Marin Sorescu. Neparodiantul, neironicul, neludicul [49]

Poemul Plus e o partitură modernă pentru o temă veche: cea a vieții umane repede trecătoare. O altă punere în scenă a lui vanitas vanitatum. Doar stilistica poeziei s-a schimbat, mesajul e absolut identic:

„Gâza asta născută azi-dimineață/ A și ghicit lustra,/ A ales-o tocmai pe ea/ Dintre tablouri și covoare/ Și se deapănă în jur/ Nebună de fericire/ Ca o planetă moale – //

Ca și când pentru acest vârtej/ I-ar fi murit toate spițele,/ Ca să încheie ea un cerc perfect/ În jurul becului. //

Becul e stins dar vopsit galben/ Acest galben fals/ O face fericită,/ Pentru că va muri pe la prânz. //

Hai s-aprindem lumina,/ Să creadă c-a trăit toată ziua/ Și încă o seară,/ C-a apucat seara,/ C-a trăit foarte mult – / Așa să creadă și ea”.

„Așa să creadă și ea” după cum cred și oamenii, unii oameni, că au trăit mult și sunt mulțumiți că au apucat o anumită vârstă.

Poemul ironizează crunt (o ironie arhaică!) iluzia pe care și-o face omul crezând că poate să trăiască mult, neînțelegând că aceasta e o dorință vană și lipsită de sens, că multul acesta, în raport cu veșnicia nu înseamnă nimic. După cum viața de câteva ore a unei gâze nu înseamnă nimic în comparație cu o existență de câteva zeci sau sute de ani.

Omul nu vrea să înțeleagă că e o astfel de gâză, că, așa cum spune Ortodoxia de veacuri, se zbate degeaba pentru visuri și patimi minore, crezând că realizează ceva. În realitate, se zbuciumă pentru pofte deșarte într-o existență efemeră, precum musca în jurul unui bec fals, și pierde din vedere esențialul, adică pregătirea lui pentru viața veșnică.

În subsidiar, Sorescu apelează la aceeași retorică precum odinioară Eminescu:

„Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,/ Facem pe pământul nostru muşunoaie de furnici;/ Microscopice popoare, regi, oşteni şi învăţaţi/ Ne succedem generaţii şi ne credem minunaţi;/ Muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul,/ În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul/ Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată” (Scrisoarea I)…

Iar retoricile acestea nu reprezintă decât o actualizare neîncetată a celei biblice: „Că mii de ani în ochii Tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut, și ca straja în noapte. Batjocurile lor ani vor fi. Dimineața ca iarba va trece. Dimineața are să înflorească și va trece, iar seara va cădea. Se va întări și se va usca” (Ps. 89, 4-6)[1].


[1] Cf. Psalmii liturgici, traducere din LXX și ediție alcătuită de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, Teologie pentru azi, București, 2017, cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2017/03/05/psalmii-liturgici/.

Did you like this? Share it:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *