Elemente creștine în „Povestea lui Harap-Alb” [9]
O exprimare de genul: „căci nu pot eu s-o ajung, să-i dau o scărmănătură bună…”[1] trădează influența literaturii bisericești. „Căci” are aici sensul: „cum” sau „de ce”, fiind un calc lingvistic[2].
Ochilă face o afirmație corectă din punct de vedere ortodox: „Iaca așa, tot omul are un dar și un amar; și unde prisosește darul nu se mai bagă în samă amarul”[3]. Adică oricare om are și virtuți și păcate. Dar unde prisosește virtutea, păcatele se estompează. Demonii nu mai pot birui un asemenea om.
Din nefericire, însă, de multe ori, din invidia demonilor și a oamenilor pizmași, când apar oameni care au virtuți multe și mari, se găsesc mereu indivizii care să scormonească după erori și păcate.
După cum și Eminescu zicea odinioară: „Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înțelege…/ Dar afară de acestea, vor căta vieții tale/ Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale – / Astea toate te apropie de dânșii…Nu lumina/ Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele și vina,/ Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt/ Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;/ Toate micile mizerii unui suflet chinuit/ Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit” (Scrisoarea I).
Remarcăm, așadar, inserarea de către Ion Creangă a unor reflecții duhovnicești de mare profunzime în contexte neînsemnate, unde zac tăinuite fără ca mulți cititori să le bănuiască adevărata semnificație.
[1] Ion Creangă, Povești, amintiri, povestiri, op. cit., p. 123.
[2] A se vedea, spre exemplu, cântarea Vai mie, înnegritule suflete, în care se spune: „Căci nu-ți aduci aminte de înfricoșatul [înfricoșătorul] ceas al morții? Căci nu te cutremuri cu totul de înfricoșata Judecată a Mântuitorului?”, cf. https://www.youtube.com/watch?v=pT0eCLPlclE&feature=youtu.be
[3] Ion Creangă, Povești, amintiri, povestiri, op. cit., p. 123.