Răsăritul cel de sus

„Răsăritul cel de sus”[1] este Hristos. O știm din troparul Nașterii Domnului, așa cum îl auzim cu toții la Biserică: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție”.

Dar de ce este numit Hristos „Răsăritul cel de sus”?

Una dintre semnificații ne-o lămurește chiar troparul citat mai devreme: pentru că El este „Soarele dreptății” (Mal. 3, 20, LXX: ἥλιος δικαιοσύνης), este Dumnezeu, Soarele și Lumina lumii, Care, întrupându-Se pentru noi, făcându-Se om, ne-a răsărit nouă „de sus”, din cer.

Însă El este „Răsăritul” și pentru că a răsărit din mormânt, pentru că a înviat pentru noi ca un Dumnezeu, prin puterea Sa. Pentru că „a răsări” are dublă semnificație (care se păstrează nu numai în română, ci și în alte limbi), referindu-se atât la răsărirea soarelui, cât și la cea a plantelor. Iar Hristos S-a comparat El însuși cu bobul de grâu care moare și învie răsărind, iar, prin gura Profeților Săi, cu Soarele și cu Răsăritul cel de sus.


[1] A se vedea aici: https://www.teologiepentruazi.ro/2019/07/28/zaharias-cap-6-cf-lxx/.