Toate manifestările predicatoriale ale unui predicator ortodox sunt predica lui. Pentru că predica lui cuprinde tot modul în care el se manifestă în vorbire, în scris și în viața de zi cu zi. De aceea, în articolul de față, unul festiv, cu ocazia împlinirii vârstei de 68 de ani[1], mă voi ocupa de modul în care predică Patriarhul Daniel Ciobotea, Patriarhul României. Pentru că în persoana sa avem un predicator ortodox care predică în mod expres, în mod aluziv, dar și în mod tacit.

Deși Patriarhul Daniel predică în mod liber, predica sa e una pregătită. Atât ca informație, cât și ca tonalitate. Nu predică spontan decât arareori. Doar mici fragmente din predică ne dau de înțeles că au legătură cu publicul din fața sa. Pentru că, cel mai adesea, mesajul său e unul care vizează un public global și nu local. Se așteaptă ca predica sa să fie preluată, să fie mediatizată, și de aceea preîntâmpină clarobscurul și nu agreează cantonarea în evenimente locale. Pentru că glasul Patriarhului trebuie să fie autoritativ în manieră națională, dar și universală.

Își începe predica de la pasajul evanghelic din ziua respectivă sau de la viața Sfântului pomenit atunci, actualizând un conținut îndeobște cunoscut la nivel teologic, neaventurându-se în controverse filologice, istorice și teologice de ultimă oară. Pentru că modul său de a predica e unul clasic, profund catehetic, dar și mistagogic, care ține să sublinieze specificul teologiei noastre ortodoxe și modul nostru luminos și echilibrat de a vedea lucrurile. Predică românește, după textele traduse și clasicizate în spațiul nostru eclesial. Sublimează polemicile. Folosește informații din online, dar fără să le citeze. Face aluzii la diverși autori și teme teologice, pentru ca să îmbie la lectură sau să atragă atenția asupra importanței lor. Iar când predică, acesta manifestă dorința de a vorbi în fraze concise. Lapidaritatea, în momente cheie, o resimte ca pe o nevoie presantă. Pentru că Patriarhul Daniel Ciobotea e vorbitorul care simte că o predică trebuie să fie clară, concisă, fără ambiguități, cu sublinieri viguroase, pe înțelesul oamenilor, pentru ca oamenii să plece cu lucruri esențiale de la Slujbă.

Evanghelia zilei este pista de lansare spre diverse zone teologice sau realități sociale. În predica de ieri[2], spre exemplu, Patriarhul Daniel a subliniat faptul că implicarea noastră în afaceri ne poate face insensibili la minunile din viața semenilor noștri. Căci gadarenii au fost „preocupați [mai degrabă] de valoarea materială a porcilor decât de vindecarea spirituală a concetățenilor suferinzi. Paguba pricinuită prin înecarea porcilor li s-a părut mai mare decât binefacerea vindecării celor doi oameni demonizați”[3]. Pe când în predica la Sfântul Ilie Tesviteanul, vorbind despre persoana Sfântului, a subliniat faptul că Sfântul Ilie a fost „un Profet care nu s-a impus atât prin cuvântări, cât prin fapte minunate, prin râvna sa, prin viața sfântă și prin lucrările sale binecuvântate de Dumnezeu”[4]. Pentru că inflația de vorbe nu transmite atât de multe ca faptele, ca faptele reale. Pentru că faptele bune, evlavioase, sunt fotografiile personale care vorbesc mult mai expresiv despre noi decât cuvintele.

Patriarhul României obișnuiește să facă fotografii de grup după fiecare Dumnezeiască Liturghie, în care să integreze și comunitatea prezentă la Slujbă. Și aceste fotografii sunt profund eclesiale. Însă instituțiile media care îi publicitează lucrarea pastorală îl fotografiază uneori de unul singur, vrând să arate prin aceasta unicitatea sa. Fără doar și poate, Patriarhul e numai unul. Însă unicitatea în fotografiile publice nu îl avantajează. Pentru că îl singularizează în mod nefast, îl separă de Biserică, ceea ce e o erezie vizuală din punct de vedere ortodox. Căci Patriarhul trebuie văzut mereu împreună cu Biserica, în slujire și în dialog frățesc cu oamenii.

Patriarhul României predică și când tace. Predică prin mimica feței și gestica sa, prin modul în care se pătrunde de slujire. Predică și prin fotografiile sale și prin cărțile sale și prin interviurile și luările sale de poziție. Predică și când exprimă condoleanțe și când premiază pe cineva. Dar reticența sa față de interviuri și față de implicarea sa personală în online e un minus al predicării sale. Eu cred că Patriarhul României ar trebui să vorbească în mod programatic cu presa și cu diverse instituții prietenoase și ostile Bisericii, dar, în primul rând, ar trebui să vorbească în mod deschis, firesc cu oamenii, printr-un canal propriu de comunicare ca Facebook sau Twitter. Un articol personal în social media al Patriarhului ar fi mult mai benefic decât un comunicat de presă. Ar fi cât 10 comunicate, deși comunicatele de presă ale Patriarhiei exprimă, în esență, opiniile sale. Numai că în comunicate vorbește instituția și nu omul care conduce Biserica națională. Dezinstituționalizarea în materie de comunicare nu e doar un trend, ci o nevoie a lumii noastre. Pentru că cei familiarizați cu mediul online vor ca Ierarhia Bisericii să comunice în mod deschis, imediat cu ei.

Iar un cont personal al Patriarhului României pe Facebook, spre exemplu, ar umple golul dintre două prezențe publice ale Patriarhului, pentru că cititorii, care sunt și credincioși în același timp, l-ar percepe a fi în mod continuu cu ei prin exprimările sale zilnice. Căci, în esență, scrisul și comunicarea online sunt o slujire continuă a Bisericii. Pentru că mediul online nu suplinește, ci amplifică slujirea noastră eclesială și o universalizează într-un mod extrem de facil și de onest.

Patriarhul României vorbește mult despre persoana Mântuitorului Iisus Hristos și despre lucrarea Sa răscumpărătoare și mântuitoare. Fără însă să Îl scoată pe Hristos din Treime, pentru că Dumnezeul nostru treimic este fundamentul lumii și al Bisericii. Însă vorbirea despre Hristos este de importanță universală, atâta timp cât „învierea lui Hristos din morți este un dar al lui Dumnezeu pentru toți oamenii din toate generațiile, din toate locurile și timpurile. [Căci] învierea lui Hristos oferă sens vieții omului pe pământ. Pentru că prin învierea Lui noi învățăm că omul nu este făcut pentru mormânt, ci pentru cer. El nu este făcut ca să rămână în pulberea pământului, ci el este făcut pentru înviere și viață veșnică”[5].

Patriarhul Daniel pledează pentru familia creștină tradițională și pentru unirea Liturghiei cu filantropia, cu iubirea concretă și reală a oamenilor, cu ajutorarea lor la propriu[6]. Iar în predica de anul acesta la Cincizecime, vorbind despre rolul lui Dumnezeu Duhul Sfânt în viața noastră, Patriarhul Daniel a spus că „Duhul Sfânt este și Cel care ne curățește de păcate, ne face din oameni răi oameni buni, din oameni rigizi ne face oameni blânzi, sensibili, iubitori de Dumnezeu și de semeni pentru că este foc curățitor. [Pentru că] El luminează mințile oamenilor să înțeleagă Scripturile și să înțeleagă voia lui Dumnezeu în viața lor”[7]. Căci lupta noastră împotriva secularizării și a minimalizării Bisericii în societate este una teologică, care trebuie dusă cu argumente teologice și duhovnicești, cu argumente pragmatice.

Patriarhul României predică într-un mod didactic, folosindu-se de un lexic echilibrat, uneori explicând cuvinte sau sintagme teologice așa cum face ca Profesor la facultate. Tonul în care Patriarhul predică e unul profesoral și nu confesiv, elementele confesive în predicile sale fiind rare. În mod voit rare. Și acesta e un alt minus al predicării sale. Pentru că oamenii vor să-l cunoască pe predicator din predicile sale. Iar elementele confesive introduse în predici sunt faptele care întăresc vorbele predicatorului.

Cărțile sale de predici sunt stilizate, dar nu au bibliografia aferentă. Păstrează marca oralității. Sursele de inspirație ale Patriarhului sunt diverse, autoritățile la care el se raportează fiind Dumnezeiasca Scriptură, Sfinții Părinți și teologi reprezentativi recenți, mentorul său, Părintele Dumitru Stăniloae, fiind citat adesea. Mesajul său public, cu preponderență, e pentru ascultătorul cu studii medii între 30-60 de ani. Și, mai ales, vizează segmentul feminin al publicului ortodox, care este preponderent în viața liturgică a Bisericii.

În ultimii ani, Patriarhul Daniel a înțeles tot mai mult importanța prezenței Bisericii în online, dar canalele informative ale Bisericii nu au produse media proprii pentru copii, tineri, bătrâni, intelectuali, teologi, oameni cu nevoi speciale. E nevoie de produse media specializate, create de către specialiști în domeniu.

Însă ceva e sigur: Patriarhul României are gustul schimbării, pentru că vede împlinirea Bisericii în viitorul eshatologic al lumii și nu în trecut. Trecutul Bisericii ne aduce în prezent Tradiția Bisericii. Dar Biserica e vie, e mereu vie, pentru că Tradiția Bisericii e mereu vie, e duhovnicească, fiindcă e plină de slava lui Dumnezeu. Și Dumnezeu, prin slava Lui, ne ține pe toți cei credincioși în relație vie, reală, cu Sine.

La mulți ani, Preafericirea voastră, și multă împlinire în tot ceea ce faceți!


[1] A se vedea: https://basilica.ro/patriarhul-romaniei-aniverseaza-implinirea-varstei-de-68-de-ani/.

[2] A se vedea: https://basilica.ro/propovaduire-prin-fapte-pedagogia-mantuitorului-in-cazul-gadarenilor-explicata-de-patriarhul-daniel/.

[3] Ibidem.

[4] Cf. https://basilica.ro/patriarhul-daniel-il-elogiaza-pe-sf-ilie-este-cel-mai-mare-proroc-in-ceea-ce-priveste-faptele-nu-cuvantarile/.

[5] Cf. https://basilica.ro/parintele-patriarh-daniel-pastele-este-sarbatoarea-iertarii/.

[6] Cf. https://basilica.ro/hristos-a-inviat-salutul-adresat-de-patriarhul-romaniei-papei-francisc-text-integral/.

[7] Cf. https://basilica.ro/doar-prin-lucrarea-duhului-sfant-se-pot-aduna-oamenii-in-comuniune-patriarhul-daniel/.

Did you like this? Share it: