Predică la pomenirea Sfântului Profet Iliu Tesvitis [2019]

Iubiții mei[1],

mingea se joacă doar în teren! Indiferent de sport, regulile jocului sunt în teren, în spațiul delimitat, în spațiul sportivității. Și câștigă doar acela care joacă după regulile jocului. Pentru că terenul nostru de joc e viața aceasta, iar regulile vieții noastre sunt duhovnicești. Regulile sportivității noastre sunt poruncile lui Dumnezeu. Pentru că terenul nostru de joc e viața Bisericii și numai Dumnezeu ne încununează. Și viața noastră e un cros continuu, pe terenuri diferite și cu multe obstacole înaintea noastră. Pentru că toate necazurile și ispitele acestei vieți trebuie biruite interior. Trebuie biruite în sufletul nostru.

Ce e o minge de brec? E atunci când câștigi un ghem pe serviciul adversarului. Adică atunci când birui ispita, deși ispita se considera mai tare decât tine. Când o birui prin pocăință, prin smerenie și prin rugăciune. Căci orice șiretlic dorește să facă pagube. Dar, dacă îl dejoci, el se face de râs.

Când se joacă la ofsaid? Când ai avantaj pe tabela de marcat. Și trebuie să știi să prevezi lucrurile, pentru ca nimeni să nu se bucure de tine în mod păcătos. Căci demonii și oamenii care te disprețuiesc, se bucură când tu te faci de rușine. Dar dacă previi acest lucru, seriozitatea ta îi dezamăgește. Și seriozitatea dezamăgește întotdeauna pe cel care te urăște, pe cel care te invidiază, pentru că el se așteaptă să fii la fel de frivol ca și el.

O introducere sportivă pentru o viață de lungă durată. Pentru o viață în slujirea lui Dumnezeu. Pentru viața Sfântului Profet Iliu [Ηλιου]. Care n-a murit, ci e viu în Împărăția lui Dumnezeu, pentru că Domnul l-a ridicat pe el cu trupul la cer [II Împ. 2, 11]. Și noi știm că atunci când a fost luat Sfântul Iliu la cer, Sfântul Elisee [Ελισαιε] a văzut această vedenie: că a venit „car de foc [ἅρμα πυρὸς] și cai de foc [καὶ ἵπποι πυρὸς] și a fost luat Iliu în vârtej de vânt ca întru cer [καὶ ἀνελήμφθη Ηλιου ἐν συσσεισμῷ ὡς εἰς τὸν οὐρανόν]” [Ibidem]. Și știm că aceasta a fost lucrarea lui Dumnezeu. Pentru că El poate să ridice cu trupul la cer și să păstreze viu pe cineva în Împărăția Sa.

– De ce a văzut car și cai de foc?

– Tot ceea ce se vede în vedenie, se vede în slava lui Dumnezeu, iar ceea ce se vede dumnezeiește sunt lucruri dumnezeiești. Iar eu cred că Sfântul Elisee a văzut car și cai de foc, pentru că Dumnezeu a vrut să îi vorbească despre râvna lui Iliu, despre înfocarea lui dumnezeiască, despre dragostea lui pentru Dumnezeu. Căci și pe noi Dumnezeu ne cheamă să fim aprinși de iubire pentru El. Iar συσσεισμός înseamnă și cutremur și vârtej de vânt. Biblia de la 1688 a ales să folosească cutremur. Eu am ales să folosesc vârtej de vânt, pentru că e vorba despre o acțiune de înălțare. Și Sfântul Iliu a fost luat în vârtej de vânt, pentru că a fost foarte rapidă lucrarea lui Dumnezeu cu el. A fost înălțat foarte repede la cer. Căci expresia „ca întru cer” nu exprimă un dubiu, o îndoială, ci destinația. Pentru că el a fost dus de Dumnezeu în cer.

Și el este în Cer, în Împărăția lui Dumnezeu, dimpreună cu toți Sfinții Lui. Pentru că scopul vieții noastre e acela de a deveni cerești, duhovnicești. De a merge și noi în Cer, în Cerul lui Dumnezeu, în Împărăția Lui.

Însă cine a fost cel care a fost suit în cer? Sfântul Iliu a fost din seminția lui Aaron, locuind în Galaad[2]. Iliu [Ηλιου] din greacă vine de la ebraicul אֵלִיָּהוּ [Eliiahu], care înseamnă „Dumnezeul meu este Dumnezeu”[3]. Aaron [Ααρών], după spusa Sfântului Cuvios Hieronymus, înseamnă „munte de tărie”[4]. Căci forma grecească vine din ebraicul אַהֲרֹן [Aharon][5]. Pentru că trebuie să fii plin de tăria lui Dumnezeu, aidoma unui munte, ca să crezi în Dumnezeu. Căci credința cea adevărată e credința în singurul Dumnezeu.

În Fac. 31, 21, LXX se amintește pentru prima oară de muntele Galaad [τὸ ὄρος Γαλααδ]. Corelativul ebraic, din WTT, este הַ֥ר הַגִּלְעָֽד  [har ha-Gilead]. Și Gilead [גִּלְעָד] înseamnă „muntele mărturiei”[6]. Pentru că cine Îl mărturisește pe Dumnezeu are un munte de mărturii despre lucrarea Lui în lume. Căci Îl cunoaște pe El din experiența altora, dar și din experiența personală.

Însă Profetul nostru pomenit astăzi se numește Profetul Iliu Tesvitis [Ηλιου ὁ Προφήτης ὁ Θεσβίτης] [I Împ. 17, 1, LXX]. Pentru că s-a născut în Θεσβὶς [Tesvis], care era locuința preoților legii vechi[7]. În I Împ. 17, 1, LXX, numele cetății este Θεσβων [Tesvon]. Iar Θεσβὶς sau Θεσβων, spune Matthew George Easton, ar însemna străin[8]. Pentru că numai cel care se înstrăinează interior de păcat, poate să Îi slujească cu adevărat lui Dumnezeu, așa cum și-a trăit viața Sfântul Iliu.

Numele tatălui său era Σωβαχὰ [Sovaha][9]. Și el a văzut la nașterea Sfântului Iliu, cum Îngeri îmbrăcați în alb îl salutau pe el și în foc îl înveleau pe el și îi dădeau lui să mănânce văpaia focului[10]. A văzut acestea în mod extatic. A văzut o vedenie, așa cum a văzut vedenie Sfântul Elisee la luarea lui Iliu de pe pământ.

Și când Sovaha s-a dus la Ierusalim și a vestit ce a văzut în vedenia sa, i s-a spus în mod profetic că Iliu va locui în lumină și cuvântul său va fi poruncitor și va judeca pe Israil în sabie și în foc[11].

Și focul în care a fost învelit și cu care a fost hrănit Sfântul Iliu de către Îngerii lui Dumnezeu este slava lui Dumnezeu. Cea întru care a fost și ridicat la cer. Pentru că nu a stins niciodată văpaia harului din el însuși.

În Sinaxarul grecesc, Σωβαχὰ este numit Σωβὰκ [Sovac][12]. Această formă lingvistică apare în II Sam. 10, 16, 18, LXX desemnându-l pe stăpânitorul Sovac [Σωβακ ἄρχων]. Corelativul lui Sovac, în engleză, este Shobach[13]. Iar Shobach înseamnă porumbar[14]. Însă Shobach, de fapt, ar veni de la Shophach, care înseamnă topitorul[15]. Și dacă Sovac este porumbarul din care s-a născut Iliu, porumbelul lui Dumnezeu, tocmai de aceea Iliu a fost înălțat la cer de slava lui Dumnezeu. Dar dacă Sovac este topitorul, este cuptorul în care s-a format Iliu, atunci îmbrăcarea și hrănirea lui cu foc este pe măsura lui, a celui ieșit din topitor. Iar dacă Sovaha, tatăl lui Iliu, a avut vedenie la nașterea fiului său, atunci era și el om duhovnicesc. Pentru că vedenii au oamenii plini de har, oamenii lui Dumnezeu.

Profetul Iliu a mers la Ahaab [Αχααβ] [I Împ. 17, 1, LXX], la împăratul vremii sale. În ebraică, אַחְאָב [Ahaab] înseamnă „fratele tatălui”. Iar tatăl lui Ahaab a fost împăratul Αμβρι [Amvri], despre care aflăm că: „Amvri a făcut răul înaintea Domnului [ἐποίησεν Αμβρι τὸ πονηρὸν ἐνώπιον Κυρίου] și a făcut rău mai mult decât toți cei care au fost înaintea lui [καὶ ἐπονηρεύσατο ὑπὲρ πάντας τοὺς γενομένους ἔμπροσθεν αὐτοῦ]” [I Împ. 16, 25, LXX]. Și când vine vorba de Ahaab, de fiul lui Amvri, se spune același lucru ca și despre tatăl său: „și a făcut Ahaab rău înaintea Domnului [καὶ ἐποίησεν Αχααβ τὸ πονηρὸν ἐνώπιον Κυρίου], a făcut rău mai mult decât toți cei dinaintea lui [ἐπονηρεύσατο ὑπὲρ πάντας τοὺς ἔμπροσθεν αὐτοῦ] [I Împ. 16, 30, LXX]. Pentru că a urmat viața păcătoasă a tatălui său și a făcut și mai mari rele decât el. A urmat exemplul rău al tatălui său și l-a amplificat. Și orice păcat se face înaintea Domnului, pentru că El vede toate faptele noastre. De aceea, când ne ascundem de oameni, de ochii presei, când vrem să părem „alții”, nu suntem „alții” înaintea lui Dumnezeu, ci aceiași. Pentru că El ne vede cu adevărat și ne cunoaște toate gândurile noastre și mișcările inimii noastre și faptele vieții noastre.

Și s-a dus Iliu la Ahaab, la cel păcătos, și i-a spus: „Trăiește Domnul Dumnezeul Puterilor [ζῇ Κύριος ὁ Θεὸς τῶν Δυνάμεων], Dumnezeul lui Israil [ὁ Θεὸς Ισραηλ], Căruia am stat înaintea Sa [ᾯ παρέστην ἐνώπιον Αὐτοῦ]” [I Împ. 17, 1, LXX]. Cu alte cuvinte: „Trăiește, e viu, și te vede Dumnezeu, împărate! Știe păcatele tale cele multe. Și El e Dumnezeul Puterilor cerești, dar și Dumnezeul lui Israil, Care are grijă de Israil, iar eu, Iliu, sunt Profetul care am stat înaintea Lui și cunosc voia Lui cu acest popor”. De aceea, continuarea profeției e aceasta: „Dacă [nu] va fi [vor fi în] anii aceștia rouă și ploaie [εἰ ἔσται τὰ ἔτη ταῦτα δρόσος καὶ ὑετὸς], fără numai prin cuvântul gurii mele [ὅτι εἰ μὴ διὰ στόματος λόγου μου]” [Ibidem]. Pentru că roua și ploaia le primim, dacă avem inima smerită și ne plângem păcatele noastre. Dacă scoatem lacrimi din noi, atunci și Dumnezeu ne dă ploaia milei Sale!

Însă Iliu cel sfânt, cel curat, cel plin de har, a încuiat cerul cu gura sa. A pedepsit poporul spre îndreptarea lui. Căci ceea ce el a hotărât, Dumnezeu a împlinit. Așa după cum, în marea Taină a Mărturisirii, ceea ce Episcopul și Preotul iartă, și Dumnezeu iartă. Pentru că El a lucrat toate prin Profeții Lui, după cum lucrează și acum prin Preoții Lui.

Iliu a vorbit, iar Ahaab a tăcut. Poate, inițial, împăratul a considerat că totul e o glumă, că nu se va petrece nimic. Însă seceta a început!

Și când seceta a început, atunci „a fost cuvântul Domnului către Iliu [ἐγένετο ῥῆμα Κυρίου πρὸς Ηλιου]” [I Împ. 17, 2, LXX]. Pentru că El vorbește Profetului Său și îl învață voia Lui. Și ce i-a spus Domnul în mod extatic, adică în vedenie: „Mergi de aici spre răsărituri [πορεύου ἐντεῦθεν κατὰ ἀνατολὰς] și ascunde-te în pârâul Horrat [καὶ κρύβηθι ἐν τῷ χειμάρρῳ Χορραθ], cel de la fața Iordanisului [τοῦ ἐπὶ προσώπου τοῦ Ιορδάνου]!” [I Împ. 17, 3, LXX].

– De ce nu răsărit, ci răsărituri?

– Pentru că pe fiecare zi trebuie să ne ridicăm spre faptele bune ale evlaviei. Pe fiecare zi trebuie să răsărim, precum soarele, înaintea lui Dumnezeu, fiind plini de har și de iubirea Lui. Și viața noastră în credință e o mergere spre noi și noi răsărituri, pentru că e o creștere continuă în har și în înțelegeri dumnezeiești.

Iar Horrat [Χορραθ] vine de la כְּרִית [Karit] și înseamnă tăiere sau doborâre[16]. Căci pe fiecare zi noi trebuie să răsărim în fața lui Dumnezeu, trebuie să ne arătăm în fața Lui ca unii care tăiem din noi toată patima și doborâm la pământ tot păcatul care dorește să se insinueze în noi. Și cine se ascunde în pârâul ascezei, acela se ascunde în viața duhovnicească. Pentru că viața noastră este ascunsă în Dumnezeu [Colos. 3, 3], e ascunsă în slava Lui, pentru că slava Lui e în noi.

Și pârâul Horrat e în fața Iordanisului. În ebraică, Iordanis din greacă este יַּרְדֵּן [Iarden]. Iar râul Iarden [נְהַר הַיַּרְדֵּן] [nahar ha-Iarden] înseamnă „râul care curge în jos”[17]. Pentru că asceza noastră e mântuitoare numai dacă coboară în ea Iardenul lui Dumnezeu, adică Iordanisul harului Său. Numai dacă El ne umple de slava Lui, noi putem să trăim dumnezeiește pe pământ, făcând voia Sa.

Și când Domnul îl trimite pe Iliu la pârâul ascezei, îi spune și cu ce se va hrăni. Pentru că „și va fi [că] din pârâu vei bea apă [καὶ ἔσται ἐκ τοῦ χειμάρρου πίεσαι ὕδωρ] și corbilor le voi porunci a te hrăni acolo [καὶ τοῖς κόραξιν ἐντελοῦμαι διατρέφειν σε ἐκεῖ]” [I Împ. 17, 4, LXX].

Va bea apă din pârâu, din pârâul ascezei, dar corbii cei lacomi îl vor hrăni. Îl vor hrăni din porunca lui Dumnezeu. Și corbii mănâncă „insecte, cereale, fructe, animale mici și mâncare putredă sau de la gunoi”[18]. Dar, lui Iliu, „corbii îi aduceau lui pâini de dimineață [οἱ κόρακες ἔφερον αὐτῷ ἄρτους τὸ πρωὶ] și cărnuri seara [καὶ κρέα τὸ δείλης] și din pârâu bea apă [καὶ ἐκ τοῦ χειμάρρου ἔπινεν ὕδωρ]” [I Împ. 17, 6, LXX]. Și ziua liturgică ne-o începem și noi cu pâini și o terminăm cu cărnuri. O începem cu prescurile de la Dumnezeiasca Liturghie, pentru ca din ele să scoatem Trupul Domnului, care este hrana noastră cea tare, cărnurile noastre cele duhovnicești. Pentru că și viața ne-o începem cu lucruri ușoare și ne ridicăm spre cele care sunt tot mai grele. Și creștem în curăție și în sfințenie pe fiecare zi, pentru că bem din Potirul Bisericii și ne umplem de harul lui Dumnezeu.

De aici, de la pârâu, Domnul îl trimite în Σαρεπτα [Sarepta] [I Împ. 17, 9, LXX]. Care înseamnă topitorie[19]. Pentru că îl trimite la o asceză tot mai mare. Pentru că Domnul ne cheamă mereu la o nevoință și mai fierbinte și mai plină de râvnă. Iar dacă până acum l-au hrănit corbii cei lacomi și care umblau prin locuri murdare, acum e hrănit de o femeie văduvă și săracă. E trimis la sărăcie, pentru ca să simtă din plin consecințele secetei. Consecințele păcatelor asupra oamenilor și a mediului înconjurător. Iar noi, dacă pierdem contactul cu sărăcia, cu bolile oamenilor, cu nevoile lor reale, profunde, nu mai știm cum arată lumea noastră. Și dacă nu mai știm cum arată lumea reală, trăim într-o iluzie perpetuă.

Văduva cea săracă, care l-a hrănit pe Sfântul Iliu, este Sfânta Σαραφθία [Saraftia][20]. L-a trimis la o femeie sfântă, pentru ca să trăiască în sfințenie alături de ea. De aceea, Sfântul Iliu este Părintele Monahilor, care îi ajută și pe cei care trăiesc evlavios în familie. Căci el este și Părintele Monahilor prin asceza sa, dar și Părintele Mirenilor prin grija lui față de familie. Pentru că atunci când a murit fiul Saraftiei, Iliu s-a rugat pentru el și a zis: „Doamne [Κύριε], Dumnezeu[l] meu [ὁ Θεός μου], întoarce acum sufletul copilașului acestuia întru el [ἐπιστραφήτω δὴ ἡ ψυχὴ τοῦ παιδαρίου τούτου εἰς αὐτόν]!” [I Împ. 17, 21, LXX]. Și Domnul a auzit rugăciunea robului Său și l-a înviat pe acesta! Căci „s-a făcut așa și a strigat copilașul. Și l-a coborât pe el din foișor întru casă și l-a dat pe el maicii sale” [I Împ. 17, 22-23, LXX]. Și când i l-a dat, i-a spus: „Vezi, trăiește fiul tău!” [I Împ. 17, 23]. Iar Sfânta Saraftia i-a spus: „Iată [ἰδοὺ], am cunoscut că omul lui Dumnezeu ești tu [ἔγνωκα ὅτι ἄνθρωπος Θεοῦ εἶ σὺ] și cuvântul Domnului cel adevărat [este] în gura ta [καὶ ῥῆμα κυρίου ἐν στόματί σου ἀληθινόν]!” [I Împ. 17, 24, LXX].

Și ce ne învață omul lui Dumnezeu pe noi? Să urmăm Domnului Dumnezeu [I Împ. 18, 21, LXX]! Și Dumnezeu ascultă întru foc [I Împ. 18, 24, LXX] rugăciunea noastră, pentru că ne umple cu focul slavei Sale. Și dacă ne aducem jertfă fără de prihană lui Dumnezeu, dacă ne dăruim cu totul Lui, El trimite ploaia slavei Lui în noi, așa după cum a trimis ploaie în Israil după 3 ani și 6 luni [Lc. 4, 25; Iac. 5, 17].

Așadar, iubiții mei, să câștigăm, cu harul lui Dumnezeu, meciul vieții noastre! Pentru că Dumnezeu este Cel care arbitrează viața noastră și tot El ne judecă. El ne supraveghează și ne ușurează de păcate și ne mângâie și tot El ne umple de veselie veșnică. Pentru că veselia cea veșnică e viața cu Dumnezeu și cu Sfinții și Îngerii Lui. Și dacă ne place să fim împreună, dacă ne place comuniunea, comuniunea cea adevărată e cea cu Dumnezeu și cu Sfinții și Îngerii Lui în Împărăția Sa.

Sfinte Iliu, pacea noastră, întărește-ne pe noi în viața cea virtuoasă! Dă-ne nouă tărie dumnezeiască în fața ispitelor și a necazurilor de tot felul, pentru ca să trăim evlavios înaintea Domnului! Pentru ca, prin sfintele tale rugăciuni, să ne mântuim și noi, nevrednicii. Amin!


[1] Începută la 19. 33, în zi de sâmbătă, pe 13 iulie 2019. Cer parțial înnorat, 28 de grade, vânt de 8 km/ h.

[2] PG 92, col. 397.

[3] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Elijah.

[4] Cf. Fausset’s Bible Dictionary 1. 01, în BW 10.

[5] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Aaron.

[6] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Gilead.

[7] PG 92, col. 397.

[8] Easton’s Bible Dictionary, cf. http://eastonsbibledictionary.org/3679-Tishbite.php.

[9] PG 92, col. 397. [10] Ibidem. [11] Ibidem.

[12] Cf. http://www.synaxarion.gr/gr/sid/168/sxsaintinfo.aspx

[13] Cf. https://www.biblestudytools.com/dictionary/shobach/.

[14] Cf. http://www.jewishencyclopedia.com/articles/13600-shobach.

[15]    Ibidem.

[16] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Chorath.

[17] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Jordan_River.

[18] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Corb.

[19] Cf. https://www.biblestudytools.com/dictionary/zarephath/.

[20] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Dec/Dec18-24.html.