Iubiții mei[1],

Hristos a înviat!

Iar Evanghelia de azi [In. 20, 19-31] ne mărturisește că Sfinții Apostoli au avut nevoie să fie încredințați de faptul că Domnul a înviat din morți. Au avut nevoie să fie convinși de faptul că El e viu și că de acum umanitatea Sa e cu totul îndumnezeită, e plină de slava lui Dumnezeu.

Tocmai de aceea, după ce El s-a arătat în ziua învierii Sale din morți Născătoarei de Dumnezeu și Sfintelor Femei Mironosițe, El S-a arătat și Sfinților Lui Apostoli. Dar, la un loc, i-a găsit numai pe 10 dintre ei. Pentru că al 11-lea, Sfântul Tomas, „nu era cu ei când a venit Iisus” [In. 20, 24, BYZ].

Iar pentru ca să îl încredințeze și pe Sfântul Tomas de învierea Sa din morți, peste 8 zile [In. 20, 26, BYZ], adică în duminica ulterioară învierii Sale, El li S-a arătat din nou celor 11 și i-a cerut lui Tomas să fie credincios [πιστός] și nu necredincios [ἄπιστος] [In. 20, 27, BYZ].

Pentru că ceea ce i-a cerut lui, Domnul ne cere și nouă, tuturor. Fiindcă El ne cere să fim credincioși lui Dumnezeu întru toate, fără să ne îndoim de vreo învățătură a dreptei credințe a Bisericii.

Și Sfântul Tomas, văzându-L pe Domnul, s-a încredințat că El este și a mărturisit: „Domnul meu și Dumnezeul meu [Ὁ Κύριός μου καὶ ὁ Θεός μου]!” [In. 20, 28, BYZ]. Pentru că L-a mărturisit pe El ca Dumnezeu și om, văzându-L plin de slava lui Dumnezeu.

Însă Domnul îi spune Sfântului Tomas, în versetul următor, că credința cea adevărată nu este credința cu dovezi palpabile, ci e credința primită prin mărturisirea Bisericii. Pentru că „fericiți [sunt] cei care nu au văzut [μακάριοι οἱ μὴ ἰδόντες] și au crezut [καὶ πιστεύσαντες]” [In. 20, 29, BYZ]. Fericiți sunt cei care nu L-au văzut pe Domnul în trup, făcând minuni și propovăduind oamenilor, dar au crezut în mărturia Bisericii despre El. Iar mărturia Bisericii despre Iisus Hristos e aceea că El este unul din Treime și că, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, este Dumnezeul mântuirii noastre.

Însă, deși Domnul fericește aici pe cei care au crezut în El fără aportul vreunei minuni, El S-a arătat multor Sfinți ai Lui de-a lungul secolelor ca să îi încredințeze că El este pururea viu. Și una dintre arătările Sale convertitoare, descrisă de Faptele Apostolilor, a fost față de Savlos [Σαῦλος], viitorul Sfânt Apostol Pavlos [Παῦλος]. Căci Domnul, întru slava Lui, i S-a arătat lui Savlos și i-a vorbit, spunându-i că El este Iisus, pe care el Îl prigonește [F. Ap. 9, 3-5, BYZ]. Căci cine prigonește Biserica Lui, Îl prigonește pe El.

Și Domnul i S-a arătat lui Savlos pentru că știa cine este, ce râvnă are, ce iubire are el pentru Dumnezeu. De aceea, Domnul i-a descoperit Sfântului Ananias adevărul despre Sfântul Pavlos și i-a spus: „Vasul alegerii Îmi este Mie acesta [σκεῦος ἐκλογῆς Μοι ἐστὶν οὗτος], [ca] să poarte numele Meu înaintea neamurilor și a împăraților și a fiilor lui Israil [τοῦ βαστάσαι τὸ ὄνομά Μου ἐνώπιον ἐθνῶν καὶ βασιλέων, υἱῶν τε Ἰσραήλ]” [F. Ap. 9, 15, BYZ].

Pentru că propovăduirea reală, duhovnicească, mântuitoare a Bisericii e o purtare a lui Dumnezeu în noi și a cuvintelor Lui în noi. Căci noi nu vorbim despre un Dumnezeu distant, depărtat de noi, pe care nu Îl cunoaștem, ci despre Cel pe Care Îl cunoaștem din noi înșine, pentru că a coborât în noi prin slava Lui.

În a cincea cântare de la Vecernia Mare a praznicului de față, s-a spus că Sfântul Tomas a pipăit coasta Lui cea străpunsă cu sulița și a văzut semnele cuielor care au străpuns trupul Domnului[2]. Pe când în prima cântare a Litiei s-a spus că Sfântul Tomas a simțit cu mâna lui firea cea îndoită a Domnului[3], adică faptul că El este Dumnezeu și om.

Cu alte cuvinte, Slujba Bisericii din această zi ne confirmă faptul că Sfântul Tomas a dat curs invitației Domnului de a-L pipăi și de a se încredința că El este. Pentru că Domnul i-a spus: „Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele! Și adu mâna Ta și pune-o întru coasta Mea!” [In. 20, 27, BYZ]. Iar în a doua stihiră a stihoavnei ni se spune că Sfântul Tomas și-a pus mâna „în coasta cea de foc [ἐν τῇ πυρίνῃ πλευρᾷ]”[4] a Domnului, în coasta plină de slava Lui cea dumnezeiască, și astfel neîncrederea sufletului și-a schimbat-o „întru căldura bunei-credințe [εἰς εὐπιστίαν θερμῶς]”[5].

Căci buna credință este plină de entuziasm dumnezeiesc, e plină de fapte bune, pentru că nu se îndoiește de niciun cuvânt al Domnului. Fiindcă cel care crede cu adevărat în Domnul primește fiecare cuvânt al Lui, pentru că e cuvântul Celui care ne mântuie pe noi.

Sfântul Pavlos vorbește în I Cor. 13, 13 despre cele 3 virtuți teologice ale creștinului: credința [πίστις], nădejdea [ἐλπίς] și dragostea [ἀγάπη]. Și el spune că acestea trei rămân [I Cor. 13, 13, BYZ] în om, cu sensul că ele sunt fundamentale în omul credincios. Pentru că omul credincios se definește prin acestea. Și treimea aceasta de virtuți fundamentale nu poate fi separată în omul credincios. Căci cel care crede în Dumnezeu, acela și nădăjduiește cu totul în Dumnezeu, pentru că el Îl iubește pe Dumnezeu. Nădejdea omului credincios e în Dumnezeul în Care crede și pe Care Îl iubește. Și nu poți să Îl iubești pe Dumnezeu, dacă nu crezi mai întâi în El și nu cunoști cele revelate de El Bisericii Sale.

De aceea, credința, nădejdea și iubirea noastră pentru Dumnezeu au nevoie de cunoașterea continuă a lui Dumnezeu. Și cunoașterea continuă a lui Dumnezeu se face prin Slujbele continue ale Bisericii și prin continua noastră nevoință și prin studiul nostru teologic zilnic. Cultul zilnic al Bisericii ne ține în slujirea lui Dumnezeu, iar luminarea și odihna noastră zilnică trebuie să fie rugăciunea și citirea teologică.

Iar fiecare Dumnezeiască Liturghie ne cere să ne împărtășim cu Domnul, Cel euharistic. Adică să venim pregătiți pentru unirea cu El. După cum, la fiecare Slujbă, El ne cere să înțelegem ceea ce se citește și se cântă în Biserică. Să înțelegem și să ne schimbăm viața după adevărurile pe care le înțelegem în Biserică.

Când spunem că facem teologie, spunem că învățăm și aprofundăm tot ceea ce ține de cunoașterea și de slujirea lui Dumnezeu în istorie. Iar teologia se ocupă și cu cunoașterea revelației dumnezeiești și cu cultul și cu istoria Bisericii și cu viețile Sfinților și cu înțelegerea întregii creații a Bisericii și cu tot ceea ce înseamnă păstrarea nealterată și propovăduirea clară, evlavioasă, a învățăturii Bisericii.

Specializarea într-un domeniu sau în mai multe domenii ale teologiei necesită mulți ani și multă dăruire. Cercetarea teologică presupune munca pe sursele credinței noastre. Cine scrie teologie cu adevărat, acela exprimă credința și viața Bisericii, pentru că dă mărturie despre experiența ortodoxă în care cu toții ne regăsim în Biserică.

Și de aceea, pentru a mărturisi credința Bisericii, mai întâi trebuie să o afli de la surse. Să o înveți în mod nealterat. Trebuie să cunoști limbile în care au fost scrise cărțile fundamentale ale Bisericii, să citești manuscrisele lor, să citești edițiile critice ale cărților, să compari diverse mărturii patristice.

Tocmai de aceea, teologii Bisericii sunt adevărații păstrători ai credinței Bisericii, în acord cu întreaga Biserică. Pentru că ei pun la dispoziția tuturor textele credinței noastre, traducându-le și comentându-le spre folosul tuturor.

Astfel înțelegem de ce Domnul, în ziua învierii Sale, a venit la Apostolii Lui și i-a încredințat despre învierea Sa din morți: pentru că ei aveau nevoie să știe acest lucru fundamental din viața Lui. Domnul i-a învățat pe Apostolii Săi tot ceea ce trebuia să știe despre El și tot ceea ce trebuia să propovăduiască tuturor. Ba, mai mult, „începând de la Moisis și de la toți Profeții [ἀρξάμενος ἀπὸ Μωσέως καὶ ἀπὸ πάντων τῶν Προφητῶν], le tălmăcea lor [διηρμήνευεν αὐτοῖς], în toate Scripturile [ἐν πάσαις ταῖς Γραφαῖς], cele despre Sine [τὰ περὶ Ἑαυτοῦ]” [Lc. 24, 27, BYZ].

Iar când au primit harul Duhului Sfânt, atunci Sfinții Apostoli, potrivit făgăduinței Domnului, L-au primit pe Mângâietorul, Care le-a mărturisit lor despre Domnul [In. 15, 26, BYZ], și i-a învățat pe ei toate și le-a amintit toate cele pe care Domnul li le-a spus lor [In. 14, 26, BYZ].

Căci în Sfinții Apostoli a coborât harul Treimii la Cincizecime, după cum a coborât în noi la Botez, și de aceea, întru harul Preasfintei Treimi, noi credem în mărturia Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți despre Dumnezeul mântuirii noastre și trăim continuu în Biserica slavei Sale, hrănindu-ne din Sfintele Lui Taine și din învățăturile Sale cele preasfinte, pentru ca să ne sfințim continuu și să ne facem moștenitori ai Împărăției Sale.

Teologia Bisericii noastre este profetică, apostolică și patristică, pentru că ei sunt sursele credinței Bisericii. Sfinții Profeți, Sfinții Apostoli și toți Sfinții Bisericii sunt învățătorii noștri în cele ale lui Dumnezeu și noi nu amestecăm mărturiile lor cu eterodoxia, cu mitologia, cu literatura, cu filosofia celor din afara Bisericii. Căci pentru noi doar Tradiția Bisericii e normativă și doar ceea ce se trăiește în Biserică are de-a face cu voia lui Dumnezeu cu noi.

Așadar, iubiții mei, să nu fim necredincioși, ci credincioși întru toate lui Dumnezeu! Să nu ne îndoim de niciun verset al Scripturii, de nicio dogmă a Bisericii, de nicio viață de Sfânt, de nicio carte patristică, de nicio experiență sfântă a Bisericii! Pentru că Dumnezeu le-a lăsat pe toate, pentru ca noi să sporim mereu în cunoașterea și în înțelegerea duhovnicească.

Vă doresc praznic bucuros pe mai departe și multă sănătate! Amin.


[1] Începută la 9. 04, în Miercurea Luminată, pe 1 mai 2019. Cer parțial înnorat, 14 grade.

[2] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Pen/p07.html.

[3] Ibidem. [4] Ibidem. [5] Ibidem.