Predică la Adormirea Maicii Domnului [2019]

Iubiții mei[1],

Părintele Teofil Părăian sublinia faptul că „nu există Ortodoxie fără Maica Domnului”[2]. Spunând prin aceasta că Născătoarea de Dumnezeu este o persoană fundamentală în viața și în evlavia noastră, pentru că ea este Maica Stăpânului nostru. Dar, în același timp, putem să spunem că nu există Ortodoxie fără vreun Sfânt al Bisericii noastre și fără întreaga Tradiție, istorie și viață a Bisericii. Pentru că Biserica e Biserică cu toate cele ale ei și nu în mod parțial. Iar Biserica, care e comuniunea lui Dumnezeu cu Sfinții Lui, îi conține pe toți Îngerii și Sfinții lui Dumnezeu, Născătoarea de Dumnezeu fiind cea mai înaltă sfințenie a întregii creații.

Căci, ne spune Sfântul Maximos Mărturisitorul, „prin înălțarea [la cer] și [prin] mutarea Sfintei Fecioare [de către Fiul ei]…ea s-a făcut mai înaltă decât Tronurile, decât Heruvimii și Serafimii…mai înaltă decât toate făpturile nemateriale și netrupești”[3]. Mai înaltă decât toți Îngerii și Sfinții lui Dumnezeu, pentru că este cea mai aproape de Dumnezeu. Fiindcă atunci când Sfântul Apostol Tomas a vrut să vadă trupul ei cel fără de prihană[4], așa cum fusese el pus în mormânt de către ceilalți Sfinți Apostoli, „mormântul [ei] s-a găsit gol. Dar fâșiile și giulgiul în care au așezat-o le-au aflat, însă trupul Fecioarei nu mai era, ci fusese înălțat la Fiul și Dumnezeul ei, ca să viețuiască împreună cu El și să împărățească împreună cu El. Și așa a făcut să urce firea noastră în Împărăția cea veșnică, nu numai prin Fiul său, ci și prin Maica Sa”[5].

Tocmai de aceea, atât Mormântul Domnului, cât și cel al Maicii Sale, sunt goale, căci ei sunt vii. Pentru că ambele ne vorbesc despre înălțarea trupului nostru la cer. Despre transfigurarea trupului nostru. Transfigurare despre care Sfântul Apostol Pavlos ne vorbește în acești termeni: „noi [ἡμεῖς], cei care suntem vii [οἱ ζῶντες], cei care suntem rămași întru parusia/ venirea Domnului [οἱ περιλειπόμενοι εἰς τὴν παρουσίαν τοῦ Κυρίου], nu avem să fim înaintea celor care au adormit [οὐ μὴ φθάσωμεν τοὺς κοιμηθέντας]. Că[ci] Însuși Domnul în[tru] poruncă [Ὅτι Αὐτὸς ὁ Κύριος ἐν κελεύσματι], în[tru] glasul Arhanghelului [ἐν φωνῇ Ἀρχαγγέλου] și în[tru] trâmbița lui Dumnezeu [καὶ ἐν σάλπιγγι Θεοῦ], Se va coborî din cer [καταβήσεται ἀπ᾽ οὐρανοῦ] și cei morți în Hristos vor învia întâi [καὶ οἱ νεκροὶ ἐν Χριστῷ ἀναστήσονται πρῶτον]. Apoi noi, cei care suntem vii [ἔπειτα ἡμεῖς οἱ ζῶντες], cei care suntem rămași [οἱ περιλειπόμενοι], împreună cu ei vom fi răpiți în nori [ἅμα σὺν αὐτοῖς ἁρπαγησόμεθα ἐν νεφέλαις], întru întâmpinarea Domnului [εἰς ἀπάντησιν τοῦ Κυρίου], întru văzduh [εἰς ἀέρα], și așa pururea cu Domnul vom fi [καὶ οὕτως πάντοτε σὺν Κυρίῳ ἐσόμεθα]” [I Tes. 4, 15-17, BYZ].

Căci la venirea Domnului întru slavă va avea loc învierea cea de obște. Pentru că slava Lui îi va învia pe toți cei adormiți. Și atunci vor învia toți cei adormiți, nu doar Sfinții. Însă aici Sfântul Pavlos ne vorbește despre învierea morților din perspectiva sfințeniei celor adormiți și a întâmpinării Domnului întru slavă. Căci, la venirea Domnului, toți cei adormiți în Hristos vor învia, având trupuri duhovnicești, pline de lumina Lui. Dar și cei vii, care vor fi vii la venirea Domnului și vor fi oameni Sfinți, se vor transfigura și ei într-o clipă prin slava Lui. Și astfel, toți cei Sfinți, fiind ființe transfigurate, pline de slava Dumnezeului nostru treimic, se vor înălța întru slava Lui, pentru ca să Îl întâmpine pe Domnul, rămânând cu El pentru veșnicie.

Și iată de ce trebuie să Îl întâmpinăm mereu pe Domnul în toți oamenii! Iată de ce trebuie să Îl vedem pe El în toți oamenii! Căci cine Îl vede pe Domnul în oameni, acela Îl iubește pe El în cei zidiți după chipul Său. Pentru că iubirea rămâne cu cei pe care îi iubește. Cel care iubește rămâne cu cei pe care îi iubește. După cum Dumnezeu rămâne în noi și este cu noi, pentru iubirea cu care Îl iubim și pentru modul în care noi ne curățim mereu pentru El.

Fiii lui Core [Κόρε] [Ps. 44, 1, LXX] au spus despre Născătoarea de Dumnezeu că este Împărăteasa Lui. Căci ei au profețit și au spus: „Stătut-a Împărăteasa din cele de-a dreapta Ta [παρέστη ἡ Βασίλισσα ἐκ δεξιῶν Σου], [fiind] îmbrăcată în îmbrăcăminte împletită cu aur [și] înfrumusețată [ἐν ἱματισμῷ διαχρύσῳ περιβεβλημένη πεποικιλμένη]” [Ps. 44, 10, LXX]. Tocmai de aceea, în Icoana Deisis[6], Născătoarea de Dumnezeu este în dreapta Domnului, ca rugătoare a noastră neadormită, neîncetată. Ca rugătoare pentru mântuirea noastră.

Și δέησις [deisis] înseamnă rugăciune. Pentru că Preacurata Stăpână și Sfântul Ioannis Botezătorul sunt exemplele noastre cele mai mari în materie de rugăciune. Ei sunt rugătorii prin excelență pentru mântuirea noastră. De la care și noi putem învăța să ne rugăm, să ne rugăm neîncetat.

Și pentru că ea este Împărăteasa noastră prin marea ei sfințenie, în rugăciunile dimineții noi strigăm către Născătoarea de Dumnezeu: „Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți, acoperirea celor necăjiți, vezi nevoia mea, vezi necazul meu! Ajută-mă ca pe un neputincios! Hrănește-mă ca pe un străin! Necazul meu îl știi, tu îl dezleagă precum voiești! Că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă mângâietoare bună, ci numai pe tine, o, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi în vecii vecilor. Amin”[7].

Împărăteasă a lui Dumnezeu prin sfințenia ei, prin bunătatea ei, prin smerenia ei cea nepătrunsă! De la care orice fecioară și femeie trebuie să învețe cuviința, smerenia și sfințenia. Pentru că ea este „Împărăteasa a toate. Căci ea ține toate și de la o margine la alta a lumii toate îi sunt supuse și o preamăresc. Pentru că ea împărățește împreună cu Fiul și Domnul ei. […] [Și] va domni împreună cu Fiul său preadulce în Împărăția Sa [cea] fără de sfârșit și nepătrunsă”[8]. Nepătrunsă, neînțeleasă de mintea noastră iscoditoare, curioasă. Pentru că Împărăția Lui e văzută numai prin vedere dumnezeiască. E văzută numai de cei curați cu inima [Mt. 5, 8]. Căci cei care Îl văd pe Dumnezeu, văd și Împărăția Sa cea veșnică, cea plină de slava Lui.

Și cum a ajuns Preacurata Fecioară Maria Împărăteasa noastră? Prin aceea că „s-a făcut toată plină de har…înțelegătoare prin privire și cuvânt, având înăuntrul ei vedenii dumnezeiești, [fiind] cu totul străină de tulburare, mânie și flecăreală, frumoasă la suflet și trup. […] Mai mult decât toate, sufletul ei sfânt era plin de iubire de oameni și de compătimire…[arătându-se] Împărăteasă mai presus de fire, prin faptă, cuvânt și cuget”[9].

Căci o adevărată doamnă e o ființă nobilă prin virtuțile ei și nu prin apartenența ei la o familie anume. Virtuțile te umplu de noblețe, de distincție duhovnicească. Virtuțile te fac o personalitate duhovnicească, una care emană curăție și sfințenie, înțelepciune și bunătate, smerenie și compătimire. Pentru că e domn cel care se stăpânește pe sine. Pentru că e doamnă cea care se stăpânește pe sine. Iar dacă nu ne stăpânim pe noi înșine, ne arătăm căzuți din rațiune, din dreapta înțelegere și viețuire, din umanitate.

Praznicul de astăzi folosește cuvântul κοίμησις[10] [chimisis] [adormire] pentru sfârșitul pământesc al Născătoarei de Dumnezeu. Pentru că moartea ei a fost o moarte de scurtă durată. Însă, în mod liturgic, noi folosim termenul de adormire pentru moarte, numindu-l pe cel mort adormit. Și nu vrem să spunem că sufletul său „doarme”, ci că trupul său „doarme” sau și-a încetat lucrarea lui pământească. Pentru că sufletele celor adormiți, ale celor morți, sunt vii după moarte. Căci „sufletul rațional și inteligibil, chiar și după separarea de trup [prin moarte]…rămâne precum este, viețuiește și comunică, fiind activ, nu în închipuire, ci în realitate. Întrucât [sufletul] este rațional, cugetător și nematerialnic, bucurându-se de libertatea apropierii de Dumnezeu, Care-l și cârmuiește”[11], îl conduce.

Și adormirea Maicii Domnului a însemnat luarea preasfântului ei suflet de către Domnul. Căci „Preasfânta Maică a Domnului și-a încredințat fericitul și curatul ei suflet Domnului, Împăratului și Fiului ei, și a adormit un somn dulce și mult dorit. [Și] așa cum a ocolit durerile nașterii cu o naștere negrăită, tot astfel nici durerile morții n-au atins-o în vremea morții sale, căci Împăratul și Domnul firilor a fost și atunci și acum strămutătorul firilor”[12]. Pentru că nașterea Domnului din ea a fost suprafirească și nu a stricat fecioria ei. De aceea e pururea Fecioară și Maică în același timp. Iar acum, la adormirea ei, a murit cu moarte preafericită, fără durere, fără chin, pentru că Însuși Domnul a primit sufletul ei. Și când sufletul ei a fost luat de Domnul, trupul ei a rămas plin de slava Sa[13]. Și Sfinții Apostoli au îngropat trupul ei și el a stat în mormânt 3 zile[14]. Însă a 4-a zi nu au mai găsit trupul ei în mormânt, pentru că trupul ei a fost înălțat de Domnul la cer, pentru ca Maica Lui să fie alături de El pentru veșnicie[15].

Troparul praznicului folosește verbul μεθίστημι [metistimi] [a muta] pentru ridicarea sau înălțarea trupului ei la cer de către Domnul, spunându-ne: „mutatu-s-a la viață [μετέστης πρὸς τὴν ζωήν], ceea ce este Maica vieții [Μήτηρ ὑπάρχουσα τῆς ζωῆς]”[16]. A fost mutată de Fiul ei la viața cea veșnică pentru că este Maica Vieții, a Fiului ei, dar și Maica ce ne umple pe noi de viața cea veșnică. De aceea, prin rugăciunile sale cele bine primite de către Domnul, Născătoarea de Dumnezeu izbăvește din moarte [ἐκ θανάτου] sufletele noastre[17].

Din care moarte? Din moartea păcatului! Pentru că păcatul e marea noastră problemă și singura de fapt. Păcatul e moartea noastră. Și degeaba căutăm viață, fericire, împlinire în păcat. Pentru că păcatul e doar moarte, moarte veșnică.

De aceea, iubiții mei, câți o iubim și o cinstim pe Născătoarea de Dumnezeu, pe Maica Vieții, să ne rugăm ei cu inimă de fii! Căci Fiul ei i-a făgăduit înainte de adormirea sa: „Tot sufletul ce va chema numele tău cu sfințenie nu va fi lepădat, ci va afla milostivire și mângâiere în această viață și în veacul viitor”[18].

Ea este scara văzută de Sfântul Iacov în vedenie, care, deși a fost întemeiată pe pământ, a ajuns până în cer [Fac. 28, 12, LXX]. Ea este ușa închisă văzută în vedenie de Sfântul Iezechiil [Ιεζεκιηλ], pentru că Domnul Dumnezeul lui Israil a intrat prin ea și a lăsat-o închisă [Iez. 44, 2, LXX], adică a lăsat-o Fecioară. Și este casa Înțelepciunii [Par. 9, 1, LXX], pentru că L-a purtat în pântecele ei pe Cel care poartă toate. Și aceste 3 profeții sunt conținute de textele vechitestamentare ce au fost citite aseară la Vecernia Mare[19].

Și nu cred că poți să fii creștin ortodox cu adevărat, fără să ai o relație reală, plină de iubire și de curăție, de ascultare și de smerenie cu Născătoarea de Dumnezeu, cu Maica Luminii. Pentru că de la Maica lui Dumnezeu noi învățăm adevărata închinare și slujire adusă lui Dumnezeu.

La mulți ani tuturor celor care astăzi își serbează ziua onomastică! Multă sănătate și bucurie celor care au postit, s-au spovedit și s-au împărtășit în această dumnezeiască zi! Și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos să ne bucure pe toți cu mila Lui, pentru rugăciunile Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, Maica Lui și noastră, a nevrednicilor robilor Săi! Amin.

---

[1] Începută la ora 20.00, în zi de vineri, pe 9 august 2019. Sunt 33 de grade, cer senin, vânt de 8 km/ h.

[2] Arhim. Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei,  ed. îngrijită de Fabian Anton, cu un cuv. înainte de Ierom. Serafim Gheorghe Pătrunjel și postfață de Mihai Neamțu, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2003, p. 88, 130.

[3] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Viața Maicii Domnului, trad. și postfață de Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1998, p. 122.

[4] Idem, p. 110. [5] Ibidem.

[6] Am preluat Sfânta Icoană de aici: https://www.icoana.net/wp-content/uploads/2018/01/deisis-icon.jpg.

[7] A se vedea: https://doxologia.ro/rugaciune/rugaciunile-diminetii. Am corectat și îndreptat textul rugăciunii.

[8] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Viața Maicii Domnului, ed. cit., p. 13. [9] Idem, p. 13-14.

[10] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/377/sxsaintinfo.aspx.

[11] Eustratie, Preotul din Constantinopol, Despre starea sufletelor după moarte, cu introd., trad. din lb. gr. veche și note de Ierod. Arsenie Pohrib, în rev. Studii Teologice, seria a III-a, anul XIII, nr. 4, octombrie-decembrie, București, 2017, p. 201.

[12] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Viața Maicii Domnului, ed. cit., p. 104-105. [13] Idem, p. 105. [14] Idem, p. 109. [15] Idem, p. 110.

[16] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/377/sxsaintinfo.aspx. [17] Ibidem.

[18] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Viața Maicii Domnului, ed. cit., p., p. 104.

[19] Mineiul pe luna august, ed. BOR 1894, p. 161-162.