Iubiții mei[1],

Sfinții unui popor vorbesc în mod fundamental despre acel popor. Iar Sfinții români, canonizați sau nu de către Biserică, sunt jurnalele autentice ale poporului nostru. Pentru că viețile lor ne prezintă modul cum românii au trăit cu Dumnezeu de-a lungul secolelor. Tocmai de aceea, fiecare amănunt al vieților lor e foarte important pentru noi și el trebuie văzut în profunzimea lui. Pentru că fiecare amănunt al vieților lor izvorăște din relația lor cu Dumnezeu.

Sfântul Ștefan, Voievodul Moldovei, a început să fie numit după adormirea sa cel Bun și Bătrân[2]. Iar când subliniezi cuiva bunătatea înseamnă că el era profund bun cu oamenii, milostiv și iertător. Și când spui că cineva e Bătrân, spui că el e înțelept, este echilibrat și cu discernământ în tot ceea ce face.

Dimitrie Cantemir l-a numit Magnus pe Sfântul Ștefan, adică cel Mare, în Descriptio Moldaviae[3]. Pe când Ieromonahul Gherasim Putneanul, pe la anul 1770, afirma faptul că el „s-au [a fost] numit Mare, pentru marile vrednicii și vetejii [vitejii] ale sale”[4]. Pentru că numai o mare operă, o mare lucrare lăsată în urmă, te face Mare în ochii urmașilor tăi.

Sfântul Ștefan cel Mare a adormit pe 2 iulie 1504 și a fost canonizat în 1992[5]. A fost canonizat la 488 de ani de la adormirea sa. Iar Grigore Ureche, în Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara, ne spune că „pre Ștefan Vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere în Mănăstire în Putna care, era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toți ca după un părinte al său, că cunoștiia toți că s-au scăpatu de mult bine și de multă apărătură. Ce după moartea lui, până astăzi îi zicu Sveti [Sfântul] Ștefan vodă, nu pentru sufletu, ce este în mâna lui Dumnezeu, că el încă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui céle vitejești, carile niminea din domni, nici mai nainte, nici după acéia [nu] l-au ajunsu.

Fost-au mai nainte de moartea lui Ștefan vodă într-același anu iarnă grea și geroasă, câtu n-au fostu așa nici odinioară, și décii preste vară au fostu ploi gréle și povoaie de ape și multă înecare de apă s-au făcut. [Și] au domnitu Ștefan Vodă 47 de ani și 2 luni și trei săptămâni și au făcut 44 de Mănăstiri și [a fost] însuși țiitoriu [Domn] preste toată țara”[6]. Și a ridicat 44 de Mănăstiri tocmai pentru că a fost un Domn evlavios și cu iubire de Dumnezeu și de oameni. Pentru că cel care îi iubește pe oameni, acela se gândește la mântuirea sufletului lor. Iar oamenii l-au perceput la reala lui valoare, pentru că au plâns după el ca după un Părinte al lor, ca după un binefăcător și ca după un apărător al lor.

Când conduci o întreagă țară, poți să faci mult bine acelei țări, dacă te pătrunzi de rolul tău în mijlocul ei. Dar și dacă îți sfințești viața ca simplu credincios poți să faci mult bine țării tale, pentru că rugăciunea ta pentru țara ta e o mare binefacere pentru toți.

Pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, Sfântul Ștefan cel Mare l-a găsit la Voroneț. Iar despre întâlnirea lor aflăm date de la Ion Neculce: „Iară Ștefan-Vodă, mergând de la Cetatea Niamțului în sus pre Moldova, au mărsu pe la Voroneț, unde trăiia un Părinte Sihastru, pre anume Daniil. Și bătând Ștefan-Vodă în ușia Sihastrului, să-i descuie, au răspunsu sihastrul să aștepte Ștefan-Vodă afară până ș-a istovi [termina] ruga. Și după ce ș-au istovit Sihastrul ruga, l-au chiemat în chilie pre Ștefan-Vodă. Și s-au ispoveduit [spovedit] Ștefan-Vodă la dânsul. Și au întrebat Ștefan-Vodă pre Sihastru ce va mai face, că nu poate să să mai bată cu turcii; închina-va țara la turci, au ba? Iar Sihastrul au zis să nu o închine că războiul iaste a lui. Numai, după ce va izbândi [birui], să facă o Mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghie [Gheorghios], să fie hramul Bisericii. Decii au și purces Ștefan-Vodă în sus pe la Cernăuți și pre la Hotin și au strânsu oastea, feliuri de feliuri de oameni. Și au purces în gios [jos]. Iar turcii, înțălegând că va să vie [vină] Ștefan-Vodă cu oaste în gios, au lăsat și ei cetatea Niamțului de a o mai bate și au început a fugi spre Dunărea. Iar Ștefan-Vodă au început a-i goni în urmă și a-i bate, până i-au trecut de Dunăre. Și întorcându-să înapoi Ștefan-Vodă, s-au apucat de au făcut Mănăstirea Voronețul. Și au pus hramul Bisericii Sfântul Gheorghie” [7].

Așadar, Mănăstirea Voroneț a apărut ca urmare a profeției Sfântului Daniil și ca mulțumire adusă lui Dumnezeu de Sfântul Ștefan, pentru că l-a ajutat să îi biruie pe turci. Iar Sfântul Ștefan s-a spovedit Sfântului Daniil, celui care s-a făcut Monah de la vârsta de 16 ani. Numele de Monah al lui Daniil a fost David, pentru că Daniil este numele său de Ieroschimonah[8]. Iar Ieroschimonahul este Ieromonahul care primește shima cea mare [μεγαλόσχημος][9].

Mănăstirea Voroneț a fost zidită în 1488 și primul Igumen al Mănăstirii a fost Sfântul Daniil Ieroschimonahul, Duhovnicul Sfântului Ștefan cel Mare. Sfântul Daniil adoarme în anul 1496 și a fost înmormântat în Biserica Mănăstirii Voroneț, mormântul său fiind făcut după voia Sfântului Ștefan, a ucenicului său. Și el fost canonizat tot în 1992, ca și Sfântul Ștefan, fiind pomenit pe 18 decembrie[10], canonizarea sa făcându-se la 496 de ani de la adormirea sa.

– Dar dacă ei au fost cinstiți ca Sfinți și înainte de canonizarea lor, cei care au făcut acest lucru au greșit?

– Nu au greșit! Pentru că Biserica nu a făcut altceva prin actul de canonizare decât să recunoască public și oficial sfințenia vieții lor. Însă ei și-au sfințit viața pe când trăiau, pentru că au trăit ca niște creștini autentici.

Fericitul Arsenie Boca, Ieromonahul, a adormit în ziua de 28 noiembrie 1989, în vârstă de 79 de ani[11]. El este unul dintre Sfinții români încă necanonizați, la fel cum este și Părintele meu duhovnicesc, Fericitul Ilie văzătorul de Dumnezeu, Isihastul, care a adormit în ziua de 4 mai 2005, la vârsta de 85 de ani. Mai trebuia să trăiască câteva luni ca să împlinească 86 de ani, pentru că s-a născut pe 3 august 1919.

Însă există o legătură tainică, duhovnicească, între Fericitul Arsenie și Fericitul Ilie, pe care Fericitul Ilie a mărturisit-o în Cartea luminii dumnezeiești: „Tot aici, la Gherla, am întâlnit un student, care stătuse ascuns ceva timp la Mănăstirea Sâmbăta, unde îl întâlnise pe Preotul Monah Arsenie Boca. Fiind între călugări până a fost descoperit și închis, acesta a deprins și practica rugăciunea isihastă. De la el am învățat să o practic și eu, făcând semnul Crucii deasupra inimii, inspirând și apoi expirând aerul. La început o făceam de 300 de ori pe zi, până când am ajuns să o spun permanent. Mai târziu mi s-a accelerat ritmul inimii, al pulsului și, totodată, ritmul rugăciunii”[12]. Și astfel, Fericitul Arsenie, printr-un ucenic al său, l-a ajutat pe Fericitul Ilie să se înscrie între Sfinții Isihaști ai Bisericii. Pentru că l-a învățat să se roage cu rugăciunea lui Iisus, cu rugăciunea liniștirii.

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a adormit în ziua de 11 aprilie 1868. Era o zi de joi. Pentru că într-o zi de sâmbătă, pe 13 aprilie 1868, a fost înmormântat[13]. Și a fost înmormântat, la cererea sa, îmbrăcat în veșmintele episcopale și stând pe tron.

A fost înmormântat în partea de nord a pridvorului Bisericii Sfântul Gheorghe, ctitorită de el[14]. Mormântul s-a păstrat, l-am văzut, se poate vedea de către oricine, dar Sfintele sale Moaște sunt în Biserica dinspre stradă a Mănăstirii. Pentru că Sfântul Calinic a fost canonizat pe 21 octombrie 1955, el fiind primul Sfânt român canonizat de către Biserica noastră[15]. Și a fost canonizat la 87 de ani de la adormirea sa.

Sfântul Calinic s-a născut și a crescut la București și a cerut clerului său să scrie și să vorbească doar în limba română[16]. S-a născut în ziua de 7 octombrie 1787 în București, în mahalaua Sfântul Visarion, părinții săi fiind Antonie și Floarea Antonescu. Și a fost botezat cu numele Constantin, nașă fiindu-i Luxandra Văcărescu, soția banului Barbu Văcărescu și mama poetului Ienăchiță Văcărescu[17].

Sfântul Gheorghe de la Cernica, la al cărui dumnezeiesc cap m-am închinat împreună cu soția mea, s-a născut în Săliștea Sibiului în 1730[18]. El este mai mare cu 57 de ani decât Sfântul Calinic, dar Sfintele lor Moaște sunt la un loc, în aceeași Biserică. După ce te închini Sfântului Calinic, te poți închina și capului Sfântului Gheorghe. Iar diferența temporală dintre ei nu afectează deloc Sfintelor lor Moaște, pentru că ele sunt nestricate și pline de putere dumnezeiască.

Sfântul Gheorghe de la Cernica a adormit pe 3 decembrie 1806[19], în timp ce Sfântul Calinic avea 19 ani. Iar Sfântul Gheorghe a fost canonizat în 2005, adică la 199 de ani de la adormirea sa. Însă Sfintele lor Moaște au rămas aceleași în decursul vremii, pentru că ei au trăit viață de sfințenie. Și nimeni nu îi poate marginaliza și minimaliza pe Sfinții lui Dumnezeu, pentru că ei sunt Sfinți și dacă îi recunoaștem sau nu îi recunoaștem noi.

De aceea, iubiții mei, duminica de astăzi este o duminică de conștientizare a vocației noastre. Pentru că toți suntem chemați la sfințenie! Toți, fără excepție. Și despre oricare dintre Sfinții noștri am vorbi, de la fiecare putem învăța lucruri foarte importante pentru viața noastră. Căci Dumnezeu ne cheamă pe toți la sfințenie, pentru ca să ne veselim dumnezeiește, pentru veșnicie, cu toți Sfinții și cu toți Îngerii lui Dumnezeu.

Să ne rugăm Sfinților români și Sfinților cu Sfinte Moaște în România ca să ne întărească și să ne ajute pe calea pocăinței și a vindecării noastre de patimi! Să ne rugăm lor și să le urmăm exemplul vieții lor! Căci Sfinții ne vor învăța întotdeauna să ne dăruim viața cu totul lui Dumnezeu, pentru ca El să Se arate minunat și în noi. Amin!


[1] Începută la 9. 16, în zi de joi, pe 27 iunie 2019. Zi cu mult soare, 26 grade, vânt de 8 km/ h.

[2] Ștefan S. Gorovei, „Cel Mare”. Mărturii și interpretări, în rev. Analele Putnei, VIII, 2012, 2, p. 18.

[3] Idem, p. 20, apud Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, traducere după originalul latin de Gh.[eorghe] Guțu, introducere de Maria Holban, comentariu istoric de N.[icolae] Stoicescu, studiu cartografic de Vintilă Mihăilescu, indice de Ioana Constantinescu, cu o notă asupra ediției de D.[ionisie] M.[ihail] Pippidi, București, 1973, p. 136.

[4] Ibidem, apud Cuvânt de îngropare, ce să zice grecește epitafion, vechiului Ștefan voievod al 5-le[a], domnul Țării Moldovii, cel ce s-au numit Mare, pentru marile vrednicii și vetejii ale sale, ediție și studiu istorico-literar de N. A. Ursu, extras din MMB, LXVI, 1990, 4, p. 3; retipărit în vol. Cuvinte despre Ștefan cel Mare, I, Sfânta Mănăstire Putna, 2007, p. 19.

[5] Cf. https://www.stefancelmare.ro/Sfintenia-s2-ss59.htm.

[6] Cf. https://ro.wikisource.org/wiki/Letopisețul_țărâi_Moldovei,_de_când_s-au_descălecat_țara#De_moartea_lui_Ștefan_vodă_celui_Bun,_vă_leato_7012_(1504).

[7] Ion Neculce, Opere. Letopisețul Țării Moldovei și O samă de cuvinte, ed. critică și studiu introd. de Gabriel Ștrempel, Ed. Minerva, București, 1982, p. 165.

[8] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Chilia_lui_Daniil_Sihastrul.

[9] Cf. https://ro.orthodoxwiki.org/Ieroschimonah, https://ro.orthodoxwiki.org/Treptele_călugăriei#Schima_mare și https://en.wikipedia.org/wiki/Degrees_of_Eastern_Orthodox_monasticism.

[10] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Chilia_lui_Daniil_Sihastrul.

[11] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Arsenie_Boca.

[12] Scrierile complete ale Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu și viața sa, comentate de către ucenicul și fiul său întru Domnul, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, vol. 1, Teologie pentru azi, București, 2010, p. 287.

[13] Răzvan Moceanu, PORTRET: Calinic de la Cernica – primul sfânt canonizat în Biserica Ortodoxă Română. Avatonul pentru Mănăstirea Frăsinei, singura din România în care femeile nu au acces, articol din 11 aprilie 2017, cf. http://www.rador.ro/2017/04/11/portret-calinic-de-la-cernica-primul-sfant-canonizat-in-biserica-ortodoxa-romana-avatonul-pentru-manastirea-frasinei-singura-din-romania-in-care-femeile-nu-au-acces/.

[14] Ibidem. [15] Ibidem.

[16] Cf. https://basilica.ro/11-lucruri-pe-care-s-ar-putea-sa-nu-le-stii-despre-sf-calinic-de-la-cernica-bucuresteanul/.

[17] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Sfântul_Calinic_de_la_Cernica.

[18] Cf. https://ro.orthodoxwiki.org/Gheorghe_de_la_Cernica

[19] Ibidem.