Lună: octombrie 2019

Iubiții mei[1],

m-am tot gândit în ultimele zile la ce-am învățat în ultimul an. Sau am vrut să înțeleg care e starea mea de spirit la împlinirea vârstei de 42 de ani. Și, după ce m-am tot gândit la acest început al predicii de astăzi, mi-am dat seama că al 41-lea an al vieții mele a fost un an al liniștii. Al liniștii interioare. Dar a fost un an al liniștii nu în sensul că până acum aș fi fost agitat, iar acum m-am liniștit cu totul, ci al liniștii în acord cu inima mea, cu starea de sănătate a inimii mele. Am dormit mai mult, m-am odihnit mai mult după puseul de surmenaj din septembrie 2018 și liniștea mea interioară a venit din împăcarea mea cu starea mea de sănătate. Începând să iau zilnic pastile pentru ținerea tensiunii în frâu, mi-am dat seama că nu mai pot să fiu indiferent față de trupul meu, că nu mai sunt atât de tânăr ca până acum, pentru că doar împreună cu el pot să scriu, să creez, să slujesc pe mai departe.

Adică am ajuns la conștientizarea faptului că sănătatea e foarte fragilă și că sănătatea face parte din creația mea. Și când am acceptat această situație în septembrie-octombrie anul trecut, înainte de a împlini 41 de ani, al 41-lea an al vieții mele a fost o plutire lină și fără probleme de sănătate. Pentru că îmi iau tensiunea în mod regulat, iau pastile și mă vitaminizez în mod zilnic, sunt atent la ce mănânc, la cât beau, la cât efort fac, la cât dorm…și de aici vine pacea cu mine însumi. Și cu sufletul și cu trupul meu.

Pe lângă atenția la parametrii sănătății mele, de trei luni am trecut de la două mese la o masă pe zi, pentru ca seara să fie pentru fructe, apă și vitamine. Doar dacă lucrez prea mult după amiaza mai mănânc ceva și seara. Mi-a fost greu la început cu o masă pe zi, luată între 14-16, dar problema nu era ziua, ci seara și noaptea. Și de fiecare dată când îmi era foame beam apă minerală și foamea înceta. Ceea ce înseamnă că stomacul crede că mănâncă și când bea apă. Spre sfârșitul primei luni m-am acomodat cu ideea mâncării și am înțeles că trebuie să îmi diminuez și eforturile pentru un asemenea program alimentar. Eforturile fizice, nu mentale!

Căci îmi era teamă tocmai de faptul că nu o să pot face față mental cu mâncare atât de puțină. Însă lucrurile stau tocmai invers! De când mănânc puțin, gândesc și mai mult și mai repede, dar nu mai am prea multă putere fizică. Dacă e să muncesc ceva din punct de vedere fizic, am nevoie de mai multă mâncare. Însă, dacă e să citesc, să scriu, să creez, am nevoie numai de vitaminizare și de somn, dar nu și de prea multă mâncare.

Așadar, la 40 de ani am conștientizat în mod real că am trup. Căci până atunci nu avusesem probleme de sănătate în trupul meu. Iar de la 41 de ani am început să îmi iau și trupul în serios, pentru ca sufletul și trupul să meargă la unison. Pentru ca acum, la 42 de ani, să am conștiința că trebuie să mă ocup și mai intens de opera mea și a soției mele. Trebuie să mă concentrez pe traducerea Scripturii și pe scrierea Dogmaticii și să editez Istoria literaturii române (O perspectivă critică ortodoxă), cartea soției mele în 12 volume. Acestea sunt în programul anului și a anilor care vin. Pentru că acestea sunt darul familiei mele pentru Biserica și țara noastră și pentru toți cei care se vor împrieteni cu literatura noastră.

Dar înaintarea în vârstă, an de an, m-a făcut să înțeleg că îmbătrânirea e un proces foarte împlinitor, atunci când muncești zilnic la proiectele vieții tale. Mai trece o zi, o lună, un an, dar vezi ceva în urma ta. Când privești peste umăr, nu vezi un pustiu, ci creație. Munca e împlinirea vieții omului! Munca constantă, munca în care te dărui cu totul, munca pe care o faci cu dragoste și pe care o dărui cu dragoste tuturor.

Munca cu conștiință și cu recunoștință. Pentru că scriu în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, la vedere, fără să îmi fur singur căciula, fiind recunoscător lui Dumnezeu pentru fiecare clipă și pentru fiecare luminare dumnezeiască și pentru fiecare om pe care îl întâlnesc și pentru fiecare carte pe care o termin de editat. Pentru că viața e darul Său cel prea minunat, El dăruindu-ne existența ca să venim continuu spre El, dimpreună cu tot ceea ce suntem și iubim.

Creștem în iubire și în prietenie față de oameni, ne educăm tot mai mult, ne spiritualizăm continuu, pentru că viața cu Dumnezeu e împlinitoare. E cu totul împlinitoare. Pe cât cuprinzi, pe atât te extinzi interior. Și cel care vrea să te cunoască, trebuie să se oprească și să te asculte. Trebuie să te asculte și să te citească. Trebuie să se lase pătruns în sufletul său de cine ești tu și de ceea ce ai făcut și faci tu. Pentru că oamenii se înțeleg numai dacă le acorzi timp real și atenție reală. Și ori de câte ori acordăm atenție și timp real cuiva, ne regăsim pe noi înșine și ne îmbogățim continuu. Fiindcă avem nevoie de alții ca să ne cunoaștem pe noi înșine.

Ca scriitor, eu mă ocup de oameni ca de niște tezaure vii. Toate faptele, gesturile, cuvintele, atitudinile lor mă interesează, pentru că ele vorbesc despre viața lor. Ca teolog sunt un om al sintezelor continue, al conexiunilor de tot felul, preferând însă atitudinea simplă și clară față de textele Bisericii. Eu iau textele Bisericii în simplitatea și profunzimea lor și le contemplu. Pentru că nu mă interesează ce cred eu despre ele, ci ce îmi spun ele mie și cum îmi cer ele să mă schimb interior pentru ca să fiu propriu lor. După cum, pe oameni, îi las să vorbească în modul lor și merg în ritmul lor de-a fi, pentru că mă interesează ei înșiși.

Și când scriitorul din mine face teologie, el vorbește unor oameni reali, pe care îi cunoaște și le prezintă totul într-un mod prietenesc. După cum, atunci când teologul din mine face literatură, el prezintă oamenii în concretețea lor, cu bunele și relele lor, pentru că literatura este mărturia reală despre starea de a fi a oamenilor.

Însă, nici în teologie și nici în literatură nu poți minți, nu te poți preface, nu poți prezenta lucruri pe care nu le cunoști în mod real. Teologia și literatura se bazează pe experiența reală. Ca să scrii teologie reală, adevărată, mântuitoare, trebuie să ai intimitate cu Dumnezeu și cu Sfinții și Îngerii Lui și să trăiești în mod smerit și cu evlavie în Biserica slavei Sale, în Biserica Ortodoxă. Ca să scrii literatură de excepție, genială, trebuie să cunoști viața oamenilor și să o accepți în realitatea ei nudă, nefalsificată.

Pentru că cei care încearcă să împodobească literar viața oamenilor sunt manieriști, dar nu scriitori. După cum, cei care acceptă doar ceea ce vor din Tradiția și viața Bisericii, sunt eterodocși de multe nuanțe, dar nu creștini adevărați. Pentru că teologii și creștinii ortodocși trebuie să accepte cu totul Tradiția și viața Bisericii, a unicei Biserici a lui Dumnezeu, și astfel să își trăiască viața.

Mai pe scurt, nici teologii și nici scriitorii adevărați nu pot fi relativiști și nici impostori. Relativismul n-are ceva de spus tuturor, pentru că scriitorul își reduce cunoașterea la sine însuși. Iar dacă ești impostor, dacă ești altul decât pretinzi, se va vedea acest lucru în scrisul tău. Pentru că scrisul e mărturia despre profunzimea pe care o ai. Despre cunoașterea vieții și a oamenilor pe care o ai. Iar dacă nu ai profunzime, atunci ești impostor. Pentru că scriitorul e cel care are în mod real ceva de spus despre el și lumea lui.

Scriitorul scrie, vorbește și se implică social.

Teologul slujește, scrie, vorbește și se implică social.

Când scriitorul ajunge la conștiința slujirii prin creația lui, ajunge la o dimensiune religioasă a vieții și a operei sale, întâlnindu-se cu ceea ce face teologul: îndreaptă pe oameni spre mântuirea lor. Pentru că, în esență, toți trebuie să facem acest lucru: să ne îndreptăm și pe noi, dar și pe prietenii noștri spre Dumnezeu. Întoarcerea noastră de la noi înșine spre Dumnezeu este esența convertirii religioase. Iar slujirea lui Dumnezeu înseamnă punerea noastră cu totul în lucrarea Lui. Și când ne punem în lucrarea lui Dumnezeu, atunci comunicăm cu adevărat și cu Dumnezeu și cu oamenii. Pentru că nu mai căutăm să impresionăm oamenii, să îi canalizăm spre scopuri obscure, ci spre scopul fundamental al omului: mântuirea lui.

Iar viața noastră contează, are valoare, dacă e o viață care caută mântuirea, care caută sfințenia lui Dumnezeu. La orice vârstă noi putem căuta mântuirea și sfințenia lui Dumnezeu. Pentru că acestea sunt împlinirea noastră reală.

Împlinesc astăzi 42 de ani și sunt vesel în inima mea. Mă veselesc întru Dumnezeu, întru slava Lui, și ea este împlinirea mea. Și sunt împreună, în inima mea, cu toți Sfinții, Îngerii și oamenii și cu întreaga creație a lui Dumnezeu, pentru că sunt în pace cu toți și cu toate. Și vreau ca să mă adâncesc continuu în pacea lui Dumnezeu, rugându-mă Lui și slujindu-I Lui cu bucurie și veselie sfântă.

La mulți ani tuturor și vă mulțumesc tuturor!

Dumnezeu să ne ducă pe toți la Sine, ca să fim cu El pentru toți vecii, cu Dumnezeul nostru treimic! Amin[2]!

---

[1] Începută la 21. 45, în zi de sâmbătă, pe 19 octombrie 2019. Cer senin, 17 grade, vânt de 8 km/ h.

[2] Am terminat predica la 9. 31, în zi de luni, pe 21 octombrie 2019. Soare, 12 grade, vânt de 5 km/ h.

Iubiții mei[1],

Mitică, în limba română, e forma hipocoristică, mângâietoare[2], tandră, dulce, a lui Dimitrios [Δημήτριος][3] din limba greacă. E un alint. În opera lui Caragiale însă, domn Mitică apare de mai multe ori ca un personaj comic, una dintre scrierile sale, din 1900, numindu-se Mitică[4], pentru ca în 1901 să scrie o alta numind-o Tot Mitică[5].

Și Mitică al lui Caragiale e omul „original și inventiv”[6] la nivel lingvistic, adică glumeț, pus pe șotii. De la Mitică s-a ajuns la miticism[7], adică la un comportament ironic asumat, la un mod de viață care are în prim-plan gluma, râsul, bășcălia. Iar tot ceea ce astăzi numim stand-up comedy[8] e, de fapt, un miticism de masă. George Pruteanu vorbea de existența unui „miticism rasat”[9], stilat[10], atunci când el apare în literatură. Pentru că scriitorul știe să îmbrace în cuvinte personajul comic. Dar când facem glume despre cineva anume ca să râdem în hohote, hiperbolizând însușirile lui sau bagatelizând persoana lui, facem umor de masă. Pentru că nu urmărim stilul, ci efectul asupra publicului.

Fast foodul[11] e despre efect, despre mâncarea în grabă, nesănătoasă, și nu despre stil, despre artă, despre mâncarea sănătoasă. Cine știe să prepare mâncare într-un mod sănătos sau cine dorește să mănânce tot mai sănătos și mai ponderat, acela trebuie să fie interesat și de sănătatea lui sufletească. Pentru că sufletul mănâncă, se hrănește cu harul lui Dumnezeu și cu tot adevărul și cu tot ceea ce e frumos în lume și în oameni. Iar dacă încercăm să mâncăm tot mai natural și mai cu gust, atunci trebuie să gustăm cu sufletul nostru și din cele mai mari iubiri pe care le putem trăi.

Pentru că iubirea cea mai mare a sufletului e Dumnezeu. Întru El, noi trăim cea mai mare împlinire a noastră, totala noastră împlinire. Apoi Îngerii și Sfinții Lui sunt bucuriile noastre cele sfinte, duhovnicești. Și El are Sfinți în cer, dar și pe pământ, printre noi. Căci Sfinții ajung în cer, în Împărăția lui Dumnezeu, numai după ce se nevoiesc aici, pe pământ. Iar dacă îi cunoaștem pe unii dintre Sfinții lui de pe pământ, trebuie să îi cunoaștem și pe Sfinții Lui din cer. Sau, invers, dacă îi cunoaștem pe unii dintre Sfinții lui din cer, trebuie să vrem să îi cunoaștem și pe cei de pe pământ. Pentru că și unii și alții slujesc aceluiași Dumnezeu, Dumnezeului mântuirii noastre.

Iar Viețile Sfinților, iubiții mei, cuprind date foarte puține despre Sfinții Lui! Și eu am întotdeauna această nefericire vie când citesc viața unui Sfânt: simt că ea e doar începutul cunoașterii lui. Că ea e doar o mică fărâmă din taina vieții lui și din lucrarea lui în Biserică și în lume.

De aceea, oricâte lucruri aș spune despre Sfântul Mare Mucenic Dimitrios și despre Sfântul Cuvios Dimitrii, pomeniți pe 26 și 27 octombrie 2019, aș spune foarte puțin. Și nu aș intra în taina vieții lor, pentru că îmi lipsesc mărturiile personale, clare, extinse, ale ambilor Sfinți. Însă trebuie să vorbim despre Sfinții lui Dumnezeu, indiferent de câte informații avem despre ei. Pentru că trebuie să ni-i apropiem de inima noastră și să ne rugăm lor.

Anastasius Bibliotecarul a scris Passio Sancti Demetrii Martyris [Pătimirea Sfântului Mucenic Demetrius] și e publicată în PL 129, col. 715-726[12]. În limba engleză, la nivel online, o avem în traducerea lui David Woods[13]. Și de aici aflăm că Sfântul Mucenic Demetrius (în latină) sau Dimitrios (în greacă) a fost martirizat în timpul Împăratului roman Maximianus[14], care a împărățit între 286-305[15]. A fost martirizat în închisoare, fiind străpuns cu lăncile[16], cu sulițele. Și aceasta s-a petrecut pentru că Sfântul Mucenic Nestor[17], cu rugăciunea Sfântului Dimitrios, l-a omorât pe Lyaeus[18], un luptător puternic și mare la trup, pe care îl admira împăratul[19].  Trupul său a fost disprețuit de ucigașii săi, însă nu și de creștini. Care au venit noaptea și l-au îngropat cu evlavie[20].

Și în aceeași scriere avem și nouă dintre minunile Sfântului Dimitrios, ocrotitorul Tesalonicului. Iar în prima dintre minuni, Sfântul Dimitrios i-a apărut în vis lui Marianus[21], care era un senator roman[22], și l-a trimis la Sfintele sale Moaște pentru ca să se vindece de boala lui[23]. În a doua a vindecat-o pe o femeie care era bolnavă de scurgere de sânge, tot prin venirea ei la Sfintele sale Moaște[24]. Pe un Episcop l-a certat, apărându-i în vis unui Preot, și l-a trimis să îi spună Episcopului să nu distrugă tronul Casei sale[25]. Prin Casă referindu-se la Biserica unde erau Sfintele sale Moaște.

Pe altul l-a certat pentru lăcomia lui[26]. I s-a arătat în vedenie și unui căpitan de navă, numit Stefanos, și l-a ajutat[27]. Apoi i-a hrănit pe cetățenii Tesalonicului în timp de foamete, cumpărându-le de mâncare[28]. Cel care l-a hulit pe Sfântul Dimitrios s-a îmbolnăvit grav[29], iar Sfântul s-a arătat barbarilor, care erau pe punctul de a cuceri Tesalonicul, și i-a înspăimântat[30]. În a 9-a minune și ultima din această scriere aghiologică, Sfântul Dimitrios i se arată Episcopului Cyprianus și îl eliberează din robie[31]. Și cum i s-a arătat acestuia? Pe când Cyprianus se ruga, „a stat [lângă el] un tânăr frumos și slăvit [la] chip, având îmbrăcăminte și înfățișare militară [astitit adolescens pulcher et forma decorus, militarem speciem et habitum ferens]”[32]. Și când Episcopul l-a întrebat cine este, Sfântul Dimitrios și-a spus numele, numindu-se pe sine „soldatul marelui Împărat [miles Imperatoris magni]”[33], soldatul lui Dumnezeu.

Însă nu numai că i s-a arătat Episcopului Cyprianus, dar l-a și însoțit și l-a hrănit pe acesta timp de 8 zile, până l-a dus la porțile Tesalonicului[34]. Și tocmai când a intrat în Biserica Sfântului și i-a văzut o Sfântă Icoană a lui, Cyprianus a înțeles că a fost călăuzit chiar de Sfântul lui Dumnezeu[35].

Pentru că Sfinții lui Dumnezeu ne călăuzesc cu multă grijă spre tot adevărul mântuirii noastre, dacă noi Îl căutăm cu adevărat pe Dumnezeu. Căci atunci când cineva Îl caută pe Dumnezeu cu adevărat, Dumnezeu Îl călăuzește în mod minunat spre Sine și spre adevărata Lui Biserică, Biserica Ortodoxă. Însă cine dorește să se mintă pe el însuși, acela se oprește la diverse religii și spiritualități care n-au de-a face cu Biserica.

„Sfântul Dimitrios era tânăr când a fost martirizat: avea 36 de ani. Născut în 270 și martirizat în ziua de 26 octombrie 306”[36]. Pe când Sfântul Cuvios Dimitrii [Димитрий][37] „a murit la bătrânețe, trăind în sec. al 13-lea. Însă nu contează în ce secol trăiești, ci doar faptul de a te sfinți ca mădular al Bisericii lui Dumnezeu”[38]. Căci dacă ne sfințim în Biserica lui Dumnezeu, atunci suntem de ajutor întregii lumi prin rugăciunile și ajutorul nostru.

Anul acesta, pelerinajul de la București va fi între 25-29 octombrie 2019, și alături de Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrii vor fi și Sfintele Moaște ale Sfintei Mucenice Filotea de la Curtea de Argeș și Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Dionisie din Basarabia[39]. Pentru ca cei doi Sfinți bulgari, care au vrut să vină la noi prin Sfintele lor Moaște, să se înfrățească cu Sfântul Ierarh Dionisie, românul[40], și să se roage pentru noi și pentru mântuirea noastră. Dar, mai ales, se aduc mai mulți Sfinți la un loc, pentru ca noi să ne obișnuim tot mai mult cu prezența Sfintelor Moaște în viața noastră, care ne invită să ne rugăm mereu Sfinților lui Dumnezeu.

Din 1774, Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrii sunt la București[41] și ne ajută pe noi în mod continuu prin minunile și rugăciunile sale cele pentru noi. Căci Sfântul Cuvios Dimitrii îi întoarce pe oameni pe făgașul cel bun, îi vindecă pe cei neputincioși, vindecă de cancer, vindecă de paralizie, vindecă de probleme cu vorbitul, îi ridică pe oameni de pe patul morții, îi îndeamnă să se spovedească, îi vindecă pe cei care se revoltă împotriva lui[42], vindecă de demonizare, îi îndeamnă pe oameni spre pocăință.

Eu însumi am simțit din plin lucrarea Sfântului Cuvios Dimitrii în viața mea ori de câte ori m-am închinat Sfintelor lui Moaște. Pentru că Sfinții așteaptă să venim spre ei cu bucurie, pentru ca ei să intre în mod definitiv în viața noastră. Și cunoscându-le viața și prezența lor binefăcătoare, noi ne împrietenim cu Sfinții lui Dumnezeu și ei se împrietenesc cu noi. Căci Sfinții doresc ca și noi să urmăm vieții lor, pentru ca să fim împreună cu ei pentru toți vecii.

Însă mâna dreaptă a Sfântului Cuvios Dimitrii e în Lavra Pecerska [Печерська][43] din Kiev[44]! După cum mâna dreaptă a Sfintei Mucenice Filotea e în afara raclei cu Sfintele ei Moaște, care sunt pecetluite cu blestem[45]. Și, probabil, doar mâna ei dreaptă va fi adusă la București, așa cum a fost dusă și în alte părți ale României.

Dar oricât de mari sau de mici ar fi Sfintele Moaște ale unui Sfânt într-o anume Biserică, ele sunt mărturia clară și înveselitoare a sfințeniei lui. Pentru că Sfintele Moaște nu sunt create artificial de către oameni, ci sunt trupurile Sfinților, care, după adormirea lor, au fost transfigurate de Însuși Dumnezeu prin slava Lui. Dumnezeu e Cel care a lucrat Sfintele lor Moaște, pentru că El le-a împodobit cu slava Lui. Și noi, atunci când ne închinăm lor și le sărutăm, recunoaștem în ele slava și voia lui Dumnezeu, recunoaștem în ele intimitatea Sfinților cu Dumnezeu, recunoaștem că El stăpânește în Sfinții Lui. Și că trupurile adevăraților oameni, trupurile oamenilor lui Dumnezeu, astfel ajung după moarte: Sfinte Moaște. Adică trupuri sfinte, slăvite, împodobite de Dumnezeu cu slava Lui cea veșnică.

Iar dacă pe Sfântul Cuvios Dimitrii îl avem la București prin Sfintele lui Moaște, în Catedrala Patriarhală, pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrios, prin Sfintele lui Moaște, îl avem în Tessalonichi [Θεσσαλονίκη] sau Salonic[46], în Catedrala cu hramul său[47]. De unde Părintele Marcel Hancheș, traducătorul profund de carte patristică și Nașul meu de Cununie, mi-a adus o frumoasă Icoană a Sfântului Dimitrios, pe cal roșiatic, în îmbrăcăminte militară, având sulița în mâna stângă.

Căci Sfinții lui Dumnezeu ne apără de toate cele rele și ne ajută pe drumul sinuos al ascezei noastre.

La mulți ani tuturor celor care astăzi și mâine vă serbați onomastica, avându-i pe Sfinții Dimitrios ca apărători și ajutători ai vieții dumneavoastră! Vă doresc multă sănătate și împlinire, simplitate și evlavie, echilibru și bunăcuviință întru toate! Amin!

---

[1] Începută la 15. 18, în zi de luni, pe 21 octombrie 2019. Soare, 27 de grade, vânt de 5 km/ h.

[2] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Mitică și https://dexonline.ro/definitie/hipocoristic.

[3] Cf. https://www.synaxarion.gr/gr/sid/990/sxsaintinfo.aspx.

[4] A se vedea: https://ro.wikisource.org/wiki/Mitică.

[5] Idem: https://ro.wikisource.org/wiki/Tot_Mitică.

[6] Cf. https://ro.wikisource.org/wiki/Mitică.

[7] Cf. https://ro.wiktionary.org/wiki/miticism.

[8] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Stand-up_comedy.

[9] Cf. http://georgepruteanu.ro/CroniciLiterare/0-85-01albala.htm.

[10] Cf. https://dexonline.ro/definitie/rasat.

[11] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Fast_food.

[12] A se vedea: https://books.google.ro/books?id=ofUQAAAAYAAJ&redir_esc=y.

[13] Idem: https://www.ucc.ie/archive/milmart/BHL2122.html.

[14] PL 129, col. 715.

[15] Cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Maximian.

[16] PL 129, col. 717.

[17] A se vedea: https://www.synaxarion.gr/gr/sid/999/sxsaintinfo.aspx.

[18] PL 129, col. 717. [19] PL 129, col. 716. [20] PL 129, col. 717. [21] PL 129, col. 718. [22] PL 129, col. 717. [23] PL 129, col. 718. [24] Ibidem.

[25] PL 129, col. 719. [26] PL 129, col. 720. [27] PL 129, col. 720-721. [28] PL 129, col. 721. [29] PL 129, col. 721-722. [30] PL 129, col. 721-723.

[31] PL 129, col. 724. [32] Ibidem. [33] Ibidem. [34] Ibidem. [35] PL 129, col. 725.

[36] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2016/10/24/predica-la-cei-doi-sfinti-dimitrios-26-27-octombrie-2016/.

[37] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2018/10/25/predica-la-cei-doi-sfinti-dimitrios-26-27-octombrie-2018/.

[38] Cf. https://www.teologiepentruazi.ro/2016/10/24/predica-la-cei-doi-sfinti-dimitrios-26-27-octombrie-2016/.

[39] Cf. https://basilica.ro/programul-sarbatorii-sfantului-dimitrie-cel-nou/.

[40] A se vedea: https://ro.wikipedia.org/wiki/Dionisie_Erhan.

[41] Cf. http://www.pravoslavieto.com/life/10.27_sv_Dimitar_Basarbovski.htm.

[42] Cf. https://ziarullumina.ro/reportaj/minunile-sfantului-dimitrie-cel-nou-51923.html.

[43] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Lavra_Peșterilor_din_Kiev.

[44] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=1alcBPy0l1Y. Minutul 28, Pr. Ioan Moldoveanu.

[45] „Poruncim cuvioșiei/ tale Arhimandrite chir Parthenie, Igumen Argeșului, să le pecetluiești într-un săculețu de bogasin nou lăsându-i afară numai mâna cea dreaptă pentru sărutarea norodului. și așa pecetluite să le/ așezi în sicriu. Și să știe fieșcare/ să se ferească a nu cuteza să ciupească/ cât de puțin din sfintele moaște, că am pus blestem asupra cui/ a cuteza a să atinge/ să ia. Într-a acesta și chip să urmezi/! Și să fii blagoslovit! 1791, mai 10”, cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Sfânta_Muceniță_Filofteia_de_la_Argeș.

[46] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Salonic.

[47] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Sfântul_Dumitru_din_Salonic.