La 12 ani de Patriarhat

Primind astăzi un buchet de flori, Părintele Patriarh Daniel a subliniat faptul că florile îi reprezintă pe cei credincioși, care sunt adunați la Slujbă, și care se roagă împreună pentru ca să primească ajutorul lui Dumnezeu în viața lor. Tot la fel, Patriarhul unei Biserici naționale este unul, pentru ca să îi adune în jurul său pe toți Slujitorii și credincioșii Bisericii, să-i adune ca pe un buchet de flori, pe care să îl dăruie lui Dumnezeu. Căci la fiecare Dumnezeiască Liturghie, protosul Slujbei îi unește pe toți cu Domnul slavei, cu Capul Bisericii, căci de la El vin viața și mântuirea noastră.

Iar astăzi Patriarhul Daniel a fost protosul Slujbei, dar a slujit Dumnezeiasca Liturghie împreună cu Ierarhii Sfântului Sinod, cu Preoții, cu Diaconii și cu credincioșii. Pentru că Patriarhul e împreună cu Biserica și el slujește dimpreună cu toți membrii Bisericii. Pentru că el nu este deasupra Bisericii, ci în Biserică. Iar Biserica este comuniunea sfântă și dumnezeiască a Dumnezeului treimic cu toți cei credincioși, care s-au încorporat în Biserică în mod sacramental.

Iar icoana acestei sfinte comuniuni liturgice a Bisericii, a Ierarhiei cu întregul popor credincios, este cea care trebuie să stea vie înaintea ochilor inimii noastre. Pentru că, dacă vrem să ne sfințim viața noastră, trebuie să ne sfințim slujind în mod frățește în Biserica Dumnezeului Celui viu. Căci nu există altă cale a mântuirii noastre decât aceasta: în Biserica lui Dumnezeu, în Biserica iubirii Sale de oameni, în comuniune și iubire sfântă.

De aceea, trebuie să ne bucurăm de marele dar al păcii lui Dumnezeu, de faptul că trăim zile de pace în Biserică, de slujire pașnică, bucuroasă. Iar echilibrul și liniștea din Biserică, cu harul lui Dumnezeu, se datorează într-o mare măsură Patriarhului nostru, Patriarhului Daniel, și cred că acestea sunt marile realizări duhovnicești ale patriarhatului său. Pentru că noi avem nevoie să zidim duhovnicește oamenii, să lucrăm pentru și împreună cu ei, și lucrurile rodesc cu adevărat când e liniște, când e bună-înțelegere între oameni.

La mulți ani, Preafericirea Voastră, și să aveți parte de la Dumnezeu de multă împlinire duhovnicească!

Romancier

De când m-am
îmbrăcat în roman,
stau de vorbă
cu fiecare filă scrisă.
Stau la taclale
despre toate lucrurile serioase,
care par unora de nebăgat în seamă.
Pentru că e important ce-a văzut,
ce-a simțit,
ce-a înțeles pe fiecare zi.
E important tot ceea
ce ni se pare important.
Căci romanul e
o predare de experiență.
Romanul e punerea ta
în situația de a clarifica lucrurile.
Pentru că oamenii au nevoie
să se vadă în ceilalți,
să vadă diferențele.
Oamenii au nevoie
să te simtă prietenul lor.
Iar scrisul tău e modul tău
de-ai ajuta să se descopere.

Marin Sorescu. Neparodiantul, neironicul, neludicul [59]

Alt volum (Astfel, 1973), aceeași retorică, în esență…

Într-un oraș diferit de alte orașe, câinii latră „în vârful limbii, să nu facă zgomot”, oamenii sunt „blânzi și fără greutate” și merg „cu ochii închiși”. Căci: „Vedeau numai pe dinăuntru, curat și neted/ Altfel vederea se boltește după ochi”. Pentru că numai vederea lăuntrică, duhovnicească, e „curată și netedă”, cea cu ochii trupești poate să înșele.

„Și era o viteză de înot pe sub lacrimi/ Și nimeni în toată forfota aia nu se ciocnea,/ Cum se întâmplă”. E un oraș aparte, în care oamenii plâng și au ochii închiși spre-afară, privind spre interior. Iar cel care vorbește are „câteva găuri” în palme, „cum fusesem înșirat atunci pe niște lemne” (Apariția). Întreg poemul e o parabolă, dar dorința poetului de a se identifica cu ipostaza de crucificat nu e singulară, ea apare și în alte poeme.

În poemul Maximum de durată, „nu putem face nimic” pentru că suntem „predați lumii”, „risipiți lumii”: „ni-s mâinile prinse de frică, de predare”.

„Într-un fel numai moartea/ Te face om”, cugetă poetul, „te scapă de alții”: de cei care te obligă să trăiești risipit și să te predai lumii, dar și de „alții” din tine, de identitățile tale false, de realitatea psihică schizoidă.

„Trăiești în lume, dar mori în tine,/ În eu”: de trăit trăiești în lume, dar de murit mori singur, chiar dacă ar fi toată lumea împrejurul tău. Mori tu cu tine și în tine. Sau poți să „mori în tine” duhovnicește, deși trăiești în lume, poți să mori lumii, adică să fii mort pentru lume și pentru dorințele ei pătimașe.

„E o victorie aceasta, imensă: a cuceririi tale/ De către tine, distrugând, ca la orice învingere,/ Ce-ai cucerit”. Distrugând cuceririle tale din această lume, cele la care te-au forțat lumea și patimile tale. Și aceasta este „victoria cuceririi tale de către tine”.

Predică la Duminica a 19-a după Cincizecime [2019]

Iubiții mei[1],

„sufletul [nostru] nu poate avea pace, dacă nu se va ruga pentru vrăjmași[i noștri]. [Căci] sufletul care a fost învățat de [către] harul lui Dumnezeu să se roage, [acela] iubește și-i este milă de fiecare făptură și îndeosebi de om, pentru care Domnul a pătimit pe Cruce și suferă cu sufletul pentru noi toți. [Pentru că] Domnul m-a învățat să iubesc pe vrăjmași[i mei]. [Iar] fără harul lui Dumnezeu nu putem iubi pe vrăjmași[i noștri], dar Duhul Sfânt ne învață iubirea, și atunci ne va fi milă chiar și de demoni, pentru că [demonii] s-au dezlipit de bine și au pierdut smerenia și iubirea de Dumnezeu”[2].

De unde înțelegem că iubirea față de toți oamenii și față de întreaga creație a lui Dumnezeu este un dar duhovnicesc, este darul lui Dumnezeu pentru omul credincios, e ceea ce Dumnezeu ne învață pe noi. Și cine iubește întreaga creație e semn că e om duhovnicesc, că e omul lui Dumnezeu. Și am început predica mea de astăzi prin citarea Sfântului Cuvios Siluanos Aghioritul [Σιλουανὸς ὁ Ἁγιορείτης][3], Părintele nostru, pomenit pe 24 septembrie, pentru că el a adormit pe 24 septembrie 1938[4]. Și, fiind aproape de noi, el ne certifică faptul că iubirea pentru toți oameni e o iubire duhovnicească, e iubirea cu care Dumnezeu iubește lumea.

Dar înainte de a fi un dar al lui Dumnezeu, iubirea pentru vrăjmași este o asceză interioară. Pentru că trebuie să ne silim inima, ne spune Sfântul Siluanos, pentru a ne iubi vrăjmașii[5]. Adică iubirea pentru vrăjmași are un început și el ține de noi, de dorința noastră de a-i iubi pe toți oamenii. Iar „Domnul, văzând dorința ta cea bună, [văzând că vrei să iubești pe toți oamenii], te va ajuta în[tru] toate, și experiența însăși te va învăța calea. Dar cine gândește rău de vrăjmași, [cine le dorește răul], acela nu are în el iubirea lui Dumnezeu și nu-L cunoaște pe Dumnezeu”[6].

Căci Dumnezeu iubește pe toți oamenii și întreaga Lui creație, și El ne învață și pe noi să facem la fel. De aceea, cine iubește duhovnicește întreaga creație a lui Dumnezeu, acela iubește lumea ca Dumnezeu, pentru că de la El a învățat iubirea Lui, iubirea Lui cea dumnezeiască. Tocmai de aceea, Sfântul Siluanos ne spune: „Dar cine n-a învățat de la Duhul Sfânt să iubească, [să iubească duhovnicește, să iubească întreaga creație a lui Dumnezeu], acela nici nu se va ruga pentru vrăjmași[i săi]. [Dar] cine a învățat de la Duhul Sfânt să iubească, acela se întristează toată viața pentru oamenii care nu se mântuie, [care nu vor să se mântuie] și varsă multe lacrimi pentru popor, și harul lui Dumnezeu îi dă puterea de a iubi pe vrăjmași”[7].

Și de aici înțelegem importanța copleșitoare, fundamentală a omului duhovnicesc pentru întreaga lume. Importanța creștinului ortodox autentic pentru întreaga creație. Căci el este un exemplu viu de compătimire, de iubire activă, lucrătoare, de iubire dăruitoare, de iubire rugătoare pentru toți, de iubire iertătoare și smerită. Fiindcă în iubirea lui față de oameni și față de întreaga creație, atât oamenii, cât și demonii, cât și animalele, păsările, insectele, toate cele create simt iubirea lui Dumnezeu pentru lume. Căci el nu vrea răul la nimeni, el nu se poartă cu necuviință față de nimeni, el are grijă, în rugăciunea și în viața lui, de tot omul și de orice viețuitoare.

De la Sfântul Siluanos am învățat iubirea și grija pentru întreaga creație. Că nu trebuie să rup florile, ci să le contemplu. Că nu trebuie să rup crengile copacilor, ci să mă bucur de ele. Că nu trebuie să omor animale, păsări și gâze de tot felul, dacă nu îmi fac niciun rău, ci să mă bucur de diversitatea lor și de modul în care nu ies deloc din rânduiala pusă lor de către Dumnezeu. Dar, mai presus de toate, de la Sfântul Cuvios Siluanos Aghioritul și de la Sfântul Ierarh Isaac [Ἰσαὰκ] de Ninevi [Νινευΐ][8] am învățat că avem nevoie capitală de marea harismă a iubirii dumnezeiești. Pentru că Dumnezeu dorește să ne umple de iubirea Lui cea preasfântă și, prin ea, să ne bucure și să ne împlinească și să ne desăvârșească continuu. Căci Dumnezeu „prin iubire…a adus la existență lumea, prin iubire o conduce în existența ei în timp [și] prin iubire o va aduce spre acea prefacere minunată [a întregii creații de la a doua venire a Lui întru slava Sa]. […] [Pentru că] în gândul lui Dumnezeu nu există nici înainte, nici după în iubirea lui Dumnezeu față de niciuna din firile raționale create și aduse la existență [de către El]. [Fiindcă] El are o singură iubire egală [față de toți oamenii și de toate cele create], care acoperă întreaga creație rațională, toate lucrurile văzute și nevăzute, și în această iubire pentru fiecare din ele nu există unele care să fie primele și altele care să fie ultimele”[9]. Căci iubirea Lui e una desăvârșită pentru întreaga Lui creație. Și de aceea și pe noi ne învață să iubim în mod desăvârșit întreaga creație, așa cum o iubește El.

Pentru că Domnul ne poruncește nouă, tuturor: „Iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine și împrumutați, nimic nădăjduind [μηδὲν ἀπελπίζοντες] [în schimb]! Și plata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt. Că[ci] El este bun cu cei nemulțumitori [τοὺς ἀχαρίστους] și [cu] cei răi [καὶ πονηρούς]. Așadar, fiți milostivi, precum și Tatăl vostru milostiv este!” [Lc. 6, 35-36, BYZ]. Și din poruncile dumnezeiești ale iubirii și ale milostivirii față de toți, noi înțelegem că nu putem fi milostivi, dacă nu iubim pe toți oamenii și întreaga creație. Căci numai cel care iubește, se îndură și dă. Numai cel care iartă, înțelege nevoia de ajutor și de prietenie reală.

Însă iubim, pentru că El mai întâi ne-a iubit pe noi și ne-a învățat iubirea Lui cea sfântă. Și iertăm și dăm milostenie, pentru că am primit și primim continuu iertarea Lui și milostivirile Sale cele fără de număr. De aceea, porunca iubirii și cea a milostivirii nu sunt exterioare nouă, ci interioare. Căci noi iubim oamenii și le dăm milostenie tocmai pentru că iubirea lui Dumnezeu este în noi și dorește să se reverse spre toți oamenii.

Așadar, iubiții mei, a dărui nu înseamnă ceva excepțional, ci ceva firesc pentru oamenii lui Dumnezeu! Pentru că ei sunt într-o continuă dăruire față de toți oamenii. Ființa lor e deschisă spre toți, pentru că e deschisă în primul rând spre Dumnezeu, Cel care ne umple pe noi de toată harisma și bine- cuvântarea. Iar dacă dorim să fim ai lui Dumnezeu, trebuie să ne lăsăm învățați de către El poruncile Sale, adică modul dumnezeiesc de viețuire al creștinilor.

Și cine trăiește creștinește, acela nu iartă la zile mari, ci tot timpul, pentru că înțelege neputințele oamenilor, atâta timp cât și el e om neputincios și păcătos. A iubi, a ierta, a ajuta, a sluji sunt modul de-a fi al creștinilor. Pentru că Dumnezeu ne învață duhovnicește toată această raportare vie, dumnezeiască la oameni și față de întreaga creație.

Iar spovedirea continuă a păcatelor noastre și împărtășirea continuă cu Domnul slavei, cu Hristos euharistic sunt cele care ne curățesc continuu și ne umplu de iubirea de Dumnezeu și de oameni și de întreaga creație. Pentru că nu putem fi creștini cu adevărat, dacă trăim rupți față de slujirea Bisericii și față de modul de viețuire ascetico-mistic al Bisericii. La Biserică ne rugăm, slujim și ne împărtășim împreună, dar acasă ne pregătim pentru întâlnirea cu Biserica și cu societatea. Ne pregătim ascetico-mistic, adică prin rugăciune, post, priveghere, atenția la gânduri și la mișcările inimii, metanii, închinăciuni, citiri și traduceri sfinte, liniștire interioară, smerenie, umilință, pocăință, contemplare dumnezeiască. Un creștin pregătit pentru slujirea eclesială e un creștin plin de virtuți dumnezeiești și de asceză și de simțiri și de trăiri mistice, duhovnicești. Și dacă e propriu slujirii lui Dumnezeu, atunci e propriu și slujirii oamenilor.

Căci adesea se vorbește despre lipsa empatiei, a milei, a atenției față de oameni în societatea actuală. Copilul cuiva e răpit, sunt de față și nimeni nu vrea să dea mărturie. Sunt martori la un accident și fug de răspundere. Știu că se produc fărădelegi lângă ei și nimeni nu reacționează, pentru ca să nu își facă probleme. Și când pui la un loc toată această fugă de răspundere și evitare a problemelor ai în față situația dramatică a societății noastre. O societate însingurată și înfricoșată, care nu își mai face relații reale din cauza fricii de a nu suferi.

Numai că Domnul ne cere să convertim suferința, nedreptatea, tristețea, singurătatea în iubire duhovnicească. În iubire și prietenie reale. Pentru că, dacă nu iubim duhovnicește, chiar dacă avem sau nu familie, chiar dacă avem sau nu prieteni, vom suferi. Pentru că vom trece cu greutate prin necazuri, prin dureri, prin boli, prin nedreptăți de tot felul. Însă, dacă ne lăsăm umpluți de iubirea lui Dumnezeu, durerile noastre devin bucurii sfinte, tristețile noastre devin veselii dumnezeiești, iar singurătatea noastră se transfigurează în cea mai bogată și minunată izvorâre de har și de pace.

Pentru că cuvintele Domnului se pot înțelege doar duhovnicește. Orice pasaj al Scripturii nu e doar literalitate, ci și teologie imensă. Și în întregul tezaur de teologie și de experiență al Bisericii noi avem viața Bisericii în rezumat, viață a Bisericii pe care o putem întrupa oricând, după exemplul Sfinților noștri Părinți care ne-au precedat.

Nu m-am liniștit interior până când n-am învățat să iert tuturor și să mă rog pentru toți. Slava lui Dumnezeu nu rămâne în noi, dacă nu învățăm smerenia și iertarea, iubirea și milostivirea. Căci Dumnezeu locuiește în noi, numai dacă semănăm cu El. Amin!


[1] Începută la 7. 27, în zi de miercuri, pe 25 septembrie 2019. Cer înnorat, 16 grade, vânt de 11 km/ h.

[2] Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei. Însemnări duhovnicești, ed. a II-a, revizuită și adăugită, cu studiu introd. și trad. de Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 1997, p. 133.

[3] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/728/sxsaintinfo.aspx.

[4] Ibidem.

[5] Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei. Însemnări duhovnicești, ed. cit., p. 133.

[6] Ibidem. [7] Idem, p. 133-134.

[8] A se vedea: https://www.synaxarion.gr/gr/sid/1930/sxsaintinfo.aspx.

[9] Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici despre viața duhului, taine dumnezeiești, pronie și judecată, partea a II-a, recent descoperită, cu studiu introd. și trad. de Diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2003, p. 366-367.

Isaias, cap. 5, cf. LXX

1. Așadar, voi cânta celui care a fost iubit cântarea celui iubit, [cântarea] viei mele. Via celui care a fost iubit s-a făcut în corn, în locul cel gras.

2. Și gard am pus împrejur și am împrejmuit-o. Și am sădit vie [cu] struguri aleși și am zidit turn în mijlocul ei și înainte teasc am săpat în ea și am așteptat să facă struguri, dar a făcut spini.

3. Și acum, omul lui Iudas și cei care locuiesc în Ierusalim, judecați în[tre] mine și între mijlocul viei mele!

4. Ce am să-i fac încă viei mele și nu i-am făcut ei? Pentru că am așteptat să facă struguri, dar a făcut spini.

5. Iar acum vă voi vesti vouă ce voi face viei mele: voi înlătura gardul ei și va fi întru pradă, și voi dărâma gardul ei și va fi întru călcarea în picioare.

6. Și voi lăsa via mea și nu are să se taie, nici nu are să se sape. Și se va sui întru ea spinul ca întru uscăciune și norilor le voi porunci ca să nu plouă întru ea ploaie [καὶ ταῖς νεφέλαις ἐντελοῦμαι τοῦ μὴ βρέξαι εἰς αὐτὸν ὑετόν].

7. Căci via Domnului Savaot este casa lui Israil și omul lui Iudas [este] cel nou sădit [și] iubit [νεόφυτον ἠγαπημένον]. Am așteptat să facă judecată, dar a făcut fărădelege. Și nu dreptate, ci strigare.

8. Vai de cei care unesc împreună casă către casă și câmp către câmp apropiind, ca vecinului să-i ia ceva! Oare veți locui singuri pe pământ?

9. Căci s-a auzit întru urechile Domnului Savaot acestea. Căci dacă aveți să faceți case multe întru pustie, [ele] vor fi mari și frumoase, dar nu vor fi cei care locuiesc [să locuiască] în[tru] ele.

10. Căci unde vor lucra 10 perechi de boi se va face un ulcior, iar cel care seamănă 6 artabe[1] [ἀρτάβας ἓξ] va face trei măsuri [μέτρα τρία].

11. Vai de cei care se scoală dimineața și sichera[2] [τὸ σικερα] [sicheră] căutând [caută]! [Vai] de cei care rămân [până] târziu, căci vinul îi va arde împreună pe ei!

12. Căci cu liră și psaltirion și timpane și flaute vinul îl beau, dar faptele Domnului nu le văd, iar faptele mâinilor Sale nu le socotesc.

13. De aceea, poporul Meu robit s-a făcut, pentru că nu au să cunoască ei pe Domnul. Și mulțime s-a făcut de morți, din cauza foamei și a însetării de apă.

14. Și Iadul și-a lărgit sufletul său [καὶ ἐπλάτυνεν ὁ ᾍδης τὴν ψυχὴν αὐτοῦ] și și-a deschis gura sa [ca] să nu se oprească [καὶ διήνοιξεν τὸ στόμα αὐτοῦ τοῦ μὴ διαλιπεῖν]. Și se vor coborî [în] el cei slăviți și cei mari și cei bogați și cei ciumați.

15. Și omul va fi smerit, și bărbatul va fi necinstit, iar ochii cei ridicați[3] vor fi smeriți.

16. Și Domnul Savot Se va înălța în[tru] judecată și Dumnezeul Cel Sfânt Se va slăvi în[tru] dreptate.

17. Și vor fi păscuți cei care au fost prădați ca taurii, iar mieii vor mânca pustiurile celor care au fost luați.

18. Vai de cei care trag peste prepuț păcatele [lor] precum [cu] o funie lungă [οὐαὶ οἱ ἐπισπώμενοι τὰς ἁμαρτίας ὡς σχοινίῳ μακρῷ] și precum [cu] o chingă a junincii de jug fărădelegile [lor]!

19. [Căci ei sunt] cei care zic: „Degrabă să se apropie [cele] care va face [se vor face], ca să le vedem! Și să vină sfatul Celui Sfânt al lui Israil, ca să-l cunoaștem!”.

20. Vai de cei care zic [că] cel rău [este] cel bun [οὐαὶ οἱ λέγοντες τὸ πονηρὸν καλὸν] și cel bun [este] cel rău [καὶ τὸ καλὸν πονηρόν], cei care pun întunericul [ca] lumină și lumina [ca] întuneric [οἱ τιθέντες τὸ σκότος φῶς καὶ τὸ φῶς σκότος], cei care pun pe cel amar [ca] cel dulce și pe cel dulce [ca] cel amar [οἱ τιθέντες τὸ πικρὸν γλυκὺ καὶ τὸ γλυκὺ πικρόν]!

21. Vai de cei pricepuți în ei înșiși și de cei înțelegători înaintea lor înșiși[4]!

22. Vai de cei tari ai voștri, de cei care beau vin, și de stăpânitorii care amestecă sichera,

23. de cei care îl îndreaptă pe cel neevlavios pentru daruri! Dar cel Drept de cel Drept ridicându-se [καὶ τὸ Δίκαιον τοῦ Δικαίου αἴροντες] [este ridicat][5].

24. Pentru aceasta, [în ce] chip va fi arsă miriștea de cărbunele focului și va fi arsă cu totul de flacăra dezlegată, rădăcina lor ca țărâna va fi și floarea lor ca praful se va sui. Căci nu au voit legea Domnului Savaot, ci zicerea Celui Sfânt al lui Israil au întărâtat-o.

25. Și Domnul Savaot S-a mâniat [cu] urgie [ἐθυμώθη ὀργῇ] peste poporul Său și Și-a pus mâna Sa peste ei și i-a lovit pe ei și au fost întărâtați munții. Și s-a[u] făcut leșurile lor ca gunoaiele în mijlocul drumului [καὶ ἐγενήθη τὰ θνησιμαῖα αὐτῶν ὡς κοπρία ἐν μέσῳ ὁδου]. Și în toate acestea nu s-a întors mânia [καὶ ἐν πᾶσι τούτοις οὐκ ἀπεστράφη ὁ θυμός] [Lui], ci încă [se simte] mâna [Sa] cea înaltă [ἀλλ᾽ ἔτι ἡ χεὶρ ὑψηλή].

26. Pentru aceea va ridica semn[6] în neamurile cele de departe [τοιγαροῦν ἀρεῖ σύσσημον ἐν τοῖς ἔθνεσιν τοῖς μακρὰν] și va șuiera[7] lor de la marginea pământului [καὶ συριεῖ αὐτοῖς ἀπ᾽ ἄκρου τῆς γῆς]. Și iată, [ei] vin degrabă, sprinten [καὶ ἰδοὺ ταχὺ κούφως ἔρχονται]!

27. Nu vor flămânzi, nici [nu] se vor osteni, nici [nu] vor dormita, nici [nu] vor dormi, nici [nu] vor dezlega curelele lor de la șalele lor, nici nu or să se rupă curelele sandalelor lor.

28. Ale cărora este [sunt] săgețile cele ascuțite și arcurile lor întinse, picioarele cailor lor ca piatra cea tare le-au socotit, [iar] roțile carelor lor ca vifornița.

29. S-au repezit ca leii și au stat ca puiul leului. Și se vor apuca și vor zbiera ca fiara și o va [vor] scoate. Și nu va fi cel care să-i mântuie pe ei.

30. Și va striga pentru ei în ziua aceea ca glasul mării învălurându-se [καὶ βοήσει δι᾽ αὐτοὺς ἐν τῇ ἡμέρᾳ ἐκείνῃ ὡς φωνὴ θαλάσσης κυμαινούσης]. Și vor privi spre pământ și, iată, întunericul cel aspru [va fi] în[tru] nedumerirea lor [σκότος σκληρὸν ἐν τῇ ἀπορίᾳ αὐτῶν]!


[1] Măsură pentru cereale. A se vedea: http://penelope.uchicago.edu/Thayer/E/Roman/Texts/secondary/SMIGRA*/Artaba.html.

[2] Un lichior fermentat, cf. https://en.wiktionary.org/wiki/σίκερα.

[3] Cei înfumurați, mândri.

[4] De cei care își închipuie că pricep și înțeleg.

[5] Este ridicat din căderea lui.

[6] Profeție despre Sfânta Cruce.

[7] Aluzie la faptul că Șarpele ridicat în pustie era o prefigurare a Domnului.

Isaias, cap. 4, cf. LXX

1. Și se vor apuca 7 femei de un om, zicând: „Pâinea noastră vom mânca și veșmintele noastre vom îmbrăca, numai numele tău să se cheme peste noi! Ia ocara [τὸν ὀνειδισμὸν] noastră [asupra ta]!”.

2. Iar [în] ziua aceea Dumnezeu va lumina în sfat cu slavă [ἐν βουλῇ μετὰ δόξης] pe pământ, [ca] să înalțe și să slăvească pe cel rămas al lui Israil.

3. Și va fi cel rămas în Sion și cel rămas în Ierusalim [și] vor fi numiți cei Sfinți toți cei care au fost scriși întru viață în Ierusalim[1].

4. Că[ci] Domnul va spăla murdăria fiilor și a fiicelor Sionului și va curăți sângele din mijlocul lor în Duhul judecății [ἐν Πνεύματι κρίσεως] și [în] Duhul arderii [καὶ Πνεύματι καύσεως].

5. Și [El] va veni[2] și va fi tot locul muntelui Sionului și toate împrejurimile lui norul le va umbri ziua, iar ca fumul și ca lumina focului arzând noaptea. [Cu] toată slava va fi acoperit,

6. și va fi întru umbră de la zăduf și în[tru] acoperire și în[tru] ascuns de la asprime și ploaie.


[1] Profeție despre Biserica lui Dumnezeu.

[2] Profeție despre întruparea Domnului.

Isaias, cap. 3, cf. LXX

1. Așadar, iată, Stăpânul, Domnul Savaot va lua de la Iudea și de la Ierusalim [pe cel] întărit și [pe cea] întărită, tăria pâinii și tăria apei,

2. uriaș și [om] întărit și om războinic și judecător și Profet și ghicitor și bătrân

3. și conducător peste 50 [de soldați] și sfetnic minunat și înțelept zidar și priceput ascultător!

4. Și voi pune tineri [ca] stăpânitori ai lor și batjocoritorii vor domni [peste] ei.

5. Și poporul va cădea împreună, om către om și om către aproapele său. Se va împiedica copilul către bătrân [și] cel necinstit către cel cinstit.

6. Că[ci] va apuca omul pe fratele său sau pe cel casnic al tatălui său, zicând: „Veșmânt ai, conducător fii nouă și mâncarea mea sub tine să fie [καὶ τὸ βρῶμα τὸ ἐμὸν ὑπὸ σὲ ἔστω][1]!”.

7. Iar [acela], răspunzând, va zice în ziua aceea: „Nu voi fi al tău conducător, căci [nici] în casa mea nu este pâine, nici veșmânt, [și de aceea] nu voi fi conducător al poporului acestuia”.

8. Că[ci] a fost părăsit Ierusalimul și Iudea împreună a căzut și limbile lor [au fost] cu fărădelegea [fărădelegile] cele către Domnul, neascultând, pentru că acum a fost smerită slava lor [διότι νῦν ἐταπεινώθη ἡ δόξα αὐτῶν].

9. Și rușinea feței lor li s-a împotrivit lor, iar păcatul lor ca pe al sodomeilor l-au vestit și l-au arătat. Vai, sufletului lor! Pentru că s-au sfătuit sfatul cel rău asupra lor,

10. zicând: „Să îl legăm pe cel Drept, că supărător [ne] este nouă”[2]. De aceea, roadele lucrurilor lor vor mânca.

11. Vai celui fărădelege! Cele rele împreună îi vor veni lui, după faptele mâinilor lui.

12. Poporul Meu, dregătorii voștri vă spicuiesc[3] pe voi [οἱ πράκτορες ὑμῶν καλαμῶνται ὑμᾶς] și cei care cer[4] domnesc [peste] voi. Poporul Meu, cei care vă fericesc pe voi vă rătăcesc pe voi și cărarea picioarelor voastre o scutură.

13. Dar acum, Domnul va sta întru judecată și va sta întru judecata poporului Său.

14. Acesta, Domnul, întru judecată va veni[5], împreună cu cei mai bătrâni ai poporului și împreună cu stăpânitorii Săi. „Iar voi de ce ați ars via Mea și jefuirea celui sărac [este] în casele voastre?

15. De ce nedreptățiți voi pe poporul Meu și fața celor săraci o rușinați?”.

16. Acestea zice Domnul: „Pentru ce s-au înălțat fiicele Sionului și au mers [cu] gât înalt [καὶ ἐπορεύθησαν ὑψηλῷ τραχήλῳ][6] și în încuviințările ochilor [καὶ ἐν νεύμασιν ὀφθαλμῶν] și, împreună cu mersul picioarelor, târându-și hitoanele, și împreună [cu] picioarele jucând?”.

17. Și Dumnezeu îi va smeri [pe cei care] stăpânesc, pe fiicele Sionului, și Domnul va descoperi chipul lor [Κύριος ἀποκαλύψει τὸ σχῆμα αὐτῶν][7]

18. în ziua aceea. Și Domnul va lua slava îmbrăcămintei lor și podoabele lor și agrafele și franjurile și acoperămintele [capului]

19. și salba și podoaba feței lor

20. și îmbrăcămintea podoabei slavei [καὶ τὴν σύνθεσιν τοῦ κόσμου τῆς δόξης] [lor] și brățările [pentru mână] [καὶ τοὺς χλιδῶνας] și brățările pentru gleznă [καὶ τὰ ψέλια] și cununa și cele de la [mâna] dreapta [dreaptă][8] și inelele și cerceii

21. și pe cele tivite cu purpură [καὶ τὰ περιπόρφυρα] și pe cele amestecate cu purpură [καὶ τὰ μεσοπόρφυρα]

22. și acoperămintele cele din casă și pe cele foarte străvezii [καὶ τὰ διαφανῆ λακωνικα] și pe cele vișinii [καὶ τὰ βύσσινα] și pe cele de hiacint [καὶ τὰ ὑακίνθινα] și pe cele stacojii și pe cele de vison, întrețesute cu aur și [cu] hiacint, și vălurile cele curgând în jos.

23. Și praf va fi în loc de mireasma cea dulce și, în loc de brâu, te vei încinge [cu] funia și, în loc de podoaba cea de aur a capului, vei avea pleșuvie pentru faptele tale și, în loc de hitonul cel amestecat cu purpură, te vei încinge [cu] pânză de sac.

24. Iar fiul tău cel preafrumos, pe care îl iubești, [cu] sabie va cădea, și cei tari ai voștri [cu] sabie vor cădea și vor fi smeriți[9].

25. Și vor plânge tecile podoabei voastre [καὶ πενθήσουσιν αἱ θῆκαι τοῦ κόσμου ὑμῶν]. Și vei fi lăsat singur, iar întru pământ vei fi năruit.


[1] De la tine voi aștepta mâncarea mea. Tu mă vei stăpâni și mă vei hrăni.

[2] Profeție despre prinderea și legarea în temniță a Domnului.

[3] Vă culeg cele ale voastre, după cum culege cineva spicele din lan.

[4] Cei care cer de la voi. Cei care vă poruncesc să faceți ceva.

[5] Profeție despre a doua venire a Domnului.

[6] Cu gât semeț, mândru.

[7] Va descoperi, va revela, va scoate la lumină chipul interior, cel adevărat, al oamenilor. Prin aceea că, la a doua Lui venire, El va transfigura întreaga umanitate și toți vor vedea cine sunt ei în adâncul lor.

[8] Brățările de la mâna dreaptă.

[9] De către Dumnezeu.