Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Predica la 14 ani de la adormirea Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu [4 mai 2019]

Iubiții mei[1],

Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu a fost și este un Sfânt Părinte al Bisericii Ortodoxe Române încă necunoscut. Ale cărui Sfinte Moaște se odihnesc în mormântul său din cimitirul din Turnu Măgurele, orașul în care a trăit și a adormit plin de cuvioșie. Pentru că el s-a acoperit din timpul vieții sale în smerenie, așa după cum a mărturisit într-un poem din 1977, pe care eu l-am pus ca motou al operei sale:

„Tot ce-am iubit a fost o taină,
am ars de viu, necunoscut,
și vrând, nevrând, purtat-am haină,
[haină] de trup, idee și cuvânt”[2].

Pentru că taina vieții sale a fost viața cu Dumnezeu, viața isihastă. În care el L-a iubit pe Dumnezeu în rugăciunea neîncetată a inimii sale. Și, rugându-se continuu, a ars de viu în iubirea lui pentru Dumnezeu, fiind necunoscut de către oameni. Dar, fiind conștient de valoarea dumnezeiască a experiențelor sale mistice, el și-a pus viața în haina cuvintelor, pentru ca să ne hrănească pe noi duhovnicește.

Însă cele 10 volume ale operei sale, pe care eu le-am editat, sunt doar o mică parte din experiența, din gândirea și din faptele sale cele minunate, cele dumnezeiești, lăsate posterității. Pentru că el a scris doar despre anumite lucruri din experiențele sale mistice, n-a vrut să scrie și nici să vorbească despre chinurile din închisorile comuniste pe unde a pătimit, n-a scris despre modurile sale de nevoință, dar mi-a vorbit despre ele, n-a scris decât tangențial despre cărțile pe care le-a citit și despre impresionanta sa experiență de viață, nu a scris o biografie a vieții sale, iar mai multe scrieri ale sale s-au pierdut.

De aceea, Sfântul Ilie, Părintele nostru, rămâne o taină și în dezvăluirea sa față de noi, pentru că a tăinuit foarte multe lucruri despre sine. Până când eu l-am cunoscut, el nu a vorbit mai deloc despre cine este, ce a trăit și ce a scris în viața sa. Căci nu avea în jurul său oameni care să îi înțeleagă experiențele mistice și să le valorizeze la justa lor valoare. Însă, când Dumnezeu i-a descoperit faptul că în mine își poate revărsa întreaga lui experiență și bucurie, atunci Sfântul Ilie a trăit o mare împlinire duhovnicească și teologică, pe care mi-a mărturisit-o cu seninătate, pentru că eram răspunsul la rugăciunile sale de zeci de ani.

Toată viața sa așteptase un fiu duhovnicesc, un om cu care să poată vorbi ca și cu conștiința sa. Și când Dumnezeu i-a dezvăluit că eu sunt acel om, Sfântul Ilie a fost copleșitor prin sinceritatea și prin iubirea și prin smerenia cu care mi s-a confesat. Pentru că mi s-a confesat fără rest, nu ca unui ucenic, ci ca unui Duhovnic.

Iar confesiunile sale cele dumnezeiești pe mine m-au coborât într-o smerenie și într-o umilință zdrobitoare, pentru că eram cu totul nevrednic de o asemenea împlinire dumnezeiască. Pentru că atunci am înțeles că măreția dumnezeiască a unui om este plină de smerenie și că nu poți cădea niciodată din iubire și din smerenie, pentru că ele sunt adânc înrădăcinate în slava lui Dumnezeu.

Însă, cum mă valoriza el, nu mă valorizase nimeni. Pentru că el vedea în mine lucruri, care, pe atunci, erau doar virtuale. Tocmai de aceea vorbea cu mine de parcă aș fi fost unul de-o vârstă și de-o experiență cu el, știind că am nevoie de ele. Și a avut dreptate întru totul! Pentru că toate lucrurile pe care mi le-a subliniat și despre care m-a atenționat, s-au împlinit și se împlinesc zilnic în viața mea.

Era plin de vederi dumnezeiești ca cei mai mari Sfinți ai Bisericii. Avea darul vederii înainte. Ne profețea, din senin, despre lucruri ale viitorului. Era făcător de minuni, făcând minuni în mod tainic, despre care îți dădeai seama mult mai târziu. Îți vedea sufletul, știa ce să-ți spună, știa să te uimească tot timpul. Și, în fiecare clipă, slava lui Dumnezeu, care se odihnea în el din belșug, se revărsa în mine și mă umplea de veselie multă și de pace dumnezeiască. Adică tot atâtea daruri și experiențe dumnezeiești despre care nu trebuia să îți mai vorbească, pentru că ele te inundau la propriu.

Și, cu toate acestea, cu toate marile sale daruri dumnezeiești, am înțeles în timp de ce m-a trimis Dumnezeu la el cu câțiva ani înainte de adormirea sa. Pentru că avea nevoie de cunoașterea teologică pe care o aveam eu, de precizările dogmatice, scripturale, liturgice, istorice, aghiologice pe care eu i le-am furnizat, de o experiență duhovnicească și literară care să îi calce pe urme.

Căci el, ca mirean, avea o înțelegere simplistă despre ce presupun studiile teologice. Nu știa că noi, în școlile teologice, învățăm atât de multe lucruri despre teologia și viața Bisericii și că biblioteca teologică a Bisericii e atât de imensă și de diversă. De aceea, pe măsură ce îi aduceam cărți, date teologice diverse, pe măsură ce îi dădeam detalii despre diverse dogme, erezii, înțelegeri înguste ale teologiei și aveam dispute aprinse pe tema lor, a înțeles și el, cât și eu, de ce ne-am întâlnit. Pentru că eu am primit lucruri imense de la el, pe care nu le-am învățat de la nimeni altul, iar el, de la mine, a primit confirmări și încredințări patristice mult mai diverse decât putuse el să afle în întreaga sa viață.

A înțeles că există mulți Sfinți Părinți care au avut experiențe mistice ca și el: lucru care l-a bucurat foarte mult și l-a încredințat cu totul de sfințenia vederilor sale mistice, a înțeles că învățăturile teologice trebuie formulate cu multă rigoare și în descendență cu gândirea Sfinților de mai înainte și că multe dintre rătăcirile teologice ale momentului au fost deja dezbătute și anatematizate de Biserică de-a lungul timpului.

Plusul de informare și de rigoare teologică l-a primit din partea mea și mi-a mulțumit adesea pentru el. Însă eu cât de mult trebuie să îi mulțumesc pentru unicitatea experienței sale mistice, pentru grandoarea sfântă a persoanei sale și pentru condescendența cu care m-a îmbrățișat și mă îmbrățișează din Împărăția lui Dumnezeu?

De aceea, dacă suntem cinstiți cu noi înșine, niciodată nu putem fi vrednici de Sfinții lui Dumnezeu. Prietenia și iubirea lor față de noi este pentru ridicarea noastră la o viață duhovnicească mereu aprinsă, mereu vie, mereu plină de iubire dumnezeiască. Căci Sfinții coboară spre noi pentru a ne ridica la viața cu Dumnezeu, după exemplul fundamental al Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a coborât la noi, pentru ca să ne ridice la comuniunea veșnică cu Dumnezeul nostru treimic.

Sfântul Ilie a adormit în Miercurea Luminată și a fost îngropat în Vinerea Luminată. Anul acesta, pomenirea sa căzând sâmbăta, ar fi a doua zi după Înmormântarea sa. Și îmi aduc aminte starea pascală pe care am trăit-o la Înmormântarea sa, dar și a doua, a treia zi…după îngroparea sa.

Înainte să moară, mă gândeam că voi fi trist, că mă voi simți părăsit, că îmi va fi foarte greu…Mă gândeam la starea mea și a soției mele după plecarea lui fizică dintre noi. Însă adormirea lui ne-a spus că ne-am făcut griji minore, pământești. Pentru că atât înainte, cât și după îngroparea sa, până azi, noi trăim pascal relația noastră cu Părintele nostru duhovnicesc, căci el e viu și noi suntem vii, cu rugăciunile sale cele bine-primite de către Domnul.

Căci nu ne-a despărțit moartea! Moartea, cea călcată/ depășită/ desființată de Domnul prin învierea Sa din morți, nu ne mai stăpânește, pentru că viața Lui stăpânește în noi. Și viața Lui, adică slava Lui, e viața noastră duhovnicească, prin care noi trăim pascal, prin care noi trăim plini de bucurie și de veselie tainică, prin care noi ne înnoim duhovnicește în fiecare zi.

De aceea, iubiții mei, relația noastră cu Duhovnicii și cu Părinții noștri duhovnicești nu este o relație temporară, ci una veșnică! Pentru că noi mereu învățăm de la ei, prin rugăciunile lor, și sfaturile lor sunt mereu vii în noi, prin iubirea pentru ei. Pentru că atunci când înveți de la cineva cele duhovnicești și teologice, nu înveți pentru ca să pleci de la el, nu înveți pentru ca să-l vinzi peste un an sau doi, ci pentru ca să rămâi veșnic cu el. Recunoștința față de Duhovnicii și Părinții noștri duhovnicești răsare de la sine din iubirea pe care le-o purtăm. Căci iubirea e recunoscătoare. Iubirea mereu pomenește, ține în rugăciune pe cel iubit. Și cine iubește, nu uită. Pentru că cine iubește îi are vii, în inima lui, pe cei pe care îi iubește.

– Însă cum ajung oamenii să se iubească în mod duhovnicesc?

– Datorită sincerității abisale dintre ei! Așa după cum v-am mărturisit că a făcut față de mine Sfântul Ilie, pe care astăzi îl pomenim. Cine are nevoie de prieteni reali e profund sincer. Și cine răspunde marii sincerități cu toată sinceritatea lui, acela se umple de iubire sfântă.

Însă cine e pramatie, cine e om fără caracter, și crede că sinceritatea poate fi mimată și, prin mimarea ei, poți fura roadele duhovnicești și teologice ale unui om și apoi să pleci de la el cu nonșalanță, trăiește „împlinirea” lui Iudas, vânzătorul. Pentru că primește, prin trădarea iubirii și a prieteniei celei duhovnicești, spânzurarea spirituală, adică moartea sufletească.

Căci, atunci când trăiești pe lângă un om Sfânt, prietenia lui ar trebui să te umple de multă bucurie și curăție sfântă, de multă nevoință și iubire pentru Dumnezeu. De lucruri ultra-pozitive. Dar când pe tine prietenia Sfântului te umple de invidie și de ipocrizie, fapt pentru care nu mai știi cum să scapi de el și să fugi cu sacii înțelegerilor primite de la el, atunci nu ai nimic de-a face cu viața cea plăcută lui Dumnezeu.

Așadar, iubiții mei, avem un rugător în cer pentru noi, care este dintre noi, din neamul nostru românesc, și care ne dorește tot binele! Și Sfântul Ilie văzătorul de Dumnezeu, alături de toți Sfinții români știuți și neștiuți de către noi, se roagă pentru luminarea și mântuirea noastră! Iar evlavia noastră față de ei este spre folosul nostru veșnic, pentru că ei ne ajută prin rugăciunile lor cele pline de iubire față de noi. Amin!


[1] Începută la 9. 55, în Marțea Mare, pe 30 aprilie 2019. Soare, 16 grade.

[2] Scrierile complete ale Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu și viața sa, comentate de către ucenicul și fiul său întru Domnul, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, vol. 1, Teologie pentru azi, București, 2010, p. 2.

Did you like this? Share it:

Previous

Predică la Izvorul cel purtător de viață [2019]

Next

Călătorind spre Emausul dezlegărilor (vol. 1)

8 Comments

  1. Daria

    Dumnezeu să ne miluiască și să ne mântuiască pentru rugăciunile sfântului Ilie văzătorul de Dumnezeu!
    Într-adevăr un mare sfânt…

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      La mulți ani, Doamnă Daria, și vă mulțumesc frumos pentru rugăciune! Numai bine!

  2. Andrei George

    Acest dumnezeisc Părinte, chiar dacă nu a fost monah, cum nici Sfânta Maria Egipteanca nu a fost, și-a sfințit însă viața în condiții cumplite care echivalează cu cea mai aspră asceză. El nu s-a răsculat împotriva lui Dumnezeu ci I-a mulțumit și s-a îndumnezeit prin rugăciunea isihastă rostită neîncetat. Cine poate înțelege chinurile și luptele lui sufletești și trupești? Ne plecăm capul cu smerenie și rugăciune și ne bucurăm că neamul nostru a născut un asemenea rugător și văzător în Duhul Sfânt al Împărăției lui Dumnezeu. Slavă milostivirii Sale cu noi cu toți!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Sunt întru totul de acord cu dumneavoastră, Domnule Andrei! E prea mare pentru noi, și tocmai de aceea îl tratăm ca pe o frumusețe copleșitoare de care nu avem nevoie. Vă doresc numai bine și vă mulțumesc pentru prietenie!

  3. Pr. Ovidiu

    Câtă smerenie de neînchipuit a avut acest Sfânt! Câtă supunere și credință și ascultare de Dumnezeu și neîndoire de Dumnezeul lui! Mă cuprinde rușinea când mă gândesc că eu nu rabd mai deloc ispitele și durerile sau necazurile. Sfinte Ilie, dă-ne și nouă credință tare și răbdare cu rugăciune tale! Doamne ajută, Părinte și frate Dorin!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Vă mulțumesc mult, Părinte Ovidiu, că îmi sunteți aproape! Multă sănătate și bucurie!

  4. sofronie

    Ne bucurăm de acest Sfânt impunător prin răbdare și rugăciune neobosită. Și încă pentru că Dumnezeu nu l-a lăsat necunoscut ci ni l-a arătat prin sfinția voastră. Binecuvântați, Doamne ajută!

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      Și eu vă mulțumesc, Domnule Sofronie! Dumnezeu să vă bucure și să vă întărească pururea! Numai bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno