Marin Sorescu. Neparodiantul, neironicul, neludicul [56]
Viața aceasta e timpul în care „eu mă cern. Cu negrul ciur spart,/ Imensul ciur purtat”.
Iar această cernere înseamnă o suită de morți, de coborâri „prin prăpăstii,/ Până la fundul fiecărui/ Mormânt”. După care „iarăși mă saltă pentru cernerea rară/ Aburul argilei”.
Și din nou poetul intuiește foarte adevărat că această cernere, aceste succesive morți și învieri sunt pentru a-l face să dorească altceva mai mult decât această existență: „Parcă aș vrea să curg prin porii/ Unei alte lumini/ Să fiu cernut mărunt peste o stea/ Cu zimți noi,/ Într-un strat uniform,/ Ca primul om” (Cernere).
Cernerea este pentru a ne întoarce la starea adamică, pentru a redeveni cum ne-a zidit Dumnezeu…
Dimineața „întind inima/ Pentru porția mea de zi”, zice Sorescu. Și tot el conștientizează și recunoaște că „Pământul meu amenajat/ Pentru gânduri și sentimente/ Cunoaște și fiorii țelinei sălbatice/ Nelucrată de mâna lui Dumnezeu (Stare maximă)”.
Expresivitatea e dosofteiană la final, iar ideea patristică și filocalică. „Și-i de mâna Lui lucrată/ Toată laturea uscată” (Ps. 94), scria Dosoftei, referindu-se la pământ (iată că totuși Sorescu n-a rămas indiferent la poezia veche).
Însă, după ce omul a păcătuit, nu numai pământul a început să rodească spini și ciulini (Fac. 3, 18)[1], ci și pământul inimii lui și al tuturor urmașilor lui a început, așa cum au tâlcuit Sfinții Părinți, să nască spinii și ciulinii gândurilor și ai sentimentelor rele. De aceea mi se pare că poetul se exprimă filocalic atunci când zice: „Pământul meu amenajat/ Pentru gânduri și sentimente/ Cunoaște și fiorii țelinei sălbatice/ Nelucrată de mâna lui Dumnezeu”.
Țelina sălbatică e cugetarea și simțirea pe care nu Dumnezeu le-a sădit în inima omului, ci diavolul, vrăjmașul omului. Iar pentru această țelină sălbatică trebuie plugul rugăciunii neîncetate, ne învață Sfinții Părinți. De care intelectualii noștri nu vor să audă și apoi ne mai mirăm de ce sunt plini de toate bălăriile amoralității, în ciuda faptului că le merge mintea…
[1] A se vedea traducerea Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș, aici: https://www.teologiepentruazi.ro/2011/08/26/facerea-cap-3/.