Rămâne să ne vedem. Poemul 65

Predica e cât cei din fața ta:
nici mai înaltă, nici mai joasă.
Dacă vrei să tragi de timp
în folosul credincioșilor,
dacă vrei să îi pui în prim-plan,
dacă vrei să le alini sufletul,
nea Ilie (nume ales la întâmplare)
se ridică și pleacă pentru că trebuie să
mănânce, să vadă un fotbal, să
piardă timpul.
După el se va ridica și nea Costel
(nume ales aleatoriu)
sau nea Dumitraș (tot la întâmplare),
căci nici ei n-au nimic de făcut.
Dar se ridică,
se grăbesc să plece,
îți arată că nu te plac,
pentru ca nu cumva
să le spui lucruri
care să-i scoată din
buna lor părere
despre ei
înșiși.
Biserica e bună,
dacă stai de vorbă.
Slujba e bună,
dacă nu ești atent la ea.
Dacă am bifat și azi
venirea la Biserică înseamnă
că suntem oameni credincioși.
Vom veni și altădată la Biserică
pentru ca să stăm pe scaun
și să mai vorbim despre politică,
despre ce mai era în târg,
să facem glume,
să mai ne închinăm și noi,
să ne mai treacă timpul.
Pentru că oricât aș dori
să fiu eu însumi atunci când predic,
reușesc să fiu întotdeauna
ca cei din fața mea.
Ca oamenii care nu pierd niciodată
timpul cu lucruri folositoare.

Did you like this? Share it:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *