Predică la Duminica a III-a după Cincizecime [2019]

Iubiții mei[1],

pentru ziua de 4 iulie 2019, pentru ziua Statelor Unite ale Americii, preotul iezuit Thomas J. Reese scria într-un articol al său: „Americanii au nevoie să îmbrățișeze un patriotism mai matur și mai realist, unul care recunoaște că nu este totul perfect, dar că încă există ceva ce merită sărbătorit. Noi trebuie să învățăm să iubim America fără a fi orbi la greșelile ei. Această iubire trebuie să fie arătată nu prin ignorarea problemelor Americii, ci prin dăruirea noastră de a ne ocupa cu ele”[2].

Tot la fel putem spune și noi despre România sau despre Biserica lui Dumnezeu. Pentru că patriotismul real e cel care iubește fără a fi orb, după cum credința reală e cea care se încrede în Dumnezeu fără să facă abstracție de problemele de tot felul, de ispitele de tot felul, de împotrivirile de tot felul la adresa noastră.

Pentru că noi, ca cetățeni români și europeni și ca membri ai Bisericii avem tot felul de drepturi și de îndatoriri, dar și diverse ispite și împotriviri la adresa noastră. Viața noastră socială nu este perfectă, nu trăim într-o lume de vis, în Biserică nu există doar Sfinți, nu sunt toate lucrurile așa după cum ar trebui sau după cum am vrea noi, la nivel personal, să fie. Însă, a admite starea de fapt, a admite evidențele, înseamnă a fi un om realist. Pentru că nu putem schimba oamenii și instituțiile și cutumele numai prin aceea că noi ne-o dorim, ci putem să ne schimbă doar pe noi și, eventual, pe cei care sunt de acord cu noi, pe cei care ne consideră modele pentru viața lor.

Însă lupta cu noi înșine, lupta noastră pentru a ne schimba, pentru a fi mereu alții, e una care ne învață să fim tot mai realiști. Pentru că oamenii se vindecă de patimile lor numai prin harul lui Dumnezeu și prin multă străduință. Prin multă asceză. Victoriile inițiale nu sunt victorii finale! Dacă te-ai biruit ieri, nu știi ce vei face azi și nici mâine. De aceea, nu poți să mergi nicicând cu nasul pe sus, nu poți să te încrezi, căci poți să cazi oricând. Tocmai de aceea, trebuie să fim onești cu noi și cu oamenii, vorbind în mod deschis despre multiplele greutăți și ispite ale vieții creștine. Și, în același timp, trebuie să priveghem continuu la starea noastră interioară, la parcursul nostru în familie și în societate, pentru că nu scăpăm niciodată de probleme, de ispite, de examene ale vieții.

Însă, privegherea continuă este o grijă continuă, care nu ne scoate din ritmul vieții de zi cu zi. E grija de a nu păcătui înaintea lui Dumnezeu. E o grijă bună. E singura grijă cu adevărat bună. Pentru că ea ne scapă de stricăciunea păcatului. Și când Domnul ne spune: „Dar căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui [Ζητεῖτε δὲ πρῶτον τὴν Βασιλείαν τοῦ Θεοῦ καὶ τὴν δικαιοσύνην Αὐτοῦ], și acestea toate va fi adăugat [vor fi adăugate] vouă [καὶ ταῦτα πάντα προστεθήσεται ὑμῖν]” [Mt. 6, 33, BYZ], El ne sfătuiește să avem grija cea bună, grija mântuirii, grija de a nu păcătui față de El, pentru că El se va îngriji ca să ne vină toate cele ale vieții noastre.

Și grija mântuirii e adevărata grijă, cea care ne împacă, ne împlinește interior! Cu ea trebuie să trăim în noi înșine și nu cu îngrijorările cele păcătoase, nu cu grijile noastre cele păcătoase, care ne învață să ne tulburăm pentru toate nimicurile! Pentru că grijile noastre cele păcătoase sunt neliniști, sunt tulburări, sunt zbuciumări sufletești păcătoase.

Iar Domnul ne spune: „Nu fiți neliniștiți [cu] sufletul vostru [μὴ μεριμνᾶτε τῇ ψυχῇ ὑμῶν], ce aveți să mâncați și ce aveți să beți [τί φάγητε καὶ τί πίητε], nici [cu] trupul vostru [μηδὲ τῷ σώματι ὑμῶν], ce aveți să îmbrăcați [τί ἐνδύσησθε]!” [Mt. 6, 25, BYZ]. Pentru că neliniștea păcătoasă, egoistă, care dorește doar traiul bun, e cea care ne orbește și ne face să nu vedem mai departe de noi înșine. Și mulți nu mai cred și nu mai vin la Biserică tocmai pentru aceste neliniști păcătoase pe care le au. Pentru că ei cred că trebuie să muncească, trebuie să strângă, pentru că nu au. Dar nu au sau cred că nu au ceea ce le trebuie, pentru că nu și-au început viața cu Dumnezeu. Pentru că nu Îl caută pe El, ci doar lucrurile acestei vieți.

Însă tot ceea ce avem, avem de la Dumnezeu. Iar sufletul nostru e mai mult decât toată hrana, pe când trupul nostru e mai mult decât toată îmbrăcămintea [Ibidem]. Căci viața noastră e marele dar al lui Dumnezeu pentru noi, ca noi să ne bucurăm și să ne veselim întru El. Să ne împlinim în El. Dar când noi, din viața noastră, care e timpul bucuriei noastre cu Dumnezeu, facem un timp al neliniștii, al anxietății, înseamnă că ne pierdem pacea interioară în mod prostește. Căci nu e o prostie, ca, în loc să ne bucurăm și să ne veselim cu Dumnezeu, noi să stăm toată ziua în neliniști păcătoase, în frici puerile? La ce ne folosesc fricile, dacă împlinirea noastră și tot lucrul cel bun vin de la Dumnezeu? De aceea, dacă trăim cu grija mântuirii, cu grija cea bună, cu grija de a-I sluji lui Dumnezeu, noi trăim dreptatea lui Dumnezeu, trăim în Împărăția Lui, pentru că suntem plini de slava cea veșnică a Împărăției Sale.

Proiecțiile noastre de viitor sunt ajustate mereu de către Dumnezeu. Ne propunem multe, dar facem ceea ce putem, ceea ce ne întărește Dumnezeu să facem. De aceea, cum nu cerem de la noi marea cu sarea, tot la fel nu trebuie să cerem imposibilul de la alții și de la societate în general. Și dacă nu cerem de la alții ceea ce nici noi nu putem să facem, atunci nu ne mai pierdem timpul cu văicăreala sterilă, cu plângerea de milă. Pentru că numai atunci când trăiești într-o utopie, într-o poveste frumoasă, dar ireală, îți închipui că toate lucrurile sunt bune.

Și mulți români trăiesc în utopia că viața lor trebuie să fie „ca afară”. Le place ca afară, ca în țările dezvoltate, dar fără să pună umărul la îmbunătățirea situației. Însă, pentru ca să schimbăm lucrurile în mod rapid și ireversibil în istorie, noi înșine trebuie să ne schimbăm. Și când începi să te schimbi, înțelegi că schimbările nu sunt ușoare.

Noi, românii, suntem în felul nostru, pentru că fiecare popor are modul lui de a exista. A forța lucrurile înseamnă a-i distruge pe oameni. Pentru că adevăratele schimbări sunt cele pe care oamenii și le doresc și la care se înhamă cu totul. Însă, când cineva dorește să fie cu Dumnezeu, acela trăiește schimbări dumnezeiești în ființa lui, care îl împlinesc pe fiecare zi.

De aceea, iubiții mei, să ne dorim schimbările de la Dumnezeu în viața noastră! Schimbările continue. Căci El ne înnoiește pe fiecare zi, dacă ne lăsăm conduși de marea Sa milostivire față de noi. Amin!


[1] Începută la 8. 26, în zi de joi, pe 4 iulie 2019. Zi cu soare, 22 de grade, vânt de 11 km/ h.

[2] „Americans need to embrace a more mature and realistic patriotism, one that recognizes that everything is not perfect but that there is still something worth celebrating. We must learn to love America without being blind to its faults. This love must be shown not by ignoring America’s problems but by dedicating ourselves to dealing with them”, cf. Thomas J. Reese, Patriotism, Nationalism and the American dream, 3 iulie 2019, în https://religionnews.com/2019/07/03/patriotism-nationalism-and-the-american-dream/.