Predică la transfigurarea Domnului [2019]

Iubiții mei[1],

titulatura românească a praznicului și anume „Schimbarea la față a Domnului” s-a transformat în expresie negativă în limbajul curent. Pentru că atunci când surprindem pe cineva într-o situație jenantă, spunem: „s-a schimbat la față când ne-a văzut”. Era vesel, bucuros, volubil, dar când ne-a văzut pe noi s-a întristat deodată, pentru că fața lui din veselă a ajuns tristă. Și această titulatură religioasă a căpătat o valoare negativă, pentru că s-a înțeles în mod greșit noțiunea de „față”. Pentru că în limba românească veche „față” nu însemna chip, ci prin față se desemna întreaga persoană a omului. Fața era echivalentul persoanei. Tocmai de aceea, când în vechiul limbaj bisericesc românesc se discuta dogma triadologică, se spunea că Dumnezeu e în trei fețe, adică în trei persoane. Și cu acest sens, cu sensul de persoană, s-a folosit în sintagma „schimbarea la față a Domnului”.

În corelație cu reducerea greșită a persoanei la fața ei, avem și o altă expresie negativă: „a făcut fețe-fețe”. Care exprimă rușinea imensă a cuiva, pentru că a fost găsit într-o situație jenantă, delicată. I s-a schimbat expresia feței, adică trăirea interioară.

Însă „schimbarea la față” ca expresie negativă nu are nimic de-a face cu titulatura reală a praznicului din ziua de 6 august: „Ἡ Μεταμόρφωση τοῦ Σωτῆρος Χριστοῦ [Transfigurarea Mântuitorului Hristos]”[2]. Pentru că transfigurarea Domnului se referă la persoana Sa divino-umană și reprezintă cea mai pozitivă realitate umană.

Și ce s-a petrecut de fapt pe Tabor? Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, Cel care era Dumnezeu și om, a lăsat să se vadă prin umanitatea Sa slava dumnezeiască a dumnezeirii Sale. Pentru că El a vrut să Se reveleze celor 3 Ucenici ai Săi așa cum este: ca Dumnezeu și om, plin de slava Lui și de sfințenie. Fapt pentru care a îngăduit să fie văzută în mod extatic slava Lui, cum țâșnește din dumnezeirea Sa în umanitatea Sa. Și tot trupul Său s-a transfigurat, adică a devenit plin de lumina Lui cea veșnică, de slava Lui cea dumnezeiască, pentru că trupul Său a devenit un mediu iradiant al dumnezeirii Sale. Trupul Lui s-a arătat mai strălucitor decât soarele, pentru că era trupul Fiului lui Dumnezeu, pe care El l-a luat și l-a îndumnezeit, adică l-a umplut de slava Lui.

Așadar, schimbarea Lui la față sau la înfățișarea umanității Sale nu este o grimasă, nu e o schimbare psihologică a feței, nu e ceva periferic sau negativ, ci este schimbarea ontologică cea mai profundă a firii umane. Pentru că Domnul ne-a revelat pe Tabor cum va fi umanitatea Lui atunci când El va învia din morți și Se va arăta Ucenicilor Săi în ziua Învierii Sale: va fi plină de lumină, pentru că umanitatea Lui va fi transfigurată, îndumnezeită.

De aceea, praznicul de astăzi este o privire din interior a Învierii Lui cea de a treia zi. Căci Învierea Lui nu a însemnat o reanimare a unui cadavru, ci transfigurarea umanității Sale. Umplerea ei de lumina Lui cea veșnică. Pentru că trupul Său cel preasfânt n-a fost niciodată despărțit de sufletul și de dumnezeirea Lui între Moartea și Învierea Sa și nu a cunoscut stricăciunea, căci unirea personală/ ipostatică a celor două firi în Hristos, începută la întruparea Domnului, nu poate fi niciodată destrămată. Domnul a murit pentru noi și pentru mântuirea noastră pe Cruce, trupul Său a fost îngropat, iar sufletul Său a coborât în Iad ca un biruitor. Însă, pe când sufletul Său i-a scos din Iad pe Sfinții Săi, trupul Său a rămas plin de nestricăciune și de sfințenie în mormânt, pentru că erau trupul și sufletul Fiului lui Dumnezeu întrupat și nu ale unui muritor. Erau umanitatea Lui, unită în mod nedespărțit și veșnic cu dumnezeirea Sa.

De aceea, esența Învierii Lui nu a constat în faptul că Ucenicii L-au văzut din nou pe Domnul – pentru că El a fost, este și va fi pururea viu și nemuritor – ci că L-au văzut cu umanitatea Lui transfigurată, plină de lumină, pentru că învierea Lui a însemnat umplerea din interior și desăvârșirea umanității Sale. Și El, pe Tabor, la transfigurarea umanității Sale, ne-a arătat că acesta e sensul vieții Sale pământești: îndumnezeirea firii Sale omenești, pe care Și-a asumat-o din uterul Maicii Sale.

Dar sensul vieții Sale e și sensul vieții noastre! Pentru că sfințenia, la care noi, cu toții, suntem chemați, nu e doar o asumare morală a vieții creștine, nu e o asumare de fațadă a unei conduite morale, ci o asumare ontologică a vieții creștine, a vieții Bisericii. Sfințenia e asumarea vieții care te transfigurează, care te umple de slava Lui cea veșnică, care te îndumnezeiește. Pentru că viața Bisericii e viața care te sfințește. Și noi suntem chemați să ne îndumnezeim, să ne umplem de slava Lui, așa după cum Domnul nostru Și-a umplut umanitatea Sa de slava Lui. De aceea, viața bisericească e viața de sfințenie și nu o mimare a sfințeniei.

Iar Domnul a vrut să îi facă pe cei 3 Apostoli ai Lui să vadă dincolo de smerenia Lui, dincolo de chipul umanității Sale: să vadă sensul, scopul, împlinirea vieții creștine, adică îndumnezeirea. Căci El le-a arătat că îndumnezeirea este reală și nu un simplu cuvânt. Și El ne amintește tuturor că vederea, simțirea și comuniunea continuă cu Dumnezeu sunt cele care ne îndumnezeiesc pe noi. Pentru că noi nu trebuie să ne îmbrăcăm în vorbe, în concepte teologice rupte de realitate, ci în puterea lui Dumnezeu. Noi trebuie să ne îmbrăcăm în lumina Lui și să fim mereu cu El. Iar dacă suntem mereu cu El, atunci avem o viață cu Dumnezeu, o experiență duhovnicească, cât și puterea și luminarea de a vorbi teologic despre relația noastră cu Dumnezeu și despre prezența Lui în viața Bisericii și a lumii.

De aceea, ortodocșii nu se reped imediat spre evanghelizare după convertirea și Botezul lor, spre evanghelizarea lumii, ci își întorc privirea spre ei înșiși și se coboară în pocăință. Pentru că, mai înainte de a-i mântui pe alții, trebuie să începi să te mântui pe tine însuți. Ca să îi umpli pe alții de înțelegeri sfinte și de viața cu Dumnezeu trebuie ca mai întâi de toate tu însuți să îți începi viața cu Dumnezeu, care e totuna cu drumul curățirii personale de patimi, cu luminarea și îndumnezeirea noastră.

Pentru că nu poți preda altora ceea ce nu ai, ceea ce nu înțelegi, ceea ce nu ai trăit. Ci, pentru ca să vorbești despre adâncimile teologiei și ale vieții Bisericii, trebuie mai întâi să te cobori în tine însuți și să începi să te curățești în relația ta cu Dumnezeu, pentru ca să fii umplut de lumina Lui.

Și, iubiții mei, luminarea sau iluminarea noastră, care înseamnă prima noastră vedere extatică a slavei lui Dumnezeu, e Taborul nostru personal! Fiecare dintre noi trebuie să urcăm pe Taborul vederii lui Dumnezeu prin curățirea noastră de patimi. Și cine urcă în mod real pe acest munte al curățirii, acela vede pe Dumnezeu în slava Lui. Și de aici, de la prima vedere extatică din viața noastră, începe relația noastră reală, conștientă, vie cu Dumnezeu sau viața noastră duhovnicească conștientă. Căci harul Botezului, primit în pruncie, în momentul luminării dumnezeiești, a primei vederi extatice, e văzut ca lumină veșnică, îndumnezeitoare. Și când vedem ceea ce am primit în pruncie la Botez, când vedem harul dumnezeiesc, când vedem lumina necreată și veșnică a lui Dumnezeu, înțelegem că Botezul nostru nu a fost „un simplu ritual, în care n-am primit nimic și de care n-am fost conștienți”, ci nașterea noastră din nou, din Dumnezeu, prin slava Lui.

Căci Botezul, ca orice Taină a Bisericii, nu e trăit doar de mintea noastră, nu e trăit doar rațional, ci e trăit de întreaga noastră ființă. Pentru că Tainele și Slujbele Bisericii au relevanță ontologică și nu exclusiv rațională. Când ne botezăm, când ne cununăm, când ne hirotonim, noi, ca persoane, ne schimbăm în mod fundamental. Pentru că primim harul lui Dumnezeu care ne poate conduce spre scopul Botezului, al Nunții, al Hirotoniei: îndumnezeirea noastră.

Auzim adesea că anumite imagini au un mare impact emoțional. Că au urmări reale în om. Sau că o anumită experiență rea, defavorabilă, poate afecta iremediabil un om. Da, așa este! Și dacă răul te lezează interior, te vatămă, tot la fel binele lui Dumnezeu, adică slava Lui, te transfigurează, te umple de lumină, te îndumnezeiește.

De aceea, Slujbele și viața Bisericii sunt binele omului, sunt cele care ne îndumnezeiesc pe noi. Ele nu ne pot afecta la modul negativ, ci la modul foarte pozitiv. Pentru că sfințenia înseamnă transfigurarea întregii noastre ființe, a ontologiei noastre în totalitatea ei.

Și de ce sfințenia este o transformare interioară, o transfigurare cu totul și cu totul pozitivă a umanității noastre? Pentru că sfințenia este umplerea noastră continuă de slava lui Dumnezeu, de lumina Lui, prin Slujbele și Tainele și asceza Bisericii. Sfințenia e cablarea noastră la viața cu Dumnezeu. Căci dacă El e sursa primară a onlineului, noi suntem computerele legate la El, la sursa vieții noastre. Și noi nu putem funcționa fără energia Lui, fără viața Lui, fără a fi în relație reală cu El.

Tocmai de aceea, viața și slujirea Bisericii sunt continue. Pentru că unii se nasc în Hristos, alții avansează în viața cu Hristos, alții adorm sau mor cuvios în Hristos. Viața și teologia Bisericii sunt pentru toate persoanele, de orice vârstă, care vor să crească mereu în viața și în cunoașterea lui Dumnezeu. Și viața cu Dumnezeu începe cu Botezul nostru și crește pe fiecare zi. Și după cum într-o știință sau într-o tehnică anume trebuie să studiezi și să faci experiențe practice continue pentru ca să ajungi un savant în acel domeniu, tot la fel în viața cu Dumnezeu trebuie să citești, să slujești, să te nevoiești zilnic.

Pentru că nu avem timp de pierdut! Fiecare minut, fiecare zi, fiecare carte, fiecare Slujbă a Bisericii contează. Trebuie să înveți teologia Bisericii de la mulți Sfinți. Trebuie să înveți istoria Bisericii din multe cărți. Trebuie să slujești în Biserică pe baza multor cărți, care cer să fie cunoscute, înțelese, studiate, analizate zilnic. Nu poți să ajungi mare, dacă nu mergi pas cu pas, în mod organic, în viața cu Dumnezeu. Fiecare pas real în viața cu Dumnezeu se vede din creșterea ta în sfințenie și nu în părerea de sine. Cine se umple de har, cine se curățește, cine are simțiri, luminări și vederi dumnezeiești, cine se umple de virtuți în mod zilnic, cine se nevoiește continuu, acela crește în viața cu Dumnezeu. Dacă nu ai rezultate reale, palpabile în viața cu Dumnezeu, înseamnă că pui roșii și culegi scaieți. Căci viața cu Dumnezeu este o viață reală, practică, îndumnezeitoare și nu o fantasmă. Adică ori ești Sfânt, ori ești păcătos! Viața cu Dumnezeu e reală, e observabilă, te cucerește prin frumusețea și sfințenia ei, te face să o urmezi. Și dacă o urmezi, atunci mergi pe calea sfințeniei.

Pe Tabor s-a vorbit în mod dumnezeiește despre Moartea și Învierea Domnului cea de a treia zi, dar și despre Împărăția lui Dumnezeu cea prea frumoasă și cu totul împlinitoare pentru orice om. Pentru că s-a vorbit despre transfigurarea celor credincioși, dar și despre moștenirea Împărăției lui Dumnezeu. Însă „tot curvarul [πᾶς πόρνος] sau necuratul [ἢ ἀκάθαρτος] sau lacomul, care este idolatru [ἢ πλεονέκτης, ὅς ἐστιν εἰδωλολάτρης], nu are moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu [οὐκ ἔχει κληρονομίαν ἐν τῇ Βασιλείᾳ τοῦ Χριστοῦ καὶ Θεοῦ]” [Efes. 5, 5, BYZ]. Pentru că intrarea în Împărăție înseamnă asumarea întregii sfințenii. Și nu e de ajuns să vrei Împărăția, ci trebuie să trăiești ca om al Împărăției lui Dumnezeu, ca om al sfințeniei.

Așadar, iubiții mei, astăzi, la 6 august, noi am retrăit revelarea slavei lui Dumnezeu în viața celor trei Apostoli ai Săi: Petros, Iacovos și Ioannis [Mt. 17, 1, BYZ]! Căci El Și-a transfigurat umanitatea Sa, a umplut-o de lumina Lui cea veșnică, pentru ca să le arate lor, Ucenicilor Săi, slava [τὴν δόξαν] Lui, pe cât aceia au fost capabili să o trăiască[3], așa cum se spune în troparul praznicului. Și Apostolii au receptat în mod real transfigurarea Lui, pentru că au văzut-o extatic. Și nici nu poți să vezi altfel slava Lui decât extatic, decât dumnezeiește. Pentru că vezi nu ceva creat, ci ceva necreat și care izvorăște veșnic din ființa lui Dumnezeu. Vezi în extaz, în vedenie, slava Lui, slava Lui cea veșnică, care e necreată. Și când vezi slava Lui cu sufletul tău curățit de patimi, atunci te umpli de slava Lui, care te îndumnezeiește, care te transfigurează în umanitatea ta.

Vrem sfințenia lui Dumnezeu? Vrem să locuim și să ne bucurăm veșnic, împreună cu toți Sfinții și Îngerii Lui, în Împărăția lui Dumnezeu? Vrem să ne mântuim? Dacă da, atunci aceasta e calea: sfințenia! Aici, în Biserica lui Dumnezeu, noi putem trăi dumnezeiește, ca oameni Sfinți și bineplăcuți înaintea Lui, pentru că El e sursa noastră de energie veșnică, El e viața noastră, El e frumusețea noastră cea veșnică.

Și vreau să mulțumesc în mod special acum, la sfârșitul predicii mele, celor pe care i-am vizitat pe 1 și 2 august și le-am binecuvântat casele. Cuvintele și gesturile dumneavoastră de prietenie mi-au încălzit inima și m-au bucurat mult. Pentru că eu cred în prietenie, eu cred în vorba care îl schimbă pe om, eu cred în oameni, în schimbarea reală a oamenilor.

Nu se poate face nimic cu forța! Nu iese nimic bun din lucrul făcut la normă! Ci doar puterea exemplului personal convinge, puterea faptei, puterea dumnezeiască a cuvântului și a harului lui Dumnezeu care se revarsă din Slujitorul lui Dumnezeu. Nu poți să dărui ceea ce nu ai, dar poți să dărui ceea ce ai! Ceea ce ai de la Dumnezeu. Și Preotul, în vizitele sale pastorale, părintești, prietenești, dăruie harul și înțelepciunea lui Dumnezeu, dăruie binecuvântare și teologie. Și cei care îl primesc pe Preot cu inimă bună, aceia se umplu de harul și de înțelepciunea lui Dumnezeu. Și ei sporesc întru toate, pentru că sunt de partea binelui, a voii lui Dumnezeu.

Vă mulțumesc pentru darurile dumneavoastră cele multe! Mai multe decât frigiderul meu. Dar, mai ales, vă mulțumesc pentru prietenia, pentru deschiderea, pentru larghețea dumneavoastră sufletească, care mă țin mereu bucuros.

Dumnezeu să ne bucure și să ne întărească în tot ceea ce facem! Dumnezeu să lumineze întreaga lume spre voia Sa! Căci El dorește ca noi să fim Sfinți, ca noi să fim plini de lumina slavei Sale. Amin!

---

[1] Începută la 15. 35, în zi duminică, pe 4 august 2019. Cer parțial înnorat, 29 de grade, vânt de 16 km/ h.

[2] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/304/sxsaintinfo.aspx.

[3] Ibidem.