Marin Sorescu, Poezii (ediție definitivă) [2]

Marin Sorescu, Poezii (ediție definitivă), Ed. Scrisul românesc, Craiova, 1990, 475 p.

*

Prima parte.

„Marea este o busolă imensă”, p. 203; „Cine vibrează la trecerea sufletului?”, p. 204; „am mai trăit o frunză”, p. 206, frunză fiind corelativul unei zile; „mie mi s-a omorât timpul”, p. 208.

Volumul Tușiți a apărut în 1970, p. 209; „necălăfătuită”, p. 212; „mă înalț deasupra norului”, p. 217; cartea fundamentală e tare ca piatra, p. 221; „are mirosul ca și nou”, p. 222; vorbește cu becul roșu din fundul sălii, p. 224; „vorbele se pândesc”, p. 225; găina a primit premiul Nobel, p. 229; „mă bătea prea tare moartea”, p. 234.

„fotografia vieții mele”, p. 236; indigoul de pe ușă, care divulgă viața noastră intimă, p. 238; salcâmii bătrâni suferă de insomnie, p. 238; „tabloul ființei mele”, p. 239; „o stea care ruginește raze”, p. 241; „închideam ochii direct spre vise”, p. 241.

„cineva se tot foiește în sufletul ei”, p. 242; „șoricioaică”, p. 243; „Don Juan…s-a făcut șoarece de bibliotecă”, p. 243; și-a sărutat soția din greșeală, p. 243; „luna a sărit pe fereastră”, p. 245; „lacrimi mari de cerneală”, p. 246.

„Noi ne-am scris sufletul/ pe frunze…”, p. 249; „platforma politică a soarelui”, p. 252.

Vol. Suflete, bun la toate l-a publicat în 1972. Începe în p. 259. „Natura scrie cam încurcat”, p. 260; „muncesc toată ziua cu gândurile suflecate”, p. 263; „oamenii – duminici ale timpului”, p. 264; „O stea răsare/ pe cer/ și pământul/ îi ține cerul”, p. 265. E steaua Bitleemului.

„avem un chef de opere năprasnic”, p. 266. Pentru că vrem să le scriem imediat. Îmi răsar munții din suflet, p. 267; „sunt sleit de univers ca o fântână”, p. 267.