[Acad. Prof. Dr.] Emilian Popescu, Studii de istorie și de spiritualitate creștină, vol. III, Ed. Academiei Române și Ed. Basilica, București, 2018, 702 p.

*

Din p. 440: Basilica și sinagoga în sud-estul european în epoca protobizantină (sec. IV-VI). În 443, Teodosios al II-lea a transformat o sinagogă în Biserică, p. 445. Se termină în p. 457. Între p. 458-477 avem varianta franceză a articolului.

Din p. 478: Biserica și naționalitatea în orientul ortodox (bizantin) în secolele IV-XV.

„unitatea [lumii] ține de unitatea Bisericii”, p. 479. Iar catolicitatea „trebuie înțeleasă…ca o comuniune, o convergență și o conlucrare permanentă a tuturor membrilor ei”, p. 479.

„Un creștin care fusese trecut la islamism fie în stare de copil nevinovat, fie matur, căzut în captivitate, nu mai putea reveni la credința străbună, decât dacă risca pedeapsa cu moartea”, p. 489.

Se termină în p. 490. Între p. 491-505 varianta în franceză.

Din p. 506: Satul în Scyhtia Minor (Dobrogea), în epoca protobizantină. Livra de aur = 327, 45 grame de aur, p. 529. Articolul se termină în p. 536. Între p. 537-564 e varianta în limba franceză.

În p. 565 începe articolul Laicii (Mirenii) în Biserica Ortodoxă Română – schiță istorică –. „Laicii – bărbați și femei – sunt un element constitutiv esențial al Bisericii, fără de care nu se poate concepe viața bisericească. Dacă este adevărat că unde este episcopul, acolo este și Biserica, tot atât de adevărat este că episcopul fără credincioși nu reprezintă Biserica”, p. 565. Și citează, în n. 1, p. 565, teza doctorală a lui Liviu Stan[1]: Mirenii în Biserică. Importanța elementului mirean în Biserică și participarea lui la exercitarea puterii bisericești. Studiu canonic-istoric, Sibiu, 1939, p. 24.

Autorul ar da o teză de doctorat cuiva, cu titlul: Laicatul (mirenii) în Biserica Ortodoxă Română, în trecut și astăzi, p. 566. Sfântul Climis Romanul și Sfântul Vasilios cel Mare au folosit termenul de laic, p. 566. Sunt de acord cu autorul că cuvântul mirean vine de la miron, din greacă, p. 567-568, adică de la mir, desemnându-i pe cei unși cu Sfântul Mir.

Articolul se termină în p. 595. Din p. 596 începe: Chipul creștin ortodox al lui Ștefan cel Mare. Sfântul Ștefan cel Mare a fost canonizat pe 20-21 iunie 1992, p. 596. Sfântul Ștefan avea conștiința că e Domn al românilor din mila lui Dumnezeu, p. 603.

Nu se știe anul nașterii, ci doar cel al morții, 1496, al Sfântului Daniil Sihastru. Care, la Botez, s-a numit Dumitru, ca Monah s-a numit David și ca Schimonah s-a numit Daniil, p. 607.

Mănăstirea Putna a fost făcută în urma unei vedenii a Sfântului Daniil Sihastrul, p. 608. Și Sfântul Ștefan a început să zidească Mănăstirea Putna în al 10-lea lui an de domnie, în ziua de 10 iulie 1466, p. 608.

Mănăstirea Voroneț, cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghios, a zidit-o Sfântul Ștefan tot la sfatul Sfântului Daniil Sihastrul, p. 608-609.

„În război, comandantul suprem era Dumnezeu, și de aceea Ștefan [cel Mare] Îi atribuie Lui rezultatele luptelor”, p. 612.

După unii Sfântul Ștefan cel Mare a ridicat 47 de Biserici, după alții 44, p. 613. Studiul se termină în p. 624. Varianta lui în limba franceză e între p. 625-650. Indexul de nume de persoane, p. 651-670. Tabelul de corespondență editorială, p. 671-672. Planșele cu imagini, p. 673-700. Cuprinsul: 701-702.


[1] A se vedea: http://biserica.org/WhosWho/DTR/S/LiviuStan.html.

Did you like this? Share it: