O viață a lui Martin Luther

Volker Leppin, Martin Luther. A Late Medieval Life, translated by Rhys Bezzant and Karen Roe, with foreword by Timothy J. Wengert, Pub. Baker Academic, a division of Baker Publishing Group, Grand Rapids, Michigan, 2017, epub.

Ediția originală: Martin Luther: Vom Mönch zum Feind des Papstes, WBG (Wissenschaftliche Buchgesellschaft), Darmstadt, 2010.

Cartea are 11 capitole.

Cap. 1. Fiu.

Luther s-a născut la țară, la Möhra, lângă Eisenach. Tatăl lui Luther a fost miner și se numea Hans Luder. Mama lui: Margarete Lindemann.

Martin Luder s-a născut la Eisleben, în 10 noiembrie 1483. Și s-a numit Martin după sfântul din ziua în care el a fost botezat, din ziua de 11 noiembrie, care era o practică obișnuită. Teama de demoni a avut-o din copilărie. A început școala la Mansfeld, în 12 martie 1491. Și a învățat, în limba latină, logica, gramatica și retorica. Aici a învățat și primele noțiuni religioase, studiind Rugăciunea Domnească și Crezul apostolic. În 1497 a început să studieze la școala catedralei din Magdeburg. Aici a cunoscut viața de oraș. În 1498 începe să studieze la Eisenach. Primește o bursă de studii și începe să îi cunoască pe franciscani. În vara lui 1501, el începe să studieze la Erfurt. În 1505, Martin termină un master în arte.

Cf. cap. 1, n. 2, începând cu 1517 Martin își schimbă numele de familie: din Luder în Luther.

Cap. 2. Monah.

În timp ce tatăl său îi aranjase căsătoria, Martin s-a rugat Sfintei Anna, mama Născătoarei de Dumnezeu, ca să devină monah. Intră într-o mănăstire augustiniană de la Erfurt. Și aici duce o viață strictă, dar calitativă teologic. Johann Grevenstein i-a supravegheat noviciatul. Depune voturile monahale. Iar Luther va spune mai târziu că Satana l-a lăsat în pace atâta timp cât a trăit la mănăstire, cât și în primul an de preoție. În 1516 se afla la Wittenberg. Și îi scrie lui Johannes Lang, monah cu el la Erfurt, pe 25 octombrie 1516, că ar avea nevoie de doi copiști sau de doi secretari. Tot din aceeași scrisoare aflăm că el era predicatorul mănăstirii sale și că strângea date pentru a comenta Psalmii. Avea pe atunci 33 de ani.

Autorul spune că în viața monahală nu a avut numai ispite, ci și „experiențe mistice”, „vedenii”. Confesorul/ duhovnicul său se numea Johannes Staupitz. Începe să îl intereseze Scriptura tot mai mult, deși până la 20 de ani nu văzuse una. Începe să cunoască Scriptura pe când era student la artele liberale, dar are una tocmai când a intrat în mănăstire. A fost hirotonit preot romano-catolic în 3 aprilie 1507, în catedrala din Erfurt, de către Johann Bonemilch von Laasphe, episcop sufragan de Mainz. Tatăl său a fost de față la prima lui liturghie.

După ce a fost preoțit, Martin își începe studiile teologice la universitatea din Erfurt sub tutela lui Johannes Natin. Devine lector de umanistică în mănăstirea augustiniană din Erfurt, deși era doar student teolog. La Wittenberg, pe 9 martie 1509, devine licențiat în studii biblice. În toamna lui 1509 devine licențiat în sentințele lui Petrus Lombardul. În 1510 e trimis la Roma, unde vizitează diverse biserici și catacombele, dar e smintit de păcatele unora.

În 1512, Martin devine profesor de teologie.

Cap. 3. Tânăr profesor.

Devine profesor pe 18 sau 19 octombrie 1512. Din 1513 începe să se ocupe cu prezentarea Scripturii. În 1513 s-a ocupat de Psalmi, pe când în primăvăra lui 1515 de Epistola către Romani. Între 27 octombrie 1516-13 martie 1517, se ocupă cu Epistolele către Galateni și Evrei, iar din 1519 începe să predea din nou despre Psalmi. Se ocupă și de Epistola către Titos, dar și de cartea Judecători. Începe să se ocupe cu problema dreptății lui Dumnezeu. Și perspectiva lui teologică se multă de la pentru noi la pentru mine.

În relația sa cu duhovnicul său, Martin discuta adesea despre 3 lucruri marcante: frica față de Sacramente, lupta cu concupiscența/ desfrânarea și frica de predestinare. Iar Johannes Staupitz îl îndemna mereu să se întoarcă la Hristos, pentru că va găsi răspunsul la fricile sale. Duhovnicul său l-a încurajat să studieze Scriptura, iar Luther îl considera pe Sfântul Augustinus de Hippo „de partea sa”.

Martin trece de la solus Christus la sola gratia.

Cap. 4. Publicist.

Luther are conștiința că Dumnezeu i-a dezvăluit Scripturile pe când el trăia într-o cloacă. Cele 95 de teze[1] le-a făcut publice în 31 octombrie 1517. El le-a trimis și lui Albrecht de Brandenburg, care era arhiepiscop de Magdeburg și Mainz. În a doua jumătate a anului 1517, Luder își schimbă numele în Luther, pentru ca să aibă de-a face cu ἐλεύθερος [elefteros] din greacă. Pentru că el se considera „un eliberat”. Iar tezele lui au produs „o furtună” în spațiul romano-catolic. În 25-26 aprilie 1518, Martin discută în mod public cu Johann Tetzel, cu „predicatorul indulgențelor”. În Heidelberg. Dispută în care se declară „teologul Crucii”. Luther devine popular în Germania, însă teologul dominican Silvester Mazzolini Prierias îi face raport de erezie către Papă. Pe 7 august 1518, Luther e convocat la Roma, pentru ca să se explice, dar, la presiunea prințului Friedrich Cel Înțelept audierea lui Luther s-a mutat în Germania. Cardinalul Cajetan primește autoritatea să îl interogheze pe Luther și să stabilească erezia lui. Martin e audiat pe 12 octombrie 1518. Din 1519, el îl vede pe Papă ca un vrăjmaș eshatologic al lui Hristos și începe să creadă în sola Scriptura.

În octombrie 1520, Luther publică De captivitate Babylonica ecclesiae [Despre captivitatea Babilonică a bisericii][2]. Acceptă ca Taine doar Botezul și Cina Domnului.

Cap. 5. Profet.

Pe 15 iunie 1520, Papa emite bula Exsurge Domine prin care l-a amenințat pe Luther că îl excomunică, dacă în 60 de zile nu renunță la opiniile sale inacceptabile. Și Luther termină cu diplomația față de Papă, scriind Adversus execrabilem antichristi bullam (Împotriva execrabilei bule a lui antihrist)[3]. Pentru că îl declară pe Papă adevăratul dușman al lui Hristos și neagă statutul lui spiritual și eclesial. Despre care bulă Luther va scrie: „Și în timp ce mă excomunicau pentru sacrilegiul ereziei, eu însă i-am excomunicat pe ei în numele adevărului cel sfânt al lui Dumnezeu. Iar Hristos va judeca a cărui excomunicare va sta în picioare”.

Pe 10 decembrie 1520, la Wittenberg, Luther a ars bula papală în afara zidurilor cetății. De aceea a fost excomunicat pe 3 ianuarie 1521. Pe 16 aprilie 1521, la invitația împăratului, ajunge la Dieta de la Worms, unde ereticul Luther e primit ca „un erou” și ca „un luptător pentru adevăr”. Pe 4 mai 1521, Luther e prins și ascuns într-un castel de la Wartburg din porunca lui Friedrich Cel Înțelept. Ca să îl protejeze. Și Luther trăiește la Wartburg 10 luni, fiind cunoscut ca Squire George. Și-a lăsat părul și barba să crească.

Rămâne monah până în 1525.

Cap. 6. Episcopul-Predicator de la Wittenberg.

Începând cu 24 ianuarie 1522, noua „biserică” a lui Luther devine iconoclastă. Luther se considera „instrumentul lui Dumnezeu”. În 1522, el renunță și la tonsura monahală (la modul în care își purta părul), pledând pentru „libertatea” creștină, adică pentru îndepărtarea lor de romano-catolicism. În 1523 renunță la liturghia romano-catolică, pe când în 1525 renunță la limba latină în cultul său în favoarea limbii germane.

Cap. 7. 1525: anul climaxului.

Justifică autoritatea seculară pe baza lui Rom. 13. Katharina von Bora, fostă monahie romano-catolică, devine soția lui Luther în 1525[4]. S-a logodit cu ea pe 13 iunie 1525 și tot în același an s-a și căsătorit. Pe atunci Luther avea 42 de ani. Și cu această femeie Luther a avut 6 copii: Hans (născut în 1526), Elizabeth (1527), Magdalena (1529), Martin (1531), Paul (1533) și Margarete (1534).

Cap. 8. Educator.

Începe să constate că pastorii săi nu sunt educați teologic.

Cap. 9. Spectator.

Melanchthon devine ideologul protestantismului și Luther nu-l mai suportă. După cum nu l-a suportat pe Karlstadt. Are un atac de cord.

Cap. 10. Vechi profesor.

Deși au colaborat și alții la traducerea sa la Scriptură, ea poartă numele Biblia lui Luther. Publicată în 1534 în mod integral[5]. Cine au fost cei care au colaborat la traducerea sa? În 1535 renunță la ordinarea pastorilor. El nu a încurajat publicarea operelor sale, ci doar a Scripturii.

Cap. 11. Sfârșitul vieții sale.

Anti-iudaic. A murit pe la ora 3 dimineața, pe 18 februarie 1546. Katharina a rămas cu 4 copii, pentru că doi muriseră. Luther devine „autoritatea ultimă” pentru protestanți. Johannes Bugenhagen predică la înmormântarea lui. Și astfel, din lupta personală a lui Luther cu romano-catolicismul s-a inventat o întreagă rețea de pseudo-biserici până astăzi.


[1] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cele_95_de_teze.

[2] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/On_the_Babylonian_Captivity_of_the_Church.

[3] Care se poate downloada de aici: https://books.google.ro/books?id=KtBcAAAAcAAJ&printsec=frontcover&hl=ro&source=gbs_ge_summary_r&cad=0#v=onepage&q&f=false.

[4] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Katharina_von_Bora.

[5] Idem: https://en.wikipedia.org/wiki/Luther_Bible.