Zaharias, cap. 11, cf. LXX
1. Deschide, Libanos[ule], ușile tale și să mănânce focul cedrii tăi!
2. Vaietă-te, pinul[e], pentru că a căzut cedrul, că[ci] foarte s-au întristat cei măriți! Văietați-vă, stejari[lor] ai Vasanitisului, că[ci] a fost smulsă dumbrava cea împreună-sădită [cu voi]!
3. Glasul plângând al păstorilor, că[ci] a fost întristată măreția lor. Glasul răcnind al leilor, că[ci] a fost întristată fremătarea Iordanisului.
4. Acestea zice Domnul Atotțiitorul: „Păstoriți oile înjunghierii [ποιμαίνετε τὰ πρόβατα τῆς σφαγῆς]!”.
5. Pe care cei care le-au câștigat le înjunghiau și nu se căiau, iar cei care le vând pe ele, ziceau: „Binecuvântat [este] Domnul” și „Ne-am îmbogățit”. Iar păstorii lor nu pătimeau nimic din cauza lor.
6. „Pentru aceasta, nu voi mai cruța pe cei care locuiesc pământul, zice Domnul. Și, iată, Eu îi dau pe oameni, pe fiecare întru mâinile aproapelui său și întru mâinile împăratului său! Și vor tăia pământul și nu am să-l scot din mâna lor.
7. Și voi păstori oile înjunghierii întru Hanaanitis [Χαναανῖτις] și Îmi voi lua Mie două toiege [δύο ῥάβδους]. Pe unul[1] l-am numit: «Frumusețe» și pe celălalt l-am numit: «Măsurat cu funia». Și voi păstori oile.
8. Și îi voi ridica pe cei trei păstori într-o lună și va fi îngreuiat sufletul Meu împotriva lor, căci și sufletele lor răcneau împotriva Mea.
9. Și am zis: Nu vă voi păstori pe voi. Cel ce moare, să moară! Și cel care se sfârșește, să se sfârșească! Iar cei care rămân, să mănânce fiecare cărnurile aproapelui său [κατεσθιέτωσαν ἕκαστος τὰς σάρκας τοῦ πλησίον αὐτοῦ]!
10. Și voi lua toiagul Meu cel frumos și îl voi arunca pe el [ca] să risipească făgăduința Mea, pe care am pus-o către toate popoarele,
11. și se va risipi în ziua aceea. Și vor cunoaște hananeii oile pe care le păzesc, pentru că cuvântul Domnului este.
12. Și voi zice către ei: Dacă este [lucru] bun înaintea voastră, dați să stea plata Mea sau v-ați lepădat!”. Și au rânduit plata Mea 30 de arginți [καὶ ἔστησαν τὸν μισθόν Μου τριάκοντα ἀργυροῦς][2].
13. Și a zis Domnul către mine: „Pune-i pe ei în cuptorul de topit și socotește, dacă lămurit este [în] ce chip am fost ispitit pentru ei!”. Și am luat cei 30 de arginți și i-am aruncat pe ei întru casa Domnului [καὶ ἐνέβαλον αὐτοὺς εἰς τὸν οἶκον Κυρίου][3], întru cuptorul de topit.
14. „Și am lepădat toiagul al doilea, [cel numit] «Măsurat cu funia», [ca] să risipesc stăpânirea în mijlocul lui Iudas și în mijlocul lui Israil”.
15. Și a zis Domnul către mine: „Încă ia-ți ție vasele cele păstorești, ale păstorului celui nepriceput!
16. Pentru că, iată, Eu voi ridica păstor pe pământ [Ἐγὼ ἐξεγείρω ποιμένα ἐπὶ τὴν γῆν][4]! Pe cea sfârșită nu are să o cerceteze și pe cea risipită nu are să o caute și pe cea zdrobită nu are să o vindece și pe cea întreagă nu are să o îndrepte și cărnurile cele alese va mânca, iar încheieturile lor le va strica.
17. O, cei care păstoresc pe cele deșarte și care au lăsat oile! Sabie peste brațele lui și peste ochiul cel drept al lui. Brațul lui, uscându-se, va fi uscat și ochiul cel drept al lui, orbindu-se, va fi orbit”.
[1] Dintre toiege.
[2] Cu cât a fost vândut de Iudas Iscariotis.
[3] Așa cum a făcut Iudas, după care s-a dus și s-a spânzurat.
[4] Profeție despre Păstorul cel bun, despre Domnul.