Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, poetul [7]

În succesiunea experiențelor poetice ale Sfântului Dosoftei, Sfântul Ioan Iacob a așezat în versuri întreg Prohodul Maicii Domnului:

Starea I-a

Fiind Maica Vieții, îngropării te-ai dat
Și-ale Îngerilor cete s-au spăimântat,
Adormirea ta cinstind-o luminat.

Născătoarea Vieții și-al Luminii izvor
La-ntuneric Ucenicii cum te pogor?
Tu fiind lumina noastră-a tuturor!

Te mărim pe tine, Maica toatei zidiri
Și-nălțăm duios cântări Sfintei Adormiri,
Întru care plată dai acestei firi.

N-a rămas în groapă preacurat trupul tău,
Ci mutatu-te-ai cu dânsul la Dumnezeu,
Ca să fii părtașă slavei Lui mereu.

Iisus, a toate Împărat prea slăvit,
Te-a ales pe tine Maică și, negrăit,
Fără de prihană tu L-ai zămislit.

Stăpânul făpturii pe pământ pogorând,
Cum venise întrupându-Se oarecând,
Astăzi vine dornic duhul tău luând.

În chip tainic astăzi și noi toți ne-adunăm
Și cu Sfintele femei jalnic îți cântăm,
Dând înconjur năsăliei ne-nchinăm.

Pe cea mai frumoasă decât tot ce-i zidit,
Prin a căreia născare ne-am înnoit,
Cum s-o vadă firea că s-a pristăvit?

Iar iadul, Maică, cum mai poate răbda
Întru tot fulgerătoare lumina ta?
Căci orbește, neputând a te vedea.

Dumnezeu Cuvântul trup luând, Mariam,
Spală firea ponosită a lui Adam
Și din Iad sloboade omenescul neam.

Cerul și pământul îndelung s-au uimit
De străină zămislire ce s-a plinit
Întru tine, Prea Curată, negrăit.

O, minuni străine, lucru nou, nevăzut,
Cum și Maică și Fecioară te-ai cunoscut,
Că din sângiuri preacurate ai născut.

Din această lume simțitor te-ai mutat
Dar cu darul tău, Curată, nu ne-ai lăsat,
Izbăvind pe credincioși de păcat, neîncetat.

Chiar de-ai fost ascunsă ca un rob în mormânt
Dar făptura te vădește-nțelegând
Că Stăpână ești în cer și pe pământ.

Dac-a fost în groapă trupul tău pristăvit,
Pentru noi paharul morții s-a-ndulcit,
Plecăciunea ta cea multă socotind.

Odrăslind din tine spicul cel tăinuit,
Credincioșii Pâinea vieții au dobândit
Și din stricăciune toți ne-am izbăvit.

Ca un sfeșnic, Maică, pe pământ luminezi,
Ortodoxa credință o îndreptezi
Și pe cei robiți din patimi liberezi.

Ca un fulger, cete de Hristos vestitori
Vin din marginile lumii purtați de nori
Ca să-ngroape trup de viață dătător.

Areopagitul și, cu el, Ierotei
Au venit din depărtare, cu Timotei,
Dimpreună cu toți Sfinții Arhierei.

Pe a vieții Piatră, cea din unghi tăinuit,
Dintru sângiurile tale O ai urzit
Și în lume viață nouă ai croit.

Adormind cu trupul, în mormânt te pogori
Și-l arăți pe el izvor tămăduitor
Ortodocșilor tăi închinători.

Ca să mântuiască pe strămoșul Adam
A venit Mântuitorul vestit din neam,
Pogorât ca roua-n mitră, Mariam.

Să-i cuprindă groaza și cutremurul rău
Pe cei ce defaimă numele tău,
O, Prea Sfântă Maică a lui Dumnezeu!

După legea firii, dintre vii ai apus,
Dar, fiind a Vieții Maică, la Ea te-ai dus,
Odihnindu-te în slava cea de sus.

Plâng noroade, Preoți și bătrâni Arhierei
Dimpreună cu slăviții Învățăcei,
Iar mironosițele jelesc cu ei.

Cum erai în viață sprijin cald tuturor,
Și de astăzi fii de-a pururi pe viitor,
Ocrotind cu darul pe al tău popor.

Sub pământ ca luna ai apus, dar răsari
La trei zile ca un soare de mai,
Primăvara vieții noastre, dulce rai!

Tu, născând Viața, cum te-așezi în mormânt?
Se-nfioară ceata Îngerilor strigând:
Cum te-acoperi, Sfinte Acoperământ?

Porumbiță frumoasă, cu penaj aurit,
Ești Fecioară, căci Stăpânul te-a împodobit
Ca să fii lăcaș cu totul prea cinstit.

Cel căzut din viață iar moștean s-a făcut
Când Fecioara fără patimă a născut
Pe Cuvântul Cel fără de început.

Când a fost să vadă trupul ei răposat,
Îngereștile Puteri foarte s-au mirat
Cum cea nestricată moarte a gustat.

De la margini, Sfinții, alergând prea cu zor,
Sfântul trup la întuneric ei îl pogor,
În mormânt, [pe] lumina noastră-a tuturor.

Pogorând la groapă, ceata Îngerilor
Înconjoară străjuind pe Stăpâna lor,
Trupul cel de Viață pricinuitor.

Heruvimii slavei luminat dănțuiesc
Când se-nalță cel de taină rai pământesc
În locașul slavei cel împărătesc.

Dintru stricăciune, pe cel mort prin păcat,
Cu nașterea ta, Curată, l-ai ridicat
Și-n podoaba cea dintâi ne-ai îmbrăcat.

Rânduială nouă tuturor s-a vestit
Prin străina zămislire ce s-a plinit
În mitrasul pururea neprihănit.

Dintru tine, Fiul chip de rob a primit,
După fire arătându-Se îndoit:
Dumnezeu fiind și om desăvârșit.

Chivotul se-ascunde; de la mari depărtări
Vin noroadele, duios înălțând cântări
Întru slava prea cinstitei ei mutări.

Ceata de Apostoli se adună de zor,
Ca s-așeze în mormânt prea frumos odor,
Pe a Vieții Maică, Doamna tuturor.

Rânduiala firii s-o plinești te-ai plecat,
Dar, ca Maică a cerescului Împărat,
Tu rămâi cu trupul veșnic nestricat.

Pe al tău, Curată, scump mormânt îl cinstesc
Și slăvita Adormire o preamăresc,
Întru care dat-ai birul cel firesc.

Chiar de mori, Curată, dar vezi în Hristos,
Preamărită sus la Cer, și-ntru cei de jos
Sprijinind pe cei cu suflet credincios.

O, ce bucurie, ce dulceață simțești
Întru slava și odihna celor cerești,
Căci cu Domnul slavei tu împărățești!

Unul din Treime trup din tine primind,
Firea cea cuvântătoare s-a înnoit:
Minunată taină, lucru preamărit!

Prorocii, Maică, de demult au cântat
Că din vița lui David, tu, prea minunat
Odrăsli-vei pe Hristos cel așteptat.

O, lumina lumii și al Vieții izvor,
Cum în loc întunecos Sfinții te pogor?
Se uimește firea prea tânguitor!

Nație pizmașă, ucigaș popor,
Ce sminteală ai avut, vița Iudelor,
De voiești surparea Sfintei Sfintelor?

Ticăloase jidov, vino, soi blestemat,
De-ți cunoaște uneltirea din păcat,
Din tăierea brațului tău cel spurcat.

Urmând, Maica Milei, lui Hristos Dumnezeu,
Lecuiește pe acel urgisit evreu,
Părăsindu-și legea lui de fariseu.

„Maică și Fecioară, mama dulce a mea,
Cum să rabd acum văzând îngroparea ta?”,
Așa Simon Petru prea se tânguia.

„Cine-mi dă izvoare ca să plâng îndeajuns?”,
Strigă Pavel, de durere fiind pătruns,
Când se vede-n groapă trupul ei ascuns.

Munții se-nfioară. „Tu, norod credincios,
Tânguiește-te și plângi astăzi dureros”,
Glăsuiesc Învățăceii lui Hristos.

Oarecând, o, Maică, simțitor vom vedea,
După ducerea la Cer, frumusețea ta,
Căci de-acum Cerul tu vei desfăta.

Slavă…

Te mărim, Cuvinte, cu Părintele Tău,
Iar Duhului Prea Sfânt ne-nchinăm mereu,
Preamărind în Troiță pe un Dumnezeu.

Și acum…

Te cinstim, o, Maică a Celui făr’ de ani,
Închinându-ne la groapa din Ghetsimani:
Cercetează-ne pe noi, cei sărmani! [etc]

Did you like this? Share it:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *