentul nemuririi” (Sfântul Ignatie Teoforul) și gustând și văzând cât de bun este Domnul [Ps. 33, 8], Părintele veacului ce va să fie [Is. 9, 5], putem privi drept, ca prin oglindă [I Cor. 13, 12], frumusețea, lumina și căldura călătoriei spre Emausul dezlegărilor, unde vom avea privirea față către față [I Cor. 13, 12].

Tot atât de adevărat este și faptul că în orice călătorie avem nevoie de un ghid. Cu atât mai mult în această călătorie, în cea spirituală. De aceea, timp de 42 de ani de Preoție, având ca vademecum sacerdotal vocația învățătorească, sfințitoare și călăuzitoare pe calea mântuirii a celor credincioși, am încercat, cu smerenie, să lucrez în „țarina cumințeniei” (PS Ioan Mihălțan) sufletului creștinesc și să semăn cuvintele vieții celei veșnice [In. 6, 68].

Modestele trasee spirituale pe care le aveți acum în fața dumneavoastră, sperăm să depășească litera care nu dă viață și să insufle dorința dobândirii Duhului vivificator [II Cor. 3, 6]. Acesta e de fapt motivul pentru care, la propunerea mai multor Frați Preoți, a unor credincioși și credincioase, în mod special a patru distinse Fiice duhovnicești (Doamnele Florentina Bulmez, Carmen Răceală, Ecaterina Ciucu și Gabriela Marinaș), am acceptat transpunerea în scris a unor predici nepregătite pentru publicare, iar unele dintre ele înregistrate chiar de dumnealor.

În Sfânta noastră Ortodoxie, întâlnirea cu Scriptura este întâlnirea cu o Persoană, spre deosebire de mozaism (Tora) sau mahomedanism (Coranul). Persoana Mântuitorului Hristos descoperă, în întâlnirea cu El, taina lui Dumnezeu lucrând în om, prin iubire Sa milostivă și smerită. Căci El este trăit ca Paștele nostru, ca trecerea noastră împreună cu El prin toate cărările întortocheate ale vieții. În persoana Lui, dumnezeirea se unește cu umanitatea, în așa fel încât umanitatea împărtășește oamenilor slava dumnezeirii Sale. Și aceasta numai prin întâlnirea personală cu oamenii.

La o astfel de întâlnire cheamă, cu frățească dragoste, și cartea de față, după modelul celor doi Ucenici, Luca și Cleopa, în drum spre Emausul încredințărilor mântuitoare [Lc. 24, 13-32], cum a încercat să sugereze și titlul acesteia.

Tocmai de aceea predicile de față nu sunt stilizate pentru a fi publicate. Ci ele au fost rostite în dorința de a fi trăite, la un nivel acceptabil diverselor categorii de ascultători și iată, acum, și a eventualilor cititori. Și pentru că m‑am confesat la vremea în care, parafrazându‑l pe Fericitul Augustin, trebuie să și retractăm, îmi fac o sinceră datorie de conștiință, exprimându-mi gratitudinea și euharistia greu de pus în cuvinte față de PC Părinte Doctor Dorin Octavian Picioruș pentru efortul de a tehnoredacta aceste raze din lumina lui Hristos, dăruindu-le permanenței literei prin tipărire.

Nu uităm, și o spun cu prețuire, nici sprijinul profesional IT al Domnului Profesor Titi Răceală, arătându-ne astfel recunoștința față de toți cei care au contribuit la realizarea acestui smerit florilegiu predicatorial.

Prin urmare, acest buchet de învățături duhovnicești este un dar cordial și un prinos de recunoștință, oferit mai întâi iubiților credincioși ai Catedralei Sfântul Haralambie. Deoarece, împreună cu ei, am escaladat timp de 36 de ani muntele personal al „schimbării la față”, cu dorința și credința, că „În țara lui Lerui-Ler/ Năzuiesc un colț de cer,/ De-oi găsi, de n-oi găsi,/ Singur [știe] Lerui-Ler”[1], după călătoria firească în trecătoarea viață pământească.

Așadar, nădăjduiesc ca frumusețea – despre care Fericitul Augustin, în opera sa, spunea că există ontologic (ființial) – să nu fie descoperită prea târziu nici de noi și nici de fiecare cititor, care poposește cu ochii inimii pe paginile acestei cărți. Iar conștientizând trecutul, să nu uităm că mâinele se construiește acum.

Pr. Prof. Dr. Marin Ciulei,
26 februarie 2019.

---

[1] Ultimele versuri din poemul În țara lui Lerui-Ler al lui Nichifor Crainic. Transformat în cântec folk de Mircea Vintilă și orchestrat de Vlady Cnejevici.