Miheas, cap. 7, cf. LXX

1. Vai mie! Că[ci] m-am făcut ca adunând paie la seceră și ca agurida la culesul viilor, nefiind strugure să mănânc, [din] cele dintâi roade [ale mele]. Vai mie, suflet[e]!

2. Că[ci] a pierit cel evlavios de pe pământ și nu este cel desăvârșit în[tre] oameni. Toți întru sângiuri se judecă. Fiecare pe aproapele său se necăjesc [se necăjește] [cu] necaz.

3. La rău mâinile lor gătesc. Stăpânitorul cere și judecătorul a grăit cuvintele cele de pace, [iar] sufletul cel mulțumit al lui este. Și mă va scoate [mă vor scoate] [καὶ ἐξελοῦμαι]

4. cele bune ale sale precum cariul mâncând [τὰ ἀγαθὰ αὐτῶν ὡς σὴς ἐκτρώγων] și umblând în canon/ stăpânire în ziua vegherii [καὶ βαδίζων ἐπὶ κανόνος ἐν ἡμέρᾳ σκοπιᾶς]. Vai! Vai! Răzbunările Tale au venit, [iar] acum vor fi plângerile lor.

5. Nu vă încredeți în prieteni și nu nădăjduiți în povățuitori. De cea [care se culcă] împreună [cu] tine în] pat păzește-te să-i spui ei ceva!

6. Pentru că fiul îl necinstește pe tată, fiica se va ridica împotriva maicii sale, [iar] nora împotriva soacrei sale. [Căci] vrăjmașii omului [sunt] toți oamenii cei [care sunt] în casa sa [ἐχθροὶ ἀνδρὸς πάντες οἱ ἄνδρες οἱ ἐν τῷ οἴκῳ αὐτοῦ].

7. Iar eu la Domnul voi privi, voi răbda lui Dumnezeu, Mântuitorului meu, [și] mă va asculta Dumnezeul meu.

8. Nu te bucura mie [de mine], vrăjmașa mea, că am căzut! Dar mă voi ridica, pentru că de voi ședea în întuneric, Domnul îmi va lumina mie.

9. Urgia Domnului voi purta [ὀργὴν Κυρίου ὑποίσω], că[ci] am păcătuit Lui [ὅτι ἥμαρτον Αὐτῷ], până [când are] să îndrepte El judecata mea. Și va face judecata mea și mă va scoate întru lumină [și] voi vedea dreptatea Sa.

10. Și va vedea vrăjmașa mea și se va îmbrăca [cu] rușine cea care zice către mine: „Unde [este] Domnul Dumnezeul tău?”. Ochii mei o vor privi pe ea. Acum va fi ca tina în[tru] căi, spre călcarea în picioare.

11. Ziua ungerii cărămizii [va fi] pieirea ta. [Va fi] ziua aceea și va lepăda cele legiuite ale tale.

12. [Va fi] ziua aceea și cetățile tale vor veni întru netezire și întru împărțire assirienilor, iar cetățile tale cele tari întru împărțire de la Tiros până la râul Siriei. [Va fi] ziua apei și a zarvei [ἡμέρα ὕδατος καὶ θορύβου].

13. Și pământul va fi spre stingere, împreună [cu] cei care locuiesc pe el, din roadele obiceiurilor lor.

14. Păstorește poporul tău cu toiagul tău, oile moștenirii tale, sălășluindu-le pe ele [în] crâng, în mijlocul Carmilosului[1]! Vor paște pe Vasanitis[2] și pe Galaaditis[3] ca zilele veacului [καθὼς αἱ ἡμέραι τοῦ αἰῶνος].

15. Și, [ca] după zilele ieșirii tale din Egiptos, veți vedea cele minunate.

16. Vor vedea neamurile și vor fi rușinate din toată tăria lor. Vor pune mâinile peste gura lor, [iar] urechile lor vor fi asurzite.

17. Vor linge țărâna ca șerpii târându-se [pe] pământ, vor fi tulburați în închiderea lor. În[tru] Domnul Dumnezeul nostru se vor uimi [ἐπὶ τῷ Κυρίῳ Θεῷ ἡμῶν ἐκστήσονται] și vor fi temători de Tine [καὶ φοβηθήσονται ἀπὸ Σοῦ].

18. Cine [este] Dumnezeu precum [ești] Tu, scoțând nedreptățile și covârșind neevlaviile celor rămași ai moștenirii Sale? Și nu a ținut întru mărturie urgia Sa, că[ci] voitor de milă este.

19. El Se va întoarce și ne va milui pe noi, va afunda nedreptățile noastre [καταδύσει τὰς ἀδικίας ἡμῶν][4] și vor fi aruncate întru adâncurile mării toate păcatele noastre [καὶ ἀπορριφήσονται εἰς τὰ βάθη τῆς θαλάσσης πάσας τὰς ἁμαρτίας ἡμῶν][5].

20. Vei da[6] adevărul lui Iacov [și] milă lui Avraam, după cum ai jurat părinților noștri în zilele cele mai dinainte.


[1] De la Καρμήλος.

[2] De la Βασανῖτις.

[3] De la Γαλααδῖτις.

[4] Le va afunda în apa Botezului.

[5] Toate păcatele pentru care noi ne vom pocăi și le vom spovedi vor fi aruncate în adâncurile milei lui Dumnezeu.

[6] Cu adresă la Dumnezeu.