Iubiții mei[1],
La mulți ani!
La mulți ani pentru noul an bisericesc 2019-2020, pentru noul an bisericesc care a început astăzi! Iar Făcătorul a toată făptura, Cel care a pus vremurile și anii sub a Sa stăpânire, să binecuvinteze cununa anului bunătății Sale[2]!
Sintagma „cununa anului” apare în Ps. 64, 12, LXX: „Vei binecuvânta cununa anului [τὸν στέφανον τοῦ ἐνιαυτοῦ] bunătății Tale și câmpiile Tale se vor umple de grăsime”. Și când spunem cunună, noi ne referim la toate cele 12 luni ale anului la un loc, pe care le vrem binecuvântate de Dumnezeu. Căci anul e bun, dacă e plin de bunătatea lui Dumnezeu. De binecuvântarea Lui. Și anul nu poate fi întreg, decât atunci când îl trăim cu totul, pe deplin. Iar pentru a-l trăi pe deplin, trebuie ca Dumnezeu să ne mai dea încă un an de viață, încă un an deplin, pentru ca să vedem minunile lui Dumnezeu cu noi și cu mulți alții.
Însă, ca să te bucuri de viață, de viața cu Dumnezeu, trebuie să o privești ca pe un mare dar al lui Dumnezeu, de care nu ești vrednic. Căci, dacă nu te bucuri de viață, dacă nu o vezi ca pe un imens dar al lui Dumnezeu, trecerea într-un nou an ți se pare banală, chiar plictisitoare.
Numai că viața nu e niciodată plictisitoare! Viața nu e niciodată moarte, ci bucurie! Sunt plictisiți de ea doar cei care au murit sufletește. Doar morții nu tresar la cuvintele lui Dumnezeu și la revărsarea milei Lui față de noi. Căci cei vii duhovnicește sunt plini de bucuria lui Dumnezeu și, pentru ei, viața cu Dumnezeu e o continuă și o imensă bucurie.
De aceea, începutul unui nou an bisericesc este un început plin de bucurie, de veselie tainică, dumnezeiască. Biserica se bucură de mila lui Dumnezeu, se bucură de prezența lui Dumnezeu în mijlocul ei. Și când reluăm toate praznicele și sărbătorile începând cu această sfântă zi, le reluăm cu bucurie sfântă. Pentru că a relua înseamnă a aprofunda. A relua înseamnă a te adânci în bucurie. A relua înseamnă a înțelege tot mai mult din veselia mistică, dumnezeiască a Bisericii. Din relația lui Dumnezeu cu noi, cei nevrednici de mila Lui.
Un mare teolog sau un mare scriitor are nevoie în mod constant de o revedere, de o recitire a operei sale. Pe măsură ce îl recitești, pe atât îl redescoperi, îl vezi tot mai bine, vezi lucruri care ți-au scăpat altădată. Și pe măsură ce îl revezi, pe atât poți să scrii despre el, să îl prezinți într-o lumină tot mai profundă, tot mai amplă, tot mai cuprinzătoare.
Tot la fel, întâlnirea cu Sfinții pomeniți într-un an liturgic și retrăirea marilor praznice ale Bisericii nu sunt o repetiție sterilă, ci o tot mai mare coborâre în relația noastră cu Dumnezeu, cu Îngerii și cu Sfinții Lui. Căci și întâlnirile de suflet dintre noi nu sunt pierderi de timp, ci o tot mai mare înțelegere reciprocă și o bucurie tainică, din care ne hrănim și care ne întărește în slujirea și în viața noastră.
Și ne întâlnim unii cu alții în Biserica lui Dumnezeu pentru că suntem vii și pentru că ne bucurăm unii de alții. Avem un crez comun, avem o viață comună, avem o viață liturgică și mărturisitoare. Viața noastră e viața Lui. E viața la care El, Dumnezeul mântuirii noastre, ne-a chemat. Și pentru că El ne-a chemat să trăim în mod sfânt, să trăim cu El aici și pentru toți vecii, orice nou an bisericesc e o mare binecuvântare și o mare responsabilitate pentru noi. Pentru că El ne-a chemat și El ne binecuvintează să trăim sfânt. Iar viața cu Dumnezeu, viața sfântă, nu e numai pentru noi, ci pentru toți oamenii. De aceea, noi trebuie să vorbim cu smerenie și cu delicatețe despre viața veșnică, despre viața cu Dumnezeu, despre viața care ne sfințește pe noi și ne face ai Lui.
Însă, prin Evanghelia zilei [Mt. 18, 23-35], Domnul ne arată că El e mult milostiv față de noi, că ne eliberează de păcatele noastre și ne iartă datoria păcatelor noastre [Mt. 18, 27, BYZ], dar noi nu învățăm nimic din mila Lui față de noi. Pentru că mila Lui, imensa Lui milă, nu ne smerește atât de mult încât și noi să avem milă, multă milă față de oameni. Și de ce nu avem milă, dacă noi suntem plini de mila Lui? Cum uităm atât de repede imensa Lui milă, când El ne iartă zilnic?
Pentru că disprețuim mila lui Dumnezeu, chiar dacă ea ne ridică zilnic din moarte! O disprețuim, disprețuim binele Lui față de noi, după cum ne disprețuim și sănătatea. Și când nu mai avem sănătate, tocmai atunci plângem după ea, după cum, când suntem loviți de Dumnezeu, noi recunoaștem că toate sunt din cauza noastră. Dar uităm repede toată pedagogia lui Dumnezeu, pentru că nu suntem mulțumitori față de mila Lui! Dacă am fi recunoscători și mulțumitori lui Dumnezeu în mod continuu, atunci n-am mai uita mila Lui. Dar pentru că ne place să uităm mila Lui și să ne punem pe noi în locul Său, tocmai de aceea cădem în păcate grele și în boli de rușine.
Începutul e întotdeauna frumos și plăcut. Când încep o carte mă bucur. Omul când iubește se bucură. Când îmi fac un nou prieten mă bucur. Încep cu bucurie orice proiect bun. Dar reușita în toate constă în consecvență, în reîntâlnire continuă, în muncă. Nu contează ce am făcut ieri, nu contează că ieri am început bine proiectul meu, ci contează ca și azi să merg mai departe cu el. Contează ce fac în fiecare zi a anului bisericesc. Pentru că în fiecare zi trebuie să fac același lucru: să Îi slujesc lui Dumnezeu și oamenilor.
Iar oamenii care nu trăiesc această slujire sfântă în mod continuu, aceia se plictisesc oriunde. Pentru că nu privesc spre Dumnezeu, nu privesc spre El ca spre împlinirea lor, nu privesc spre El ca spre veșnicia lor. Și e normal să se plictisească! Pentru că oamenii și lucrurile se înțeleg numai în viața cu Dumnezeu.
De aceea, adevărata relație cu Dumnezeu, bucuria în Dumnezeu, nu poate fi mimată. Pe ea o trăiești cu toată ființa ta și despre ea poți vorbi sau poți tăcea. Dar dacă nu vrei să vorbești despre ea, nu înseamnă că nu o trăiești. Iar dacă vorbești despre ea, nu înseamnă că o poți epuiza. Pentru că iubirea pentru Dumnezeu nu poate fi epuizată în cuvinte, atâta timp cât ea este un izvor viu, un izvor continuu, un izvor veșnic în noi înșine.
Un om necredincios consideră că abuzăm de ideea de veșnicie sau că e o utopie să vorbim despre simțirea veșniciei în această viață, în timp, în istorie. Dar asta pentru că nu trăiește veșnicia încă de acum, din istorie, după cum o trăim noi. Căci noi, creștinii ortodocși, nu numai că simțim veșnicia încă de aici, atâta timp cât Dumnezeu locuiește în noi prin slava Lui cea veșnică, dar noi putem vedea în mod extatic, cu harul lui Dumnezeu, veșnicia Împărăției lui Dumnezeu. Pentru că timpul nu e închis în sine, ci e deschis spre Dumnezeu, atâta timp cât noi simțim slava lui Dumnezeu în noi înșine.
Da, dacă Dumnezeu nu ar coborî în noi și n-ar fi tot timpul cu noi și în noi, am putea spune și noi că Dumnezeu e departe, e distant față de noi și că nu știm nimic despre El! Dar când El coboară în noi prin slava Lui și, mai mult decât atât, ni se dă și ca Mâncare și Băutură mistice, dumnezeiești, noi nu numai că trăim veșnicia lui Dumnezeu, ci pentru noi veșnicia Lui e o bucurie cotidiană. Viața de zi cu zi e și o trăire continuă a veșniciei lui Dumnezeu, a bunătății Lui, a milei Lui față de noi, a iubirii Lui celei nesfârșite. Și pentru că trăim și suntem cu Dumnezeu, noi vorbim și scriem teologic despre această viață cu El, întregul cult al Bisericii fiind bucuria noastră cu Dumnezeu, cu Îngerii și Sfinții Lui.
Dar bucuria e plină de adevăr! Bucuria e plină de asceză! Bucuria e plină de slujire! Bucuria e plină de sfințenie! Căci pe măsură ce ne sfințim, pe atât ne bucurăm tot mai adevărat de Dumnezeu. Tot mai clar, tot mai deplin, tot mai profund. Și orice nou an bisericesc este o continuare a vieții cu Dumnezeu, a călătoriei noastre spre Împărăția Lui.
Și oamenii care se mântuie iubesc călătoria cu Dumnezeu! Pentru că o trăiesc împreună cu El în fiecare zi. Ei știu că se îndreaptă spre moarte, dar că moartea lor e o ușă spre viață. Spre viața veșnică. Ei știu că viața lor e plină de veșnicia lui Dumnezeu și de aceea se simt bine în timp. Pentru că timpul vieții noastre se împlinește în veșnicie. Și viața noastră în timp, în istorie, e o viață plină de pace, de așteptare sfântă, atâta timp cât suntem oameni ai veșniciei.
Așa se explică împăcarea creștinului în viața sa și în fața morții! Căci noi nu ne împăcăm cu moartea – pentru că moartea nu e o realitate dumnezeiască, ci o consecință a păcatului –, ci cu Dumnezeu! Noi suntem împăcați cu El și în pacea Lui și de aceea tot ceea ce trăim aici, în istorie, trăim cu nădejdea neclintită în Dumnezeu. Pentru că privim cu tărie dincolo de moarte, dincolo de orice ispită și boală, dincolo de orice distanță, atâta timp cât între noi și Dumnezeu, în slava Lui, nu există nicio distanță.
Noi nu simțim în sufletul și în trupul nostru nicio distanță între noi și Dumnezeu! Pentru că slava Lui e coborârea Lui până la noi și, în același timp, e urcarea noastră la El și alipirea veșnică de El, de Dumnezeul mântuirii noastre. Căci mântuirea Lui e participarea noastră deplină, desăvârșită, la slava Lui cea veșnică și alipirea noastră veșnică de El.
Aceasta e măreția mântuirii noastre! Căci toți cei care se mântuie sunt uniți interior și pentru veșnicie cu Dumnezeu. Dumnezeu e în toți ai Lui prin slava Sa și ne strânge pe toți, din toate secolele, în comuniunea veșnică cu El. Și unde e Dumnezeu, acolo sunt și Sfinții Lui. Pentru că Sfinții Lui sunt în slava lui Dumnezeu, sunt în unire deplină cu El și El e viața lor cea veșnică. De aceea, noi nu putem învăța viața creștină decât de la Sfinții lui Dumnezeu, de la confrații noștri din toate secolele. Și citind continuu cărțile lor, viețile lor, ale Sfinților Lui, noi citim voia lui Dumnezeu cu cei Sfinți ai Lui, citim despre viața autentică cu Dumnezeu, despre sfințirea noastră.
Și ca să fii cu toți Sfinții, noi îi pomenim pe fiecare zi pe Sfinții Lui. Căci pe fiecare zi avem mulți Sfinți de cunoscut. Pe fiecare zi putem să ne împrietenim dumnezeiește cu Sfinții Lui, pentru că viața creștină e viața sfințeniei.
De aceea, noi nu trăim viața lumii, ci viața cu Dumnezeu. Trăim viața pe care el ne-o luminează și pentru care ne umple de sensibilitate și delicatețe. Și din perspectiva aceasta intimă cu Dumnezeu, noi privim toate ca pe minuni ale Sale și timpul personal îl vedem ca pe călătoria noastră cu El.
Așadar, iubiții mei, călătoria noastră cu Dumnezeu continuă! Bucuria noastră continuă! Veselia noastră cu Dumnezeu merge mai departe! Pentru că noi ne odihnim în Dumnezeu și odihnirea în El e pentru veșnicie. Dar noi ne odihnim obosindu-ne, noi ne odihnim cheltuindu-ne, noi ne odihnim epuizându-ne, pentru că ne odihnim slujindu-I Lui și oamenilor.
N-am avut concediu nici în acest an, dar am dormit o oră-două peste zi, în anumite zile, și această odihnă a însemnat întărirea mea. Nu îmi permit să mă opresc cu totul, pentru că am multe de făcut. Însă, în epuizarea aceasta sfântă, mă bucur de slujirea care mă împlinește. Căci roadele sfinte ale oboselii sunt cele care ne bucură.
De fapt, în vacanță sau în concediu, acasă sau la muncă, toți suntem chemați să fim cu Dumnezeu, să ne bucurăm întru El, să vedem prezența Lui pretutindeni. Toate fotografiile pe care le-am făcut călătorind, toate filele video sau audio care ne însoțesc, sunt momente de întâlnire cu noi înșine. Dacă am reflecta la ele, dacă le-am privi din interior și am înțelege de ce ne-a lăsat Dumnezeu să le vedem, să le auzim, să le cunoaștem, ne-am da seama că ele sunt o școală de înțelepciune pentru noi. Am văzut pe cineva sau ceva anume, pentru că am avut, avem și vom avea nevoie de ele. Cunoașterea noastră este una de perspectivă.
Dar când călătorim ca și când am fi orbi sau surzi, călătorim degeaba. Pentru că o călătorie e ca și o carte: ai nevoie de atenție și de înțelegere pentru a o trăi. Dacă nu ești atent, trece esențialul pe lângă tine. Dacă nu ești atent la ce spune pe pagină, citești fără să înțelegi.
Însă noi trebuie să trăim cu înțelegere, adică să înțelegem ceea ce trăim! Noi trebuie să trăim anii vieții noastre cu multă trezvie, cu multă luciditate! Pentru că Dumnezeu, în fiecare an, ne spune noi și noi lucruri. Folositoare pentru noi și pentru mulți alții. Iar gradul nostru de luciditate cotidiană se vede din cât înțelegem și din ce schimbări operăm în viața noastră.
Dumnezeu să ne întărească în tot lucrul cel bun și mântuitor! Dumnezeu să ne lumineze mereu spre a face voia Lui! Dumnezeu să ne călăuzească spre tot adevărul și spre pacea întru El, cea care nu are sfârșit! Dumnezeul mântuirii noastre, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu, să pună început bun noului an bisericesc, ca întru El să călătorim și să ne împlinim duhovnicește și trupește! Amin.
[1] Începută la 18. 25, în zi de miercuri, pe 28 august 2019. Cer senin, 34 de grade, vânt de 14 km/ h.
[2] Liturghierul pastoral, Ed. Trinitas a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 2004, p. 546.
