Predică la Duminica posterioară Înălțării Sfintei Cruci [2019]

Iubiții mei[1],

Hristos Dumnezeu „viețuiește mereu în inimile oamenilor fideli Lui, [în inimile oamenilor credincioși Lui], fiind pentru aceștia singurul Izvor al luminii, puterii, păcii și mângâierii duhovnicești”[2]. Pentru că cei credincioși Lui își răstignesc continuu patimile din ei înșiși, ca unii care Îi urmează Lui întru toate, fiind transfigurați din interior de El Însuși.

Și când împărțim în mod neîmpărțit pe Mielul lui Dumnezeu Cel euharistic[3], pe Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, pentru ca să ne hrănim cu El spre viața veșnică împreună cu El, Îl punem în formă de Cruce pe Sfântul Disc. Pentru ca să pomenim prin aceasta Moartea Lui pe Cruce pentru noi. Dar El, în Sfânta Euharistie, e Hristos Cel răstignit și înviat, Cel cu trupul transfigurat și plin de slava dumnezeirii Sale. E Hristos Cel înălțat de-a dreapta Tatălui, Cel deoființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. De aceea, împărtășindu-ne cu El, Cel euharistic, noi Îl avem pe El viețuind în noi și izvorând în noi tot binele cel duhovnicesc. Căci „Dumnezeu, printr-o singură lucrare, lucrează toate”[4] în creația Sa și în noi înșine. Și lucrarea Sa este „dumnezeiască și necreată”[5] și „ființială”[6]. Și e ființială sau firească pentru că izvorăște din ființa sau firea Dumnezeului nostru treimic. Iar lucrarea Lui este slava Sa cea veșnică[7], care izvorăște veșnic din ființa lui Dumnezeu. Și slava Lui este cea care ne îndumnezeiește pe noi[8].

Pentru că, prin slava Lui, Dumnezeu ne face părtași ai dumnezeirii Sale[9]. Și ne face părtași ai Săi, pentru că slava Lui e necreată și dumnezeiască. De aceea, prezența Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, a Dumnezeului nostru treimic în noi prin slava Lui, e necreată și dumnezeiască, și pentru aceasta ne îndumnezeiește pe noi. Pe când prezența demonilor e una creată și parazitară în noi – căci ei se lipesc cu răutate de noi și ne învață cele rele –, și ea sporește în noi răutatea și păcatul. Pentru că Dumnezeu ne învață tot binele și ne umple de toată virtutea, curățindu-ne, luminându-ne și îndumnezeindu-ne pe noi, pe când demonii ne urâțesc interior și ne satanizează, făcându-ne asociali.

De aceea, viața cu demonii este o robie spirituală continuă, e o cădere din demnitatea omului, pe când viața cu Dumnezeu e o viață duhovnicească, plină de bucurie și de sfințenie, pentru că e adevărata viață umană. Căci adevărata viață a omului e viața religioasă, e viața lui cu Dumnezeu.

Pentru că „Dumnezeu este începutul, mijlocul și sfârșitul oricărui bine”[10] și „tot binele e dăruit de Dumnezeu”[11]. Dar pentru a face binele, trebuie să îl facem cu Dumnezeu și după cum vrea Dumnezeu. Iar binele făcut cu Dumnezeu este duhovnicesc și ne face duhovnicești. Pentru că „Domnul e ascuns în poruncile Sale, și cei ce-L caută pe El, Îl găsesc pe măsura împlinirii lor”[12], pe măsura împlinirii poruncilor Sale. În fiecare poruncă a Lui și în toate ale Sale la un loc, noi Îl găsim pe Hristos Dumnezeu și ne umplem de slava Lui. De aceea, împlinirea poruncilor Sale e totuna cu lepădarea de sine, cu luarea Crucii Lui și cu urmarea Sa [Mc. 8, 34].

Pentru că noi „suntem datori să-I slujim până la moarte”[13] lui Hristos Dumnezeu, Celui care a murit pentru noi[14] și ne-a răscumpărat pe noi din mâinile demonilor. Căci, la Botezul nostru, noi am primit harul lui Dumnezeu în chip tainic în noi înșine[15]. Și harul Său sau slava Sa cea dumnezeiască ne ajută în chip tainic[16], din interior, ca să facem voia lui Dumnezeu. Însă „atârnă de noi, [ține de noi], să facem sau să nu facem binele pentru care avem putere”[17] prin Botez. Pentru care avem putere de la Dumnezeu, începând cu Botezul nostru. Iar puterea de la El este slava Lui primită la Botez.

De aceea, Sfântul Marcos Ascetul ne încredințează de faptul că Dumnezeu ne-a dăruit desăvârșirea în chip tainic la Botez[18]. Și desăvârșirea primită de noi la Botez este „harul [cel] desăvârșit al Duhului”[19] sau slava lui Dumnezeu. Iar slava lui Dumnezeu primită de noi la Dumnezeiescul Botez, „ni se descoperă și ni se arată [în noi] potrivit cu lucrarea poruncilor [lui Dumnezeu], sporindu-ne credința”[20] pe fiecare zi. Pentru că viața creștină e o viață dinamică, mereu lucrătoare, mereu ascetică și în care ne împlinim în mod continuu duhovnicește.

Însă Răstignirea Domnului este numită drept Înălțarea Lui pe Cruce. Și Înălțarea Lui pe Cruce înseamnă și înălțarea noastră întru slava lui Dumnezeu. Pentru că El, fiind răstignit, a înălțat împreună cu El toată firea cea căzută a lui Adam[21], adică întreaga umanitate. Dar a înălțat umanitatea noastră în umanitatea Sa, în sensul că ne-a asumat pe toți oamenii în umanitatea Sa. Și tocmai de aceea, pentru că El ne-a asumat în umanitatea Lui pe care a îndumnezeit-o, fiecare dintre noi am primit la Botez slava Lui, pentru ca și noi să ne îndumnezeim, întăriți fiind de El. Și dacă vrem să ne înălțăm spre Dumnezeu, trebuie să devenim noi înșine o cruce vie, să ne facem oameni răstigniți interior, în care să trăiască Dumnezeu prin slava Lui. Căci El ne-a răscumpărat din robia demonilor la Botez și ne-a făcut ai Lui, tocmai pentru ca să locuiască în noi.

Dumnezeiasca Cruce a Domnului este numită în praznicul de acum „de-viață-purtătoare [ὁ ζωηφόρος]”[22]. Și de ce e numită așa? Pentru că e purtătoare a slavei lui Dumnezeu, așa după cum și Sfintele Moaște sunt purtătoare ale slavei lui Dumnezeu. Sfânta Cruce a fost sfințită de sângele Domnului și umplută de slava Lui, după cum Sfintele Moaște sunt locașuri ale Stăpânului, locașuri sfinte și duhovnicești, pentru că sunt pline de slava Lui. Iar cine e credincios și e plin de slava Lui, acela simte slava lui Dumnezeu în Sfânta Cruce, în Sfintele Moaște, în Sfânta Euharistie, în Sfintele Icoane, în Sfintele Vase de Slujbă, în toată slujirea și viața Bisericii. Pentru că Biserica e plină de slava lui Dumnezeu. Și cel al lui Dumnezeu este și el o biserică vie și înțelegătoare a lui Dumnezeu, pentru că este plin de slava Lui.

Crucea Domnului este „ușa Paradisului [ἡ θύρα τοῦ Παραδείσου]”[23]. Pentru că ea ne-a deschis nouă Paradisul cel închis. Crucea Domnului este „întărirea credincioșilor [ὁ τῶν πιστῶν στηριγμός]”[24]. Pentru că ea ne întărește, prin slava lui Dumnezeu, împotriva ispitelor, a durerilor și a necazurilor de tot felul.

Crucea Domnului este „arma cea nebiruită [ὅπλον ἀκαταμάχητον]”[25] a ortodocșilor. Pentru că ne facem semnul Sfintei Cruci pe trup, ne închinăm, și simțim puterea lui Dumnezeu care ne apără pe noi. Și când simțim slava lui Dumnezeu țâșnind în noi din Crucea Domnului, înțelegem că nimic nu se poate face fără asceză, fără durere, fără curățirea de patimi. Pentru că asumarea crucii înseamnă tocmai curățirea noastră de patimi, ca să ne oferim Lui ca jertfă curată, plină de pace și de smerenie.

Crucea Domnului este „arma păcii [ὅπλον εἰρήνης]”[26]. Pentru că ea face pace în noi înșine. Și dacă ne umplem de pacea lui Dumnezeu, atunci putem dărui tuturor pacea Lui. Căci pacea cea duhovnicească „este dăruită de sus, de Însuși Domnul Dumnezeu, și de aceea ea se numește pacea lui Dumnezeu”[27].

De aceea, iubiții mei, praznicul Înălțării Sfintei Cruci e un praznic profund identitar, pentru că toți suntem chemați să fim cruci vii ale lui Dumnezeu! Toți suntem chemați să ne înălțăm prin Crucea Domnului, adică să ne sfințim viața, să ne umplem de slava lui Dumnezeu, pentru ca să trăim dumnezeiește. Pentru că Crucea Domnului revarsă în noi slava Preasfintei Treimi, a Dumnezeului nostru treimic, pe măsura curățirii noastre de patimi. Și pe cât ne dăruim lui Dumnezeu jertfă vie, pe atât El ne curățește pe noi și ne umple de slava Lui.

Se face tot mai toamnă, frunzele cad odată cu răcoarea care se instalează tot mai mult, dar roadele pământului ne arată că legumele, viile, arbuștii, pomii n-au stat degeaba. Strângem roadele pământului și ele ne smeresc. Pentru că strugurii, nucile, perele, merele, gutuile sunt roade pline de viață…și așa ar trebui să fim și noi. Pentru că și noi ar trebui să arătăm roadele citirii, ale rugăciunii, ale traducerii, ale muncii, ale iubirii, ale milosteniei, ale slujirii noastre.

Unde sunt roadele noastre, cele duhovnicești? Cu ce împodobim noi Biserica lui Dumnezeu, dacă suntem fără roade sfinte? Ce am făcut noi cu timpul nostru, cu viața noastră, cu puterea noastră de muncă? Când putem recupera timpul pierdut și cum?…

Însă ne place să vedem stivele culesului în magazine, pe tarabe, la vânzare. Ne place să cumpărăm ceea ce produce pământul, dar producția noastră duhovnicească și intelectuală e puțină. Și e puțină nu pentru că nu putem, ci pentru că nu vrem. Și nu vrem, pentru că ne place să credem în prezenteism. În viața acum și aici, fără consecințe veșnice.

Numai că viața noastră are consecințe veșnice! Și noi nu suntem lăsați de Dumnezeu să trăim ca niște muște care nu știu trecutul lumii, care sunt lipsite de conștiința timpului, ci, dimpotrivă, noi trăim tocmai pentru ca să ne asumăm întreaga lucrare a lui Dumnezeu cu lumea Sa. Și pentru a o cunoaște, trebuie să citești mult și zilnic. Iar scrisul, tradusul și cititul fac parte din nevoința noastră ortodoxă, din asceza care ne mântuie pe noi.

Așadar, dacă dorim să ne umplem de lumina Lui, ca să fim lumini și pentru alții, trebuie să dăruim din munca noastră! Din munca noastră zilnică. Din asceza mântuirii noastre. Iar dacă mărul ne dă mere și noi putem să dăruim cărți și rugăciune și milostenie spre folosul oamenilor. Dacă prunul ne dă prune și noi putem dărui sfaturi bune, dialoguri oneste, informații verificate, prietenie duhovnicească.

Putem să fim exemple frumoase pentru alții! Putem să fim confrați de suferință și de dialog și de întrajutorare! Putem să facem un nespus bine pentru mulți oameni și aceasta doar prin faptul că ne facem treaba așa cum trebuie. Pentru că mulți lucrează la repezeală, în bășcălie sau numai pentru bani. Dar dacă lucrăm cu conștiință, cu rugăciune, dăruindu-ne pentru ceilalți, atunci lucrul nostru vorbește conștiinței oamenilor. Căci îi cheamă la înțelegere, la bunătate, la binefacere.

Dumnezeu să ne întărească în tot lucrul cel bun! Multă pace tuturor și bucurie! Amin.


[1] Începută la 14. 39, în zi de marți, pe 10 septembrie 2019. Soare, 27 de grade, vânt de 19 km/ h.

[2] Sfântul Ioan din Kronstadt, Predici și cuvântări la praznicele Maicii Domnului, trad. din lb. rusă de Denis Chiriac, Ed. Doxologia, Iași, 2019, p. 82.

[3] Sfântul Ghermanos al Constantinopolului, Relatare și viziune mistică despre Biserică și Liturghie, în Diac. Ioan I. Ică jr., De la Dionisie Areopagitul la Simeon al Tesalonicului – integrala comentariilor liturgice bizantine. Studii și texte, Ed. Deisis, Sibiu, 2011, p. 485: „deși se împarte [Mielul euharistic], [El] rămâne neîmpărțit și netăiat, în fiecare parte din cele tăiate fiind cunoscut și găsindu-Se întreg El Însuși”, Iisus Hristos, Domnul nostru.

[4] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Membru al Academiei Române, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama. Cu patru tratate traduse, ed. a II-a, cu o prefață revăzută de autor, Ed. Scripta, București, 1993, p. 218.

[5] Idem, p. 219. [6] Idem, p. 220. [7] Ibidem. [8] Idem, p. 221. [9] Idem, p. 223.

[10] Sfântul Cuvios Marcos Ascetul, Despre legea duhovnicească, în 200 de capitole, în Filocalia românească, vol. I, ed. a II-a, trad. din lb. gr. de Pr. Stavr. Dr. Dumitru Stăniloae, Profesor la Academia Teologică „Andreiană”, Ed. Institutului de Arte Grafice „Dacia Traiană” S. A., Sibiu, 1947, p. 230.

[11] Ibidem. [12] Idem, p. 247.

[13] Sfântul Cuvios Marcos Ascetul, Despre cei ce-și închipuie că se îndreaptă din fapte, în 226 de capitole,  în Filocalia românească, vol. I, ed. cit., p. 250.

[14] Ibidem. [15] Idem, p. 254. [16] Ibidem. [17] Ibidem.

[18] Sfântul Cuvios Marcos Ascetul, Răspuns acelora care se îndoiesc despre Dumnezeiescul Botez, în Filocalia românească, vol. I, ed. cit., p. 308.

[19] Idem, p. 309. [20] Ibidem.

[21] Cf. http://glt.goarch.org/texts/Sep/Sep14.html: „Ὑψουμένου Σου Δέσποτα, ἐν Σταυρῷ συνανύψωσας, τοῦ Ἀδὰμ τὴν ἔκπτωτον, φύσιν ἅπασαν”.

[22] Ibidem: „Χαίροις ὁ ζωηφόρος Σταυρός…”.

[23] Ibidem. [24] Ibidem. [25] Ibidem. [26] Ibidem.

[27] Arhim. Lazarus Moore, Sfântul Serafim de Sarov. O biografie spirituală, trad. de Paul Bălan, Ed. Agapis, București, 2002, p. 161.

Did you like this? Share it:

4 comentarii la „Predică la Duminica posterioară Înălțării Sfintei Cruci [2019]”

  1. „Iar cine e credincios și e plin de slava Lui, acela simte slava lui Dumnezeu în Sfânta Cruce, în Sfintele Moaște, în Sfânta Euharistie, în Sfintele Icoane, în Sfintele Vase de Slujbă, în toată slujirea și viața Bisericii. Pentru că Biserica e plină de slava lui Dumnezeu. Și cel al lui Dumnezeu este și el o biserică vie și înțelegătoare a lui Dumnezeu, pentru că este plin de slava Lui.” Amin Părinte, cine are în el harul lui Dumnezeu îl simte în Biserică și în toare cele ale Bisericii. Cine nu, hulește necunoscând pacea și bucuria Bisericii și a slavei lui Dumnezeu. Sărutăm dreapta, binecuvântați!

  2. Doamne ajută! Nu m-am gândit niciodată, păcătoasa de mine, la roadele pământului în felul acesta smeritor, deși cred că ar fi trebuit. Dar așa este, toate rodesc îm jurul nostru numai noi facem umbră pământului degeaba, fără roade. Dumnezeu să ne miluiască! Rugați-vă și pentru noi, Doamne ajută!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *